Lună: februarie 2013

Cineva spunea ca nu este important să adaugi zile vieții tale, ci să adaugi viață zilelor tale! Cele mai valoroase clipe ale vieții sînt cele în care am reușit să trăim ceva mai adînc decît de obicei, sînt clipele care au adus ceva profund pentru sufletul nostru. Profunzimea clipelor vine, fie din înțelegeri vaste și adînci, fie din trăiri ale unor sentimente elevate și totodată foarte intense. Clipele semnificative ale vieții pot să apară aproape în orice condiții exterioare. Clipele semnificative ale vieții apar numai și numai în fința noastră interioară. De exemplu, sîntem înconjurați de eternitate și cu toate acestea ne plîngem mai mereu că nu avem timp. Este un adevăr, dar se cutremură la conștientizarea lui numai cei care au sufletul pregătit, doar cei care au posibilitatea să confere prin puterea lor personală, profunzime unui gînd și totodată unui sentiment. Să facem în așa fel încît să avem cît mai multe clipe înflorite în șiragul vieții. Doar acestea contează, clipele în care am trăit ceva adînc. Acum să nu credeți că numărul lor este important. Importantă este doar profunzimea pe care am reușit să o atingem scufundîndu-ne în interiorul unei clipe cu sufletul întreg.

De la o secundă la alta, acul ceasului se oprește puțin. De la o clipă la alta este un spațiu gol, un spațiu atît de adînc încît e puțin dacă spunem că ar fi infinit. Nu vă grăbiți să treceți de la o clipă la alta. Zăboviți din cînd în cînd pe marginea unei clipe și admirați spațiul nesfirșit și plin de o imensă bucurie tăcută. Lumea de azi ne tot sugestionează că trebuie să fim rapizi, să ținem ritmul, să ne adaptăm, să ne facem proiecte, să ne fixăm ținte și termene limită. Eu vă îndemn să vă străduiți să rămîneți în repaus pe marginea unei clipe și să admirați infinitul, eternitatea și ce o mai fi pe acolo. Trebuie doar să vă permiteți să lăsați mintea liberă și inima să se trezească. Cînd în inimă rămîne un singur sentiment, iar în minte un singur gînd și acestea se unesc, atunci este străpuns orice voal și puteți vedea pauza dintre două clipe. Profunzimea trăririi devine infinită. Acestea sînt clipele pe care nu le vom mai uita niciodată și le vom tot povesti.

Se spune că în existența noastră pămînteană sîntem ca într-o vacanță. Sîntem trecători prin lume, veniți aici pentru a învăța sau pentru a vizita. Că ne-am dorit sau nu aceasta vacanță nu are nici o importanță, acum important este să conștientizăm că am ajuns aici, ca atunci cînd plecăm într-o vacanță, cu multe bagaje. Mergem prin viață cu multe bagaje după noi. Uneori ajungem într-o stare de bine, răsuflăm ușurați și ne bucurăm din toată inima. Nu trece însă mult timp și deodată starea noastră de bine dispare, fără vreun motiv concret sau din motive care țin de planuri cărora nu le-am acordat suficientă atenție în ultima vreme și acum ne-au ajuns din urmă.

Cînd ai foarte multe bagaje, iei cîteva, le duci o bucată de drum, le lași acolo, te întorci după celelalte și tot așa. Imaginați-vă că tocmai v-ați întors din concediu după o călătorie foarte lungă și obositoare. Ați ajuns acasă cu mașina burdușită de bagaje. Ați luat cîteva și mergeți în casă, eventual un apartament la etajul patru într-un bloc fără lift. După ce deschizi ușa bucuria de a fi acasă este foarte mare. Imediat ce te bucuri îți dai seama că mai ai de adus bagaje din mașină și deja starea ta se estompează, dacă nu cumva se transformă în una proastă. Este foarte posibil ca pînă termini de adus toate bagajele să nu mai ai nici un chef să te bucuri, datorită disconfortului că a trebuit să faci mai multe drumuri pînă la mașină, eventual te-ai mai și certat cu partenerul/partenera că a făcut prea multe bagaje, că nu le-a aranjat cum trebuie, că unele sînt prea grele altele prea ușoare ș.a.m.d.

Raportîndu-ne la acest exemplu putem înțelege mai bine cum este și drumul nostru prin viață, cum este cu evoluția noastră spirituală. Uneori pe un anumit plan putem atinge o stare foarte înaltă. Însă nu putem rămîne în ea atît timp cît pe alte planuri ne-au rămas încă bagaje de adus din urmă. Este bine dacă reușim să înțelegem acest mecanism și să avem, ca să zicem așa, răbdarea pînă cînd toate bagajele sînt în casă, pentru a ne bucura atunci din plin și complet liberi. Dacă ne grăbim să ne bucurăm este foarte posibil să pierdem starea de bucurie de îndată ce realizăm că mai avem de adus bagaje. Dacă nu reușim să ne menținem o stare de calm și de bună dispoziție pînă cînd nu terminăm de cărat toate bagajele, munca aceasta ne poate tăia orice chef iar la final să nu mai avem puterea de a ne bucura. Ne trebuie răbdare și rezistență. Mai trebuie să știm cînd este momentul potrivit pentru a ne bucura, pentru ca bucuria noastră să fie plenară și durabilă. Suișurile și mai ales coborîșurile în viață sînt mai ușor de acceptat dacă înțelegem aceste lucruri.

Mai verificați-vă „bagajele”! Poate că multe sînt inutile. Poate că multe pot fi abandonate. Acum poate înțelegeți de ce săracii sînt mult mai fericiți decît bogații. De fapt și săracii și bogații sînt cam la fel de fericiți. Mai rău este cu intermediarii. Săracii nu au bagaje, bogații au oameni care să le care. Însă cei care vor bagaje multe, dar trebuie să și le care singuri, aceștia rareori mai ajung să se bucure cu adevăat de ceva în viață. Cînd toată „vacanța” presupune să faci constant echilibristică între dorințele și tentașiile din jur și bugetul limitat parcă nu prea îți mai vine să te bucuri din toată inima de ceva. Dacă nu-ți permiți să fii suficient de bogat mai bine să fii sărac, în bagaje, desigur. Cumva se verifică regula cum că ești mai fericit dacă ai mai puține bagaje cu tine prin viață. Cu cît ai mai puține lucruri, cu atît grijile tale sînt mai puține și libertatea ta interioară este mai mare. Singura condiție este să fii sărac și în dorințe!

Este adevărat că în ce privește bagajele din suflet nu este așa simplu să le abandonăm, însă puteți exersa renunțarea. Lăsînd fricile și atașamentele deoparte veți vedea că viața dumneavoastră se va simplifica. Păstrați strictul necesar și bucurați-vă cu înțelepciune atunci cînd este momentul cel mai potrivit. Lasînd la o parte tot articolul care se referă la marea majoritate a oamenilor aș spune să fiți cu adevărat inventivi și indiferent de bagaje bucurați-vă mereu. Fiecare clipă este momentul cel mai potrivit pentru a ne bucura, indiferent dacă avem sau nu bagaje de cărat!

Avem nevoie de perspicacitate oriunde și oricînd. Pornind de la matematica vieții fericite și de la problema prezentată spre rezolvare în finalul articolului  m-am gîndit să mai ofer aici o problemă și apoi, în comentariile la acest articol, să ne tot punem mintea la contribuție.

Am douăsprezece monezi si o balanță. Una dintre monezi, chiar dacă arată identic cu celelalte este falsă. Cum fac să găsesc moneda falsă și totodată să aflu dacă este mai grea sau mai ușoară decît celelalte, din numai 3 cîntăriri cu balanța.

Succes! De preferat să trimiteți soluția doar dacă ați descoperit-o singuri, prin efort intelectual personal.

Fericirea este și un rezultat al matematicii vieții. Aduni bucuriile, scazi suferințele. Chiar și numai cu o jumătate de cerc poți să fii fericit – rotindu-l îl poți transforma într-o sferă. Oricît de mic ar fi unghiul tău de vedere tot este destul de vast dacă te îndepărtezi cît mai mult de origine, zburînd în largul lui. Cînd unghiul de vedere îți este mic, măcar privește departe, foarte departe și vei cuprinde în viziunea ta ceva mai mult. Rezolvînd limitele unor stări poți să știi exact cît reprezintă valoarea bucuriei tale, valoarea răbdării tale, valoarea dăruirii tale, iar în unele cazuri poți să vezi că limitele sînt de fapt infinite, nu te mărginește nimic altceva decît infinitul. Integrînd trecutul poți constata pe ansamblu că viața ta a fost totuși frumoasă: soarele ți-a zimbit de multe ori, cerul înstelat te-a inspirat, vîntul te-a mîngîiat, apa te-a reflectat, pămîntul te-a hrănit. Și toate acestea rezolvînd o simplă integrală definită. Și dacă te lași inspirat să duci limitele acestei integrale de la minus infinit la plus infinit poți integra întreg Universul. Doamne, ce minune să ajungi să cuprinzi totul! Mai poți folosi înmulțirea pentru a deveni bogat în virtuți și apelînd apoi la împărțire le poți dărui celorlalți. Dacă ai ajuns să fii tangent cu o rază de iubire, las-o să devină chiar axul vieții tale pentru că te va umple cu lumină și o să-ți pierzi conturul de cerc izolat.

Fii coplanar cu toți chiar dacă aspiri la cel mai înalt plan!

Nimicul zici că nu te poate încurca cu nimic, dar cînd un zero ajunge la numitor îți dai seama că ordinea acestei lumi, oricît de vastă și infinită ar fi, nu poate cuprinde nedefinitul. Tot matematica ne spune că negativul nu are rădăcini. Negativul nu poate avea rădăcini decît în imaginarul unei minți complexe. Doar ceea ce este pozitiv are cu adevărat rădăcini! Apoi, viața te mai învață că dacă ești puțin îngăduitor chiar și iraționalul își poate găsi un rost în viața ta și-ți poate fi de folos la ceva.

Așa-i că e mai fericită viața dacă știi puțină matematică?!

Acum o problemă amuzantă 5+5+5=550 Este suficient să adăugați un singur semn matematic și relația devine adevărată. Succes!

Se vorbește mult în ultima perioadă despre puterea minții de a crea, despre atitudinea de creator sau puterea de a materializa visele și dorințele cele mai îndrăznețe. S-a dibuit cumva că mintea omului ar avea capacitatea de a crea pe căi neștiute cam orice își pune în cap. S-au prins oamenii noștri că ceva adevăr este aici devreme ce absolut tot ceea ce este construit în jurul nostru a fost mai întîi un vis, o dorință, o idee, un gînd. Mintea umană chiar este extraordinară și are o putere creatoare inimaginabilă. Însă pentru a putea crea cu adevărat viitorul pe care ni-l dorim, pentru noi sau ceilalți, mintea mai trebuie sa se pună de acord cu Universul, cu Creatorul Universului și mai ales cu ea însăși. Nu orice fel de minte poate crea. Pentru a putea crea, pentru a putea determina procesele care să conducă la materializarea unui vis, mintea trebuie să intre mai întîi într-o stare adecvată. Cu mintea obișnuită nu putem crea, putem doar observa și utiliza. Era o vorbă cîndva care spunea că nu devii preot dacă te îmbraci cu haine de preot! Nu devii creator doar dacă aplici niște scheme, niște exerciții. Nu devii creator dacă nu aduci mai întîi mintea în stadiul în care să poată crea. Este adevărat că unii se nasc cu această capacitate de a avea deja o minte înzestrată cu cele necesare actului creator, însă majoritatea oamenilor trebuie să se antreneze mai întîi în vederea transformării minții. Primul pas către o minte creatoare este conștientizarea gîndurilor. Trebuie să ajungi să vezi, să simți gîndurile ca fiind la fel de reale ca și obiectele exterioare ale căror forme le percepem prin intermediul ochilor. Devii apt pentru a crea Realitate prin intermediul minții abia după ce devii conștient de formele gînd și de mecanismele care le guvernează. Pînă cînd nu reușești acest lucru, aplicarea metodelor din domeniul „fii creator” e doar o chestiune de noroc. Scriam în articolul precedent că dacă vrei să obții ceva este necesar să te comporți la un moment dat ca și cum ai avea deja acel lucru, ceea ce este echivalent cu a simți lumea gîndurilor la fel de reală ca și lumea obiectelor. Să începem dară antrenamentul de a ne conștientiza propriile gînduri, de a le simți și apoi de a le folosi cu înțelepciune. Se spune în unele cercuri că au existat cîndva pe Pămînt civilizații care puteau controla Realitatea prin intermediul puterii creatoare a minții. Sper să redobîndim această abilitate. Am cam stors tot ce se putea stoarce de la materie. Singurul lucru care ne-a ramas încă inaccesibil ar fi fuziunea nucleară la rece. În rest am cam atins limitele a ceea ce ne poate oferi materia. Este timpul să ne îmbunătățim tehnologiile implicînd de acum încolo o altfel de minte, o minte capabilă să creeze Realitate. Tindem către așa ceva. Veniți, îndrazniți să fiți printre pionierii acestui nou tărîm. Lăsați mărunțișurile lumii și îndrazniți să vă întoarceți către propria ființă interioră, către cunoașterea de sine!