Omul contemporan va ajunge probabil să fie supranumit „omul ocupat”. Se fac eforturi considerabile pentru a se organiza viața socială în așa fel încît omul să fie subjugat și controlat, lăsîndu-i-se totuși senzația că este perfect liber. După ce ai făcut un împrumut pe 30 de ani și mai bine de jumătate de salar este rata la bancă numai liber nu te mai simți. Sîntem tot timpul ocupați. Mințile ne sînt asaltate mereu și mereu de lucruri neesențiale, de pleavă. Sîntem ținuți mereu și mereu cît mai departe de noi înșine și de propriile nevoi sufletești. Ni se induc tot felul de sugestii cum că fericirea constă în a avea nu știu ce lucruri. Ni se tot inoculează ideea că o vacanță în nu știu ce locuri exotice ne poate relaxa cu adevărat, însă în realitate aproape toți oamenii se întorc mai obosiți din concedii decît erau la plecare. Nu vă mai lăsați amăgiți! Drămuiți-vă timpul, aveți grijă de el, pentru că fiecare clipă o ai o singură dată.
În vremurile noastre este un lux să ai timp pentru tine. Cînd eram copil ni se spunea la școală că tehnologiile vor deveni atît de eficiente încît vom ajunge să muncim cel mult patru ore pe zi, iar în restul timpului putem să trăim pentru a ne bucura, pentru a ne dezvolta și îmbogăți sufletele. Chiar am crezut în această perspectivă și nu mică mi-a fost mirarea să mă descopăr ca adult într-o lume în care toți sînt pe fugă sau prea obosiți pentru a se mai bucura de un copac înflorit, de o întilnire cu un prieten, întîlnire care să nu presupună rezolvarea a nu știu cîtor probleme, ci să exprime doar bucuria de fi împreună, de a vorbi sau de a tăcea împreună. Chiar cred că este necesar să fim mai atenți cu timpul pe care îl avem, chiar merită să trăiești mai modest, dar cu timp liber pentru sufletul tău, decît să muncești întruna doar pentru a avea nu știu ce lucruri sau pentru a-ți împlini nu știu ce satisfacții fantasmagorice.
Exceptînd situațiile cînd munca ta este și pasiunea ta, nu merită să muncești mai mult decît este strict necesar, minimul posibil. Este nevoie de timp pentru a visa, este nevoie de timp pentru a iubi, este nevoie de timp pentru a ne simți cu adevărat împreună, este nevoie de timp pentru a ne trezi sufletele. De ce acum 100 de ani era suficient să muncească un singur membru al familiei și să aibă posibilitatea să-și întrețină din salarul primit întreaga familie? Cum de a scăzut productivitatea muncii atît de mult? Cînd și cum și ce s-a petrecut de este nevoie acum de două salarii într-o familie și adeseori de multe ore suplimentare și nici acelea nu ajung decît pentru strictul necesar? Chiar atît de proști am devenit?! Chiar n-am știut să ne menținem o organizare socială cu adevărat orientată în slujba omului? Acum 150 de ani ca să facă o afacere cineva din Iași cu cineva din Timișoara aveau nevoie de cel puțin vreo două săptămîni pînă ajungeau să bată palma. Acum se poate rezolva într-o zi sau în cîteva minute și cu toate acestea omenii se plîng mult mai mult de lipsa de timp decît cei de acum un secol. Cu siguranță undeva, ceva, cineva ne-a furat timpul. Cu cît comunicăm mai ușor și călătorim mai repede cu atît avem mai puțin timp liber! Nu vi se pare ciudat? Haideți să ne recîștigăm timpul! Sînt bucuros că tinerii de azi încep să-și dea seama că nu mai trebuie să se supună unui sistem și încep să-și facă mai mult timp pentru ei. Din păcate îl irosesc pe distracții ieftine. Dar măcar își vor timpul înapoi. E un pas!
Irina
Foarte bun articol și tristă constatare.. dar, o bună motivare pentru revizuirea activităților!
Anisa Manescu
Vulpea si Micul Print… lectia timpului…
” – Te rog … imblanzeste-ma – zise apoi (vulpea).
– Bucuros as vrea – raspunse micul print – numai ca nu prea am timp. Am de cautat prieteni si o multime de lucruri de cunoscut.
– Nu cunoastem decat ceea ce imblanzim – zise vulpea. Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Ei cumpara lucruri de gata, de la negutatori. Cum insa nu exista negutatori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Daca vrei sa ai un prieten, imblanzeste-ma!
– Ce trebuie sa fac? zise micul print.
– Trebuie sa ai foarte multa rabdare – raspunse vulpea. La inceput, te vei aseza ceva mai departe de mine, uite-asa, in iarba. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti nici un cuvant. Graiul e izvor de neintelegeri. Insa vei putea, pe zi ce trece, sa te asezi din ce in ce mai aproape de mine … A doua zi, micul print veni din nou.
– Mult mai frumos era, daca veneai si astazi la aceeasi ora – zise vulpea. Daca de pilda, vii la ora patru dupa-amiaza, eu inca de la trei voi incepe sa fiu fericita. Pe masura ce ora va trece, si mai fericita ma voi simti. La ora patru, ma vor cuprinde un freamat si o neliniste: voi descoperi cat pretuieste fericirea! Dar daca vii la voia intamplarii, eu niciodata nu voi sti la care ceas sa-mi impodobec sufletul. Ne trebuie rituri.
– Ce-i acela rit? zise micul print.
– E si el ceva cu totul dat uitarii – zise vulpea. E ceea ce face ca o zi sa se deosebeasca de celelalte zile, o ora, de celelalte ore. Au un rit, spre pilda, vanatorii mei. Se duc sa joace, joia, cu fetele din sat. Joia, prin urmare, e o zi minunata! Ma plimb si eu, atunci, pana la vie. Daca vanatorii s-ar duce la joc la voia intamplarii, toate zilele ar fi la fel, iar eu n-as mai avea vacanta niciodata.Astfel micul print imblanzi vulpea. (…). Iata care-i taina mea. E foarte simpla: limpede nu vezi decat cu inima. Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor.
– Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor – spuse dupa dansa micul print, ca sa tina minte.
– Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta sa fie atat de pretioasa.
– Numai timpul cheltuit cu floarea mea … facu micul print, ca sa tina minte.
– Oamenii au dat uitarii adevarul acesta – zise vulpea. Tu insa nu trebuie sa-l uiti. Devii raspunzator de-a pururi pentru ceea ce ai imblanzit. Tu esti raspunzator de floarea ta.
– Eu sunt raspunzator de floarea mea … spuse dupa dansa micul print, ca sa tina minte.”
Sa nu pierdem nici o clipa; daca am pierdut o zi, am pierdut enorm de mult! Sa fim mereu in devenirea de a Fi. „„A fi”, este în același timp o totală împlinire, o bogăție nesfârșită, înțelepciune nesfârșită, și tot ce este Dumnezeu este plinătatea lui „a fi”. și aceasta îl diferențiază de „a exista”. Sunt lucruri pe care nu le putem cugeta acum, în ramele strâmte ale existentei noastre, dar întru devenirea noastră, dea Domnul să ajungem toți acolo, și vom cunoaște lucrul acesta, viața lui Dumnezeu cea nestricăcioasă, cea fără sfârșit, cea veșnică cu adevărat, căci va fi viața noastră. și această viață, acest „a fi”, va fi o plinătate care nu are „a exista”. (Parintele Rafail Noica).
angelica
Timpul e gratuit, dar nepretuit . Nu il detii, dar il poti folosi, nu il poti pastra, dar il poti trai. O data ce l-ai pierdut, nu-l mai poti recupera niciodata….asa ca ai grija cum dai valoare fiecarei zile din viata ta!
cristina
‘Constientizam noi ce facem clipa de clipa? Cred ca daca am fi perfect constienti pe clipa prezent, am simti Timpul de partea noastra….’-draupadi 🙂
Sa fii sigura ca esti in mijlocul nostru, fata frumoasa si ‘furishata’, uite ce ganduri sanatoase te insotesc! …Te admir si te incurajez, sa ai in inima si-n minte vie increderea si mai ales…INCREDINTAREA…Catre El, zic ! 🙂
STOP, STAI!…si-ti daruiesc o cantitate-virgula de suflet, din ‘acum’ ,un semn de punctuatie cules
…din Marea Poezie
Trecut, trecutu-i fara flacari:scrum…
Ca descarcat de continut si viata,
Din care naste clipa lui Acum-
O magica si noua dimineata.
In el pasesc desculti,…ce calda roua!
Sa deslusesc atomul pe de rost,
Sa ies din mintea veche-n una noua,
Din spatiul unui ancestral „…a fost”
Ma uit mirata-n dimineata-aceasta,
Ca pentru prima data ma privesc;
Vad cum se misca-n Universuri axa
si cum se scriu poemele…Cum cresc…
…Iar peste palma noptii ce-a plecat
Vad cum raman doar stele cazatoare,
sa le citeasca sufletul curat
Din nanotimpul ceasului…cand moare
Asa nascut in largul Sau firesc
Un dans de unde si de campuri stie-
El, calator in trupul pamantesc
Si virgula in…Marea Poezie…
angelica
A face pe cineva fericit (chiar si pentru o clipa) inseamna propria ta fericire.
Multumim Cristian pentru timpul tau pe care ni-l daruiesti noua!
Se va intoarce la tine insutit! Garantez cu propriul meu zimbet.
…. ce joc al sufletelor aici! Cineva…are magnet! Si har… si dragoste!
Draupadi
Dragii mei,
Ma multumesc sa va citesc de fiecare data cu drag si subscriu subtil la ceea ce voi impartasiti aici….
Traim in epoca vitezei si daca nu stim sa ne acordam singuri timp, ajungem sa fim traiti si ganditi de altii….Serviciul ocupa un timp important din viata noastra, petrecem mai mult timp cu colegii decat cu familia. Ma mai opresc din cand in cand in mine si visez, caci iuresul de acolo ma face sa uit de mine….mai intru pe net pe acest blog si-l savurez cu nesat dar cu atentie sa nu fiu surprinsa de sefa caci acolo nu se agreeaza astfel de atitudini…
Va mai aduceti aminte de joculetul acela din copilarie STOP STAI? Haideti sa-l mai jucam si astfel sa ne reamintim sa fim noi insine si sa ne acordam timp, sa simtim din plin ceea ce traim….
In copilarie jucam astfel de joculete, ne opream brusc din ceea ce faceam si ramaneam asa o perioada….ce mai rasete pe noi, fiecare prins in fel si fel de ipostaze :))…..
Constientizam noi ce facem clipa de clipa? Cred ca daca am fi perfect constienti pe clipa prezent, am simti Timpul de partea noastra….
Va imbratisez cu drag si cu speranta ca ma primiti in voi!
cristina
Eu vreau sa va vorbesc astazi de altfel de Timp…unul fara ceas, ne-‘arbitrar ales’, coordonata… axa verticala a inimii
Am fost de curand undeva…Credeam ca e un curs, ca sunt participanta pt 4 ore , alaturi de nu-stiu-niciodata -care-alta lume 🙂 (ce-mi place sa inventez din astea!…expresii!)
Toate mi s-au dat peste cap pana in momentul in care am intrat in sala unde deja Cristianul vorbea: am plecat cu intarziere de acasa pt ca cineva nu s-a incadrat in timp sa faca niste inregistrari,…masinuca noastra a ‘trait’ live aventura interioara revarsata pe sosea a celor care-ntorc pe linii duble si continue in ultima secunda…Ce sa mai explic?!? Am ajuns la usa gafaita, hlizita, cu punga plina-n brate cu cd-uri rupta de la agitatie si colturi, dar mai ales…uhhh! de la timpul furat…
Stiti cu totii ce inseamna sa intri cu intarziere in astfel de spatii si de conjuncturi, sa stii ca intrerupi si concomitent sa te ‘aduni’ in corp de pe coclauri, sa fii prezent in reperele consacrate acelei optiuni…
Va voi vorbi incontinuare in termeni de ‘timp’ , pt ca in primele minute dupa asezarea mea acolo s-a petrecut …MAGIA! Cristianul ne-a sugerat sa venim in apropiere, in fata, sa ne punem cu totii mai stransi unul in altul cu scaunele-un semicerc de Luna in jurul lui – care ne-a anulat gravitatia si banuiesc ca astrul asta a fost , din prea-plin cauza:) In mod uluitorTIMPUL a tinut isonul si s-a dizolvat: am lucrat,…ascultat,rostit…,…dialogat,…am ras si ne-am topit in comuniunea inimilor adunate ca pentru impartasanie in fata vreunui Inalt…Mai apoooi,cand cuvintele care ne-au anuntat ca e ‘… de final’, de ramas bun pt astazi s-au facut auzite… ahhhhhhhhhh! trebuia sa-mi fi vazut fatza!!! expresia…Ma uitam la Cristi si la scumpele fete din stanga si dreapta ca un copil caruia i-ai dat ceva bun, potrivit,…si dintr-o data realizeaza ca uite, ‘omul negru’ i-l ia inapoi dupa numai o unica atingere 🙂 Ma uitam ca aterizata din alte lumi si spun drept ca trupul mi se atasase acolo, cu toate anulatele lui 🙂 incepand cu gravitatia, timpul, mintea,…pt caaaa…sa nu uitati cat sunt de genul ‘apriga’!!! Imediat ce mi s-a deslusit ideea ca orele-s duse, am intrat in protest: deeeci,unde mi-e cursul, Cristian?!?! Ai promis 4 ore….Eu pt 4 ore am venit!!! Nu-i corect!!!
Dar cand ceasul mi-a indicat cu cifrele sobre si mutra lui serioasa, stiintific ca prejudiciul nu a existat am avut pe loc parte pe ecranul mental de…dulcele Teodoreanu :’si am ramas cu mana intinsa ca a regelui Lear…’
Nimeni nu s-a ridicat de plecare, m-am uitat cum fiecare cauta pe scaun propria greutate, timpul, sau o idee facatoare de minunea sa mai ramanem…Eeei si daca nu as fi fost atat de preocupata sa ma incrunt si sa ma ‘leg’ cu itze invizibile ca si copilul inchipuit care in protestul sau se prinde cu manutzele de ceva- sa nu-l mai poata lua de pe-acolo- poate m-as fi abonat prima sa mai cer:) Slava Domnului ca a facut-o o cursanta si am avut parte de bonus!Meditatia ….’starea de fericire’ si…RESTART
Deci, dragilor,… unde ne e timpul, ati observat?!? A ne pune sa ne luptam cu forfota gandurilor, sa stam la panda la coltzurile fiecaruia si sa ii dam in cap mi se pare o utopie! Nu noi le-am pornit, nu noi le vom opri! Lupta e falsa si ranitii suntem intotdeauna cei din linia intai, initiatorii…Eu zic ca simpla intentie exprimata asumat din Cerul interior, facuta cu blandete si cu bucurie asa cum zice in Biblie de 360 de ori…,ca pt fiecare zi a anului ‘…Bucurati-va!’, anularea inertiilor din noi la trezire si insotirea cu ganduri, vorbe, fapte, OAMENI ziditori si daruiti…ne vor repune in coordonatele firesti in care El ne-a proiectat sa functionam si din care, din varii motive, ne-am tot facut carari laterale!Si ca sa pot sa rad de mine cand ‘haladuiesc’, le-am numit…’alaturea cu drumul’ sau ‘batutul campilor’, iar prietenii mei ma stiu si…le multumesc 🙂 Ca uite!!! adeseori ei fac sa fie reala expresia si ne luam de manutze si ne ducem la Gradina, sa constatam ca mai ieri ca Primavara si pe dinafara e creativa,anul acesta ne-a surprins cu o noua specie roz-crem de toporashi…Faptul ca trecerea noastra din dimensiunea a 3-a , din coordonatele timpului isi adapteaza pasul pt unison cu regnul vegetal si cu planeta care sunt demult in 5, este si devine din ce in ce mai evident…Prin plante si planeta insasi cum am spus, prin oameni care scriu, germineaza si imprastie traind semintele iesirii din ‘tubul’ iluzoriu in care am stat…atata timp cat ne-am uitat potentialele. Florin Munteanu le-a numit ‘seminte pentru alta lume’, eu zic sa le numim SEMINTE PT ACUM
Uitati-va la copii cum sparg barierele vechiului pe care doar si noi l-am sustinut ! se acordeaza sa primeasca de unde le e DAT, ‘timp’… ‘Dăruiesc timpul meu înflorit Sufletelor cu Inima Vie’-Cristian Turcanu
Micul Prinţ
Se spune că un om moare cu adevărat abia atunci când nimeni din cei vii nu-şi mai aduce aminte de el.
Am vut în liceu un profesor de literatură deosebit.Nu ne dicta comentarii cum făceau alţii,pentru ca apoi să ne asculte pentru note.
El avea un stil aparte…te lăsa liber, te punea să gândeşti tu şi te încuraja mereu să ai opiniile tale…nu ceea ce scriseseră criticii literari.
Deschidea catalogul să asculte pentru notă.De obicei,în situaţia asta toţi se rugau în gând să nu fie ei cei ascultaţi.Se simţea frica în aer.Nu şi în cazul orei de română a domnului profesor!Ştiam cu toţii blândeţea acestui om.Mereu zâmbitor şi cu vocea caldă zicea…Hai curaj!Fii bărbat!Zii şi tu ce ai învăţat din lecţia trecută?!
Avea o răbdare ieşită din comun.Te lăsa şi zece minute să-ţi faci ordine pentru expunere.Chiar şi cu manualul deschis.Dacă totuşi vedea că nu erai pregătit,nu-ţi punea notă.Te ruga să te pregăteşti pentru altădată.Ţi se făcea ţie ruşine.
După mulţi ani,într-o zi, l-am zărit pe o bancă în parc.Ieşise demult la pensie.Prin mâna lui trecuseră multe generaţii de elevi.Acum,oameni mari…cu familii,cu griji…grăbiţi mereu spre undeva,să rezolve ceva.Deşi parcul era destul de circulat,pe domnul profesor nu-l vedea nimeni…măcar să-l salute.
Eu însumi aveam reţineri să-l abordez.Nu ştiam ce să-i spun…trecuseră atâţia ani…oare mă mai ţinea minte?
Până la urmă,mi-am făcut curaj şi m-am aşezat pe bancă lângă el.S-a bucurat enorm că nu-l uitasem!
De obicei elevii îi ţin minte pe profesorii duri,exigenţi.Pe cei buni îi uită repede.
Am mai avut ocazia să-l văd pe domnul de română de câteva ori pe stradă.Mă recunoştea de la episodul cu banca din parc…îmi zâmbea şi mă saluta de la distanţă.Sentimentul era reciproc.
După aproape un an de la această revedere(reîntâlnire) frumoasă…am aflat că profu’ plecase dintre noi.
Am trăit atunci un amestec de tristeţe-bucurie.
Bucurie…căci avusesem ocazia să vorbesc cu el după atâţia ani.Să-i arăt că nu-l uitasem…în ciuda timpului şi a timpurilor de azi.
Probabil dacă nu făceam acest gest atunci,când încă trăia, astăzi…aş fi trăit în suflet regretul că am fost un laş…trecând pe lângă el…ca pe lângă un necunoscut.
PS. Când trec pe lângă banca din parc…zâmbesc şi îmi zic în gând…uite aici am vorbit cu profu după douăzeci de ani.Apoi,parcă-l văd la catedră…zâmbitor…şi-i aud vocea….hai curaj!fii bărbat!
in memoriam Caţan Florentin
Cristian Ţurcanu
Sint adorabile comentarile. Va multumesc. M-ati emotionat foarte tare! Iar cine ma cunoaste stie ca asa ceva mi se petrece rar!
angelica
Straniu! Cind voi sunteti pesimisti sau realisti, eu sunt optimista sau visatoare.
Eu am tot timpul din lume! Parca timpul e de partea mea. In ultima vreme, am timp pentru toate: lucrez, citesc, citesc mult, fac treaba, vizite, ma plimb si rezolv multe, multe probleme. Am timp de rugaciune, am timp pentru Dumnezeu si pentru mine. Poate doar pentru ca…. nu am propria mea famile? Who knows?
Nu-mi ocupa timpul un barbat, un copil, doi, trei… dar am o nepotica (in vacanta … abia astept s-o iubesc si sa-mi petrec timpul cu ea).
Timpul nu l-a furat nimeni! Oamenii traiesc o viata mai agitata, mai complicata…. e si normal intr-o lume din ce in ce mai vitezomana, pe fuga, cu tot felul de inventii si tehnologii de ultima ora.
Se spune ca daca te multumesti cu putin in viata, putin vei avea. Oare?
Acum un an…. cind s-au intimplat mai multe …. s-au intimplat din cauza ca m-am grabit. Credeam ca nu mai am timp…. acum: am tot timpul din lume. Primul caruia trebuie sa-i multumesc este Dumnezeu. Mi-a dat si mi-am descoperit timp pentru sufletul meu. Pentru viata! Pentru clipa. „Fiecare clipa o ai o singura data” – ce bine ai spus Cristian.
Am descoperit energia gindului… de cite ori, intr-o zi, ati vrut sa sunati mai multe persoane sa vorbiti cu ele, dar… din lipsa timpului n-ati facut-o si ziua a trecut?
Eu… vorbesc cu voi in gind si mi-e de ajuns. Eu sunt mai simpla… si poate, uneori cu capul in nori…
Dar acum e soare si sunt serioasa. Aveti dreptate! Toti au senzatia ca timpul trece repede, mult prea repede. Repede sau incet, eu imi voi face tot timpul „timp” pentru a veni aici a va citi si a va simti (se subintelege a iubi).
E timp pentru frumos!
Claudiu
Am citit undeva că timpul este unitatea de măsură care permite gândului să devină realitate. Poate că viața, așa cum o percepem acum, ca o lipsă acută de timp, nu reprezintă altceva decât ceea ce păstrăm în mintea noastră. Suntem martorii apariției în lumea materială a propriilor cereri pe care le adresăm Divinității.
Simeona
„Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc”… imi devorez timpul.
Cu aceasta parafraza la „Amintirile” lui Creanga vreau sa spun ca, in primul rand, eu sunt „hotul” timpului meu, ori de cate ori ma las prada gandurilor. O spun cu parere de rau ca o fac destul de des.
Cand ma las gandita, de fapt, nu gandesc, ci ma insotesc cu gandurile mele afundandu-ma in ele pana cand ma devoreaza.
Insotirea cu gandurile in detrimentul timpului prezent este adevaratul hot.
Razboiul gandurilor a fost tratat din cele mai vechi timpuri de Buddha, Lao Zi, Confucius, Platon, Aristotel, David, Solomon, Iisus, parintii pustiei… iar in prezent, exista munti de literatura de specialitate in care includem si scrierile gazdei noastre, Cristian Turcanu. De cativa ani ma straduiesc sa invat aceasta arta a razboinicului luminii. Cad, ma ridic, iar cad, iar ma ridic… important este ca ultima miscare sa fie ridicarea (ha!)… deseori, desi tinta e alta, ma nimeresc tot pe mine sau pe cei dragi… Singurul lucru care imi da curaj este faptul ca am vazut Calea si nimic nu ma va indeparta chiar daca va fi sa mor in poteca fara sa pot face vreun pas.
Scuzati nuanta… astazi am cazut de vreo doua ori…
Gabriela
parerea mea e ca sunt anumite persoane care nu stiu sa-si organizeze timpul,sunt mereu in intarziere,sau asa cred. Ar fi bine sa fim mai atenti la ceea ce facem si sa gasim un motiv placut pt fiecare.
Micul Prinţ
Foarte bine sintetizat.Am citit cu atenţie articolul.Excepţional!
Cu ce-aş putea să completez?!Nu ştiu,sânt multe de spus.
Cristian este mai diplomat.Eu sânt mai direct şi spun adevărul oricât de dureros ar fi.Desigur nu pot să generalizez şi să critic orice.
Adevărul este că acceptăm prea uşor să fim sclavi.După care ne plângem singuri de milă.Ne transformăm singuri într-o marfă.Devenim o simplă statistică într-un target al cine ştie căror interese economice.
Trăim în plină eră consumatoristă.
În spatele oricărei activităţi, fie ea şi ascunsă sub o mască umanitară,se află un interes meschin şi mercantil.
Nu e nimic nou sub soare.
Toate-s vechi şi nouă toate…
Din păcate,la noi, nu se mai poate vorbi de muncă răsplătită corect, ci mai degrabă de un sclavagism modern.Mascat sub diferite forme.Şi oficializat ca atare.
Toată lume ştie,toată lumea tace şi înghite.
Vă recomand să citiţi şi articolul „sclavagismul modern” din blogul Danielei Negrilă…..este o sinteză superbă a ceea ce trăim azi.
Am găsit întâmplător acel blog prin ianuarie şi i-am scris la comentarii ca să vadă că nu este singură.
veroela
Lipsa de timp …cred ca e o problemă a fiecărei generații. Înainte de studenție m-am angajat pentru câteva luni într-un orășel mic de provincie. Venită dintr-un oraș imens cu forfotă multă mi se părea un loc total anost. Nu se petrecea nimic interesant acolo, toate erau de un calm desăvârșit…doar vrabiile care de bălăceau în praf în zilele călduroase de vară mai tulburau liniștea. Eram în gazdă la un unchi care avea cel puțin jumătate de veac înaintea mea în lume, pensionar: citea ziarul, mai repara ceva prin curte…mai cumparături, mai o vorbă cu vecinii, televizor… Mie mi se parea că nu făcea mai nimic toată ziua, cu toate acestea se plîngea continuu de lipsa de timp, de cât timp avea în tinerețe pentru toate iar acu…!
Cu înaintarea în vârstă timpul se împuținează și spațiul intră la apă…
Mă mai trimiteau părinții, când eram copil, cu câte un mesaj, în satul de peste dealul din fața casei noastre (nu erau telefoane mobile)…ei, era un drum fantastic și dura o veșnicie, iar dealul cât Everestrul! Mă opream să admir toate bâzdâgăniile, ciuleam urechile după fiecare ciripitură…mă luam după fiecare fluturaș cu aripile albastru-sidefiu (cei mai frumoși fluturi din viața mea), cântam din toți rărunchii pentru a ține la distanță vrăjitoarele care mă pândeau să mă ducă într-o scorbură hâda a unui copac aflat la jumătatea drumului…ce mai, o adevărată aventură! Nu mai spun că de vreo două ori am pierdut biletul pe care trebuia să-l duc!
Iar la coborâre nu vă imaginați că era drumul mai scurt…
Acum?! Urc dealul acela și îl cobor în jumătate de oră, copacul cu scorbura a fost tăiat de mult…fluturii albaștri au dispărut…iar în loc de cântat este răsuflarea zgomotoasă a celui care nu mai e obișnuit cu urcatul. Muntele acela cât Everestrul este acum ia acolo, un deal!
Cu toții avem percepția că odată cu trecerea anilor timpul se comprimă iar spațiul se micșoreaza. Și bine ar fi să realizăm acele activități care aduc creștere spiritului și sufletului nostru, să găsim acele aspecte din spațiul nostru care să merite atenție și pe care să le încărcăm cu trăiri minunate.