De cîțiva ani încoace observ că se insistă foarte mult pe tot felul de idei și practici care te îndeamnă să-ți iei viața în mîini, să obții controlul a ceea ce vrei să devii, să înveți să controlezi tot ce gîndești, tot ce simți, să-ți programezi zilele, lunile, anii, să-ți alegi mereu ceea ce vrei să facă parte din viața ta, să-ți construiești relațiile pe care le dorești, în concluzie – să-ți faci totul cu mîna ta. În aparență nimic mai frumos și mai nobil decît abilitatea de a-ți construi viața așa cum îți dorești. În realitate nimic mai inutil decît să faci eforturi peste eforturi doar pentru a prelua controlul total asupra vieții. Realitatea este că oricît am urmări să controlăm viața, ea rămîne în afara capacităților noastre de a prevedea. Este mult mai bine să privim viața ca pe un mister continuu și să dobîndim mai degrabă abilitatea de a ne adapta cu ușurință la ceea ce ne este dat să trăim, decît să ne chinuim să obținem controlul total. Ce farmec mai are o relație pe care „mi-am construit-o așa cum mi-am dorit”, o relație în care am aplicat toate tehnicile manipulatorii într-un mod mai mult sau mai puțin voalat doar pentru a-l face pe celalalt să corespundă așteptărilor mele și să mă facă fericit? Este ca și cum mi-aș trimite singur felicitări de ziua mea! O relație nu poate să-ți aducă fericirea decît dacă celălalt te iubește și te dorește și nu pentru că l-ai făcut cu abilitate să te dorească, ci pentru că așa simte în străfundul inimii lui. Iubirea ne aduce fericirea cea mai intensă atunci cînd reușește să ne facă să renunțăm la control. În starea de abandon în brațele celuilalt este cea mai savuroasă fericire pe care ți-o poate aduce o relație. Vei iubi cu adevărat omul care te va face să renunți la control, omul care te va face să simți că nu ai nici un control real asupra vieții tale și cu atît mai mult asupra lui și cu toate acestea nu îți dorești altceva decît să i te dăruiești, să facă parte din viața ta. Aceasta este iubirea și magia iubirii. Nu te va împlini cu adevărat o relație în care vrei să-l controlezi pe celălalt, o relație pe care „să ți-o construiești așa cum îți dorești”. Aș căuta mai degrabă pe cineva care să mă învețe cum să abandonez mania controlului, mai ales într-o relație, decît pe cineva care să mă învețe cum să-l controlez pe celălalt.
Într-o horă cînd te simți cu adevărat bine? – atunci cînd trebuie să-ți controlezi în continuu mișcările, să-ți numeri pașii sau atunci cînd te lași purtat de ritmul natural al dansului și simți cum se înalță în tine o putere și o bucurie cum nici nu ți-ai fi imaginat vreodată că ar putea să existe? În dans există o etapă în care înveți pașii, îți controlezi mișcările, îți cunoști trupul, te armonizezi cu celălalt sau cu ceilalți, însă dacă nu apare și etapa în care nu mai este nevoie de nici un control, acel dans nu te va bucura pe deplin, nu te va face să simți cu adevărat că trăiești. Măiestria unui dansator se vede abia după ce acesta începe să danseze LIBER, fără să mai numere pașii fără să se mai gîndească la mișcarea următoare, să-și amintească mereu și mereu coregrafia prestabilită. Un adevărat artist nu este cel care execută perfect o coregrafie, ci acela care o poate executa ca și cum nu ar exista o coregrafie, acela care poate improviza în mod spontan, care dansează cu adevărat LIBER, după cum îi dictează sufletul și nu după un desfășurător memorat la care se gîndește în continuu.
Este bine să ne cunoaștem și să visăm, să dobindim o putere de autocontrol semnificativă, să avem o viziune asupra a ceea ce vrem de la viață, dar totodată este bine să învățăm să trăim liberi, spontan, să curgem deodată cu viața savurîndu-i fiecare picătură de fericire din tot ceea ce ne aduce.
ionel.baldau
ok mai stiu persoane de genul asta
Claudiu
Nu putem controla nimic. Suntem doar martorii a ceea ce ni se întâmplă. Până și știința a ajuns la concluzia că toate acțiunile noastre pot fi anticipate cu aproape 10 secunde, fără ca noi să fim conștienți de asta. Chiar și când crezi că te ridici de pe scaun prin propria voință, de fapt comenzile au fost date mult înainte ca tu să conștientizezi ce ți se întâmplă.
Controlul, o iluzie totală. Tot ceea ce poți face este să introduci în sistem intenția, apoi universul va lua decizia potrivită pentru tine.
Anisa
Draga Cristian,
m-am bucurat sa citesc articloul tau pe aceasta melodie…
Stanton Lanier „Pure Fountain” Love Song
http://www.youtube.com/watch?v=lmhzJzNHXzs&list=RDlmhzJzNHXzs#t=73
eu as zice ca este mentalul care ne tine prizonieri, si pe care îl lasam sa ne tina prizonieri, mai ales datorita conditionarii noastre din trecut, dar si societatea
actuala, cum e structurata, participa din plin la acest lucru,
si eu caut sa ma liberez de aceasta conditionare, de gandurile triste si negative, de emotiile debordante, dar ma simt uneori asa departe! mai ales cand nu-mi mai gasesc linistea nici unde, nici macar in sufletul meu. ar fi de dorit sa practic meditatia in fiecare zi ca sa trec dincolo de ganduri si de mental; dar nu o fac pentru moment.
ma rog la Domnul sa-mi dea toata puetrea psihica, mentala, emotionala, fizica, spirituala… sa depasesc aceste momente de ratacire. Doamne ajuta! Pace sufletelor noastre!
„Din gânduri vreau sa-mi fac gradina, si nu cetate.”
Micul Print
Cei care trăiesc o relaţie amoroasă au aceleaşi probleme, dar în sens invers. Dacă unul dintre parteneri este instabil pe plan afectiv, el va atrage o persoană echilibrată din punct de vedere emoţional. Dacă unul dintre parteneri are tendinţe dominatoare, celălalt va avea, fără îndoială, o propensiune către pasivitate, dacă unul este toxicoman, celălalt va fi probabil salvatorul lui. Dacă cei doi parteneri sunt amândoi anxioşi, unul îşi va înfrunta frica prin practicarea sporturilor periculoase, în timp ce celălalt va evita ascensoarele. Cine se aseamănă se adună, dar cu comportamente diferite.
Într-o zi, cineva a explicat acest fenomen în felul următor: „În orice relaţie, există unul care face clătitele şi celălalt care le mănâncă.” În general, atunci când apare o problemă, unul dintre parteneri ar dori să iasă în faţă, să spargă buba şi să găsească o soluţie, în timp ce celălalt ar prefera să abordeze lucrurile diferit, luând recul pentru a reflecta. Credem mereu că celălalt are o problemă şi că nu ştie să şi-o gestioneze. Totuşi, realitatea, este că fiecare corespunde perfect celuilalt: abordarea directă de către o asemenea femeie va fi un revelator pentru partenerul ei, şi refuzul lui de a o înfrunta va avea acelaşi efect asupra ei.
Într-un anumit fel, noi încercăm în permanenţă să ne vindecăm rănile noastre inconştiente. Dar progresele, în acest sens, nu sunt întotdeauna evidente, şi nici uşoare. Iubirea vă va confrunta cu tot ceea ce i se opune ei, pentru ca să conştientizaţi aceste lucruri. Dacă aspiraţi la o viaţă amoroasă mai fericită nu este sigur că universul vă va trimite exact în acea zi o persoană fermecătoare. Din contră, este foarte posibil să fiţi puşi în contact cu oameni neplăcuţi. Străduindu-ne să-l acceptăm pe celălalt aşa cum este, vom putea învăţa să dăm mai multă iubire. De multe ori, persoanele cu care întreţinem relaţii sunt cel mai bun revelator pentru noi. Oricât de antipatice ar putea ele să fie, aceste persoane sunt, fără îndoială, cele de care avem cea mai mare nevoie. Cei care, în aparenţă, nu ne convin deloc pot, de multe ori, să se dezvăluie a fi cei mai buni maeştri pentru noi.”
Cu drag,al vostru Costinel
PS. Sper sa revin mai des aici….si sa va fac sa zâmbiți!
Pace si Bucurie vouă!
Acum…pentru ca am avansat un pic cu tehnica…nu mai scriu cu telefonul…
vin si eu cu ceva frumos…sper sa-mi iasa…
Un citat din Elisabeth Kubler Ross luat din pagina doamnei Viorica Juncan…www.ceruldinnoi.ro…
Da,sa luam aminte…
„
angelica
Nici o clipa n-am sa-mi controlez iubirea….o las sa curga, sa inunde….si acum asta face! Iubesc, iubesc, iubesc din nou!
Mica
Unora le e dat să cunoască iubirea, experimentând ce nu este iubirea.
Ce control avem asupra moştenirilor noastre genetice? Ce control avem asupra multor lucruri care ni se întâmplă în viaţă, mai ales în copilărie? Lecţia care se învaţă din încercarea de a controla, este neputinţa de a controla.
„Obsesia controlului”, este o plagă dublă – control si obsesie -, iar cine o are, este de compătimit.
Controlul în relaţii, este una din multele credinţe stupide moştenite sau dobândite în matricea noastră (ex.”Nu ar trebui să te porţi aşa!”, „Trebuie să faci aşa cum îţi spun!”, „Să nu te schimbi niciodată.”, „Rămâi mereu aşa cum te ştiu”, „Nu pot trăi fără tine.”, „Sunt un nimic dacă nu mă iubeşte cineva.”, „Tu eşti viaţa mea.”, „Fără tine nu am nici un rost.”)
Nevoia de afecţiune, de stabilitate, teama de eşec, de nesiguranţă, de abandon, duc la nevoia de control a partenerului, transformându-se în posesivitate şi gelozie. Partenerul controlat se simte „sufocat”, „ţinut în lesă”, „ţinut sub papuc”, iar toate astea fac să apără certurile, jignirile, rănirile şi, în final, ruptura. Oricât de docil ar fi partenerul, la un moment dat, subconştientul său explodează cerându-şi drepturile şi libertatea.
Atunci când controlul devine obsesie, deja e prea mult, şi e nevoie să se apeleze la ajutor de specialitate pentru a nu distruge în continuare vieţi nevinovate.
Tot ceea ce stă în puterea noastră, este să controlăm în mare măsură – dar, cu efort şi multă practică – propriile noastre gânduri, emoţii şi comportamente şi să decidem care ne e drumul în viaţă, conştienţi fiind că este posibil ca nu toate năzuinţele să ni se împlinească.
draupadi
E adevarat ce spui, exista aceasta tendinta de a controla relatiile mai ales. Aceasta tendinta excesiva de control ne departeaza de esenta vietii, ne chinuie sufletul si mai ales ne departeaza de Dumnezeu pentru ca insistand sa fie doar cum vrem noi de fapt nu suntem in acord cu Vointa Sa. Nu mai simtim gustul VIU al vietii ci doar gustul FAD al dorintelor si tendintelor egotice…
Sa ajungi sa controlezi pana chiar si iubirea prin tehnici insidioase de manipulare e ca si cum ai vrea sa-l controlezi pe Dumenezeu! Ori asa ceva nu este posibil!!
Cum am ajuns noi asa …? De ce este in continuare atat de greu sa fim PURI si SIMPLI…asa cum in esenta am fost creati..? Apar multe de ce-uri, la unele simt intuitiv raspunsul dar nu gasesc cuvintele potrivite sa-l exprim. Starea de abandon inseamna sa ai credinta ferma si totala in Dumnezeu, sa renunti la fricile ego-ului…
Vin in completare cu un paragraf dintr-un alt articol al tau care este corelat cu subiectul celui actual.
„Arta de a trăi ar însemna şi această capacitate a omului de a simţi fluxul vieţii, de a urmări să curgă în aceeaşi direcţie cu viaţa, să prindă valul potrivit şi pe cît posibil să navigheze apoi către destinaţia dorită.”
Cu recunostinta vesnica…..