Bucuria o trăim în suflet indiferent de cauza care o declanșează. Dacă ai mâncat ceva bun sau dacă ai văzut ceva frumos, dacă ai auzit ceva plăcut sau ai primit o îmbrățișare, toate acestea sunt doar stimuli senzoriali, însă bucuria declanșată de aceste percepții se trăiește în suflet. Sufletul este comoara noastră, sufletul este adevărata noastră identitate, sufletul este tot ceea ce avem și suntem. Sănătatea și curățenia sufletului se reflectă în sănătatea și curățenia vieții privită în întregime. Sufletul este singura parte din noi care rezistă chiar și dincolo de moarte, sufletul este casa noastră, sufletul trebuie să devină singura noastră grijă.

Mintea, deși face parte din suflet ea uneori devine arogantă și își asumă un statut mai mare decât cel care i-a fost hărăzit. Mintea poate prelua conducerea și administraea întregii ființe, deși nu a fost creată decât ca un instrument al cunoașterii. Sufletul este stăpânul ființei, este însăți ființa, mintea doar administratorul, dar când stăpânul este slab, mintea începe să se comporte ea ca un stăpân, ajungând să se considere adevăratul proprietar al ființei. Se va impune cu viclenie, cu forță, se va impune chiar și în ceea ce privește manipularea sufletului și va genera o realitate iluzorie, o realitate care nu va mai fi integată în fluxul adevărului și al armoniei. Astfel, mintea parvenită și uzurpatoare, oricât de puternică ar fi, știe în străfundurile ei că autoritatea de stăpân este falsă, că în realitate ea ocupă un post care nu i-a fost hărăzit și pe care l-a obținut prin fraudă, folosindu-se de o adormire a sufletului. Astfel, mintea are o frică în ea, frica de a fi descoperită, frica de a nu se trezi sufletul, frica de a nu-și pierde autoritatea pe care a dobândit-o și care o face să se simtă importantă. Aceasta este sămânța tuturor fricilor, iar fricile ne fac să lucrăm mult împotriva propriului suflet, pentru ca nu cumva acesta să se trezească și să-și revendice dreptul natural și înnăscut de stăpân. Și cum cea mai simplă metodă de a ne trezi sufletul este să ne bucurăm, să trăim cât mai frecvent și mai intens starea de bucurie, Mintea va lucra neobosit pentru a face bucuriile tot mai rare și tot mai slabe. Mintea ne condiționează bucuria de tot felul de lucruri extrem de dificil de obținut, astfel că nu ne mai putem bucura de lucrurile simple. Apoi, dacă mai reușim să ne bucurăm din când în când, mintea va acționa deîndată pentru a face ca bucuria să nu crească și să nu dureze prea mult.