Poate părea paradoxal, dar cel mai mult ai grijă de tine atunci cînd ai grijă de ceilalți. Rămînînd în linia celor menționate în articolul precedent și în cazul acestui paradox trebuie să ne găsim calea de mijloc sau echilibrul. Dacă te concentrezi mereu doar pe nevoile tale, cu greu vei ajunge să fii fericit, dar dacă trăiești în așa fel încît să ai grijă și de alți oameni, atunci vei avea parte de stări de fericire cum nici nu-ți imaginezi.
Faceți zilnic o faptă bună, oricît de mică și fiți atenți la ceea ce simțiți de fiecare dată. Cu timpul veți simți că orice faptă bună este urmată de o creștere a propriului suflet și veți resimți chiar mai mult decît o stare de bine, veți resimți treptat bucurie și chiar fericire intensă.
Meditați asupra acestui paradox: ai grijă de tine atunci cînd ai grijă de ceilalți și dacă nu înțelegeți nimic meditînd, atunci puneți în practică și va apărea și înțelegerea.
Cristian Ţurcanu
Cînd hotărăşti spontan să ajuţi pe cineva, oricît de mari ar fi eforturile, inima îţi va fi bucuroasă. Cînd eram copil am conştientizat următorul fenomen, atît la mine cît şi la ceilalţi copii din vecini. Dacă mă puneau părinţii să fac nişte treburi prin gospodărie, aveam aşa o stare de supărare şi mi se părea aşa de greu, însă dacă se petrecea să fiu pe la un vecin şi el să aibă treabă, îl ajutam şi munceam cu mare drag. La fel se petrecea şi cu ceilalţi copii. Dacă erau puşi să muncească acasă la ei o făceau cu mofturi şi fără tragere de inimă, dar dacă erau în vizită la altcineva şi li se cerea o mînă de ajutor o făceau cu bucurie, ca pe o joacă. Astfel că îi auzeam din cînd în cînd pe părinţii noştri spunînd: „acasă nu vrei să faci nimic, dar cînd eşti prin sat munceşti mai ceva ca un om mare!” Încă de atunci, de pe la 10 ani, am înţeles cumva că dacă lucrezi pentru a ajuta pe altcineva o faci întotodeauna cu mai multă tragere de inimă, iar această „tragere de inimă” este motorul dezvoltării şi maturizării sufletului.
Lena
Intr-o anumita perioada simteam chiar foarte intens nevoia de a ajuta, insa nu eram sigura ca pot asa cum si-ar dori oamenii si l-am rugat atunci pe Dumnezeu sa-mi scoata in cale oamenii carora le-as putea oferi ajutor. Nu dupa mult timp a aparut o astfel de situatie si vreau sa va marturisesc ca am trait o asa de intensa stare de implinire; parca imi crestea inima – simteam ca pot sa fac eforturi uriase (fara a le resimti de fapt ca pe niste eforturi) in ajutorul acelei persoane.
Iar ca un PS al comentariului voi cita o inteleapta a Indiei care spunea: „Scopul vietii unui om este atins numai atunci cand el poate oferi bucurie altcuiva.” – acesta fiind ca o confirmare la articolul scris de dvs.