Apreciere prin lipsă

Animați mereu de setea nesănătoasă a minții de diversitate și permanent ceva diferit ajungem să ne simțim neîmpliniți și adeseori nefericiți chiar dacă din foarte multe puncte de vedere ar trebui să fim recunoscători pentru ceea ce avem și să ne simțim chiar foarte fericiți. Abia după ce nu mai poți să mergi începi să apreciezi cît de minunat este să te poți deplasa liber și nestingherit oriunde este nevoie. Abia după ce nu mai poți să vezi realizezi cît de minunat este darul vederii. Atunci cînd începem să ne plîngem excesiv de ceea ce încă nu avem, atunci cînd dorințele devin fără număr și ne întunecă mintea poate că atunci este momentul să facem cîteva exerciții prin care să redevenim conștienți de toate darurile minunate de care dispunem și care ar trebui să ne facă să ne trezim dimineața fericiți, să trăim fericiți ziua.

De exemplu, puteți să vă propuneți uneori ca timp de cîteva ore să nu vă folosiți o mînă sau chiar ambele mîini. Abia atunci veți realiza ce dar minunat să vă puteți folosi fără nici o restricție mîinile! Puteți să vă propuneți într-o zi să vă legați la ochi și să trăiți ca și cum ați fi orbi. Veți realiza apoi cît de minunat este darul vederii de care ne bucurăm zi de zi. Dintre toate darurile pe care le avem și pe care am ajuns să nu le mai apreciem așa cum se cuvine la loc de frunte este vorbirea. Cel mai minunat dar, cea mai puternică unealtă cu care ne modelăm sufletul este vorbirea. Darul vorbirii este cu adevărat extraordinar. În vorbele pe care le rostim ne punem sufletul. Cea mai bună oglindă a sufletului, a caracterului unui om nu sînt ochii, așa cum se mai spune, ci vorbirea. Modul în care vorbește un om, pornind de la curățenia cuvintelor și pînă la tonul și timbrul vocii, reflectă caracterul și sufletul lui. Pentru a redeveni conștienți de darul vorbirii și de importanța acesteia cea mai bună modalitate este să taci o vreme. Tăcerea este cea mai bună metodă de a conștientiza și revaloriza darul vorbirii. Desigur, în cea mai mare parte a zilei omul tace, însă eu mă refer la acea tăcere pe care să o adopți chiar și atunci cînd în mod obișnuit ai fi tentat să vorbești. Alegeți-vă cîteva ore pe zi sau chiar o zi întreagă pe săptămînă în care să nu vorbiți. Aceasta nu înseamnă să vă izolați de anturaj. Ba chiar dimpotrivă, participați la toate activitățile obișnuite cu rudele și prietenii doar că vă veți abține să vorbiți. În cîteva ore de tăcere în preajma celorlalți guralivi veți reuși să vă dați seama cît de puțin respectăm darul vorbirii, cît de puțin înțelegem valoarea cuvintelor și cît de ușor ne rănim sau ne punem „bețe în roate” în ale trăitului doar prin folosirea irațională a cuvintelor. Instaurați o situație de urgență în ceea ce privește vorbirea. Vorbiți doar atunci cînd este necesar, folosiți minimul de cuvinte pentru a comunica doar ceea ce merită să fie comunicat. Vorbiți frumos! Vorbiți mai mereu folosind cuvinte pozitive, chiar și pentru a descrie situațiile negative.

Apreciați tăcerea, dar nu apelați la ea atunci cînd este totuși necesar să vorbiți. Tăcerea poate și ea să rănească la fel ca și vorbirea, dacă nu este folosită cu înțelepciune și mai ales cu inimă. Să vorbim cînd trebuie să vorbim, să tăcem cînd trebuie să tăcem – iată una din lecțiile cele mai importante ale vieții!