Autor: Cristian Țurcanu Page 11 of 36

Dacă un om ajunge să se identifice într-o măsură foarte mare cu trupul și va trăi foarte intens sentimentul separării de tot și de toate, atunci el va fi atins totodată de ceea ce putem numi efectul de binoclu. Cînd privim prin binoclu lucrurile îndepărtate ne apar ca fiind mai aproape, lucrurile mici par a fi mult mai mari. Cînd întoarcem binoclul, apare efectul invers: ceea ce este aproape pare a fi îndepărtat, iar lucrurile mari sînt micșorate. Cu toții sîntem atinși de acest efect de binoclu atît timp cît în sufletul nostru sau dezvoltat peste măsură atracția și aversiunea. Atracția trezește atașamentul față de tot ceea ce ne face plăcere. Aversiunea trezește  respingerea a tot ceea ce nu ne place. Sub influența atracției și aversiunii ajungem să ne comportăm ca un binoclu. Atracția face ca tot ceea ce ne produce plăcere să capete o importanță foarte mare, în timp ce aversiunea face ca ceea ce nu ne place să fie micșorat atît de mult încît să ajungem să spunem că ar fi ceva nesemnificativ.

Afectați de acest efect de binoclu cu greu mai reușim să avem o imagine obiectivă a realității în care trăim. Percepția noastră nu poate fi decît subiectivă atît timp cît sîntem controlați de atracție și aversiune. Atît timp cît avem la ochi un binoclu de operă sau de jucărie, lucrurile se păstrează într-o anumită normalitate, iar subiectivismul încă nu ne scoate în afara limitelor bunului simț. Problemele devin cu atît mai mari cu cît sîntem dotați cu un binoclu mai performant. Atunci obiectivismul nostru este grav afectat și nu mai putem avea o imagine corectă a realității.

Este necesar să fim ceva mai conștienți de existența acestor două tendințe pe care le avem în sufletul nostru – atracția și aversiunea – pentru a căuta să ne debarasăm de ele. Dacă aspirăm la o cunoaștere obiectivă și la o priză mai bună asupra realității trebuie să o putem privi direct fără a avea la ochi lentilele aversiunii sau ale atracției. Împotriva atracției față de plăcere trebuie să ne dezvoltăm discernămîntul. Împotriva aversiunii trebuie să ne dezvoltăm detașarea. Cu cît vom fi mai obiectivi, cu atît ne vom trezi sufletele mai repede.

Adeseori sîntem tentați să credem că lucrurile mari care se produc în viața cuiva sînt cauzate de factori foarte importanți, însă și faptele minore pot să declanșeze evenimente de amploare. Din acest motiv consider că merită să dăm atenție chiar și celor mai nesemnificative fapte și atitudini pe care le susținem. Desigur, nu trebuie să cădem în mania perfecționismului și să fim atenți la absolut toate amănuntele de rutină ale vieții, însă nici nu trebuie să ignorăm faptele mărunte ale vieții. Este bine să nu ne mai abținem de la faptele bune mărunte pe care le putem realiza, dar nu le facem pe motiv că ar fi prea mărunte sau să trecem prea ușor cu vederea faptele pe care nu ar trebui să le realizăm, dar totuși le facem pe considerentul că sînt mici și „nevinovate”.

Adeseori, dintr-un gest minor se poate naște ceva copleșitor. Să ne gîndim de exemplu la accidentele care se produc, accidente grave cu consecințe fatale. Marea majoritate a acestor accidente se produc dintr-o neatenție minoră, din cauză că desconsiderăm unele chestiuni minore, insignifiante, din cauză că am realizat un gest mărunt pe care nu trebuia să-l facem, sau n-am făcut un gest mărunt pe care ar fi trebuit să-l facem. Marile evenimente din viața noastră au fost declanșate cel mai adesea de o cauză măruntă. De multe ori nici nu mai știm de la ce s-a pornit, pentru că nu prea acordăm atenție și nu memorăm lucrurile mărunte din viața noastră.

Un bine mărunt, o faptă bună minoră pe care o realizezi la un moment dat, poate aduce consecințe binefăcătoare imense. Să ne gîndim numai la exemplele din basmele noastre în care eroul, făcînd un bine mărunt cuiva la un moment dat, beneficiază apoi de un ajutor nesperat de mare într-o situație critică.

De asemenea, ar mai trebui să știm că tot ceea ce facem se adună. Nimic nu se pierde. Chiar și cele mai mărunte gesturi sînt monitotizate și contabilizate. Binele se adună la bine, răul la rău. Faptele bune se adună în visteria faptelor bune, faptele rele se adună în visteria faptelor rele. Picătură cu picătură se poate forma un lac sau se poate străpunge o stîncă. Făcînd fapte bune minore, mărunte, ele se adună și la un moment dat dintr-o faptă bună minoră ne putem trezi cu recompense copleșitoare. Făcînd fapte rele mărunte, pe care ajungem să le trecem cu vederea considerîndu-le insignifiante sau „nevinovate”, acestea se adună și la un moment dat o ultimă picătură poate să facă să se reverse paharul și să ne trezim cu consecințe dezastruoase chiar dacă n-am făcut decît ceva minor, ceva banal, ceva „ce face toată lumea” sau ceva ce ai făcut mereu fără să fi existat vreo consecință pînă în acel moment.

Apoi, mai trebuie avut în vedere și faptul că uneori o acțiune măruntă poate conta mult mai mult decît o faptă măreață. Uneori contează mai mult faptul că ai dăruit un leu, decît faptul că altădată ai dăruit un milion de lei. Uneori dăunează mai mult o mustrare minoră, decît o ceartă furtunoasă pe care ai avut-o cu aceeași persoană. Fiecare clipă a vieții este unică și niciodată nu trăim în aceleași împrejurări. Și cum faptele noastre se corelează cu ambianța și condițiile exterioare nu putem ști care vor fi consecințele aceleeași fapte, făcută la momente de timp diferite. Dacă de zeci de ori pînă acum o faptă rea minoră, nu a contat, este posibil ca într-una din zile, acea faptă rea, măruntă, să producă efecte dezastruaose! Astfel de exemple există și cu siguranță le cunoașteți, doar că aveți o tendință mult prea puternică de a crede că așa ceva nu vi se va petrece vouă.

Plecînd de la aceste observații, sper să învățăm să reevaluăm gesturile noastre de zi cu zi, să fim mai atenți și mai exigenți cu noi înșine și să ne oprim de la faptele rele, dăunătoare, chiar dacă par „nevinovate”, minore, insignifiante.  Pe de altă parte să facem orice faptă bună oricît de măruntă și nesemnificativă ar părea să fie – niciodată nu știm ce consecințe minunate ar putea declanșa.

Sîntem prea toleranți cu o mulțime de lucruri dăunătoare în viața noastră pentru că le considerăm minore, nesemnificative, însă toate acestea la un loc contribuie la erodarea și pietrificarea sufletelor, la starea generală de blazare, tristețe, depresie, năuceală care a ajuns să cuprindă din ce în ce mai multă lume.

În concluzie, este necesar să facem mereu și mereu orice faptă bună, oricît de mică ar părea șitotodată să ne abținem de la orice faptă rea, oricît de nesemnificativă ar părea să fie.

Vă invit pe toți să trecem la o mai bună transpunere în viața de zi cu zi a iubirii. Să trecem de la gînduri la vorbe și de la vorbe la fapte! Chiar dacă mă credeți idealist sau chiar utopic, am ferma convingere că, dacă am începe să ne manifestăm cu mai multă iubire, am reuși să transformăm țara și poate chiar întreaga lume. Nu ne costă nimic, nu ne trebuie capital străin sau autohton, nu ne trebuie avize sau cine știe ce autorizații, ne trebuie doar o atitudine interioară bazată pe suflet, pe iubire, pe compasiune, pe înțelegere și pe respect reciproc, pe omenie, pe ceea ce avem mai înalt și uman în noi. Este suficient să începem prin a fi mai atenți cu exprimarea iubirii față de cei apropiați, față de frați și surori, față de vecini, față de prieteni și să ajungem să ne exprimăm cu iubire pînă și față de colegii de serviciu, față de cei pe care îi întîlnim pe stradă, față de cei pe care îi privim la televizor, îi ascultăm la radio sau îi întîlnim pe internet – față de toți.

Exceptînd perioadele în care sînt îndrăgostiți, chiar și între doi iubiți faptele iubirii, cuvintele iubirii, gesturile iubirii sînt cam rare. Eu cred că dacă am înmulți gesturile iubirii, cuvintele iubirii, faptele iubirii, gîndurile pline de iubire am reuși să ne tranformăm pe noi și pe ceilalți, am reuși să devenim extrem de bogați. Ar fi țara plină de turiști pentru că toți ar vrea să vină să simtă pe pielea lor un climat de iubire, să respire un aer îmbogățit de tandrețe și compasiune, de sinceritate și dăruire sau cel puțin de respect și omenie.

Concret, vă propun ca măcar în fiecare duminică să fim mult mai atenți în exprimarea iubirii. Să fim darnici în gesturi de tandrețe, în cuvinte frumoase, în fapte pline de iubire. Măcar duminica să dăruim celorlalți mai multă înțelegere, să evităm orice supărare, orice cuvînt urît, orice reproș. În această zi a iubirii să urmărim să iertăm și să cerem iertare.

Și mai concret, vă propun să vă cumpărați un caiet și în fiecare duminică să scrieți în el o declarație de dragoste  față de Dumnezeu. Dacă în vreo duminică nu simțiți să scrieți nimic, nu aveți nici un cuvînt e suficient să scrieți doar „te iubesc!” sau să desenați o inimă sau să vărsați o lacrimă și să semnați sub ea. Spuneți-i cum simțiți dragostea față de EL. De asemenea, dacă vă este greu să exprimați în mod direct o declarație de dragoste față de un anumit om, atunci scrieti-o în caiet fără să fie nevoie ca el să ajungă să citească ceea ce ați scris. Chiar este un exercițiu foarte valoros să scrieți aceste declarații de iubire. Spuneți părinților, fraților și surorilor voastre că îi iubiți. Facem prea rar acest lucru!

Haideți să facem ca într-adevăr măcar ziua de duminică să devină ziua iubirii, ziua iertării, ziua în care să ne îmbrăcăm sufletul în hainele cele mai frumoase, să le îmbăiem în iubire, să le îmbrăcăm în cuvinte de dragoste, în gesturi de tandrețe, să fim cu adevărat iubitori, buni și frumoși! Să trecem la fapte! Voi relua acest articol de-acum în fiecare duminică în care voi avea acces la internet. Răspîndiți-l și voi … să începem o revoluție a iubirii!

Cu siguranța ați avut zile în care nu v-ați simțit nicicum, zile în care nu puteați să spuneți că sînteți fericiți sau triști, zile în care nu erați obosiți, dar nici plini de vitalitate, zile în care nu erați nici adormiți, nici treji, zile în care aveați senzația că sînteți oarecum suspendați. În astfel de zile este bine să nu forțăm nimic. Trebuie doar să ne abandonăm și să așteptăm, pentru că în astfel de zile, Universul, pe căi numai de el știute, ne regenerează. Este ca și cum am trece printr-o perioadă de revizie. Să nu tulburăm lucrarea care se face în noi și prin noi, forțîndu-ne să simțim ceva în astfel de zile. Dacă avem răbdare, în scurt timp ne vom simți ca și noi, animați dintr-o dată de vechi idealuri sau de idei noi, ne vom simți plini de încredere, plini de viață, plini de entuziasm. Revizia s-a realizat cu succes! Aveți, deci, răbdare în astfel de zile și ajutați să se facă lucrarea, rugîndu-vă mai mult, abandonîndu-vă mai mult în mîinile lui Dumnezeu.

Nu toate bucuriile sînt sănătoase pentru suflet. De obicei se spune că ceea ce ne bucură este fie imoral, fie ilegal, fie îngrașă. Desigur, aici este vorba doar de o glumă, dar totodată este și o intuiție legată de faptul că unele bucurii nu sînt benefice pentru ființa noastră, în ansamblul ei. O regulă generală care ne ajută să facem diferența dintre bucuriile sufletului și plăcerile minții sau ale trupului este cea legată de costuri.

Pentru bucuriile sănătoase, pentru acele bucurii care fac bine sufletului și ne ajută totodată să evoluăm, să ne trezim din ce în ce mai mult plătim înainte. Pentru celelalte bucurii, care de fapt sînt simple plăceri ale trupului sau ale minții, plătim după ce le primim. Bucuria sănătoasă pentru suflet se obține după o perioadă de eforturi sau sacrificii. De exemplu, după ce treci ani de zile prin asceze și canoane, ajungi în final la bucuria imensă de a fi în comuniune cu Dumnezeu. În ceea ce privește bucuriile nesănătoase, în speță plăcerile simțurilor, acestea mai întîi ne sunt oferite și abia după aceea ni se spune cît ne costă. În general, feriți-vă de bucuriile care vin înspre voi ca și cum ar fi gratuite. În realitate orice bucurie are un cost al ei și este de preferat să căutați doar acele bucurii al căror preț îl șitți dinainte și îl puteți achita aniticipat.

Este bine ca din cînd în cînd să ne facem timp pentru a nu gîndi.

Simți că nu gîndești doar atunci cînd ceea ce faci, faci cu pasiune, cu suflet, cu bucurie! Însă în orice altă situație mintea este foarte solicitată pentru a crea comptaibilitatea cu ceea ce faci, pentru a susține tot ceea ce este necesar în îndeplinirea sarcinilor pe care le faci din obligație și nu din plăcere. Astfel, mintea ajunge să fie suprasolicitată și este necesar să o odihnim din cînd în cînd. Modalitatea prin care o putem odihni este să ne găsim o activitate care să fie eventual destul de diferită de profesia pe care o avem și căreia să-i acordăm cu bucurie atenția necesară. Este de preferat să fie o activitate în care mintea să nu aibă un rol prea important. Este necesară o activitate în care să ne implicăm mai mult cu trupul și cu sufletul și să fie totuși o activitate creatoare. A merge la o bere cu prietenii, a privi la televizor, a ieși la o bîrfă nu sînt activitățile cele mai recomandate pentru a ne odihni mintea.

Ne odihnim cu adevărat mintea și îi asigurăm o stare de sănătate timp îndelungat, dacă avem o sferă de activități ceva mai largă. Cu cît avem mai puține direcții în care ne folosim mintea, cu atît devenim mai predispuși în timp la bolile degenerative ale sistemului nervos. Bărbații sînt mai predispuși la bolile degenerative ale sistemului nervos decît femeile. Bărbații au o  sferă de activități mai îngustă decît femeile, bărbații au atenția focalizată pe mult mai puține lucruri decît femeile. Femeile au adeseori un serviciu, care nu este neapărat o expresie a pasiunii lor, iar pe lîngă acel serviciu au în grijă și toate cele legate de familie, de casă, de copii și ele știu să facă separarea acestor preocupări între ele. Femeile acordă atenție și trupului și sufletului mult mai mult decît o fac bărbații și aceste obiceiuri se pare că le protejează împotriva bolilor degenerative ale sistemului nervos.

Recomandarea mea este să ne găsim modalități recreative cu adevărat creative, activități în care mintea să fie pe plan secundar, iar trupul și/sau sufletul să joace un rol important în realizarea acestora pentru ca astfel să ne odihnim mintea și să o păstrăm sănătoasă. Mult succes!

Vă invit pe toți să trecem la o mai bună transpunere în viața de zi cu zi a iubirii. Să trecem de la gînduri la vorbe și de la vorbe la fapte! Chiar dacă mă credeți idealist sau chiar utopic, am ferma convingere că, dacă am începe să ne manifestăm cu mai multă iubire, am reuși să transformăm țara și poate chiar întreaga lume. Nu ne costă nimic, nu ne trebuie capital străin sau autohton, nu ne trebuie avize sau cine știe ce autorizații, ne trebuie doar o atitudine interioară bazată pe suflet, pe iubire, pe compasiune, pe înțelegere și pe respect reciproc, pe omenie, pe ceea ce avem mai înalt și uman în noi. Este suficient să începem prin a fi mai atenți cu exprimarea iubirii față de cei apropiați, față de frați și surori, față de vecini, față de prieteni și să ajungem să ne exprimăm cu iubire pînă și față de colegii de serviciu, față de cei pe care îi întîlnim pe stradă, față de cei pe care îi privim la televizor, îi ascultăm la radio sau îi întîlnim pe internet – față de toți.

Exceptînd perioadele în care sînt îndrăgostiți, chiar și între doi iubiți faptele iubirii, cuvintele iubirii, gesturile iubirii sînt cam rare. Eu cred că dacă am înmulți gesturile iubirii, cuvintele iubirii, faptele iubirii, gîndurile pline de iubire am reuși să ne tranformăm pe noi și pe ceilalți, am reuși să devenim extrem de bogați. Ar fi țara plină de turiști pentru că toți ar vrea să vină să simtă pe pielea lor un climat de iubire, să respire un aer îmbogățit de tandrețe și compasiune, de sinceritate și dăruire sau cel puțin de respect și omenie.

Concret, vă propun ca măcar în fiecare duminică să fim mult mai atenți în exprimarea iubirii. Să fim darnici în gesturi de tandrețe, în cuvinte frumoase, în fapte pline de iubire. Măcar duminica să dăruim celorlalți mai multă înțelegere, să evităm orice supărare, orice cuvînt urît, orice reproș. În această zi a iubirii să urmărim să iertăm și să cerem iertare.

Și mai concret, vă propun să vă cumpărați un caiet și în fiecare duminică să scrieți în el o declarație de dragoste  față de Dumnezeu. Dacă în vreo duminică nu simțiți să scrieți nimic, nu aveți nici un cuvînt e suficient să scrieți doar „te iubesc!” sau să desenați o inimă sau să vărsați o lacrimă și să semnați sub ea. Spuneți-i cum simțiți dragostea față de EL. De asemenea, dacă vă este greu să exprimați în mod direct o declarație de dragoste față de un anumit om, atunci scrieti-o în caiet fără să fie nevoie ca el să ajungă să citească ceea ce ați scris. Chiar este un exercițiu foarte valoros să scrieți aceste declarații de iubire. Spuneți părinților, fraților și surorilor voastre că îi iubiți. Facem prea rar acest lucru!

Haideți să facem ca într-adevăr măcar ziua de duminică să devină ziua iubirii, ziua iertării, ziua în care să ne îmbrăcăm sufletul în hainele cele mai frumoase, să le îmbăiem în iubire, să le îmbrăcăm în cuvinte de dragoste, în gesturi de tandrețe, să fim cu adevărat iubitori, buni și frumoși! Să trecem la fapte! Voi relua acest articol de-acum în fiecare duminică în care voi avea acces la internet. Răspîndiți-l și voi … să începem o revoluție a iubirii!

Mici sau mari, late sau lunguiețe, netede sau crețe frunzele ne pot învăța o mulțime de lucruri folositoare în arta de a trăi. În primul rînd ne pot învăța să fim recunoscători. Ele ne oferă în fiecare moment al vieții lor motive pentru a le fi recunoscători. Este foarte important pentru fiecare dintre noi să învățăm să fim recunoscători, să mulțumim pentru ceea ce primim, iar frunzele ne oferă foarte multe ocazii de a mulțumi. Frunzele ne încîntă sufletele primăvara, cînd încep să crească și să împodobească copacii, bucurîndu-ne ochii, luminîndu-ne fața. Le-ați mulțumit vreodată pentru lumina din suflet pe care v-au adus-o? Apoi ne umbresc și ne oferă adăpost în zilele fierbinți de vară, alteori ne adăpostim sub ele de stropii unei ploi fugare. Le-am mulțumit vreodată pentru protecția pe care ne-au oferit-o? Toamna ne fac melancolia mai dulce, mai frumoasa prin coloritul lor superb si ne învață să murim frumos, să facem ca pînă și moartea noastră să fie ceva frumos pentru ceilalți!

Cea mai grea lecție pe care ne-o oferă frunzele este să învățăm să trăim în lumină, aspirînd mereu la lumină, hrănindu-ne cu lumină! Fiecare plantă caută într-un fel sau altul să se înalțe în căutarea luminii. Asemenea lor, sufletele noastre ar trebui să se înalțe mereu în căutarea luminii și ceea ce facem să facem mereu la lumină și cu lumină. Hrănindu-ne cu lumină să oferim lumii gînduri luminoase, gînduri care să suțină și să preamărească viața. Frunzele consumă dioxidul de carbon din atmosferă și cu ajutorul luminii îl transformă în oxigenul atît de necesar vieții regnului animal, din care, într-o măsură mai mare sau mai mică, facem cu toții parte. Asemenea frunzelor, preluînd din sfera noesică a umanității gîndurile întunecate, să le transformăm apoi cu ajutorul luminii în gînduri dătătoare de viață, de încredere, de bunătate.

Insignifiante, frunzele își trăiesc scurta viață mereu în lumină, mereu dăruind!

Analogii mai mult sau mai puțin comice putem face între cele cinci simțuri clasice pe care le cunoaștem cu toții și cele cinci simțuri mai puțin conștientizate ca atare evidențiate și caracterizate de către mine în articolul precedent.

Astfel, bunul simț l-aș asocia cu simțul gust. Cine este de bun gust cam în tot ce face este totodată și plin de bun simț. Simțul umorului l-aș asocia cu simțul văz, pentru că și văzul și umorul au în comun lumina; simțul umorului ne aduce o lumină aparte. Simțul răspunderii l-aș asocia cu simțul miros, pentru că cel care are răspundere se fereste de lucrurile care nu-i miros a bine. Simțul măsurii l-aș asocia cu simțul tactil, cel care este cumpătat știe să atingă lucrurile și să se lase atins de ele cu tandrețe și blîndețe. Și, în sfîrșit, simțul datoriei l-aș asocia cu simțul auz, pentru că doar cine știe să asculte poate fi un om care își îndeplinește cu sfințenie îndatoririle. Sper ca v-am făcut să zîmbiți, măcar un pic!

Cel mai bun simț este … bunul simț.

Cel mai agreabil simț este … simțul umorului.

Cel mai apreciat simț este … simțul răspunderii.

Cel mai necesar simț este … simțul măsurii.

Cel mai civic simț este … simțul datoriei.