iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Autor: Cristian Țurcanu Page 15 of 36

Cultivarea ideilor bune

Dacă vrem să avem o recoltă bogată de stări sufletești de înaltă calitate trebuie să începem prin a însămînța în cîmpul minții gînduri bune, idei valoroase. Semințele se găsesc gratuit la oamenii îmbunătățiți, în cărțile lor sau chiar și în articolele de pe acest blog puteți să găsiți semințe de gînduri bune și idei spirituale valoroase.

Semințele se iau prin rezonanță. Dacă simțiți că o idee este bună ea face să vibreze ceva înlăuntrul vostru. După ce ați luat o idee bună trebuie să ajungeți să o simțiți ca și cum ar fi a voastră. O idee bună poate să vă fie utilă doar dacă ajungeți să o simțiți ca și cum s-ar fi născut în voi înșivă.

După ce avem o idee bună ea trebuie crescută! Trebuie hrănită zi de zi, cît mai des, cu energie adecvată. Modalitatea prin care noi hrănim o idee sau alta este limbajul interior, discursul lăuntric continuu pe care îl întreținem cît sîntem în starea de veghe. Mintea analizează și întoarce pe toate fețele cam orice subiect mai relevant cu care ajunge să interacționeze pe parcursul unei zile. „Grijile” continue pe care ni le facem față de un lucru sau altul ne consumă cam toate rezervele de energie, astfel că multe din ideile și gîndurile noastre bune ajung să fie neglijate și treptat slăbeasc și chiar se ofilesc. Cum discursul interior nu prea pote fi oprit, el poate fi măcar orientat către subiectele legate de ideile valoroase pe care am ajuns să le sădim în ființa noastră. Gîndiți-vă cît mai des la noile idei pe care ați ajuns să le înțelegeți și să le adoptați cu încredere pentru ca astfel le hrăniți. Gîndind despre ele, sau gîndindu-vă la ele, practic, le alimentați cu energie și acestea încep să crească.

Cînd o idee ajunge să crească destul de mult ea se transformă într-o trăire. O idee devine o viziune, o realitate trăită cu toată ființa, o realitate cumva de sine stătătoare în raport cu propria imaginație. Cînd o idee se tranformă într-o trăire ea devine foarte eficientă și poate da multe roade în sufletul nostru. Însă pentru a permanentiza producerea roadelor bune din ideea bună sădită inițial este necesar ca în continuare să hrănim trăirea pe care am avut-o vizavi de ideea respectivă și să gustăm din roadele ei. Hrănirea se face în același mod, aducînd mereu și mereu gîndurile către ea. Discursul nostru interior trebuie să fie centrat pe ideea bună de la care am pornit inițial și pe trăirea legată de ea. Astfel, o bună parte din energia noastră lăuntrică va hrăni în continuare această idee și nu se va pierde pe tot felul de subiecte trecătoare și inutile.

De exemplu, o idee bună poate fi aceea prin care ajungeți să conștientizați că aveți un suflet divin, că în voi înșivă există o scînteie din Dumnezeu Tatăl. La început, pentru mulți oameni o astfel de idee nu spune mare lucru. Ba chiar este destul de stingheră și nu prea îi putem asocia multe gînduri. Citind însă și discutînd cu alții despre această idee, ea începe să se contureze tot mai clar. Limbajul interior devine mai elaborat, gîndurile noastre vor fi mai mult timp centrate pe ea. Astfel, ideea noastră bună se va hrăni tot mai mult și la un moment dat putem avea o viziune a propriului suflet, o trăire directă a prezenței acelei scîntei divine din noi înșine. Continuînd să păstrăm gîndurile orientate mai mereu către această idee și totodată trăire, experiență vie, directă, vom aduce și mai multă energie care să o hrănească. Treptat această idee devine principala noastră preocupare, iar toate celelalte devin chestiuni de pe un plan existențial secundar. Astfel, ne putem îmbunătăți toată viața, pentru că atunci cînd ajungem să trăim în primul rînd cu convingerea că avem un suflet divin și că sîntem una cu totul, vom fi mai săraci în dorințe, mai răbdători, mai inteligenți, mai iertători și mai iubitori. Toate acestea ne aduc o mare eficiență în rezolvarea problemelor, în experimentarea din plin a bucuriei.

Bucuria de a dărui

Într-un fel sau altul creștem cu ideea că fericirea ne vine din lucrurile pe care le primim, le cumpărăm sau le agonisim. Sîntem mereu în căutarea a tot felul de lucruri, sperînd că pînă la urmă chiar vom fi fericiți avîndu-le. Iar și iar ne surprindem că spunem: mai caut să obțin și asta și atunci chiar că voi fi fericit!

Printre cele mai frecvente stări de suferință sînt cele generate de iubirea neîmpărtășită. Ne doare că nu sîntem iubiți, mai ales de cei pe care îi iubim. În realitate, ceea ce ar trebui să ne fericească ar fi însăși starea de iubire din sufletul nostru, indiferent dacă ea este sau nu împărtășită, conform așteptărilor pe care ni le-am creat. De exemplu, dacă iubim norii, nu ne dezvoltăm nici o așteptare legată de un răspuns din partea lor și nici nu vrem să-i luăm acasă, să fie doar ai noștri. Îi privim pe cer, ne încîntă cu frumusețea lor, îi iubim și toate acestea ne bucură, chiar și în lipsa unui răspuns din partea lor. Însă acolo unde mintea crede că ceea ce iubim trebuie să posedăm și cel/cea pe care îl/o iubim trebuie să ne iubească la rîndul lui/ei pentru a fi fericiți, atunci iubirea din sufletul nostru nu mai este suficientă pentru a ne face să fim fericiți, pentru că mintea a mai impus o condiție, condiția de a ni se răspunde cu aceeași iubire.

Este bine să exersăm renunțarea. În loc să agonisim, să practicăm renunțarea. Să renunțăm măcar la ceea ce ne prisosește și să realizăm că acest gest de renunțare este mai încărcat de fericire decît gestul prin care am acumulat ceva. Să învățăm să fim generoși și să dăruim. Cînd ajungem să simțim o bucurie mai mare prin gestul de a dărui, decît prin cel de a primi, atunci vom fi pe cale de a ne trezi cu adevărat sufletul. Eu am început să realizez relativ tîrziu că dăruind pot să-mi trezesc în suflet o bucurie chiar cu mult mai mare decît aceea generată de primirea unui cadou. Mă bucură și darurile, dar o bucurie cu totul specială apare în suflet atunci cînd dăruiești ceva celorlalți. Exersînd în acest mod, putem ajunge să ne eliberăm de atșamentele și fricile noastre și vom fi cu adevărat fericiți ori de cîte ori vom simți iubire în suflet, indiferent dacă ne este sau nu împărtășită. Bucuria de a iubi poate fi o avevărată binecuvîntare pentru oricine dintre noi. Toată viața ni se va transforma din momentul în care nu mai condiționăm fericirea noastră de tot felul de alte așteptări. Sărăcind în așteptări ne vom îmbogăți în bucurie.

Tăria spiritului

Se spune despre unii oameni că au un spirit puternic. Ei rezistă unor încercări foarte dure. Cînd spiritul unui om este foarte puternic el poate să treacă prin situații critice fără să-și piardă valorile, credința și mai ales capacitatea de a se bucura. De asemenea, în confruntarea cu bolile, adeseori grave, se poate vedea cît de puternic este spiritul unui om sau, altfel spus, tăria lui. Un spirit puternic poate să producă efecte miraculoase de autovindecare sau măcar de supraviețuire un timp mult mai îndelungat decît în cazul oamenilor cu un spirit mai slab, atinși de aceeași boală sau de aceeași rană. Despre un om cu spirit puternic spunem de obicei că el aparține mai mult Cerului decît Pămîntului, cu toate că acesta rezistă mult mai bine aici pe Pămînt, decît un spirit împămîntenit. El este foarte puțin legat sau condiționat de lucrurile și lumea în care trăiește și tocmai de aceea se descurcă mai bine cu ele.

De ce sînt totuși spiritele oamenilor atît de diferite în ce privește tăria lor dacă spiritul, care este scînteia divină din noi și este același în toti, nu are cum să fie în unii mai puternic, iar în alții mai slab? Ceea ce poate fi mai puternică sau mai slabă este însă manifestarea lui în noi, legătura care există între spiritul din noi și corpurile cu care am fost înzestrați. Un spirit puternic este caracterizat de o mare putere a credinței și aici nu vorbesc doar de credința în Dumnezeu, ci, în general, de credința în ceva sau cineva. Astfel, în funcție de natura celor în care credem pot fi spirite puternice orientate pozitiv, dar pot fi și spirite puternice orientate negativ, pentru că tăria spiritului nu este dată de natura celor în care credem, ci de intensitatea cu care credem. Sper să alegeți totuși să deveniți un spirit puternic prin susținerea binelui și nu a răului, pentru că răul este limitat totuși, pe cînd binele nu are nici o limită, el te poate conduce pînă în inima lui Dumnezeu.

Ceea ce ne ajută cel mai mult în încercările vieții este spiritul nostru, mai precis tăria lui și totodată orientarea lui pozitivă. Caracterul puternic al unui om se spune că este ceva înnăscut. Totuși, el poate fi dezvoltat dacă vom avea grijă să ne dăruim unui astfel de scop. Caracterul este suma faptelor noastre, el poate fi modelat prin toate faptele pe care le facem în initimitate sau în văzul lumii și de intențiile care se află în spatele faptelor noastre. Un om cu un caracter puternic, capabil să-și respecte cuvîntul dat, de exemplu, este totodată un om cu un spirit puternic. Spiritul este în ultimă înstanță ceea ce EȘTI și nu ceea ce AI. Cu cît ești mai aproape de ceea ce ești cu atît ești mai departe de lucruri și lume (în sensul detașării). Un spirit puternic este un spirit sărac în dorințe, sărac chiar și în idealuri, dar foarte mobilizat în a le împlini pe cele puține care îl animă totuși.

Caracterul puternic sau spiritul puternic al unui om este coloana lui vertebrală și totodată aripile lui, cu care se înalță în tăria cerului. Un spirit puternic și totodată pozitiv orientat, rămîne aproape mereu surîzător indiferent de încercările la care îl mai supune viața. La omul în care spiritul este puternic, funcțiile vitale și cognitive își trag seva din spirt și nu din afară. Cînd reușești să-ți găsești susținerea în propriul tău spirit și nu în cele exterioare, abia din acel moment încolo începi să experimentezi cu adevărat libertatea, împlinirea și fericirea intensă.

Cîteva vorbe despre vorbe

Vorbirea este o putere extraordinară, pe care o folosim cu multă inconștiență. Vorbirea este efectiv instrumentul care acționează direct asupra sufletului. Fiecare cuvînt vine din suflet și ajunge în suflet însoțit de o mulțime de vibrații specifice naturii sale, adică vibrații corespunzătoare semnificației sale și totodată intenției cu care a fost rostit. Vorbim mult prea ușor tot felul de vrute și nevrute. Lăsăm prea ușor să ne iasă pe gură cuvinte care au o încărcătură vibrațională dăunătoare, nepotrivită cu un suflet luminos, sănătos, pur și plin de iubire. Să ne amintim din învățătura lui Iisus care spune că nu atît ceea ce băgăm în noi ne impurifică sufletul, cît mai ales ceea ce scoatem din noi pe gură. Iar pe gură nu scoatem decît cuvintele.

Chiar este foarte important să nu rostim cuvinte care jignesc, cuvinte care blochează și înlănțuie sufletele. Chiar trebuie să ne ferim de vulgaritate și obscenitate în exprimare. Chiar nu avem nevoie de exemple negative pentru a evidenția o idee pozitivă. Oricît de sceptici am fi, nu trebuie să rostim mereu doar cuvinte care neagă, limitează, desconsideră și așa mai departe. Oricît năduf am avea în noi, trebuie să ne ferim să vedem iar și iar partea mai puțin frumoasă a lumii, acțiunile mai puțin corecte ale celorlalți și să evităm să facem referire la ele iar și iar, printr-o exprimare directă și adeseori „apăsată”. Există și mult negativism în lume, dar cînd vrem să ne susținem o idee pozitivă nu trebuie să evidențiem prea mult părțile negative care vin în contrast cu ideea noastră, doar pentru a o reliefa mai bine și a-i crește valoarea. Ce este valoros, este valoros prin sine însuși, nu prin comparație cu ceva considerat a fi lipsit de valoare! Este suficient să suținem binele prin lucruri bune, nu prin comparație cu cele negative, pe care le mai și evidențiem într-un mod exagerat ca să se vadă mai bine ideea noastră frumoasă și bună. Este bine să suținem binele prin cele bune și să ne ferim să susținem binele doar prin trimitere la cele rele de tipul „așa nu”!

Cînd sînteți suparați pe cineva mai bine îi spargeți niște lucruri decît să-i spuneți cuvinte grele. Decît să rostiți cuvinte care pot să doară foarte tare și să rămînă în suflet ca și durere pentru foarte mult timp, mai bine îi spargeți farfuriile sau geamurile.

Să nu fiți niciodată grăbiți la vorbă! Veți avea doar de cîștigat dacă veți fi atenți la ceea ce spuneți și dacă vă veți strădui să scoateți din voi de acum încolo doar vorbe frumoase, corecte și care vin din adîncul sufletului! Vorbirea este o putere colosală, are un potențial creator uriaș! Însă ea poate crea atît Raiul cît și Iadul. Depinde cum o folosești! Utilizată cu înțelepciune, vorbirea devine cea mai eficientă metodă de transformare a sufletului și a lumii.

Viața și lucrurile

L-am rugat să-mi dea toate lucrurile/ Ca să pot gusta viața./ Dar EL mi-a dat viața/ ca să pot gusta toate lucrurile!  – Rumi

Vă propun ca temă de meditație aceste versuri ale lui Rumi. Par a fi înțelepte! Cînd le-am citit, mie aproape că mi s-a oprit mintea. Chiar nu avem nevoie de mai mult! Viața ne este darul cel mai de preț, numai că viața la care se referă Rumi, viața care ne poate face să gustăm toate lucrurile este viața sufletului trezit. Viața egoului este plină de dorințe, egoul vrea toate lucrurile din lume ca să ajungă să guste o fărîmă de fericire, însă dacă sufletul unui om s-a trezit, dacă își simte inima vie, atunci el este pe deplin fericit și se bucură de tot ce este în jurul său, de cele mai simple lucruri.

În direcția aceasta copiii sînt cei mai buni învățători, pentru că mintea lor nu este legată de lucruri și de „valoarea” lor. Ei au VIAȚA care îi îndeamnă să „guste” toate lucrurile, nu au nevoie de lucruri ca să guste viața. Oare cînd pierdem darul acesta? Și de ce o fi atît de greu să-l recîștigăm? Desigur, copilăria nu este stadiul perfecțiunii și maturității spirituale, dar unele daruri spirituale de excepție le avem doar cînd sîntem copii și cumva trebuie să le redobîndim pentru a ne desăvîrși, iar începutul drumului poate fi acesta: nu avem nevoie de toate lucrurile din lume ca să gustăm viața, ci este de ajuns că avem viața ca să „gustăm” toate lucrurile din lume!

Pasiune

Frumoasă, elegantă, distinsă, profundă, plină de viață, adeseori neînteleasă, hulită, alungată, criticată – Pasiunea rămîne cea mai de preț comoară a fiecăruia dintre noi. Pasiunea este ceea ce ne însuflețește. Pasiunea este singura care ne poate conduce adînc în noi înșine și ne găsește drumul cel mai bun prin meandrele vieții.

Viața merită să fie trăită doar cu pasiune. Ceea ce facem, să facem cu pasiune. Pasiunea are darul de a ne face să ne simțim vii, strălucitori, luminoși. Pasiunea este singura capabilă să dea miez vieții, să dea un sens trăitului, să dea un rost zilelor. Pasiunea atrage și menține bucuria în noi, chiar și atunci cînd ne confruntăm cu cele mai mari obstacole. Pasiunea face să fie apreciată chiar și cea mai nesemnificativă activitate, dacă este susținută de ea. Cînd Pasiunea decide să se implice în ceva, orice ar fi acel ceva, devine dintr-o dată foarte semnificativ, foarte viu, foarte profund. Orice realizare măreață din această lume și din întreg Universul este și rodul Pasiunii! Oriunde vedeți o realizare extraordinară acolo să știți că a fost și este prezentă și Pasiunea!

Pasiunea ne face să acționăm ca întreg, să acționăm cu tot sufletul în ceea ce avem de făcut, să fim mereu cu totul în noi înșine. Pasiunea adună la un loc tot ceea ce sîntem și face să se manifeste armonios fiecare plan al ființei. Chiar dacă oamenii pasionali par a fi ușor „plecați de acasă” ei sînt de fapt singurii cu adevărat ACASĂ și sînt totodată toată savoarea vieții, avînd darul de a-i molipsi cu bucurie și poftă de a trăi pe toti ceilalți din jurul lor.

Dacă nu o aveți deja în viața voastră, nu întîrziați și invitați-o pe această minunată, nobilă și fascinantă Grație, a cărei prezență vă va aduce atîtea și atîtea beneficii, să vină la voi în suflet. Gasiți-vă timp măcar pentru o singură activitate care să vă pasioneze și încet, încet simțiți apoi pasiune în tot ceea ce faceți. Dacă e să cuceriți pe cineva, cuceriți Pasiunea, restul, orice altceva vă veți dori, vor fi darurile ei. Are o zestre foarte bogată!

Urări de primăvară

O primăvară frumoasă vă doresc tuturor! Cu soare și ploi, cu caldură îmbietoare și multe flori. Să rîdeți, să zîmbiți, să vă bucurați și să bucurați! Să aveți parte de gesturi mărunte și bucurii mari. Vă doresc să aveți bucuria de a asista la nașterea unei flori și șansa imensă de a asculta simfonia strigătelor de bucurie ale frunzelor care își iau avînt din strînsoarea protectoare a mugurilor. Zumzetul de albine să vă aducă aminte de profunzimile sufletului și să vă jucați vorbind cu albinele și bondarii pe limba lor, zumzăind. Miresmele sublime ale florilor să vă îmbrățișeze trupurile pe dinăuntru și să vă inspire în redecorarea grădinii propriilor gînduri. Vă îmbrățișez și vă spun zîmbind: Bine ați venit în Primăvară!

Profunzimi

Cineva spunea ca nu este important să adaugi zile vieții tale, ci să adaugi viață zilelor tale! Cele mai valoroase clipe ale vieții sînt cele în care am reușit să trăim ceva mai adînc decît de obicei, sînt clipele care au adus ceva profund pentru sufletul nostru. Profunzimea clipelor vine, fie din înțelegeri vaste și adînci, fie din trăiri ale unor sentimente elevate și totodată foarte intense. Clipele semnificative ale vieții pot să apară aproape în orice condiții exterioare. Clipele semnificative ale vieții apar numai și numai în fința noastră interioară. De exemplu, sîntem înconjurați de eternitate și cu toate acestea ne plîngem mai mereu că nu avem timp. Este un adevăr, dar se cutremură la conștientizarea lui numai cei care au sufletul pregătit, doar cei care au posibilitatea să confere prin puterea lor personală, profunzime unui gînd și totodată unui sentiment. Să facem în așa fel încît să avem cît mai multe clipe înflorite în șiragul vieții. Doar acestea contează, clipele în care am trăit ceva adînc. Acum să nu credeți că numărul lor este important. Importantă este doar profunzimea pe care am reușit să o atingem scufundîndu-ne în interiorul unei clipe cu sufletul întreg.

De la o secundă la alta, acul ceasului se oprește puțin. De la o clipă la alta este un spațiu gol, un spațiu atît de adînc încît e puțin dacă spunem că ar fi infinit. Nu vă grăbiți să treceți de la o clipă la alta. Zăboviți din cînd în cînd pe marginea unei clipe și admirați spațiul nesfirșit și plin de o imensă bucurie tăcută. Lumea de azi ne tot sugestionează că trebuie să fim rapizi, să ținem ritmul, să ne adaptăm, să ne facem proiecte, să ne fixăm ținte și termene limită. Eu vă îndemn să vă străduiți să rămîneți în repaus pe marginea unei clipe și să admirați infinitul, eternitatea și ce o mai fi pe acolo. Trebuie doar să vă permiteți să lăsați mintea liberă și inima să se trezească. Cînd în inimă rămîne un singur sentiment, iar în minte un singur gînd și acestea se unesc, atunci este străpuns orice voal și puteți vedea pauza dintre două clipe. Profunzimea trăririi devine infinită. Acestea sînt clipele pe care nu le vom mai uita niciodată și le vom tot povesti.

Strictul necesar

Se spune că în existența noastră pămînteană sîntem ca într-o vacanță. Sîntem trecători prin lume, veniți aici pentru a învăța sau pentru a vizita. Că ne-am dorit sau nu aceasta vacanță nu are nici o importanță, acum important este să conștientizăm că am ajuns aici, ca atunci cînd plecăm într-o vacanță, cu multe bagaje. Mergem prin viață cu multe bagaje după noi. Uneori ajungem într-o stare de bine, răsuflăm ușurați și ne bucurăm din toată inima. Nu trece însă mult timp și deodată starea noastră de bine dispare, fără vreun motiv concret sau din motive care țin de planuri cărora nu le-am acordat suficientă atenție în ultima vreme și acum ne-au ajuns din urmă.

Cînd ai foarte multe bagaje, iei cîteva, le duci o bucată de drum, le lași acolo, te întorci după celelalte și tot așa. Imaginați-vă că tocmai v-ați întors din concediu după o călătorie foarte lungă și obositoare. Ați ajuns acasă cu mașina burdușită de bagaje. Ați luat cîteva și mergeți în casă, eventual un apartament la etajul patru într-un bloc fără lift. După ce deschizi ușa bucuria de a fi acasă este foarte mare. Imediat ce te bucuri îți dai seama că mai ai de adus bagaje din mașină și deja starea ta se estompează, dacă nu cumva se transformă în una proastă. Este foarte posibil ca pînă termini de adus toate bagajele să nu mai ai nici un chef să te bucuri, datorită disconfortului că a trebuit să faci mai multe drumuri pînă la mașină, eventual te-ai mai și certat cu partenerul/partenera că a făcut prea multe bagaje, că nu le-a aranjat cum trebuie, că unele sînt prea grele altele prea ușoare ș.a.m.d.

Raportîndu-ne la acest exemplu putem înțelege mai bine cum este și drumul nostru prin viață, cum este cu evoluția noastră spirituală. Uneori pe un anumit plan putem atinge o stare foarte înaltă. Însă nu putem rămîne în ea atît timp cît pe alte planuri ne-au rămas încă bagaje de adus din urmă. Este bine dacă reușim să înțelegem acest mecanism și să avem, ca să zicem așa, răbdarea pînă cînd toate bagajele sînt în casă, pentru a ne bucura atunci din plin și complet liberi. Dacă ne grăbim să ne bucurăm este foarte posibil să pierdem starea de bucurie de îndată ce realizăm că mai avem de adus bagaje. Dacă nu reușim să ne menținem o stare de calm și de bună dispoziție pînă cînd nu terminăm de cărat toate bagajele, munca aceasta ne poate tăia orice chef iar la final să nu mai avem puterea de a ne bucura. Ne trebuie răbdare și rezistență. Mai trebuie să știm cînd este momentul potrivit pentru a ne bucura, pentru ca bucuria noastră să fie plenară și durabilă. Suișurile și mai ales coborîșurile în viață sînt mai ușor de acceptat dacă înțelegem aceste lucruri.

Mai verificați-vă „bagajele”! Poate că multe sînt inutile. Poate că multe pot fi abandonate. Acum poate înțelegeți de ce săracii sînt mult mai fericiți decît bogații. De fapt și săracii și bogații sînt cam la fel de fericiți. Mai rău este cu intermediarii. Săracii nu au bagaje, bogații au oameni care să le care. Însă cei care vor bagaje multe, dar trebuie să și le care singuri, aceștia rareori mai ajung să se bucure cu adevăat de ceva în viață. Cînd toată „vacanța” presupune să faci constant echilibristică între dorințele și tentașiile din jur și bugetul limitat parcă nu prea îți mai vine să te bucuri din toată inima de ceva. Dacă nu-ți permiți să fii suficient de bogat mai bine să fii sărac, în bagaje, desigur. Cumva se verifică regula cum că ești mai fericit dacă ai mai puține bagaje cu tine prin viață. Cu cît ai mai puține lucruri, cu atît grijile tale sînt mai puține și libertatea ta interioară este mai mare. Singura condiție este să fii sărac și în dorințe!

Este adevărat că în ce privește bagajele din suflet nu este așa simplu să le abandonăm, însă puteți exersa renunțarea. Lăsînd fricile și atașamentele deoparte veți vedea că viața dumneavoastră se va simplifica. Păstrați strictul necesar și bucurați-vă cu înțelepciune atunci cînd este momentul cel mai potrivit. Lasînd la o parte tot articolul care se referă la marea majoritate a oamenilor aș spune să fiți cu adevărat inventivi și indiferent de bagaje bucurați-vă mereu. Fiecare clipă este momentul cel mai potrivit pentru a ne bucura, indiferent dacă avem sau nu bagaje de cărat!

Perspicacitate

Avem nevoie de perspicacitate oriunde și oricînd. Pornind de la matematica vieții fericite și de la problema prezentată spre rezolvare în finalul articolului  m-am gîndit să mai ofer aici o problemă și apoi, în comentariile la acest articol, să ne tot punem mintea la contribuție.

Am douăsprezece monezi si o balanță. Una dintre monezi, chiar dacă arată identic cu celelalte este falsă. Cum fac să găsesc moneda falsă și totodată să aflu dacă este mai grea sau mai ușoară decît celelalte, din numai 3 cîntăriri cu balanța.

Succes! De preferat să trimiteți soluția doar dacă ați descoperit-o singuri, prin efort intelectual personal.

Page 15 of 36

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén