Autor: Cristian Țurcanu Page 16 of 36

Fericirea este și un rezultat al matematicii vieții. Aduni bucuriile, scazi suferințele. Chiar și numai cu o jumătate de cerc poți să fii fericit – rotindu-l îl poți transforma într-o sferă. Oricît de mic ar fi unghiul tău de vedere tot este destul de vast dacă te îndepărtezi cît mai mult de origine, zburînd în largul lui. Cînd unghiul de vedere îți este mic, măcar privește departe, foarte departe și vei cuprinde în viziunea ta ceva mai mult. Rezolvînd limitele unor stări poți să știi exact cît reprezintă valoarea bucuriei tale, valoarea răbdării tale, valoarea dăruirii tale, iar în unele cazuri poți să vezi că limitele sînt de fapt infinite, nu te mărginește nimic altceva decît infinitul. Integrînd trecutul poți constata pe ansamblu că viața ta a fost totuși frumoasă: soarele ți-a zimbit de multe ori, cerul înstelat te-a inspirat, vîntul te-a mîngîiat, apa te-a reflectat, pămîntul te-a hrănit. Și toate acestea rezolvînd o simplă integrală definită. Și dacă te lași inspirat să duci limitele acestei integrale de la minus infinit la plus infinit poți integra întreg Universul. Doamne, ce minune să ajungi să cuprinzi totul! Mai poți folosi înmulțirea pentru a deveni bogat în virtuți și apelînd apoi la împărțire le poți dărui celorlalți. Dacă ai ajuns să fii tangent cu o rază de iubire, las-o să devină chiar axul vieții tale pentru că te va umple cu lumină și o să-ți pierzi conturul de cerc izolat.

Fii coplanar cu toți chiar dacă aspiri la cel mai înalt plan!

Nimicul zici că nu te poate încurca cu nimic, dar cînd un zero ajunge la numitor îți dai seama că ordinea acestei lumi, oricît de vastă și infinită ar fi, nu poate cuprinde nedefinitul. Tot matematica ne spune că negativul nu are rădăcini. Negativul nu poate avea rădăcini decît în imaginarul unei minți complexe. Doar ceea ce este pozitiv are cu adevărat rădăcini! Apoi, viața te mai învață că dacă ești puțin îngăduitor chiar și iraționalul își poate găsi un rost în viața ta și-ți poate fi de folos la ceva.

Așa-i că e mai fericită viața dacă știi puțină matematică?!

Acum o problemă amuzantă 5+5+5=550 Este suficient să adăugați un singur semn matematic și relația devine adevărată. Succes!

Se vorbește mult în ultima perioadă despre puterea minții de a crea, despre atitudinea de creator sau puterea de a materializa visele și dorințele cele mai îndrăznețe. S-a dibuit cumva că mintea omului ar avea capacitatea de a crea pe căi neștiute cam orice își pune în cap. S-au prins oamenii noștri că ceva adevăr este aici devreme ce absolut tot ceea ce este construit în jurul nostru a fost mai întîi un vis, o dorință, o idee, un gînd. Mintea umană chiar este extraordinară și are o putere creatoare inimaginabilă. Însă pentru a putea crea cu adevărat viitorul pe care ni-l dorim, pentru noi sau ceilalți, mintea mai trebuie sa se pună de acord cu Universul, cu Creatorul Universului și mai ales cu ea însăși. Nu orice fel de minte poate crea. Pentru a putea crea, pentru a putea determina procesele care să conducă la materializarea unui vis, mintea trebuie să intre mai întîi într-o stare adecvată. Cu mintea obișnuită nu putem crea, putem doar observa și utiliza. Era o vorbă cîndva care spunea că nu devii preot dacă te îmbraci cu haine de preot! Nu devii creator doar dacă aplici niște scheme, niște exerciții. Nu devii creator dacă nu aduci mai întîi mintea în stadiul în care să poată crea. Este adevărat că unii se nasc cu această capacitate de a avea deja o minte înzestrată cu cele necesare actului creator, însă majoritatea oamenilor trebuie să se antreneze mai întîi în vederea transformării minții. Primul pas către o minte creatoare este conștientizarea gîndurilor. Trebuie să ajungi să vezi, să simți gîndurile ca fiind la fel de reale ca și obiectele exterioare ale căror forme le percepem prin intermediul ochilor. Devii apt pentru a crea Realitate prin intermediul minții abia după ce devii conștient de formele gînd și de mecanismele care le guvernează. Pînă cînd nu reușești acest lucru, aplicarea metodelor din domeniul „fii creator” e doar o chestiune de noroc. Scriam în articolul precedent că dacă vrei să obții ceva este necesar să te comporți la un moment dat ca și cum ai avea deja acel lucru, ceea ce este echivalent cu a simți lumea gîndurilor la fel de reală ca și lumea obiectelor. Să începem dară antrenamentul de a ne conștientiza propriile gînduri, de a le simți și apoi de a le folosi cu înțelepciune. Se spune în unele cercuri că au existat cîndva pe Pămînt civilizații care puteau controla Realitatea prin intermediul puterii creatoare a minții. Sper să redobîndim această abilitate. Am cam stors tot ce se putea stoarce de la materie. Singurul lucru care ne-a ramas încă inaccesibil ar fi fuziunea nucleară la rece. În rest am cam atins limitele a ceea ce ne poate oferi materia. Este timpul să ne îmbunătățim tehnologiile implicînd de acum încolo o altfel de minte, o minte capabilă să creeze Realitate. Tindem către așa ceva. Veniți, îndrazniți să fiți printre pionierii acestui nou tărîm. Lăsați mărunțișurile lumii și îndrazniți să vă întoarceți către propria ființă interioră, către cunoașterea de sine!

În procesul de transformare există o etapă dificilă, în fața căreia se înregistrează, de obicei, cele mai multe eșecuri. Ai un vis și începi să lucrezi pentru a-l împlini. Muncești în acest sens, înveți, aplici, acumulezi experiență, cauți soluții, te adaptezi la oportunitățile care îți apar în cale, însă înainte de a obține ceea ce îți dorești trebuie să te comporți ca și cum ai avea deja ceea ce vrei să obții sau ca și cum ai fi deja omul care ai vrea să fii. De exemplu, vrei să fii mai sociabil. Începi să înveți despre ce înseamnă să fii sociabil, îi observi mai atent pe cei din jur, începi să exersezi acasă, în camera ta, dialoguri, gesturi ș.a.m.d. Însă vei deveni cu adevărat sociabil abia după ce vei îndrăzni și te vei comporta ca și cum ai fi deja o ființă foarte sociabilă. Un alt exemplu: îți cauți un job. Începi să înveți, să te pregătești cît mai bine pentru jobul la care visezi. Aduni cunoștințe, exersezi, însă înainte de a apărea jobul respectiv trebuie să te comporți ca și cum deja l-ai avea. Te îmbraci ca și cum te-ai îmbraca pentru acel job. Te trezești ca și cum ai pleca la serviciu, seara te comporți ca și cum ai fi fost la serviciu. Partea aceasta este cea mai dificilă – partea în care trebuie să crezi că ai primit deja ceea ce ai cerut, partea în care trebuie să fii așa cum ai vrea să devii.

Aproape toate stelele tremură. Nu e nici una a cărei lumină să nu clipească, să nu tremure ușor. Le-am privit îndelung și-n nopțile de vară, și-n nopțile de iarnă. Le-am privit chiar și primăvara, cu toate că atunci mai greu îți iei ochii de la florile pămîntului. Le-am privit și toamna, să văd dacă măcar atunci pot să strălucească fără să tremure. Da, de unde! și toamna tremură lumina stelelor! Le-am privit și cu ochii deschiși și cu ochii închiși – tremurul lor se vedea oricum. Le-am întrebat: „Ce-aveți de tremurați așa, toată noaptea?” „Ne este teamă” mi-a răspuns una dintre ele. ”Ne este teamă să nu se aprindă iubirea adevărată în inimile oamenilor. În clipa în care iubirea va cuprinde cu totul inimile oamenilor, atunci se va naște o lumină care ne va stinge pe toate! În lumina iubirii, strălucirea noastră se stinge! Oricînd se poate naște o iubire pe Pămînt care să ne cuprindă pe toate în flăcările ei și să ne mistuie pentru totdeauna! De aceea tremurăm noapte de noapte!” „Oh, Doamne, sînt cam nătînge stelele” – mi-am spus eu atunci. De-ar ști ele ce dulce este stingerea de care se tem, stingerea în focul iubirii! De-ar ști ce bucurie este să arzi în flăcările iubirii poate ar face si ele ceva ca să grăbească minunea și să se umple cerurile toate de focul iubirii!

Urările pe care ni le facem unii altora chiar sînt foarte importante! Este minunat să ne transmitem unii altora urări de bine, gînduri pozitive, sentimente frumoase! Este minunat să ne transmitem mereu unii altora gînduri de susținere, gînduri de bine, credința în succes sau în bucurie. Puterea noastră poate că nu este foarte mare și ceea ce am urat unui om să nu se împlinească instantaneu. Poate că puterea lui de a acționa și puterea gîndurilor noastre pozitive la un loc nu sînt destul de mari pentru a acoperi nevoile de energie necesare împlinirii unui scop anume, dar, uneori, urările pot să vină într-un moment special al Cerului, pot să vină într-un moment prielnic și să declanșeze energii uriașe. Merită să ne facem urări cu încredere, cu putere, cît mai des posibil, pentru că nu putem ști cînd Cerul este în fază cu urările noastre și poate veni cu o putere uriașă pentru a face să se împlinească ceea ce am gîndit pentru altcineva. Este important doar să nu fim formali în urări. Să punem măcar o țîră de suflet în orice urare, pentru că altfel „demagnetizăm” puterea cuvintelor respective și le aducem într-un stadiu în care chiar nu mai vehiculează nici o putere, devin „vorbe goale”, după cum se mai spune.

Apoi, se mai știe că atunci cînd tu nu mai ai puterea de a crede în împlinirea unui vis este foarte important dacă ai pe cineva care să continue să creadă în tine și în visul tău. Uneori este mai ușor pentru altcineva să creadă în împlinirea visului tău, iar imboldurile venite de la acesta sub formă de gînduri pozitive, te pot impulsiona foarte mult. Merită oricum, oricînd să facem urări de bine celorlalți! La mulți ani fericiți, cu sănătate și belșug de iubire și înțelepciune vă doresc tuturor!

Chiar dacă la nașterea ta nu s-a aprins pe cer o stea, chiar dacă îngerii n-au prevestit nimic miraculos, fii sigur că ești o lumină cu nimic mai prejos față de lumina dintîi. Fiecare suflet este o lumină aprinsă în lume. Cea mai frumoasă și mai tămăduitoare lumină este lumina care izvorăște din oameni.

Nimic nu se compară cu lumina unui zîmbet. În anumite momente sau stări un simplu zîmbet poate declanșa evenimente de o anvergură inimaginabilă. Oricînd și oriunde un zîmbet sincer va fi mereu luminos și va contribui la lumina lumii.

O faptă bună este mereu luminoasă! Orice gest de bunătate este purtător de lumină. Orice faptă bună, oricît de măruntă ar fi, sporește lumina ta și a lumii.

O vorbă bună este mereu luminoasă! Un compliment sincer, o vorbă de încurajare, o vorbă de alinare, o vorbă înțeleaptă – toate vor face să strălucească inimile celor care le ascultă.

Frumusețea este mereu luminoasă, fii mereu frumusețe!

În iubire, în orice fel de iubire este mereu multă lumină!

Nu este ușor să strălucești cu toată lumina pe care a hărăzit-o Dumnezeu în tine, nu este ușor să păstrezi neîntinată lumina ce ți-a fost dată, dar a o îngropa de teamă să nu o pierzi sau să nu o folosești cumva în mod greșit, este și mai rău! Să fim, așadar, curajoși și cu smerenie să strălucim!

Este nevoie mai mult ca oricînd de mai multă lumină în lume! Ea poate pătrunde în lume prin inimile și ființele noastre în totalitate. Dacă ar exista o altă cale de a spori lumina lumii n-ar fi greu pentru Dumnezeu să mai aprindă un Soare pe cer, dar lumina de care avem nevoie este lumina care nu poate veni decît prin sufletele noastre. Să ne aprindem și să luminăm! Acesta mi-e gîndul în seara de Ajun, așteptîndu-l pe Moș Crăciun și vi-l împărtășesc cu mare drag. Sărbători fericite și luminoase vă doresc!

Sîntem doar o mică părticică dintr-un întreg, sîntem într-un flux al vieții alături de oameni care poate gîndesc și sînt diferiți de noi, dar au aceeași nevoie de iubire, bunătate, atenție, respect, apreciere ș.a.m.d. Un dar extraordinar pe care îl putem oferi în această perioadă celor dragi este ascultarea. Lasă celor dragi senzația că poți să-i auzi, senzația că poți să-i înțelegi, senzația că ești acolo pentru ei, senzația că ființa lor este foarte importantă pentru tine. Dăruiți în această perioadă încredere. Veniți către oameni cu o inimă plină de încredere, cu o briză proaspătă de optimism, cu sufletul plin de bunătate. Arătați că sînteți bogați prin faptul că puteți oferi bunătate. Porniți mereu de la premiza că oamenii sînt buni, chiar dacă ați fost sau veți mai fi dezamăgiți. Doar un om extrem de puternic poate să ofere mereu și mereu bunătate. Fiți oameni puternici! Dăruiți celorlalți încredere și întîmpinați cu bunătate oamenii pe care îi întîlniți. Mai bine să acordați încredere unui om care vă va înșela decît să țineți la distanță un om cu inima bună și sufletul însetat de iubire. Din punct de vedere juridic, în cazuri de ambiguitate, mai bine rămîne liber un om vinovat, decît să condamni un om nevinovat!

Să petrecem zile în care să nu mai fim centrați pe nevoile și dorințele noastre, zile în care să fim mai atenți la nevoile și dorințele celor dragi! Nu este suficient să le luăm un cadou. Este necesar să-i facem pe cei dragi să simtă că sînt importanți pentru noi, că au un rol vital în viața noastră, iar acest lucru nu-l putem obține doar cumpărînd daruri. Trebuie să găsim o cale de a le înflori inima. Oferind celuilalt încredere, bunătate, ascultîndu-l sincer, fără a-l judeca, îi putem oferi darul neprețuit de a se simți liber, de a se simți înțeles și acceptat așa cum este.

Deoarece mintea este extrem de instabilă și are un grad ridicat de efemeritate, ea caută mereu să-și formeze o structură de rezistență din gînduri mai vînjoase, gînduri care să fie alimentate mereu și mereu cu energie. Dintr-un anumit punct de vedere, curgerea continuă a vieții este un motiv de stres pentru minte, iar conștientizarea faptului că propriile gînduri sînt mai volatile decît evenimentele vieții exterioare, determină o reacție contrară din partea minții, prin care ea urmărește să creeze senzația de „stabilitate”. Dacă prin natura noastră spirituală ultimă stabilitatea este dată de imuabilitatea conștiinței, în lumea  manifestării, stabilitatea este obținută prin conectare excesivă la ceea ce pare a fi mai solid în lumea exterioară, prin crearea unei inerții la orice transformare și prin atașamentul față de prejudecăți. Prejudecățile sînt șabloane mentale bine întipărite în structura noastră cognitivă pe care le folosim ca răspuns la stimulii proveniți din exterior sau la emoțiile din interior. Prejudecățile ajung să reprezinte un fel de reflexe condiționate, comportîndu-se ca o reacție cognitivă standard la stimuli similari cu cei care au condus la formarea lor. Prejudecățile, pe lîngă faptul că ne conferă o anumită senzație de stabilitate și o rezistență relativ mare la schimbări, au și un consum energetic redus. Munca minții este simplificată atunci cînd lucrează cu prejudecăți. Într-o anumită măsură ele sînt necesare, deoarece optimizează interacțiunea noastră cu mediul exterior, însă pe de altă parte, prejudecățile ne închid într-o realitate strîmtă și ne împiedică să mai fim cu adevărat spontani față de ceea ce apare nou în viața noastră. Dintr-un anumit punct de vedere, a redeveni copii înseamnă a renunța la prejudecățile pe care ni le-am format de-a lungul procesului de maturizare, să retrăim realitatea la prima mînă, să avem din nou senzația că privim o floare ca și cum ar fi prima dată cînd privim așa ceva. Toată savoarea vieții provine din această capacitate de a fi deschiși, de a trăi în prezent, de a reacționa la stimulii exteriori și interiori ca și cum ne-am întîlni prima dată cu ei. Dacă în trecut am fost învățați să avem o anumită reacție la unii stimuli, acum poate am reacționa altfel. Iată de ce este necesar să devenim mai flexibili la nivel mental, mai curajoși și deschiși sufletește, pentru a putea să ne bucurăm de toată bogăția vieții.

Cum se ajunge la o prejudecată? Mai întîi apar unele gînduri în minte legate de o situație sau de cineva. Apoi începem să ne formăm o părere în legătură cu acea situație sau acea persoană. Revenind asupra acestei păreri de mai multe ori, ea devine o idee, apoi se transformă într-o idee fixă și, în final, sfîrșește prin a deveni o prejudecată. Înainte de a se ajunge la așa ceva este necesar să vă informați cît mai bine, este necesar să vă verificați părerile și ideile pe care ajungeți să vi le formați vizavi de o situație sau o persoană anume. Dacă refuzați să vă documentați, să vă deschideți pentru a vă informa cît mai bine și din cît mai multe puncte de vedere cu privire la acea situație sau persoană este foarte posibil să ajungeți la o prejudecată. Problema este că după ce noi ne-am format o prejudecată despre o situație sau o persoană anume, chiar dacă primim alte informații nu mai putem renunța ușor la prejudecata pe care ne-am format-o. Einstein spunea ca „mai ușor dezintegrezi un atom, decît o prejudecată!” și spunea aceasta într-o perioadă în care chiar era dificil să dezintegrezi un atom. Prejudecățile sînt pentru cei mai mulți dintre noi propria închisoare în care ajungem să trăim. Ar fi minunat să începeți să vă reevaluați o serie de răspunsuri la stimulii interiori și exteriori, o serie din valorile care vă formează structura de rezistență a minții. Fiți deschiși și acceptați aceste reevaluări. Dacă ești în relație de cuplu de ani de zile și simți că s-a instalat o anumită rutină, caută să privești ființa de lîngă tine ca și cum ai privi-o prima dată. Caută să înțelegi tu însuți că omul de lîngă tine cu siguranță are încă multe mistere de descoperit. Nu mai porniți, iar și iar, în fiecare dimineața ca și cum ați ști deja totul despre omul de lîngă voi. Cu siguranță mai are încă multe mistere în grădinile sufletului său. Sigur i-ați găsit scînteia divină din el? Vă recomand să nu vă opriți din „cercetarea” omului pe care îl iubiți, pînă cînd nu ajungeți să-i vedeți „scînteia divină” ascunsă în el.

Cînd începeți să vă formați o părere despre ceva sau cineva, nu vă grăbiți. Confruntați propria părere cu a altora, documentați-vă mai bine și nu lăsați mintea să răspundă la acea situație cu un șablon gata confecționat, cu o prejudecată deja existentă în minte. De fiecare dată lucrurile sînt altfel, de fiecare dată simți viața mai intens, dacă o cercetezi îndeaproape și nu o judeci pe baza prejudecăților formate de-a lungul timpului.

Nu voi intra în chestiuni de ordin moral pentru a spune ce este sau ce nu este un viciu. În general, cam orice creează dependență poate fi considerat un viciu. Orice ne condiționează să realizăm o acțiune chiar împotriva voinței noastre, poate fi considerat un viciu. Calea cea mai directă de a elimina un viciu este să ne întărim voința, pentru a ne putea abține astfel de la continuarea realizării acelui viciu. Există îndemnul de a face apel la orice mijloace care să ne întărească voința, însă aceasta nu este o cale foarte eficientă, deoarece chiar dacă pentru anumite perioade de timp viciul este oprit, majoritatea oamenilor ajung să recidiveze. Pentru a elimina cu adevărat un viciu este necesară o transformare mai amplă a ființei și nu doar o întărire a voinței. Orice viciu oferă o anumită plăcere, o anumită satisfacție, la care nu putem renunța ușor. Dacă vrem să eliminăm un viciu este necesar să aducem în suflet o satisfacție sănătoasă, cel puțin la fel de intensă ca cea obținută prin intermediul viciului respectiv.

Eliminarea viciilor minore se poate face prin creșterea frecvenței de vibrație a ființei. Exersarea virtuților conduce întotdeauna la creșterea frecvenței de vibrație a sufletului. De exemplu nu pot nici măcar să mi-o închipui pe Maica Tereza fumînd. Compasiunea vie, intensă și mereu prezentă în suflet face imposibilă manifestarea viciilor. Toate viciile sînt susținute de energii cu frecvențe joase. Dacă simultan cu abținerea de la realizarea unui viciu, căutăm să realizăm acțiuni și atitudini care să conducă la creșterea nivelului de vibrație al sufletului, de exemplu să fim cît mai compasivi, atunci eliminarea viciului se poate obține mult mai ușor, iar riscul recidivei este mult diminuat. Deci, calea de a scăpa de un viciu constă în căutarea și realizarea unor activități sau menținerea unor atitudini interioare care să fie susținute de energii cît mai elevate, cum ar fi: compasiunea, iubirea, credința, înțelepciunea ș.am.d.

O bună parte dintre cei care au preocupări spirituale întîmpină dificultăți în renunțarea la unele vicii minore. Există două explicații posibile: ori se auto-amăgesc că respectivele vicii nu sînt vicii, ori practica lor spirituală este anemică și, astfel, nu reușesc să-și modifice cu adevărat nivelul vibrațional al ființei, în sensul creșterii frecvenței. Legea spune că, dacă nivelul de vibrație al ființei crește, energiile de frecvență joasă sînt eliminate pur și simplu, datorită unei probleme de incompatibilitate. Nu poți să vibrezi și pe frecvențe joase și pe frecvențe înalte simultan. Renunțarea la vicii este totodată un semn că ființa s-a transformat în bine din punct de vedere spiritual. Faptul că au dispărut chiar și cele mai mici tentații de a mai relua un viciu este semnul consolidării unui nou nivel de vibrație al sufletului, semnul clar al unei evoluții spirituale autentice. Cît timp ești pe o cale spirituală, dar în același timp încă mai întreții o serie de vicii, de exemplu fumatul, înseamnă că încă nu s-a produs cu adevărat o creștere a nivelului de conștiință. Preocuparea continuă de a ne spiritualiza, efortul sincer de a vibra pe frecvențele înalte ale virtuților, simultan cu voința de a elimina viciile, vor conduce treptat la efectele scontate. Succes!

Unele lucruri există doar ca definiție sau ca iluzie. Linia orizontului deși o putem defini și o putem vedea, în realitate ea nu există. Cînd ajungeți să vă certați cu cineva, faceți-vă timp să vedeți dacă obiectul disputei chiar există, dacă nu cumva vă certați pe ceva ce nu există, chiar dacă în aparență este ceva ce se poate vedea sau poate fi definit. Priviți mai îndeaproape cam tot ce vă umple viața și căutați să vedeți care lucruri există cu adevărat și care sînt doar iluzii. Cîte din tristețele pe care le aveți chiar sînt reale? Cîte din fericirile pe care le aveți au rădăcini în realitate? Un indiciu pentru a gasi ceea ce este real… în preajma lui tinzi să devii tăcut! Cînd dai de ceva real nu simți să vorbești despre el și nu-ți mai vine să cauți altceva. Cînd găsești ceva cu adevărat real în tine, ai senzația că inima ți se oprește, timpul dispare, sufletul îți înflorește.