Autor: Cristian Țurcanu Page 17 of 36

Chiar dacă mă simt locuitor al Universului în această existență sînt în primul rînd român și sînt bucuros că m-am născut într-un loc în care oamenii își pot trezi cu ușurință sufletul. Dincolo de toate metehnele noastre ca și nație, inclusiv o mîndrie, adseori nejustificată, să ne bucurăm astăzi împreună, să ne bucurăm mereu de moștenirea noastră extraordinară, chiar dacă ea este adumbrită și ținută în culisele lumii. Trăim într-o țară în care creativitatea este mult peste media lumi, trăim într-o țară în care inteligența este de asemenea peste media lumii și acestea sînt date staistice obiective și nu aprecieri naționaliste subiective. Avînd în vedere bogățiile de care dispunem, atît materiale cît și umane, faptul că o ducem atît de prost se datorează numai și numai administratorilor țării, adică politicienilor și intereselor străine. Cînd vom reuși să ne folosim cu înțelepciune de toate bogățiile nației noastre, vom schimba atunci întreaga lume în bine.

Iată un text care circulă de ceva vreme pe internet. Merită să-l citiți!

„O idee propagată destul de puternic în societatea românească de astăzi este că, deloc mândri cu originea lor, unii dintre români afirmă că toate aceste prilejuri de mândrie natională țin doar de domeniul trecutului, că România de astăzi ar fi… o „țară bolnavă”, fără civilizație, fără personalități marcante, ea fiind mereu „codașa Europei”. Pentru a contracara astfel de teorii negativiste, menite să-i țină pe români „la locul lor” (si departându-i totodată de traditia și sufletul neamului românesc), teorii stabilite de cei ce se doresc „Atotputernicii Lumii”, vom oferi și o serie de realizări ale geniului românesc din ultimii ani:

* Dr. fiz. Eugen Pavel, de la Institutul de Fizica Atomica de la Magurele, a realizat un CD ROM (din sticla) cu o capacitate de stocare de 15.000 ori mai mare decat a unuia obisnuit. Pe 5 astfel de CD uri ar putea fi stocata intreaga Biblioteca a Academiei Romane, iar informatiile ar putea rezista… 5.000 de ani!!! In noiembrie 1999, inventia sa a fost premiata cu medalia de aur la Salonul Mondial al Inventiilor „Bruxelles Europa”, iar autorul doreste cu orice pret producerea de serie in Romania . Dar forurile din Romania întârzie la nesfîrșit formalitățile…

* Constantin Pascu a realizat in anul 2000, in premiera mondiala, un aparat care purifica aerul in spatiile de locuit: distruge bacteriile din aer, retine praful si fumul de tigara, atmosfera devenind „ca in salina sau pe litoralul marin”. Instalarea acestui aparat costa atunci doar 480.000 lei!..

* La salonul inventiilor de la Geneva (aprilie 2001), Romania s-a clasat pe locul I in privinta numarului de premii obtinute si pe locul II (dupa Rusia) ca numar de inventii prezentate. Adica a luat premii pentru toate cele 62 de inventii prezentate (22 premii I; 18 premii II; 22 premii III)!! Delegatia romana s-a mai intors de la Geneva si cu 4 premii speciale din partea delegatiilor altor tari, un premiu de creativitate (pentru Ionut Moraru – inventia „Biomer”), Medalia expozitiei si Diploma salonului pentru contributia exceptionala in promovarea inventiilor.
* In anul 2003, la salonul de inventica EURECA de la Bruxelles, ing. Petrache Teleman a obtinut medalia de aur si medalia de argint si inca patru premii pentru inventiile sale ECOPIERA si MOPATEL – materiale ecologice de constructii – dar inventiile nu au fost valorificate nici in ziua de astazi.

* Prof. Stefania Cory Calomfirescu a primit medalia de aur a mileniului din partea Universitatii Cambridge (ian. 2001), fiind aleasa si in Consiliul Director al prestigioasei institutii britanice. Posesoare a doua certificate de inovator, autoare a 8 tratate de neurologie, Sefa Clinicii de Neurologie din Cluj Napoca este primul medic din lume care a scris un tratat despre edemul cerebral. In plus, medicul roman a primit si medalia de onoare a mileniului din partea Institutului Biografic American, fiind numita si in conducerea acestei unitati.

* La olimpiada internationala de matematica de la Washington (iulie 2001), elevii romani au obtinut o medalie de aur, doua de argint si trei de bronz. Ei sunt din Galati, Arad, Valcea si Constanta. Participarea la olimpiade internationale de matematica si fizica: 500 de elevi din 83 de tari… Mihai Manea, medaliatul cu aur (din Galati) are, la 18 ani, un palmares impresionant: medalii de aur timp de trei ani consecutiv la internationale si Balcaniada… Fireste, el a fost „racolat” imediat de americani, optand pentru Universitatea din Princetown (SUA)…

* Stefan Cosmin Buca, Maria Popa si Mihai Ivanescu au fost nominalizati, in vara anului 2001, pentru Premiul Nobel de catre institutii din SUA! Primul este student la Economie, ceilalti participa la programe in colaborare cu NASA.

* Romania este pe primele locuri in lume la… exportul de inteligenta. De exemplu, la „Microsoft”, a doua limba vorbita este romana, iar la NASA multi dintre specialistii de prim rang sunt tot romani…

* Radu Teodorescu este proprietarul celei mai renumite sali de gimnastica din SUA (Manhattan / New York). Emigrat in 1972, a ajuns cel mai celebru profesor de fitness de peste Ocean, printre clientii sai numarandu se Robert Redford, Cindy Crawford, Candice Bergen, Susan Sarandon, Mick Jagger, s.a. Celebrele casete video lectii de fitness produse de Cindy Crawford incepand din 1992 au fost realizate impreuna cu antrenorul sau, Radu Teodorescu, care doreste sa infiinteze in Romania primul institut din lume de pregatire a profesorilor de educatie fizica in fitness pentru adulti…

* Sandu Popescu din Oradea este primul fizician din lume care a reusit teleportarea unei particule. O aplicatie a acestei inventii: criptografia, transmiterea mesajelor secrete. Acest eveniment epocal a avut loc in 4 iulie 1997, in laboratoarele din Bristol (Anglia) ale celebrei firme „Hewlett Packard”. Pe vremea lui Ceausescu, Sandu Popescu a reusit „performanta” de a fi somer in Romania…

* Ioan Davidoni (52 de ani), un banatean sarac material, dar bogat in idei geniale, este un exemplu relevant pentru modul in care ne pierdem cea mai mare bogatie: inteligenta si inventivitatea. Angajat al fabricii de sticla din Tomesti (Timis), pentru care a realizat, in cativa ani, 45 de inventii si inovatii, el a fost disponibilizat cand a indraznit sa-si ceara drepturile (o parte din cele 4,3 miliarde de lei economii aduse fabricii la nivelul anului 1995, adica.. de 4 ori greutatea sa in aur!) si apoi a fost reangajat ca muncitor… „din mila”!! Ulterior, Ioan Davidoni a mai realizat doua inventii de exceptie: un recuperator de pelicula de titei si pantofi magnetici antistress ce pot asigura o longevitate de peste 100 de ani… Prima inventie valoreaza miliarde de dolari in Vest, a doua a inregistrat-o inutil la OSIM, pentru ca atat chinezii cat si americanii i-au furat si folosit inventia cu un profit imens. De exemplu, in SUA s-au vandut peste 10 milioane de perechi, cu un profit de peste 1 miliard de dolari… In acest timp, statul roman ignora in continuare o inventie, intr-adevar de miliarde…

* In 1991, Carol Przybilla a inregistrat la OSIM brevetul unui aparat bazat pe inventia sa mai veche, neconcretizat nici pana acum. Intre timp, principii incluse in tehnologia aparatului au fost utilizate in realizarea hiperboloidului inginerului rus Garin, cu aplicatii militare malefice… Carol Przybilla a mai realizat si alte inventii deosebite: turbina cu combustie interna (1958, vanduta de statul roman firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit inchis (1959), motor eliptic, fara biela (vanduta Japoniei si folosita in celebrele motociclete japoneze), arma defensiva antitanc (anii `90).

* Justin Capra este un inventator celebru al Romaniei, din pacate mereu tratat cu indiferenta (chiar ostilitate) de autoritatile statului, conditii in care nu e de mirare ca unele din inventiile sale (de miliarde de dolari) i-au fost pur si simplu furate de americani… In 1956, la nici 25 de ani, Justin Capra a inventat primul rucsac
zburator, un aparat individual de zbor. Dupa 7 ani in care „semidoctii savanti” l-au tratat cu dispret pentru ca era doar tehnician si nu inginer, in 1963, americanii Wendell Moore, Cecil Martin si Robert Cunings au preluat inventia din Romania si au lansat o in fabricatia de serie… In 1958, Justin Capra a realizat prima varianta a rachetonautului, cu care s a ridicat de la pamant la… Ambasada SUA din Bucuresti. Rezultatul: inventia a fost si aceasta furata si brevetata in 1962 de Wendell Moore („specializat” deja!), iar inventatorul… a fost arestat de Securitate pentru ca ar fi dorit sa fuga din tara cu aparatul sau… Justin Capra mai este si realizatorul celui mai mic autoturism din lume, „Soleta”, care consuma … 0,5l/100 km si al unei motorete unica in lume ce functioneaza cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o incarcare).

* Mihai Rusetel a inventat motorul cu apa! „Cazul Rusetel”, este elocvent pentru geniul romanesc dar si pentru „talentul” cu care ne risipim fortele si putem sa ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM in 1980 si a fost brevetat in … ianuarie 2001. Pana atunci, Securitatea l-a sicanat pentru refuzul de a cesiona inventia statului, iar in februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca si consilier tehnic la „Mercedes” (2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea inventiei… Motorul sau se bazeaza, ca principiu de functionare, pe „cazanul Traian Vuia”, inventie folosita inca la locomotivele Diesel electrice pentru incalzirea vagoanelor. Poate fi utilizat in domeniul transporturilor terestre si navale, in locul turbinelor din termocentrale, si chiar a centralelor termoelectrice.
In lume, mai exista doua brevete in domeniu (Japonia si SUA), dar acestea nu depasesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitand combustibil solid sau lichid. „Motorul Rusetel” foloseste drept combustibil doar apa, si are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa de energie initiala fiind o banala baterie de masina. Datele tehnice preconizate de a patra sa macheta (10 l/100 km consum de apa, 70 km/h viteza maxima) pot fi imbunatatite la realizarea prototipului: un motor cu apa montat pe o Dacie 1310. Directorul general al Uzinelor Dacia, ing.Constantin Stroe, care cunoaste acest proiect chiar din 1980, a afirmat ca este dispus sa ajute inventatorul cu orice are nevoie pentru realizarea prototipului si a declarat, incantat: „reusita ar fi un miracol, si cred ca un asemenea caz ar trebui sa se inventeze pentru acest om Premiul Super Nobel”.

Mi-e dor de poezie așa cum uneori mi-e sete în zilele fierbinți de vară. Mi-e dor să rostesc un cuvînt și să trăiesc o eternitate… mi-e dor să ma atingă un gînd și să creez un Univers instantaneu. Mi-e dor de mine…mi-e dor de absolut orice imi vorbește de Tine…

Vreau să joc! – de Lucian Blaga

O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!
Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniță – încătușat.
Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu, să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra cer,
și cer sub mine –
și-aprins în valuri de lumină
să joc
străfulgerat de-avânturi nemaipomenite
ca să răsufle liber Dumnezeu în mine,
să nu cârtească:
„Sunt rob în temniță!”

Sau …

Abandoneaza viata si lumea,
si gaseste viata lumii.

Noi suntem cei care
din dorinta de a arde
Am renuntat la Apa Vietii
si am plecat sa cautam focul.

Mai intai m-a tentat cu
Nesfarsite mangaieri.
La sfarsit m-a ars
Cu durerea si tristetea.
In acest joc de sah
A fost necesar sa ma pierd pe mine insumi
Ca sa-l cuceresc pe El.

Vrei sa intri in Paradis?
Nu poti merge pe calea Adevarului
Decat prin gratia lui Dumnezeu.
Toti murim pana la urma.
Dar pe cale, fii atent
Sa nu ranesti inima vreunui om.

Cand ating pamantul in rugaciune
Nu am alt tel decat sa te ating pe Tine.
Orice cuvinte despre
Gradini, flori, privighetori, dans
Sunt doar pretexte.

Ochii nostri nu Te vad,
Dar ei nu pot sa vada decat formele, nu si realitatea.
Si cu toate acestea, speram
Sa Te vedem in mijlocul acestei frumuseti…

…. de Rumi

În general, văd omul ca întreg, Pămînt și Cer deopotrivă, gînduri și emoții la un loc, fără a fi posibilă vreodată trasarea unei linii de demarcație, care să împartă omul în ceva și altceva. Cu toate acestea, uneori, este mai bine să ne cunoaștem din perspectiva părților care ne compun, imaginîndu-ne că ar fi posibilă delimitarea unui ceva de altceva. Cei mai mulți împart omul în trup și suflet. Eu însă am ajuns să simt că această împărțire nu ne ajută prea mult. Trebuie adăugată și mintea. Astfel, sîntem trup, minte și suflet. Trupul (carnea, oasele și sîngele nostru) slujește în primul rînd Vieții (noi spunem că sîntem în viață pentru că avem un trup viu), iar sufletul slujește Spiritului (esenței luminoase transcendente din fiecare om), însă mintea, năstrușnica, este mai șmecheră. Ea nu s-a decis de partea cui să fie. Slujește și Vieții și Spiritului, este și de partea trupului și a sufletului, după cum îi vine mai bine, după cum o poartă interesele, nevoile sau jocurile. De fapt, Mintea își slujește doar ei înșiși.

Mintea are puterea de a face pace între Viață și Spirit, conducînd la stabilitatea și unitatea ființei, dacă alege să treacă de partea sufletului. Numai că de partea sufletului este munca cea mai grea pentru minte; trebuie să se strunească, să vibreze pe frecvențe înalte, să emită gînduri profunde, să opereze cu idei și concepte abstracte, pe cînd de partea trupului ea este lăsată să facă ce vrea, este recompensată din cînd în cînd cu plăceri și nu i se cere mai nimic, doar să nu se preocupe de filosofie, să nu-și propună cumva să se înțelepțească. În rest, poate să se preocupe de orice: de afaceri, de politică, de fotbal, de modă sau ce i-o mai plăcea ei din lumea aceasta largă.

La urma urmei, o minte suficient de deșteaptă își dă seama repede că în mod normal nu are o existență prea solidă, nu are o fundație a ei însăși, depinzînd atît de trup cît și de suflet. Mintea înțelege destul de repede că dacă vrea să dețină controlul ființei și să fie considerată cea mai importantă componentă a omului, trebuie să creeze și să întrețină un conflict  între trup și suflet. Cît timp sîntem în viață, mintea (în care își are sălașul egoul) va face mereu în așa fel încît trupul și sufletul să fie în conflict, dar va avea grijă să nu se lupte prea tare, pentru că această luptă este păguboasă și pentru ea, chiar dacă într-o anumită măsură îi este necesară.

Mintea a mai învățat că dacă este de partea trupului, adeseori poate să obțină chiar și oarecare măreție, putere, însă dacă se aliază cu sufletul, nu are altă cale decît să apună, pentru că nici o altă stea nu mai rămîne pe Cer după ce răsare soarele. Sufletul trebuie să convingă mintea să treacă de partea lui și pentru aceasta îi promite un loc în Cer, însă trupul îi spune: „lasă locul din Cer, ți-l vei lua după ce voi muri. Pînă atunci fii de partea mea, pentru că doar eu pot să te fac să devii Cineva, doar eu te slăvesc și te prețuiesc cu adevărat!”. Săraca mintea noastră, uite așa ajunge să fie mereu și mereu indecisă, oscilînd între trup și suflet. Poate că a venit timpul să se decidă. Adevărata transformare începe cu o astfel de decizie, care ulterior trebuie reînnoită mereu și mereu, pentru că tare schimbătoare mai este mintea și tare ușor ajunge să se răzgîndească. Fiți fermi, pentru că dacă vreți să pătrundeți ceva mai adînc în Realitate nu o puteți face, fiind cu fundul în două luntri. Fiți ori de o parte, ori de cealaltă. Ar fi de preferat să fiți de la început de partea sufletului, dar chiar și dacă treceți de partea trupului (a instinctelor) tot e bine, măcar experimentați cu intensitate anumite lucruri și după un timp, dezamăgiți de ceea ce vă poate oferi trupul și lumea, vă veți întoarce către suflet, dar atunci o veți face cu foarte multă putere. Știu că majoritatea care ați ajuns să citiți acestea ați cam decis să fiți de partea sufletului, dar adesori vă lăsați înduioșați de tînguirile egoului. Rămîneți fermi în susținerea sufletului și de la un punct încolo sufletul vă va susține pe voi!

Nimic nu ne slăbește mai mult decît pierderea simțului sacrului. Din momentul în care un om nu mai are nimic sfînt în el, din momentul în care nimic nu mai este sfînt pentru el, din acel moment începe cu adevărat declinul său. Simțul sacrului este mult mai important în cazul bărbaților. Pentru bărbați este imperios necesar să aibă un puternic simț al sacrului. Orice bărbat puternic a avut în viața lui ceva sfînt. Un bărbat autentic își are rădăcinile puterii în simțul sacrului. Simțul sacrului este cel care trezește în oameni aspirația de a îndeplini un ideal, efortul de a-și realiza visele. Măreția unui om este direct proporțională cu simțul sacrului din inima sa.

Într-o lume secularizată, laicizată excesiv, într-o lume în care sacrul este acoperit cu totul de profan și de așa-zisul adevăr științific, într-o lume în care comportamentul religios este mmetic și fără conținut, puterea oamenilor devine tot mai șubredă, iar ceea ce dispare mai întîi într-o lume a profanului este puterea bărbaților, puterea acelor bărbați capabili să lupte pentru o lume mai bună, pentru binele celorlalți, pentru o lume a păcii și a armoniei. Ca bărbați sîntem meniți să proiectăm coordonatele lumii în care trăim, dar fără simțul sacrului puternic dezvoltat, cădem în confuzie și slăbiciune, în plăceri derizorii și suferințe lamentabile, deviem în tot felul de tiranii și despotisme, orgolii și prostii din ce în ce mai mari. Devenim cu adevărat bărbați din clipa în care începem să visăm la un ideal măreț, care să vizeze în primul rînd binele celorlalți. Pînă cînd nu reușim să ne dedicăm unui ideal, practic copilărim, indiferent de vîrsta pe care o avem.

Simțul sacrului este cel care ne face să intuim ordinea divină a lumii, simțul sacrului este cel care dă viața oricărui gest religios pe care îl facem. Poți să faci oricîte gesturi de natură religioasă, dacă nu ai simțul sacrului trezit, toate gesturile sînt lipsite de viață și eficiență. Poți să-ți faci cruce de zeci de ori pe zi, poți să reciți oricîte rugăciuni, dacă nu ai simțul sacrului trezit, care să dea sens și profunzime tuturor acestora, practic ele sînt foarte puțin eficiente. Simțul sacrului este cel care ne responsabilizează și totodată ne impulsionează să facem binele, să facem cît mai mult bine celorlalți, să devenim compasivi și totodată capabili să oferim ajutor. Simțul sacrului ține departe de noi orgoliul, lăcomia, lenea și celelalte rele. Simțul sacrului trezește Cerul din noi și ne hrănește mai mult decît o poate face Pămîntul cu toate bogățiile lui. Urmăriți să simțiți fiorul sfințeniei în inimă, urmăriți să simțiți dimensiunea sacră a vieții, să priviți cu respect tot ceea ce vă înconjoară și lumea va începe să devină un loc mai bun pentru sufletele noastre.

Fiecare om își creează propriul său univers, fiecare suflet este o lume întreagă. Un scaun pe care îl privim împreună, va exista ca realitate obiectivă în universul fiecăruia dintre noi, dar semnificația pe care o vom acorda prezenței acelui scaun în calea privirii noastre, va fi diferită de la un om la altul. Fiecare om are propria lui înțelegere și capacitatea de a-și forma propriul univers. Din tot ceea ce există în Univers, vom ajunge să percepem și să interacționăm doar cu acele aspecte care corespund cu ceea ce avem în sufletul nostru. Ceea ce apare în universul nostru exterior este o reflexie a universului nostru interior. Cînd lucram în Radio un ascultător m-a întrebat cum să reacționeze față de oamenii care își scutură preșurile la fereastră chiar cînd trece el pe acolo. Mi-a mai spus că i se întîmplă frecvent acest lucru, iar mie mi-a fost foarte greu să-l fac să înțeleagă faptul că, o parte a problemei este în el. Problema nu este doar a oamenilor care își scutură preșul pe fereastră, ci și în interiorul său, de vreme ce din mulțimea de oameni din oraș, doar cîtorva li se petrece așa ceva, printre care și lui. Dacă ajungi sub un balcon chiar cînd cineva își scutură preșul, este ceva și in tine care te-a adus acolo chiar în acel moment. Evenimentele exterioare care apar în viața noastră, corespund vieții interioare, au legătură cu gîndurile, emoțiile și sentimentele pe care le întreținem în interiorul ființei noastre. Din multitudinea de oameni care există, îi vom cunoaște doar pe aceia care corespund universului nostru interior, pentru că cei care ajung să facă parte din lumea pe care o cunoaștem reprezintă efectiv o oglindă a lumii noastre interioare.

Astfel, bîrfindu-vă „prietenii” sau cunoscuții, vă bîrfiți pe voi înșivă. Judecîndu-i pe ceilalți, reliefîndu-le defectele, vă judecați fără să știți pe voi înșivă. Ceea ce vreți să transformați la ceilalți sînt lucrurile care trebuie transformate în voi înșivă. Ceea ce iubiți în ceilalți sînt lucrurile pe care le iubiți în voi înșivă. Dacă aveți puține de iubit la ceilalți, aveți puține pe care să le iubiți în voi înșivă. Nu-i puteți vedea pe ceilalți mai mult decît vă vedeți pe voi înșivă. Nu puteți simți calitățile celorlalți, dacă nu le aveți voi înșivă.

Dacă vezi defectele celuilalt și cu toate acestea continui să-l iubești sau cel puțin să rămîi detașat, înseamnă că acele defecte pe care le vezi la celălalt chiar sînt ale lui și nu ale tale, dar dacă vezi la altcineva anumite defecte, iar acest lucru te deranjează, te supără, te irită, te intrigă, înseamnă ca acele defecte sînt și ale tale sau poate chiar numai ale tale.

Gîndiți-vă la toate acestea înainte de a-i mai judeca pe ceilalți! Ceilalți sînt în universul vostru pentru a vă ajuta să vă cunoașteți mai bine, pentru a vă ajuta să vă sporiți iubirea și înțelepciunea. Nu țineți cu dinții de oamenii din viața voastră. Unii au darul de a vă învăța un lucru, alții mai multe.

Fiecare om din viața ta va rămîne alături de tine atît timp cît prin ceea ce este, va reflecta o parte din tine, dîndu-ți șansa de a te cunoaște mai bine și de a deveni bogat în lumină sau în absolut. Acest lucru este valabil atît în ceea ce privește prezența prietenilor cît și a dușmanilor.

Merită să puneți în practică un lucru cît se poate de simplu. Spuneți-vă: SÎNT FERICIT! Aici, acum în această clipă SÎNT FERICIT! Apoi zimbiți! Spuneți-vă în multe moduri și mai în serios și mai în glumă și ca un copil și ca un adult, repetați-vă de mai multe ori, timp de cîteva minute – SÎNT FERICIT! Apoi mai rămîneți cîteva minute în tăcere, cu simțurile trezite la maxim pentru a percepe ceva miraculos, ceva misterios, ceva ce va veni să vă pătrundă în suflet… FERICIREA!

Nu trebuie să mă credeți, verificați!

În majoritatea proiectelor pe care le avem de rezolvat în lumea exterioară există o continuitate de la o zi la alta. Mă întreb acum: de ce nu reușim același lucru și în ceea ce privește stările sufletești? Dacă ieri am avut o bucurie imensă de ce nu reușesc astăzi să rămîn măcar la același nivel al bucuriei de ieri? De ce nu pot să pornesc mai departe în ceea ce privește trăirea bucuriei, de unde ajunsesem ieri? De ce în privința stărilor sufletești benefice sîntem nevoiți să o luăm iar și iar de la capăt? Bine ar mai fi să reușim să stabilizăm o realizare sufletească minunată! Bine ar mai fi să rămînem mereu cel puțin la nivelul celei mai înalte fericiri pe care am avut-o pînă în prezent! Însă nimic nu este mai trecătoare decît fericirea! Parcă nimic nu trece mai repede decît bucuria!

Mai și avem tendința să uităm foarte repede bucuriile pe care le-am trăit. Chiar dacă nu mai reușim să le menținem la aceeași intensitate și eventual să le reedităm, tot ar fi bine ca măcar să ni le amintim. Cumva trebuie să facem ceva pentru a nu lăsa să se piardă bucuriile pe care le-am trăit. Să ni le amintim iar și iar și chiar să ne începem fiecare zi, evocînd cea mai intensă bucurie pe care am avut-o și să urmărim să trăim ca și cum ar fi din nou prezentă în noi. Cu siguranță veți avea cămara inimii mai plină dacă veți ține cont de acest sfat. Evocați în fiecare dimineață bucuria cea mai intensă și gîndiți că ea este prezentă în suflet, că nimic nu s-a pierdut din ea. Pentru a fi mai eficientă această tehnică este necesar ca atunci cînd evocați o bucurie intensă, să nu o legați prea mult de cauzele care au generat-o, evocați-o ca stare, așa cum ați resimțit-o în suflet. Și faceți efortul de a vă reaminti mai des bucuriile trăite. Nu plecați mereu la drum ca și cum n-ați fost niciodată fericiți. Nu gîndiți că bucuriile trecute nu mai sînt bune la nimic. Evocați-le, și le veți resimți influența benefică. Puteți face aceasta chiar și în cuplu. Cu persoana iubită, merită să evocați din cînd în cînd cele mai intense bucurii pe care le-ați trăit împreună. Puteți ajunge într-o stare sufletească foarte interesantă, făcînd aceasta! S-ar putea să vă terziți deodată foarte fericiți, fără vreun motiv anume.

Ca oameni sîntem alcătuiți dintr-o parte materială și una spirituală. Partea materială este alcătuită la rîndul ei din mai multe forme de substanță, pornind de la materia corpului fizic și pînă la substanța din care sînt alcătuite gîndurile. Plăcerea este rezultatul unor interacțiuni aparte care se produc la nivelul corpurilor noastre cu mediul extern – bucuria este o stare imanentă naturii noastre spirituale. Plăcerea trebuie să fie generată de ceva – bucuria trebuie doar conștientizată. Plăcerea are întotdeauna o limită – bucuria este nelimitată. O plăcere dacă este forțată să crească prea mult se transformă în opusul ei – în neplăcere. Bucuria poate fi crescută oricît de mult, va rămîne mereu bucurie, de fapt s-ar putea și ea transforma în fericire sau chiar beatitudine. De exemplu, plăcerea poate fi generată de ceva gustos. Dacă mănînci ceva gustos poți să resimți o stare de plăcere. Dar dacă mănînci prea mult din acel ceva gustos ajungi la consecințe contrare, poți să-ți provoci neplăceri. Sau dacă mănînci prea des din acel ceva gustos el nu va mai fi resimțit ca fiind ceva deosebit de plăcut, va deveni o mîncare obișnuită și nu va mai genera o stare de plăcere. La fel este și în cazul unui cîntec sau al unui film. Dacă îl aculți prea des sau îl vizionezi prea des nu mai trezește nici o stare de plăcere, ba dimpotrivă, fie va trezi o stare de plictiseală, fie de enervare.

Partea bună a plăcerilor este că ele pot să trezească bucurii. Plăcerile pot ajuta omul să-și conștientizeze bucuria din suflet, dar ceea ce trebuie înțeles este că nu există o cauzalitate directă între plăceri și bucurii. Bucuria nu trebuie căutată în intensitatea plăcerii, ci în prelungirea ei din suflet. Pornind de la o plăcere care se produce la nivelul unuia dintre corpurile noastre, trebuie să ne orientăm atenția către suflet, dacă vrem să trezim bucuria. O plăcere nu generează o stare de bucurie în sensul în care se produc acțiunile în corpul fizic, însă ea poate fi ca o fereastră care se deschide către suflet, către tărîmul în care bucuria este mereu prezentă. Cînd vom înțelege finețea acestui mecanism, viața noastră va deveni cu totul alta, va căpăta o dimensiune a rafinamentului și a purității cum nici n-am bănuit vreodată că ar exista.

Deci, dacă o plăcere care este generată la nivelul ființei noastre întrupate reușește să producă o conștientizare a bucuriei de la nivelul sufletului, atunci plăcerea se stinge și se aprinde din ce în ce mai mult bucuria. Orice plăcere trebuie să fie doar chibritul care aprinde focul, scînteia care inițiază aprinderea sufletului. Dacă avem sufletul prea încorsetat în materie și sîntem prea grosieri, nefiind capabili să manifestăm bucuria în starea ei pură, vom căuta mereu și mereu doar plăcerile, vom căuta mereu și mereu noi plăceri. Cît timp vom confunda plăcerile cu bucuria, vom rămîne blocați în condiționările limitate și greoaie ale corpului. Omul înțelept, știind acestea, caută să găsească o cale prin care să simtă bucuria din suflet în mod direct. El vede în orice plăcere doar o rampă de lansare în imensitatea înălțătoare a sufletului, unde poate trăi bucuria în starea ei pură. Astfel, înțeleptul nu-și refuză plăcerile, nu le condamnă, dar nici nu abuzează de ele, nu le caută, ci doar le valorifică într-un mod sublim, prin aspirația sa de a pătrunde, iar și iar, în misterele insondabile ale sufletului și spiritului său. Bucurii sublime vă doresc!

Îngălbenesc frunzele și cad, iată-le cum vin mai aproape de noi. Zgribulite se adună grămezi la picioarele noastre. Toată vara au tînjit după privirile noastre, dar noi ne-am ținut ochii mai mereu în pămînt. Acum au venit în calea privirilor noastre, dar noi continuăm să le ignorăm, să privim fără să vedem și, cel mult, le mai împrăștiem cu picioarele din cînd în cînd. Doar cîteva fetițe și cîte-o bunicuță le mai adună și le așează acasă între pagini de carte sau undeva pe-o măsuță.

A venit toamna … cu frig și cald, cu mere și nuci, cu pere și gutui… a venit cu dor de munte și de alb, cu ale ei miraculoase, fascinante, copleșitoare rochii. Pregătiți-vă, pentru că oricît de tare v-ați strînge coastele, n-o veți împiedica să va atingă sufletul. Are ea așa un dar, de a ne atinge sufletul și de a-l face să se scuture de toate zorzoanele verii efemere… A venit toamna și ne îndeamnă a deznădejde și a sfîrșit de lume, să ne găsim salvarea într-o îmbrățișare, într-o îmbrățișare cît cerul, cît dorul, cît gîndul de mare.

Nemaiavînd concurența soarelui arzător, chipurile ne sînt mai luminoase acum. Doar toamna știe să ne scoată în evidență zîmbetele și strălucirea ochilor, bunătatea sufletului și cumințenia minții. Toamna are o blîndețe a ei aparte și o melancolie numai bună să te facă să privești în tine însuți. În cămară ai adunat una alta, dar în suflet ce-ai reușit să aduni pînă acum? – te întreabă Toamna. Ai strîns ceva iubire? ceva înțelepciune? ceva bunătate? sau te bazezi doar pe zacuscă, murături și gogoșari!?

Este foarte dificil să te definești. Orice ai spune că ești, simți că mai rămîne ceva care face parte din tine și nu a fost cuprins în ceea ce tocmai ai afirmat că ești. Nici o definiție a propriei tale ființe nu poate fi completă. Oricît de multe ai adăuga la ceea ce crezi că te definește, mereu va rămîne ceva ce nu poate fi cuprins, nu poate fi numit, nu poate fi arătat. Iată de ce cred că, practic, este imposibil să te caracterizezi, este imposibil să spui că ești așa și așa sau că tu nu ești așa și așa. Oricît de multe dureri am fi adunat în suflet nu sîntem acele dureri. Oricîte bucurii am trăit nu sîntem acele bucurii. Nu sîntem doar suma faptelor noastre. O știm cu toții, chiar dacă, din comoditate, ajungem să ne definim unii pe alții în funcție de faptele pe care le realizăm.

Ar fi bine să petrecem zilnic ceva timp pentru a contempla ceea ce simțim că sîntem și nu putem defini. Să ne îndreaptăm iar și iar gîndurile către această parte a ființei noastre care, deși este, nu putem spune ce este. Să observăm cum ne însoțește în tot și în toate ceva misterios, ceva care ne susține în tot ceea ce facem. Să observăm, măcar din cînd în cînd, modul în care ne simțim uneori destul de departe de ceea ce cred ceilalți că am fi, să conștientizăm cît de dificil le este celorlalți să ne simtă și să ne înțeleagă cu adevărat. Avem în noi ceva profund misterios, de necruprins cu mintea.

Adeseori mă simt foarte departe și de laude și de critici. Simt că ele nu definesc decît o fărîmiță mică de tot din ceea ce simt sînt. Iată de ce pot să rămîn senin și în fața succesului și în fața eșecului! Succesul sau eșecul faptelor mele nu definesc decît o mică parte din ceea ce știu că sînt. Am ajuns să simt aceasta tot mai mult, pe măsură ce am căutat să contemplu cu mai multă atenție acea parte din mine, pe care nu reușesc să o cuprind în cuvinte. Am înțeles cu timpul că nu trebuie să ne străduim să definim ceea ce simțim că sîntem în adîncul ființei. Este suficient să ajungem să conștientizăm că dincolo de tot ceea ce credem că sîntem, rămîne o parte din ființa noastră care nu poate fi cuprinsă în cuvinte, care nu poate fi definită, dar care există cu adevărat și ne însoțește în tot și în toate. Aceasta este calea sau doar începutul drumului către propria ființă. De aici vine neprevăzutul, de aici vine mirarea, de aici vine bucuria și, dacă sîntem atenți și urmărim unde se duce fericirea cînd se retrage din viața noastră, după ce a strălucit o vreme, o să vedem că tot aici se refugiază și ea, în această parte a ființei pe care, deși ajungem să o simțim, nu o putem cuprinde cu mintea.

Din punct de vedere social este foarte importantă acea parte a fiecărui om, care poate fi definită, cunoscută, caracterizată. Dar pentru fiecare dintre noi ar trebui să conteze mai mult partea inefabilă a ființei și a ființelor din apropierea ta. Procedînd astfel vom fi mai lenți în a judeca, vom fi mai reținuți în a reacționa la faptele și vorbele celorlalți, vom fi mai senini și mai puternici, știind că, chiar dacă s-ar dărîma toate realizările noastre, tot ar rămîne ceva, care nu poate fi distrus de nimeni și de nimic. Acest sentiment, cum că avem în lăuntrul ființei noastre ceva ce nu poate fi atins de faptele nimănui, ceva ce nu poate fi distrus nici măcar de faptele noastre, ar trebui să ne confere o stare de siguranță și fericire. Merită să trăim în așa fel încît să facem să conteze mai mult această parte a ființei noastre, decît aceea care se poate exprima prin fapte, vorbe și gînduri.