Autor: Cristian Țurcanu Page 18 of 36

Atunci cînd te străduiești din răsputeri să faci ca lucrurile să iasă bine, parcă atunci merg din ce în ce mai prost. Străduința nu este întotdeauna o calitate. Ea arată un om capabil să realizeze eforturi, dar totodată poate arăta un om cu o vedere îngustă. Atunci cînd simți că trebuie să faci eforturi foarte mari pentru ca anumite lucruri să meargă bine, trebuie să te gîndești dacă nu cumva ceea ce îți dorești tu în legătură cu acele lucruri este departe de cursul natural al evenimentelor, nu corespunde ritmurilor și aspirațiilor celorlalți. A te strădui, de exemplu, să faci ca o relație să meargă bine, poate fi o calitate, poate arăta că ești un om capabil de eforturi și sacrificii, dar totodată poate arăta că ești într-o relație care nu corespunde aspirațiilor comune. Atunci cînd trebuie să te străduiești foarte mult pentru ca anumite lucruri să fie așa cum le dorești tu, poate arăta că nu ești în concordanță cu realitatea, că nu ai suficientă flexibilitate și adaptare sau că nu ești în locul potrivit. Desigur, este minunat cînd vrei să păstrezi anumite principii și valori sănătoase și faci eforturi pentru a nu a abdica de la ele, însă aceasta eu o numesc stăruință și ține totuși de o altă ordine a vieții, aici este vorba de un alt plan, ceva mai înalt și în acest plan este bine să facem toate eforturile de care sîntem capabili, pentru a dezvolta principiile și valorile spirituale sănătoase, atît în interior cît și în exterior.

Prin aceste rînduri vreau doar să vă atrag atenția asupra faptului că atunci cînd vă străduiți prea mult ca unele lucruri să fie doar așa cum le doriți, este posibil să greșiți. Fie trebuie ajustată viziunea dumneavoastră asupra acelor lucruri, fie acele lucruri nu merită să fie menținute la un anumit nivel, doar datorită eforturilor dumneavoastră. A fi un om care se străduiește nu este neapărat o calitate. A fi un om care face eforturi constante pentru a fi în concordanță cu valorile și principiile sănătoase ale sufletului este altceva, aceasta este o calitate. Atunci cînd eforturile noastre nu sînt orientate în direcția potrivită, chiar dacă sînt mari, nu reprezintă neapărat un lucru bun, ba chiar dimpotrivă. Este bine să rețineți că atunci cînd unii oameni se străduiesc din răsputeri sa facă în așa fel ca lucrurile să meargă bine, mai ales atunci pot să greșească. De exemplu, cînd te străduiești prea mult să faci ca invitații de la o petrecere de-a ta să se simtă bine, mai ales atunci poți să-i derutezi și să-i faci să se simtă stingheri și lucrurile să iasă prost. Atunci cînd te străduiești prea mult ca cineva să te accepte, poți să obții rezultatul contrar și să-l îndepărtezi și mai mult. Această formă de străduință nu ajută și nu vă va face viața mai frumoasă și sufletul mai sănătos. Lăsați lucrurile care țin de lume, să meargă în ritmul lor natural. Eforturile pe care le faceți în viață trebuie să fie orientate în primul rînd pentru a vă transforma pe voi înșivă, pentru a vă cunoaște mai bine și pentru a face în așa fel încît să vă înflorească sufletele. Restul, se adaptează de la sine la frumusețea dumneavoastră interioară. Singura direcție în care merită să te străduiești este aceea a propriei transformări și chiar și atunci cînd vezi că străduința este prea mare, trebuie să te gîndești dacă ești totuși pe calea potrivită, la locul și momentul potrivit.

Pentru ca să nu mă înțelegeți greșit, voi sublinia totuși că eforturile sînt necesare în viață și adeseori trebuie să facem eforturi foarte mari, chiar supraeforturi, dar pentru ca eforturile noastre să ducă la rezultate pozitive, trebuie ca ele să fie în armonie cu voința lui Dumnezeu, altfel este doar străduința noastră de a ne impune propriul punct de vedere și acest lucru nu poate duce la rezultate bune, nici pentru noi, nici pentru ceilalți.

Nu ne costă absolut nimic, dar ne poate aduce beneficii uriașe. Nu avem nevoie de nici o investiție străină sau autohtonă pentru a deveni extrem de bogați, admirați, apreciați și căutați de tot restul lumii. Putem deveni, fără a cheltui nici un leu, o sursă de bogăție pentru toți ceilalți. Avem nevoie doar de ceva mai multă inimă! Avem nevoie doar de ceva mai multe gesturi de iubire, de ceva mai multă înțelegere între noi. Cu ceva mai multă tandrețe și o fărîmă de compasiune, putem deveni izvor de bogăție pentru întreaga lume. Niciunde nu este mai bine de trăit decît acolo unde inima se simte în siguranță și liberă. Niciunde nu este mai frumos decît acolo unde inima poate înflori în voie. Niciunde nu te simți mai bine decît acolo unde ești iubit și poți să iubești la fel de liber pe cît de ușor poți să respiri. Nu ne costă nimic să fim mai înțelegători unii cu alții. Nu ne costă nimic să lăsăm bășcălia de o parte și să ne iubim unii pe alții sau măcar să ne respectăm. Nu ne costă nimic să punem ceva mai multă inimă în tot ceea ce facem. Nu ne costă nimic să fim mai tandri, să ne amintim mereu de iubire, cînd sîntem împreună să ne gîndim mai mult la nevoile celuilalt decît la ale noastre. Putem deveni o mare putere, dacă înțelegem că este nevoie doar de ceva mai multă inimă. Vă las ca exercițiu de imaginație să vedeți cam cum ar arăta relațiile voastre și viața socială în ansamblu, dacă am avea cu toții ceva mai multă inimă. Cam cum ar arăta oamenii noștri politici, dacă ar avea ceva mai multă inimă!?

Este dificil și oarecum utopic să vorbim despre o artă de a trăi într-o țară în care nivelul de educație a scăzut foarte mult. A face o artă din modul în care trăiești, a deveni o mîndrețe de om, presupune un nivel ceva mai ridicat de educație și nu mă refer la erudiție, ci la bun simț. Promovabilitatea foarte redusă la examenul de bacalaureat este un indicator al disfuncționalității sistemului educațional din România. Se caută soluții, iar ceea ce se vehiculează acum cu bacalaureatul profesional sau diferențiat nu este altcevea decît o scădere a baremelor. Nu se pune problema creșterii nivelului de educație, ci scăderea gradului de dificultate al examenelor și astfel ne vom lăuda peste un an sau doi cu o creștere a promovabilității. Vă spun însă că, micșorarea gradului de dificultate sau a condițiilor de supraveghere în vederea înlesnirii fraudelor, va determina o scădere și mai mare a interesului pentru a învăța din partea elevilor.

Ideea este că omul vremurilor noastre nu mai este de calitate. Un om de calitate este responsabil, un om de calitate este învațat să facă eforturi, să se autoperfecționeze, sa facă sacrificii pentru a deveni mai bun, un om de calitate este onest. Pentru că ne doare să recunoaștem în mod oficial realitatea, faptul că am devenit o nație cu un înalt nivel de nesimțire și prostie, dar cu pretenții de oameni nobili, tot pornim de la premisa că avem un nivel de conștiință ridicat, că sîntem mereu animați de sentimente înalte, că sîntem oameni de bun simț, că sîntem preocupați de binele celorlalți și așa mai departe. Pornind de la astfel de premise nu facem decît să ne amăgim și să ne ascundem în spatele unor cifre statistice sau a unor realități scriptice poleite, cosmetizate, umflate ca să dea bine ca imagine. Este necesar să recunoaștem faptul că nivelul de nesimțire a devenit extrem de ridicat, chiar îngrijorător și pune în pericol însăși siguranța statului. Este necesar să recunoaștem că înainte de toate trebuie să ne educăm, să reînvățăm din valorile umane fundamentale, înainte de a dispărea cu totul. În fiecare om există încă o tendință naturală de a fi om de omenie, manifestînd respect și responsabilitate, dar acum la modă este șmecheria, grosolănia, nesimțirea, tupeul. Acestea cică ar fi devenit valorile care pot asigura succesul în viață! Sînt conștient de faptul că oricine ajunge să aibă cît de cît succes, trece prin tot felul de lupte și este angrenat în tot felul de lupte cărora nu le poate face față fără a avea o doză de cinism sau „șmecherie”. Știu că realitatea este cu totul alta decît aceea din filmele romantice sau chiar și decît aceea afișată public de către oamenii de succes! În culisele oricărui om de succes există multe lucruri negre, sînt multe bătălii care trebuie duse, sînt multe lucruri neortodoxe cărora, oricît de bine ar fi intenționat trebuie să le facă față prin mijloace mai puțin ortodoxe. Acestea sînt însă problemele unei minorități. Îngrijorătoare este problema majorității care se confruntă de la an la an cu o scădere a valorilor, cu o disoluție a calităților umane fundamentale, cu o deteriorare îngrijorătoare a calității caracterelor. Pe mine nu ma îngrijorează foarte multe faptul că există absolvenți de liceu care nu pot să facă operații aritmetice de bază (înmulțire, împărțire) cu numere mai mari de două cifre, pe mine mă îngrijorează faptul că din educația lor a dispărut respectul, responsabilitatea, bunul simț, compasiunea, grija față de aproapele ș.a.m.d. Chiar este cumva cutremurător faptul că nici Biserica nu mai reușeșete să facă față nevoii de educare a oamenilor în spiritul unor valori umane fundamentale. Am visat în ’89 libertatea, ne-am înfruntat cu tancurile pentru a o obține și ne-am ales cu un libertinism păcătos și dezumanizant.

Începe în curînd un nou an școlar și în preuniversitar și în mediul universitar. Continuăm nepunticioși să punem în mișcare un sistem rablagit, un sistem lipsit de valori și mijloace fundamentale, un sistem aproape inutil dacă nu chiar dăunător. Cine va avea curajul să propună un alt mod de educație, cine va avea puterea să redea oamenilor șansa de a învăța să devină în primul rînd oameni? Din punctul meu de vedere nu te naști om, ci devii om. Nu este suficient să te naști ca om, este necesar să evoluezi către condiția de OM. Și aceasta se face într-un mediu sănătos printr-o educație adecvată. Din păcate societatea, statul nu are responsabilitatea de a ne ajuta să devenim oameni, altfel am avea un minister al valorilor umane fundamentale. Responsabilitatea aceasta ne revine fiecăruia, în mod individual. Și sînt de admirat oamenii care trăiesc după un sistem de valori sănătos în astfel de vremuri. Cei care ajungeți să citiți aceste rînduri, chiar și din întîmplare, aveți șansa de a vă numi oameni, dar este necesar sa deveniți mai vii, mai buni promotori ai unor astfel de valori pentru cei din imediata voastră apropiere. Nu este suficient sa fii bun pentru tine, trebuie sa devii bun și pentru ceilalți. Orice contribuție la educarea oamenilor, în spiritul valorilor fundamentale umane, este binevenită și necesară!

Nu contestă mai nimeni că actualmente omul beneficiază, datorită progresului științific, de o ameliorare a condițiilor de viață. Timpurile actuale ne-au adus destul de multe beneficii, dar au facut totodată să dispară unele lucruri și, mai ales, unele atitudini excepționale comune mai tuturor oamenilor nu cu mult timp în urmă. O pierdere semnificativă din punctul meu de vedere este conștientizarea totalității. Nu cu mult timp în urmă omul era conștient de faptul că trăiește într-un univers finit. El cunoștea granițile lumii, putea să înglobeze în mintea sa, chiar dacă era rudimentară din anumite puncte de vedere, întreaga lume. Un om care trăiește cu conștiința totalității, un om care înglobează în conștiința sa întreaga lume își trezește astfel conștiința transcendentă, devine conștient de acea parte a ființei sale prin care există dincolo de lume, dincolo de spațiu și timp. În vechime, cu ocazia anumitor sărbători anuale, erau repovestite miturile cosmogonice și astfel cel care le asculta reușea astfel să înglobeze în ființa sa măruntă întreaga lume.

Astăzi, aproape că nu mai există această conștiință a totalității. Aproape nimeni nu mai integrează în conștiința sa întreaga lume, întregul Univers. Trăim cu o conștiință limitată și ne-am resemnat copleșiți în fața imensității și complexității universului. Perspectiva totalității, integrarea întregii creații în propria conștiință este totuși o modalitate benefică și totodată necesară pentru a ne menține sufletul sănătos și luminos. Imaginați-vă din cînd în cînd că puteți vedea întreaga planetă, întregul sistem solar, întreaga galaxie, întregul Univers. Realizați această cuprindere  a totalității și urmăriți să simțiți ceea ce trezește în sufletul vostru perspectiva întregului Univers. Nu este necesar să ajungeți pe stația orbitală sau pe Lună pentru a cuprinde în „vederea” voastră imaginea întregii planete. Puteți să faceți aceasta cu ochiul minții. Dacă te familiarizezi cu această perspectivă a totalității trezești în tine rezonanța cu starea de unitate, te simți întreg, complet și chiar începi să simți că omul este făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, fiind o imagine a totului. Problemele curente ale vieții de zi cu zi capătă cu totul altă pondere atunci cînd le raportezi la întreaga creație; visele devin mai vii și mai înalte, ambițiile mercantile legate de lumea imediat înconjurătoare se estompează. Mintea devine mai cuprinzătoare și mai liniștită, caracterul se îmbunătățește. Ar fi interesant de observat dacă la astronauții noștri, care au avut ocazia să privească Pămîntul de sus și să cuprindă în viziunea lor întreaga lume au apărut modificări comportamentale benefice, s-a restructurat gîndirea, au devenit mai profunzi, mai liniștiți, mai fericiți! Eu cred că da!

Un om care trăiește frecvent cu această conștientizare a totalității poate să se ridice deasupra lumii, ajunge să simtă prezența totului în orice și oriunde. La fel cum un om care iubește simte în ființa de care s-a îndrăgostit totul, la fel reușim să obținem aceeași conștientizare prin integrarea în viziunea noastră a totalității, a întregii lumi. Conștientizarea totalității alungă superficialitatea și chiar dacă nu devenim erudiți și enciclopedici, vom dobîndi totuși profunzime, claritate și discernămînt. Cuprindeți în îmbrățișarea gîndurilor voastre totul și veți fi surprinși de cît de puține lucruri veți mai simți nevoia să le aveți.

O viață frumoasă este verticală. O viață frumoasă este aceea care sporește mereu, care se înalță mereu. O viață frumoasă are rădăcini adînci și nu se sperie de nici o furtună. Pentru ca toate acestea să se poată petrece este necesar să avem un centru al ființei cît mai stabil și autentic. Valoarea sau principiul fundamental în jurul căruia ne cosntruim viața, formează axul vieții. În jurul acestuia ne dezvoltăm întreaga viața, iar cele două capete ale axului trebuie să fie fixate, ancorate, în aceeași realitate, prin intermediul aceleeași puteri. Dacă întreaga viață ne-o construim, de exemplu, în jurul credinței în Dumnezeu, atunci axul vieții ne va hrăni cu energie divină prin ambele capete și ne va susține. Tot ceea ce vom trăi vom experimenta prin prisma credinței în Dumnezeu, tot ceea ce vom căuta va fi doar conștientizarea naturii noastre divine, care este totodată esența axului prin care sîntem conectați la oceanul infinit și plin de beatitudine al dumnezeirii.

Principalele valori după care ne ghidăm în viață formează axul vieții. Sper să aveți un ax vertical și statornic. Mai sper ca principiile fundamentale călăuzitoare ale vieților voastre să nu fie nevoile sau plăcerile, dorințele sau fricile. Mai ales ca bărbați ar trebui să avem un ax al vieții care să emane putere, verticalitate, năzuință către înalt, aspirație intensă și stabilă de a ne desăvîrși. Mai ales ca bărbați trebuie să țintim cît mai sus, să avem ancorate ambele capete ale axului vieții în Dumnezeu. Preocuparea noastră constantă ar trebui să fie și să rămînă mereu conștientizarea naturii noastre divine, dezvoltarea ființei și totodată a lumii, crearea unui spațiu sănătos pentru creșterea sufletelor tuturor. Mai ales ca bărbați este necesar să avem valori și principii cît mai sănătoase și puternice. Tăria unui bărbat provine din calitatea principiilor și valorilor după care se ghidează în viață. Orice ai face, oriunde te-ai duce nu te îndepărta de axul vieții tale. Rămîi mereu aproape de credințele tale, de valorile tale și fie ca acestea să fie sănătoase și curate. Mai ales ca bărbați trebuie să avem un ideal care să fie deasupra lumii, deasupra a ceea ce este cunoscut. Rămînînd constant orientați către acest ideal putem să generăm un vortex de energii care să creeze viața pe care ne-o dorim. Mai ales ca bărbați nu trebuie să așteptăm să primim viața pe care o visăm, ci să ne creăm viața pe care ne-o dorim, iar aceasta este cu putință dacă și numai dacă avem un ax al vieții cît mai puternic, credințe cît mai înalte și de nezdruncinat.

Dacă axul vieții este ancorat în realitatea autentică, atunci ființa noastră este susținută de valorile după care ne ghidăm. Dacă axul vieții este ancorat într-o fantasmagorie sau în ceva ce nu are rădăcini în realitatea ultimă, atunci ființa noastră va hrăni valorile după care ne ghidăm în viață. Căutați acele valori care vă hrănesc, abandonați „valorile” care vă usucă și vă cer mereu și mereu să le hrăniți voi pe ele cu vitalitatea voastră.

Cu cît mă înclin mai mult în fața frumuseții cu atît sufletul mi se înalță! Un proverb mai vechi și deja universal spune că: “frumusețea este în ochii privitorului”. Ceva este perceput ca frumos sau nu, în funcție de cine privește și de cum privește. Atunci cînd ești capabil să percepi cu adevărat frumusețea ești totodată capabil să-ți simți sufletul viu. Oricine simte smerenie în fața frumuseții, are sufletul viu și mintea pură. Dacă în fața frumuseții simți că sufletul începe să vibreze atît de tare încît ai senzația că împietrești sau că începi să devii foarte ușor și transparent, înseamnă că ai un suflet sănătos. Dacă în fața frumuseții poți să te înclini cu respect, cu adorație, cu smerenie, cu umilință înseamnă că sufletul tău este un loc în care virtuțile cresc și înfloresc în voie. Dacă începi să vibrezi în fața frumuseții și simți cum ți se taie respirația poți să te bucuri de cerul din inima ta. Dacă ești mereu însetat de frumusețe și devii un tumult de vibrații și senzații intense de fiecare dată cînd te afli în fața ei, înseamnă că sufletul tău trăiește pe cele mai luminoase culmi ale spiritului.

Dincolo de toate acestea, ești cu adevărat un om pe cale de a se mîntui, dacă în fața frumuseții nu simți nevoia să o posezi, ci doar să o venerezi. Dacă ceea ce îți apare ca fiind frumos este contemplat ca frumusețe, fără să vrei să devii posesorul acelei frumuseți, atunci chiar ai în tine sfințenia și înțelepciunea cea mai înaltă. Frumusețea este o manifestare a lui Dumnezeu în această lume. Și chiar dacă fiecare o percepe în felul său, frumusețea divină, înălțătoare, trebuie să fie însoțită de cîteva repere obligatorii pentru a nu fi confundată cu frumusețea vremelnică, superficială și luciferică. Frumusețea care înalță, frumusețea divină, nu ispitește, nu ademenește, nu este legată doar de formă, ci și de conținutul acelei forme. Frumusețea luciferică ațîță simțurile, frumusețea divină aprinde sufletul și totodată purifică inima și ochiul. Iată o cale de a-ți da seama cam la ce nivel de evoluție ai ajuns. Cu cît vei simți mai puțin dorința de a poseda ceea ce percepi ca fiind frumusețe, cu atît ai un suflet mai liber, mai pur, mai viu, mai luminos, mai bun.

Umpleți-vă viața de frumusețe divină! Contemplați frumusețea, iar și iar, pentru că sufletul se hrănește cu frumusețe. Să nu treacă nici măcar o zi fără să vă fi bucurat de frumusețe. Să nu treacă nici măcar o zi fără să fi fost copleșiți de frumusețe. Să nu treacă nici măcar o zi fără să fi simțit pacea sufletului ca urmare a contemplării frumuseții. Mențineți locul în care trăiți curat și frumos. Mențineți-vă propria ființă frumoasă, atît în exterior, cît mai ales în interior. Treziți-vă gustul față de frumuseți din ce în ce mai rafinate și elevate. Treziți-vă dragul de ceea ce este frumos și bun și stăpîniți-vă pofta de a poseda ceea ce percepeți ca frumusețe!

Eu unul sînt copleșit de atîta frumusețe, care îmi inundă sufletul. Sînt mereu recunoscător lui Dumnezeu pentru fiecare clipă în care ochii mei l-au privit ca fiind Frumusețe. Mulțumesc tuturor celor care îmi aduc în suflet vîlvătaia și pacea cu frumusețea lor! Și în primul rînd îi mulțumesc Naturii! Copleșitoare sînt frumusețile sale!

Dacă chiar ai ajuns să simți existența lui Dumnezeu, atunci poți să îi simți omniprezența Lui. Este în tot și în toate. Privind pur și simplu, vezi opera lui Dumnezeu. Privind pur și simplu obiectele din fața ta te minunezi de cei care le-au făurit, dar dacă privești un pic mai adînc înțelegi că materia din care sînt alcătuite este la rîndul ei făurită de cineva și te cuprinde atunci o bucurie copleșitoare.

Privind pur și simplu pietrele te minunezi că pînă și în acestea se simte omniprezența lui Dumnezeu, ascuns în acea parte misterioasă din interiorul oricărui atom. Azi dimineață am mers la rîul din apropierea casei. Am dus vaca să bea apă și în timp ce stăteam așa privind pur și simplu m-a cuprins deodată o liniște profundă. Privind pur și simplu, apa, pietrele, vaca, dealul din apropiere cu copacii lui mîngîiați de vînt și scăldați în lumină, am simțit că totul este o expresie a ființei divine, o manifestare a Sa plină de frumusețe. Am simțit o lumină fascinantă iradiind din tot și din toate. Am ajuns să înțeleg că chiar și pentru existența unui singur fir de nisip trebuie aduse împreună forțe extrem de puternice, forțe antagoniste, forțe care în mod normal se exclud una pe cealaltă, forțe care odată ce sînt făcute să lucreze împreună, lasă să transpară apoi o formă și o liniște a formei de te cutremură inerția și pasivitatea firului de nisip ce pare atît de inert cînd îl privești din exterior.

Privind pur și simplu ceea ce se află în fața ta, calibrînd mintea pe gînduri mai înalte și fără să-ți dorești să știi ceva, ci doar să fii, te poți simți pătruns de ființa misterioasă a lui Dumnezeu. Porniți de la adevărul revelat că El este în tot și în toate. Priviți ca și cum îl vedeți!

Poate părea incredibil, dar chiar și în marile orașe ale țării oamenii pot suferi de singurătate. Chiar și înconjurat de alții fiind, poți să te simți singur, dacă ceilalți nu rezonează cu tine și nici tu cu ei. Singurătatea este dificilă, poate una dintre cele mai dificile încercări la care poate fi supus un om. Singurătatea nu este ușor de suportat nici pentru introvertiți nici pentru extrovertiți, este la fel de grea pentru toate temperamentele și pentru că te pune față în față cu tine, iar și iar, este o sursă de confuzie, de îndoială, de apăsare.

Soluția este să faceți ceva care să vă dezvolte creativitatea, ingeniozitatea, deprinderile practice. Nu este de ajuns să citiți sau să priviți la televizor. Aceste activități nu ajută prea mult, dar puteți exersa ceva nou, cum ar fi să învățați o limbă străină sau să învățați să dansați, să atingeți măiestria într-o artă, fie ea și culinară. Atitudinea de a vă implica activ în ceva benefic și plăcut este cea mai bună modalitate de a combate singurătatea. Singurătatea este cea mai dificilă atunci cînd simți să iubești și să fii iubit. Atunci cînd simți că ai iubire în tine cît pentru o mie de oameni și nu ai cui să i-o dăruiești este într-adevăr dificil. Implicați-vă activ în ceva benefic și lucrurile o vor lua pe un alt făgaș, mai favorabil. Fiți activi, fiți creativi, creați universul în care ați vrea să trăiți.

Există un mister profund în fiecare atingere. Nimic nu calmează sufletul mai mult decît o atingere. Nimic nu alină mai mult o durere decît o atingere plină de compasiune. Nimic nu ne deschide sufletul mai mult decît o mîngiiere, o atingere, o îmbrățișare. Nimic nu îmblînzește mai mult decît o atingere curajoasă. Oamenii se atingeau mai mult cîndva și parcă erau mai sănătoși sufletește, aveau spirite mai puternice, caractere mai ferme și oneste. Desigur, nu deplîngem acum vremurile cînd oamenii bănuim că erau mai buni și mai vii decît în vremurile noastre. Deplîng însă faptul că în ultima vreme ne-am bombardat mult de tot vazul și auzul în detrimentul celorlalte simțuri și mai ales în detrimentul atingerilor.

O frunză îndrăgostită de o altă frunză. E verde, rotunjoară, zîmbitoare și i-a căzut cu drag. O vede tremurînd zi de zi și se topește de dorul ei. Frunza de care s-a îndrăgostit trăiește pe o altă ramură. Doar cîte o rafală de vînt le mai aduce din cînd în cînd împreună. Mai au noroc de cîte o pasăre care, așezîndu-se pe ramură le apropie și le permite să se îmbrățișeze chiar pentru mai mult timp decît le lasă vîntul să se atingă. Spre deosebire de frunze noi ne-am putea atinge oricînd, dar în realitate dacă nu bate vîntul din direcția potrivită și la momentul potrivit, nici noi nu prea ne atingem. Fie să aveți parte de vînt bun, fie ca porumbelul care coboară din cer să se așeze pe sufletul pe care doriți să-l atingeți și să vi-l apropie.

Oamenii de peste tot pleacă în vacanțe, călătoresc, vizitează. Se caută locuri faimoase sau doar diferite de cele în care îți trăiești viața în mod obișnuit. Uneori pleci doar ca să-ți reîntîlnești rude sau prieteni. Indiferent de motiv, nevoia de a călători este o nevoie a sufletului, a sufletului care aspiră prin natura sa imanentă să crească, să înflorească. Atît timp cît nu-i asiguri sufletului posibilitatea de a se expansiona prin intermediul profunzimii trăirilor interioare și a cunoașterii, el caută soluții exterioare. O călătorie te încarcă mereu cu energii noi, cu stări noi, dar partea cea mai bună pentru suflet este faptul că te aduce din nou față în față cu misterul, cu necunoscutul. Mintea, vrea mereu să trăiască intr-un spațiu cunoscut, vrea să controleze totul, vrea să creadă că are totul sub control, pentru a se simți în siguranță. Sufletul, dimpotrivă, este însetat de nou, de mister, de a se expansiona. Mintea înlocuiește această nevoie a sufletului cu interesul crescut față de senzațional, dar față de un senzațional care se petrece în limitele spațiului cunoscut. Sufletul se infioară, vibrează și se bucură nespus cînd se întîlnește cu misterul. În fața misterului mintea se contractă, se agită – sufletul se trezește. Acum depinde de la om la om, care parte a ființei este mai puternică: nevoia de cunoscut și de a avea totul sub control sau setea de mister, dorul de necunoscut. Vacanțele sînt un bun prilej pentru a afla răspunsul la întrebarea de mai sus. Unii vă simțiți stresați în fața unei călătorii, alții superîncîntați. Unii vreți să călătoriți doar dacă aveți totul aranjat, rezervat, alții pur și simplu plecați la drum și vă adaptați mereu la ceea ce găsiți în cale. Oricum ar fi și într-un caz și în celălalt, orice călătorie vă îmbogățește sufletul. Eu mi-am permis rareori să călătoresc, dar atunci cînd am mai reușit să plec pe ici pe colo, am simțit toate aceste avantaje ale unei călătoriei în locuri necunoscute, nu neapărat faimoase. Vacanță plăcută vă doresc, din vacanță!