Autor: Cristian Țurcanu Page 2 of 36

Una dintre cele mai bune modalități de însănătoșire a sufletului și chiar a trupului este să iubim natura. Dacă ajungem să ne îndrăgostim de o pădure, de un deal, de un munte, de un râu, de norii de pe cer, de un copac, de orice parte a naturii sau de întreaga natură, vom avea parte de un răspuns toatal neașteptat, ne vom da seama ca suntem la rândul nostru iubiți. Iubind natura, petrecând timp cu natura, privind Cerul, mergând desculți prin iarbă, admirând un copac sau chiar îmbrățișându-l vei ajunge să te iubești din ce în ce mai mult pe tine însuți. Și câtă mângâiere în pacea care te cuprinde când îmbrățișezi cerul sau un copac înflorit cu sufletul tău îndrăgostit și expansionat!

Iubind natura, învățăm să iubim necondiționat! De la natură nu avem așteptări, o iubim tot timpul, si vara și toamna și primăvara și iarna, și când este senin și când plouă. Iubim natura așa cum este! Și tot așa este necesar să iubim și omul, să-l iubim așa cum este, fără așteptări și fără atașamente.

Nu iubiți natura petrecând timp în natură, ci petrecând timp CU natura! Îndrăzniți și lăsați sufletul să privească natura, să-i vorbească și dacă veți avea șansa să se îndrăgostească veți deveni, cu siguranță, foarte fericiți!

Realizarea ca om este dată de o stare de împlinire profundă, totală sau, cel puțin, foarte intensă. Majoritatea asociem intensitatea stării de împlinire cu realizarea a ceva măreț, când de fapt măreția constă tocmai în a fi capabil să trăiești o stare de împlinire cât mai intensă, realizând cele mai banale acțiuni.

Mulți dintre noi considerăm că un om este realizat dacă bifează câteva dintre lucrurile așa-zise fundamentale în viață: un serviciu bun, o familie, o casă, lucruri de valoare. Totuși, aceste valori care se transmit în mod tradițional de la o generație la alta nu mai sunt, cu adevărat, criterii care să evalueze starea de om realizat în viață.

Realizarea o obții atunci când poți să fii fericit prin tine însuți sau atunci când ai ajuns în stare să te bucuri de cele mai mărunte lucruri. Este bine ca visurile noastre să fie mărețe, dar totodată să fim capabili să ne bucurăm de lucrurile mărunte de zi cu zi.

Adevărata realizare ca om, survine atunci când suntem capabili să alchimizăm trările negative, atât ale noastre cât și ale celor din jur.

Ești un om realizat atunci când poți să iubești tot ceea ce te înconjoară și nu atunci când ai transformat tot ceea ce te înconjoară în ceva ce ai putea să iubești. Este o imensă realizare când vei ajunge să înțelegi că nu trebuie să transformi oamenii pentru ca să-i poți iubi, ci că, iubindu-i așa cum sunt, îi transformi. Această putere devine o imensă realizare, realizare pe care nu o vei mai pierde niciodată, și pe care nimeni nu ti-o va putea lua deși, ai vrea să le-o dăruiești tuturor.

Deși în realitate suntem fluizi și foarte volatili, noi ne percepem mai ales din perspectiva solidității trupului și a materiei.

Ca și conștiință suntem fără formă și fără curgere, neafectați de spațiu și timp. Fiind dincolo de spațiu și timp suntem imuabili.

Ca și ego suntem delimitați în spațiu și timp și astfel ne transformăm continuu și totodată ne agățăm mereu de ceea ce ne conferă senzația de stabilitate și perenitate. Până când nu vom lăsa să curgă ceea ce este de curs, renunțând la orice agățare, la orice atașament nu vom putea să găsim stabilitatea și perenitatea autentică de dincolo de spațiu-timp!

Deși în zilele noastre oamenii mai întâi fac sex și abia apoi văd  dacă se iubesc, sexul nu poate fi cu adevărat satisfăcător, dacă nu există mai întâi iubirea reciprocă. Astfel, poți să pierzi ani de zile până când găsești pe cineva destul de potrivit sexual pentru a ajunge mai apoi și la iubire. Fericiți cei care descoperă mai întâi iubirea. Iubirea ne ajută ca în loc să facem sex, să facem dragoste, iar dragostea este mereu satisfăcătoare!

Deși prostia pare a fi nemărginită, ea se manifestă prin oamenii mărginiți!

Orice ar fi și în orice situație ați ajunge, păstrați-vă bucuria! Sunt oameni veseli în această lume, sunt oameni care se distrează cu ușurință, dar majoritatea dintre aceștia nu sunt conștienți de problemele lumii, nu prea s-au confruntat cu greutățile vieții. Adevărații oameni veseli sunt aceia care își păstrează bucuria chiar și după ce s-au confruntat cu greutăți. Unii dintre noi devenim conștienți de problemele lumii, de sărăcie, de foamete, de orgoliile și ignoranța multora care ne conduc, de agendele lor secrete profund manipulatoare și începem să luptăm, să facem ceva pentru a îmbunătăți lucrurile și în străduința noastră de a ajuta, ne pierdem bucuria! … Și nu este bine!

Unii oameni devin conștienți de ignoranța în care se află și încep o muncă de transformare, de învățare, de trezire, însă dacă își pierd bucuria de a trăi în timp ce fac efortul de a se trezi, focalizându-se doar pe defectele și lipsurile pe care le au, le va fi mult mai dificil să obțină rezultate pe calea transformării.

În orice tip de demersuri v-ați angaja căutați să nu vă pierdeți bucuria! Urmați doar acea cale și acei oameni care, deși vă impulsionează să vă transformați, vă ajută totodată să vă păstrați bucuria!

Dacă vrei să fii fericit, negăsind ceea ce cauți, caută perfecțiunea și dă-ți seama cât mai repede că nu există! Fă cât mai bine ceea ce faci, dar nu te încăpățâna să fii perfect! Fii bun, fii foarte bun, dar nu te considera perfect! Visează o lume cât mai bună, dar nu te întrista dacă nu este încă perfectă! Bucură-te de compania oamenilor, dar nu te aștepta ca ei să-ți aducă doar bucurii! Viața devine perfectă din momentul în care îți dai seama că nu este perfectă!

Tinerețea omului se sfârșește când se sfârșește expansiunea sa. Din momentul în care nu mai continuăm să creștem, începem să îmbătrânim. Din punct de vedere fiziologic există, în mod cert, o limită a creșterii noastre armonioase, însă din alte puncte de vedere nu există vreo limită. În ce privește cunoașterea nu există limită, putem crește mereu. În ce privește iubirea, de asemenea, nu există vreo limită, iubirea poate să crească neîncetat. Atât timp cât vom continua să creștem vom rămâne tineri și fericiți. Visurile să ne rămână vii, încrederea să nu ne părăsească. Buna-dispoziție, pacea sufletească, simțul umorului sunt proiectate în așa fel încât să se dezvolte continuu. Numai că, cel mai adesea, facem mari eforturi pentru a le împiedica să crească și atunci începem să îmbătrânim. De obicei, spunem că lucrurile sunt într-o cauzalitate inversă, adică toate acestea scad pentru că îmbătrânim, dar în realitate îmbătrânim din momentul în care pe mai multe planuri ale vieții am renunțat să creștem, să fim în expansiune! Să presupunem că omul este alcătuit din trup, minte și suflet. Dacă pe două din cele trei planuri am încetat să creștem să fim în expansiune, înseamnă că am început să îmbătrânim. Dacă pe două din cele trei planuri continuăm să fim în expansiune, ne vom simți tineri și fericiți. Să fim mereu în expansiune!

Clipele trec, devin amintiri. Adunăm povești, risipim priviri! Visăm, vorbim, uneori dansăm, mâncăm, muncim și adeseori dormim – Viața! Și din toate acestea facem artă – zâmbind, iubind, trăind!

Gândurile proaspete, percepțiile calde sunt cele mai savuroase pentru suflet. Savurați percepțiile înainte de a le interpreta sau judeca. Gustați-le înainte de a fi preluate de malaxorul memoriei și al judecăților. Savurați gândurile proaspete, care n-au apucat încă să fie alterate de umbra trecutului, care n-au apucat încă să fie comparate cu cele similare din memorie. Prospețimea este mereu bună și revigorantă pentru orice suflet. Prospețimea gândurilor, prospețimea percepțiilor, prospețimea trăirilor ne conferă o viață care mustește de fericire.

Trăim într-un univers care, din perspectiva conștiinței ultime, este doar un vis, o realitate iluzorie. Totuși, în interiorul visului suntem reali, avem o existență obiectivă. Problema omului este că, prin intermediul minții și limbajului, interpretează într-un mod personal realitatea obiectivă și, astfel, devine captiv propriilor sale judecăți. Trezirea presupune ca, mai întâi, să devenim conștienți de realitatea obiectivă așa cum este ea, iar pentru aceasta este necesar să ținem cont de câteva reguli.

Una dintre reguli ar fi să folosim cu mult mai multă atenție limbajul, să folosim cuvintele doar pentru a reda adevărul și ceea ce este necesar de comunicat. Altfel spus, trebuie redusă și chiar eliminată bârfa, obișnuința de a vehicula informații neesențiale și cel mai adesea neadevărate despre oameni și lucruri.

O a doua regulă ar fi să facem cât mai puține presupuneri sau, în limbajul de acum două mii de ani, să nu ne facem griji inutile.

Și, în sfârșit, o a treia cerință ar fi să nu judecăm, să eliminăm acest obicei de a-i judeca pe ceilalți, adeseori în mod pripit și superficial.

Ținând cont de aceste trei reguli ne putem transforma întreaga viață. Vom reuși astfel să ne „trezim” să devenim conștienți de realitatea obiectivă așa cum este ea. Desigur, vom mai avea apoi de făcut un pas, să conștientizăm faptul că și realitatea obiectivă este la rândul ei iluzorie din perspectiva conștiinței ultime, dar fără prima trezire nu poate fi obținută cea de a doua!

Maturitatea poate fi privită din foarte multe puncte de vedere și există foarte multe criterii de evaluare a nivelului ei de dezvoltare, însă uneori putem găsi câte un criteriu de evaluare foarte cuprinzător. De exemplu, maturitatea, mai ales cea sufletească, apare atunci când poți să combați ideile altui om fără să îl jignești. Jignirile aduse celui pe care vrei să-l combați în ceea ce a afirmat nu arată altceva decât un nivel primitiv de dezvoltare intelectuală și, mai ales, sufletească.