Autor: Cristian Țurcanu Page 20 of 36

În doză adecvată copilăriile reprezintă un semn de sănătate a sufletului. Prea multe copilării indică, totuși, o lipsă de maturizare, prea puține, un suflet rănit rău de tot. Știu că am scris aproape în fiecare an cîte ceva despre starea de a fi copil, despre calitățile minunate, sublime pe care le manifestă copiii și poate că acum nu ar mai fi nimic nou de adăugat. Totuși, în această dimineață mă simt puțin copilăros și am să scriu copilărește despre cîteva copilării.

De exemplu, autenticitatea. Spui exact ce simți, exact ce gîndești? Este adorabil cînd un copil îți spune cu toată inocența că „ești cam urît!”, „ce nas mare ai!”. N-ai cum să te superi cînd un copil îți spune o realitate pe care și tu o știi foarte bine. Însă atunci cînd aceeași afirmație o face un adult te doare, te supără. V-ați întrebat de ce apare această reacție diferită? De ce nu poți să te superi pe un copil care îți spune că ai nasul mare, dar te superi pe un adult care face aceeași afirmație? Copilul face doar o constatare, adultul are multe alte gînduri în spatele acestei afirmații. Adultul cînd îți spune că ai nasul mare o face cu o anumită răutate, te judecă, vrea să te facă să te simți inferior. Și atunci și reacția ta este diferită. Cînd ești plin de candoare, senin, inocent și spui oamenilor exact ceea ce simți ei nu se supără, pentru că în spatele afirmațiilor tale nu este nici o încărcătură de răutate, ci doar inocență și sinceritate pură. N-ai cum să te superi pe un astfel de om. De asemenea, adulții trăiesc mereu senzația că ar fi în competiție unii cu ceilalți, că trebuie să stabilească o ierarhie, cine este masculul sau femela alfa a grupului?! Copiii se întrec mereu în tot felul de jocuri, dar apoi, fiecare se simte în lumea lui liber și fericit și cu un sentiment de egalitate în suflet. Adulții se simt în sufletul lor într-o eternă competiție, acționează ca atare, dar la suprafață nu recunosc nimic legat de invidie, orgoliu și altele de acest gen care îi macină lăuntric și îi determină să fie duplicitari. Cînd ești copil și ai un prieten, atunci ai un prieten. Cînd ești adult, dacă ai un „prieten” poti să spui totodată că ai și un dușman. Poate că e cam mult spus, dar la adulți „prietenii” îți sînt totodată și competitori, adversari, cel puțin în anumite privințe! Ca adulți, cu siguranță înțelegeți ce vreau să spun aici! Nu de puține ori ați fost surprinși cu reacții din partea „prietenilor” la care nu v-ați fi gîndit vreodată că ar fi posibile.

Neținerea supărării este o altă calitate minunată pe care o avem în copilărie și pe care, din păcate, aproape cu toții o pierdem pe măsură ce creștem. Și copiii se supără, dar la ei supărarea ține foarte puțin. Iar faptul că cineva te-a supărat nu te împiedică să fii fericit și să te bucuri împreună cu ceilalți care nu te-au supărat cu nimic. Un adult dacă ajunge să-l supere careva devine  ursuz, cătrănit și se poartă ca atare chiar și în compania celor care nu i-au făcut nimic. Pentru un copil supărarea este bine delimitată și nu-i afectează întreaga viață. Și, mai ales, el uită repede supărările. Este o mare calitate să poți uita cît mai repede o supărare!

Dispoziția spre joacă este o altă mare calitate a copiiilor. Merită să ne jucăm la orice vîrstă, să jucăm jocurile inocenței, cu multă bucurie în suflet, să fim spontani și să facem copilării. Copiii noștri ne determină uneori să ne jucăm cu ei și dacă te implici cu adevărat, nu numai te prefaci că te joci, ajungi să faci o mulțime de descoperiri. Poți să-ți dai seama că în urma unui astfel de joc ai o stare de bine atît de profundă cum n-ai mai avut de foarte multă vreme. Mai poți să descoperi că oricît de adult ai fi și deștept, copiii te pot întrece uneori și multe jocuri le cîștigă ei. Astfel, îți dai seama că nu ești cu mult diferit de ei, chiar dacă ai terminat nu știu cîte școli. Este o senzație uluitoare să realizezi cu seninătate că nu știi prea multe, că trăiești într-o lume misteriosă și că ar fi timpul să cauți în viață ceea ce merită cu adevărat. În urma unui joc în care te-ai implicat cu totul, ajungi să te simți profund regenerat, ai inima deschisă și fericită…fericită fără motiv….te simți natural, parte din tot ce te înconjoară.

Sînt bune copilăriile și este bine să apelăm la ele din cînd în cînd sau măcar să ni le amintim. La mulți ani tuturor copiiilor și totodată celor copilăroși!

În adunarea virtuților Răbdarea abia strălucește. Nu iese în evidență cu nimic. Îmbrăcată anost, tăcută, emană o lumină comună. Nu este nici pe departe strălucitoare ca Iubirea sau nobilă ca Umilința. Nu are nimic din ținuta impunătoare a Credinței și nici din simplitatea plină de profunzime a Discernămîntului. Seamănă cît de cît cu Blîndețea și uneori mai stă de vorbă cu Dîrzenia, dar în cea mai mare parte a timpului este singură, tăcută și trează. Puțini știu însă că are o calitate deosebită: îl copleșeșete cu daruri pe cel care a reușit să-i cîștige încrederea.

Este inutil să vorbesc despre ea și binefacerile pe care le aduce celui care o primește în suflet. Îi puteți descoperi calitățile oricare dintre voi, cu o singură condiție: după ce ați chemat-o, nu vă grăbiți să o întebați de daruri. Trebuie să aveți răbdare pentru a beneficia de darurile Răbdării.

Se arată fiecăruia altfel și se manifestă diferit de la o zi la alta, de la o situație la alta. O recunoști atunci cînd suporți cu tărie și luciditate suferința, dar și atunci cînd te îndeamnă să rămîi neînduplecat în realizarea îndatoririlor tale de zi cu zi. Este alături de tine numărînd secundele pînă la „marele eveniment”, este lîngă tine ori de cîte ori tinde să te încolțească furia. Odată ce ai ajuns să o cunoști ți-o vei dori aproape de tine pentru totdeauna și nu vei mai avea liniște decît în brațele ei.

I-am cunoscut și binefacerile, dar și asprimea. Cu cît entuziasm așteptam uneori momentul împlinirii unui vis! Îl simțeam că este pe cale să se împlinească, îi simțeam deja bucuria venind în valuri, dar pentru că de multe ori îmi pierdeam răbdarea, cursul vieții căpăta deodată o cu totul altă turnură și visul nu se mai împlinea. Cu timpul înveți că mult mai multe obții cu Răbdarea decît cu nerăbdarea. În cele mai multe cazuri nu-i nici o problemă dacă nu te grăbești să vorbești, de cele mai multe ori nu-i nici o problemă dacă aștepți momentul potrivit pentru a realiza o acțiune. În toate acestea, Răbdarea este cea mai bună prietenă.

Întreaga educație occidentală, și nu numai, dezvoltă în mințile oamenilor o eroare colosală. Majoritatea oamenilor ajung să fie convinși de faptul că dacă au succes într-un domeniu sau altul vor fi și fericiți. Dacă înveți bine ajungi la o facultate bună, dacă ajungi la o facultate bună, poți să obții apoi un loc de muncă bun. Dacă ai un loc de muncă bun ai șanse mari să găsești relația cea mai bună și intr-un final să fii astfel fericit. Fericirea este dusă tot mai departe dincolo de linia orizontului. Așa ceva este absurd și neproductiv ca să nu spun că este o imensă prostie sau o imensă păcăleală. Ei condiționează fericirea de îndeplinirea unor condiții exterioare și muncesc pe brînci ca să aibă succes, sperînd să fie și fericiți într-un final. Priviți-i pe oamenii „de succes” – nici vorbă să fie fericiți! Au înregistrat și ei acolo un succes după luni și ani de muncă și au fost fericiți o oră, apoi au revenit rapid la starea lor de frustrare, de stress, de nefericire cu un alt target pe care să-l atingă. O astfel de eroare este propagată astăzi în continuu, cu bună știință, prin toate sistemele educaționale și de informare.

Realitatea este exact invers. Dacă ești fericit, ai succes! Dacă ești fericit, muncești mai bine! Dacă ești fericit, gîndești mai profund! Fii mai întîi fericit și apoi vei obține si succesul dorit. Fii mereu fericit cu ceea ce ai și nu condiționa fericirea de ceea ce ai vrea să obții. Fii fericit că ești viu, că ești sănătos, că ai prieteni. Oricine poate găsi cîteva motive bune pentru care să fie fericit. Dar cel mai bine este să ajungi să fii fericit fără un motiv anume. Fii plin de mulțumire. Nu trebuie să ai o relație bună cu un om anume pentru a fi fericit. Fii fericit și vei avea numeroase relații de calitate! Găsește-ți calea să te trezești dimineața fericit, să fii fericit în timpul zilei, să adormi fericit seara și vor apărea nenumărate succese în viața ta.

Fericirea este adevărata noastră natură și ea nu are nevoie de nimic pentru a se exprima, pentru a se manifesta în și prin noi. Problema este că, pe măsură ce creștem, învățăm de la ceilalți să condiționăm fericirea de tot felul de lucruri exterioare și/sau interioare. Și ajungem să o condiționăm într-o așa măsură încît ea chiar întîmpină dificultăți mari în a se mai face simțită. Calea către fericire este calea prin care eliberăm mintea de toate condiționările cu care am împovărat-o. A fi fericit este ceva firesc, natural este însăși natura omului. A fi nefericit este o problemă, chiar o mare problemă, pe care însă majoritatea învață totuși să o rezolve și să obțină succesul de a fi nefericiți, în pofida propriei firi. Se spune despre Iisus ca a făcut miracolul învierii, însă pentru cine știe, miracolul nu a fost să învie, ci să moară! Așa că, dacă ați atins performanța de a fi nefericiți în majoritatea timpului, e bine să știți că așa ceva a necesitat mari eforturi și dacă ați fost capabili să le faceți, înseamnă că acum sînteți în stare să puteți începe procesul invers de a vă decondiționa fericirea, de a o lăsa să se exprime liberă.

Tot ceea ce trăim rămîne impregnat în ființa noastră exact așa cum am trăit. Este un adevăr dur pe care puțini oameni îl conștientizează. În ceea ce privește trăirile pe care le acumulăm nu există posibilitatea să le retușăm, nu există posibilitatea să le anulăm sau să le înlocuim. Fiecare clipă trăită va rămîne în ființa noastră exact așa cum am trăit-o. Putem să le îngropăm sub țărîna groasă a uitării, dar chiar și acolo, în abisurile insondabile ale sufletului, ele vor rămîne așa cum le-am trăit. Este foarte important cum trăim fiecare clipă, este foarte important ce încărcătură vibrațională alegem pentru a impregna ceea ce ne este dat să trăim AICI și ACUM, clipă de clipă. Reluarea unui gest sau a unei acțiuni nu va anula prima realizare a acestora. Reluarea unei acțiuni va aparține unei alte clipe, unui alt timp. Viața se trăiește în direct și o singură dată. Nu există montaj, nu există retușări, nu există nici o posibilitate de a schimba ceea ce ai trăit la un moment dat.

Desigur, există posibilitatea de a face iar și iar anumite acțiuni pînă ajungem să le realizăm perfect. Există posibilitatea de îmbunătățire, dar aceste îmbunătățiri aparțin altor clipe din viața noastră. Faptul că la un moment dat faci mai bine un lucru decît altădată, nu anulează modul în care l-ai făcut prima data sau în dățile anterioare. Fiecare clipă este unică și poate fi trăită doar ACUM. Căința nu anulează ceea ce ai făcut greșit în trecut, însă poate aduce în tine energii ale BINELUI care să-ți dea libertatea de a trăi fără a mai fi influențat de greșelile trecutului. Iertarea nu anulează traumele pe care ți le-a produs cineva, dar te poate elibera de influența emoțională a acelor clipe din trecut, pentru a putea trăi CLIPA de ACUM cu ceva mai multă libertate. De asemenea, dacă ești iertat pentru greșelile pe care le-ai făcut, ești eliberat oarecum de consecințele vibraționale ale acelor clipe încărcate de acțiuni rele, dar ele vor rămîne, totuși, în tine. Cînd ierți, încarci CLIPA de acum cu atîta bine și frumusețe încît pot fi ocultate vibrațiile traumatizante ale clipelor din trecut. Cînd te căiești și ești iertat, CLIPA din acel moment devine atît de mare și luminoasă încît greșelile din trecut par a fi insignifiante, dar ele nu dispar. Cei care au iertat pe cineva din tot sufletul lor pot confirma că uneori le revin cam aceleași sentimente și emoții față de persoanele pe care credeau că le-au iertat. Să nu vă zdruncine acest lucru! Să nu ajungeți să credeți că de fapt nu aveți puterea de a ierta. Ba o aveți, dacă ați trăit măcar odată eliberarea plină de iubire față de acțiunile greșite ale cuiva, înseamnă că ați iertat, dar aceasta nu înseamnă că se anulează trecutul, ci doar raportarea la el. Apoi e bine să știți că dacă ați iertat odată, puteți ierta și a  doua oară. La fel și cei care au cerut iertare și au fost iertați, tot mai simt din cînd în cînd, în anumite condiții, sentimente de vinovăție, ceea ce înseamnă că nimic nu se anulează din ceea ce am făcut la un moment dat.

Este foarte important să trăim fiecare clipă într-un mod impecabil. Este foarte important să conștientizăm mai bine alegerile pe care le facem. Este important să prețuim fiecare clipă și să o înfrumusețăm la maxim. Odată ce a trecut, ea nu mai poate fi modificată. Trăiți fiecare clipă în lumină. Trăiți conștienți de faptul că ceea ce alegeți să simțiți, să spuneți și să faceți ACUM, așa va rămîne în eternitate. ACUM am ales să scriu aceste rînduri, tu ai ales să le citești. Să sperăm că și eu și tu am ales un mod sublim de a înfrumuseța un număr de clipe din viețile noastre – care deja au trecut! Să sperăm că vom fi mai atenți de acum cu fiecare clipă a vieții noastre. Merită să le lăsăm în urmă cît mai luminoase!

În încheiere o povestioară scurtă. Un copil cam obraznic este sfătuit de tatăl său să bată un cui într-o ușă de fiecare dată cînd face o faptă rea. După un timp ușa era plină de cuie. Copilul are un moment de trezire, privind la ușa plină de cuie, simte nevoia de a se îndrepta, se îngrozește de ceea ce îl va aștepta ca urmare a acțiunilor lui greșite și îl întreabă pe tatăl său ce ar putea să facă pentru a îndrepta lucrurile. Tatăl său îi spune: „pentru fiecare faptă bună pe care o vei face de acum încolo poți să scoți un cui din ușă.” Astfel, după un timp, mai scoțînd, mai punînd la loc cîte un cui ajunge să le scoată pe toate. Plin de bucurie îl cheamă pe tatăl său și îi spune: „Iată tată, am scos toate cuiele prin faptele mele bune, m-am îndreptat”. Tatăl său îi răspunde: „foarte bine fiule, este foarte bine că ai reușit să scoți toate cuiele prin faptele tale bune, dar totuși, iată cum arată ușa, plină de găuri!”

Marea majoritate a misticilor l-a descris pe Dumnezeu ca fiind LUMINĂ. Desigur, au spus ca este și iubire, nemurire, spirit absolut, dar cel mai frecvent l-au descris ca fiind lumină. Iubirea a devenit foarte populară și mult dezbătută, însă despre lumină, ca și atribut dumnezeiesc fundamental, se discută mai rar. Totuși, lumina este la fel de binefăcătoare ca și iubirea, este la fel de importantă pentru dezvoltarea oricărui suflet, este poate cea mai nematerială manifestare a spiritului. Dacă iubirea poate fi exprimată doar parțial sau chiar mimată uneori, lumina ca și prezență a spiritului nu poate fi decît prezentă sau absentă. Ea ori este și atunci se manifestă în toată splendoarea ei miraculoasă, ori nu este.

Eu unul am devenit cu totul alt om din momentul în care am văzut lumina și am urmărit să trăiesc apoi mereu în lumină. Căutarea luminii este la fel de valoroasă și importantă ca și căutarea iubirii sau a înțelepciunii. Așa cum se recomandă să trăiți mereu cu iubire în suflet, există și recomandarea să vă simțiți mereu înconjurați de lumină. Simțiți-i și pe ceilalți cu care interacționați ca și cum ar avea o lumină puternică în interiorul ființei lor și ar fi mereu învăluiți în lumină. Atunci cînd beți apă, imaginați-vă că beți lumină, că vi se umple trupul cu lumină. Cînd mîncați, imaginați-vă că din hrana pe care o mestecați iese lumină. Cînd vă îmbrăcați, imaginați-vă că vă îmbrăcați cu lumină. Cînd stați la soare, imaginați-vă că lumina vă pătrunde în fiecare celulă a corpului și voi înșivă deveniți luminoși, strălucitori. Cînd vorbiți, imaginați-vă că sînteți învăluiți de lumină. Cînd cineva vă vorbește, imaginați-l ca fiind învăluit de lumină. Cînd sînteți bolnavi chemați lumina în voi. Lumina este cel mai bun suport pentru vindecare, este ceea ce face eficient orice tratament. Adormiți în lumină, treziți-vă în lumină. Amintiți-vă iar și iar de lumina misterioasă care vă înconjoară și pe care o purtați în același timp în suflet. Contemplați lumina care se vede cu ochii închiși și lăsați-o să vă inunde.

Chiar dacă nu sîntem ca fluturii de noapte, totuși, și noi, oamenii, sîntem atrași de lumină. Mereu ne îndreptăm spre lumină, o căutăm mereu. Fie că este vorba de luminița de la capătul tunelului, fie că este lumina unui far, fie că e lumina lunii, a soarelui sau a unui foc, de fiecare dată cînd o vedem, ne simțim bine, ne simțim atrași de ea, faptul că o vedem ne dă siguranță. Lumina trezește speranță și încredere. Lumina ne însuflețește, ne vindecă, ne face fericiți. Lumina unui surîs ne binedispune, lumina unui sărut ne înfioară, lumina unui cuvînt bun ne înalță, lumina unei mîngîieri ne umple de bucurie. Lumina din ochii celui pe care  îl iubești te face să plutești, să uiți de somn sau mîncare, de gînduri sau vorbe. Lumina este bună la toate, mai ales lumina care se vede cu ochii închiși.

Bucurați-vă de lumină, dar dincolo de sensul metaforic să știți că lumina este adevărata noastră natură. Cînd dispar toate celulele și gîndurile, amintirile și visele, emoțiile și freamătul, rămîne doar lumina. Rămîneți mereu în lumină sau măcar cu ochii îndreptați către ea. Închideți ochii din cînd în cînd și urmăriți să simțiți lumina. Imaginați-vă iar și iar că vedeți o lumină puternică atunci cînd închideți ochii, pînă cînd veți ajunge să o vedeți în toată splendoarea ei, mai ceva ca soarele de pe cer. După ce ați ajuns să vedeți această lumină ea va fi bună la toate. De aici încolo viața voastră devine mult mai fericită, pentru că din perspectiva acestei lumini contrariile se unesc, spațiile se umplu, asperitățile se netezesc. După ce vi s-a arătat lumina din spatele pleoapelor, adică acea lumină pe care o puteți vedea cu ochii închiși ea vă va umple corpul și sufletul și toate vor deveni mai clare și mai ușoare. Lumina este și tratament și hrană, este și pace și forță. Viața se va împărți în două: cea de dinainte de a vedea lumina și cea de după apariția luminii.

Căutați lumina mereu. Puneți lumină în tot ce faceți. Și antrenați-vă iar și iar ca să puteți vedea lumina, care nu se vede cu ochii. Odată ce ați reușit aceasta, veți obține apoi tot ce vă doriți și vă este necesar. Cu toții ar trebui să fim învățați și îndemnați să descoperim mai întîi această lumină binecuvîntată a conștiinței, pentru ca tot ceea ce vom face apoi, să facem cu lumină și în lumină.

Atît timp cît miniștrii noștri recunosc cu nonșalanță că orice decizie mai importantă pe care vor să o adopte depinde de aprobarea FMI, despre ce suveranitate mai vorbim? Unde mai sîntem ca și țară, ca și popor? Are vreo unul curajul să ne mai spună deschis unde ne situăm și către ce ne mai îndreptăm? Atît timp cît politica a devenit o sursă de îmbogățire sau un paravan protector este clar că ea nu se mai adresează tuturor, ci doar unora care au parte de „susținere” adecvată. Trăim într-o țară anormală și din motiv de politică. Prea multă energie investită în politică. Prea multe dezbateri, lupte epice, grotești, pe teme politice. Este un exces de discuții pe această temă. Politica a devenit cu adevărat toxică.

Dacă s-ar rezerva spațiu în mass-media pentru a discuta despre surse de energie alternative, dacă atenția oamenilor ar fi canalizată cumva pentru a dezbate cu aceeași persistență și „pasiune” un alt domeniu decît cel politic, probabil am ajunge la realizări uimitoare. Dacă am canaliza o parte din resursele pe care le avem în discutarea unui mod de viață sănătos, în loc să discutăm despre politică, am ajunge la rezultate remarcabile. Dacă politica ar trece undeva într-un plan cu totul secundar și ne-ar mai aminti că există doar în anii electorali, în rest, fiind centrați pe înțelegerea și găsirea unor soluții de ameliorare și chiar de îmbunătățire a comuniunii cu natura sau de a călători în spațiul interstelar, cu siguranță am fi mai fericiți și mai sănătoși. Politica trezește ce este mai urît în oameni: orgoliul, dușmănia, lăcomia, ura, zgîrcenia, trădarea, viclenia și altele din aceeași clasă de „virtuți”. Este prea multă politică în centrul atenției noastre! Este prea multă dezbatere politică în mass-media, pe terase, în parcuri sau pe alei. Mă tot întreb cînd și cum ne-a fost furată viața? De ce nu am dezbate cu aceeași efervescență aspecte legate de sănătate sau frumusețe, sau iubire! Cum Dumnezeu de am ajuns să discutăm toată ziua despre politicieni!? Așa ceva nu este normal și nu aduce nimic bun! Dacă așteptăm ca politica să însănătoșească țara și să aducă prosperitate e ca și cum am accepta că sîntem infantili și ne merităm soarta. Părerea mea este că vom deveni mai sănătoși ca și popor în momentul în care dezbaterile politice se vor retrage în plan secundar, în momentul în care centrul atenției în mass-media nu-l vor mai ocupa politicienii, ci oamenii cu adevărat străluciți dintr-un domeniu benefic de activitate.

Dragii noștri politicieni, vă rugăm, înțelegeți odată cu lumea merge și fără voi, că lucrurile pot să funcționeze și fără voi, că Natura își are legile și mecanismele ei de dezvoltare și autoreglare. Orice comunitate umană își poate găsi echilibrul și se poate autogestiona eficient pe baza unor legi și principii înnăscute, naturale și cu adevărat umane. Chiar nu sînteți buricul pămîntului, iar noi nu mai avem nevoie de circ!

În ce privește planul spiritual al unui om nu prea există mijloace de evaluare. Se pot măsură abilitățile fizice și psihice, dar cele spirituale țin de o altă ordine, în care imprevizibilul este la el acasă. Dificultatea de a estima gradul de trezire spirituală a unui om este dată de faptul că spiritualitatea ține de o cu totul altă ordine decît ceea ce se află în Natură sau altfel spus în Creație. Spiritualitatea se poate manifesta brusc chiar și în cele mai imprevizibile situații. Uneori este suficient să ai un singur gînd bun și să intri deja în Împărăția Tatălui Ceresc. Avem aici ca exemplu tîlharul de pe cruce, care a fost răstignit odată cu Iisus! Alții, pot să ducă o viață pioasă ani de zile și să nu atingă nici măcar ușa Împărăției Cerurilor.

Un om cu o mare putere spirituală sfințește locul în care trăiește. Acolo unde apare un om îmbunătățit, spațiul se transforma într-un loc luminos, curat, aerisit, îmbietor, într-un loc în care ai gînduri bune, te simți cuprins de pace, frumusețe, dor de Dumnezeu și de cele cerești. Voi trăiți într-un astfel de mediu? Locul în care trăiți îmbie la pace, bucurie, gînduri bune? Ați curățat măcar odată un izvor, un pom, un strat de flori sau un alt loc năpădit de buruieni sau gunoaie? Desigur, nu putem spune că cei de la salubrizare sau cei care se ocupă de peisagistică într-un oraș sînt sfinți – ei doar exercită o meserie, însă un sfînt se ocupă întotdeauna și de salubrizare, un sfînt nu lasă mizerie în urma lui, un sfînt înfrumusețează locul în care trăiește și îl încarcă cu putere spirituală. Un om veritabil sfințește locul în care se află! Dacă locul în care trăiești devine îmbietor, frumos, cald, elevat, pur, atunci putem spune că ai ceva putere spirituală în tine. Dacă locul în care trăiești îmbie la rugăciune, îți elevează gîndurile, te face să te simți cuprins de pace și aspirații înalte, atunci acel loc este sfințit, este un loc de putere. Desigur, Dumnezeu poate să transforme pietrele în Serafimi, dar în mod normal EL încarcă cu putere spirituală locurile și lucrurile, prin intermediul oamenilor îmbunătățiți. Locul în care a trăit un sfînt devine loc de pelerinaj. Chiar și cea mai mică parte din corpul unui sfînt emană putere spirituală și iată că avem un adevărat cult al moaștelor care se bazează pe acest fapt. Orice om trebuie să urmărească să sfințească locul în care trăiește, sfințindu-se în primul rînd pe el însuși!

Dacă este să privim lumea în anasamblu ce credeți? – este ea o lume fericită? Sîntem pe o cale potrivită? Trăim frumos? Dacă răspunsul este afirmativ atunci nu ne rămîne altceva decît să continuăm să urmăm lumea, dar dacă răspunsul este negativ atunci trebuie să urmăm o altă cale decît cea a lumii. Una din cele mai păguboase atitudini ale lumii este aceea de a căuta să acumuleze bani, lucruri, relații, faimă. Majoritatea vor să se înconjoare de cît mai multe lucruri și caută soluții pentru A AVEA. Numai că pentru a ajunge să AI, aproape că ești nevoit să-ți vinzi sufletul, să ajungi să nu mai știi cine ești  și cum este să trăiești pur și simplu prin ceea ce ești cu ceea ce este.

Cînd te oprești din munca pe care o realizezi zilnic cu scopul de A AVEA cum te simți? Dacă ar fi să nu mai ai serviciul pe care îl ai, cum ar fi viața ta? Dacă ai ajunge undeva departe de tot ceea ce ai acumulat sau ți s-ar lua pur și simplu tot ce ai agonist, cum te-ai simți? A trăi cu înțelepciune înseamnă a putea să răspunzi „Bine!” la toate aceste întrebări. Mulțumiți-vă cu mai puține lucruri, nu mai căutați să aveți neapărat cît mai mulți prieteni pe facebook, nu mai căutați aprecierea lumii, toate acestea sînt atît de efemere încît pot fi numite pe bună dreptate iluzorii. Vedeți ce puteți FI prin voi înșivă. Fiți fericiți, iubindu-vă!

„A fi bogat înseamnă a te mulțumi cu puțin!” Adevărata bogăție este înțelepciunea, lucrurile de care îți amintești sînt TRĂIRILE pe care le-ai avut. Ceea ce te îmbogățește cu adevărat este ceea ce ai adunat în suflet, nu în afara corpului tău.

Emoțiile sînt trăiri mai mult sau mai puțin intense pe care le resimțim la nivel psihosomatic, dar ele sînt declanșate, de fapt, de un iureș al gîndurilor, de o avalanșă de gînduri. În mod normal gîndirea noastră are o viteză relativ constantă. Un gînd se naște din alt gînd și uite așa se scurg în continuu prin mintea noastră aproximativ șaizeci de mii de gînduri pe zi. Uneori, un gînd anume, în anumite conjuncturi, poate să accelereze foarte mult nașterea următoarelor gînduri, mintea intră într-un fel de vrie, energia care ne traversează ființa crește exponențial și resimțim acest lucru prin modificări semnificative, mai ales la nivel somatic. De exemplu, putem constata o accelerare a bătăilor inimii, înroșirea obrajilor, fluturi în stomac, înmuierea genunchilor și multe altele. Numim această manifestare – emoție. Uneori avem senzația că de fapt, atunci cînd avem o emoție puternică nu mai gîndim și am ajuns să credem că emoțiile sînt altceva decît gîndurile. Totuși, emoțiile nu sînt altceva decît o modalitate particulară de funcționare a gîndirii. Emoțiile sînt declanșate de o avalansă de gînduri. Unii oameni au o gîndire mai constantă, rareori își iese din ritm și spunem că acești oameni sînt raționali. Alți oameni au o predispoziție mai mare în ce privește declanșarea avalanșolor la nivelul minții (sînt mai prăpăstioși), gîndirea lor se accelerează cu ușurință și creează vîrtejuri imenese de gînduri, care atrag în ființa lor o energie mult mai mare decît aceea cu care sînt obișnuiți și această energie este resimțită ca emoție. Spunem că acești oameni care au astfel de predispoziții sînt preponderent emoționali.

În timpul unei avalanșe de gînduri, acestea se succed cu o viteză foarte mare și este posibil ca noi să nu le mai conștientizăm și să avem senzația că ni s-a oprit mintea. Dacă sîntem atenți, putem observa că orice emoție este declanșată de un anumit gînd. Ca atare, dacă vrem să avem control asupra emoțiilor perturbatoare – frica, furia, gelozia, mîndria ș.a. – este necesar să facem în așa fel ca mintea să funcționeze constant, să evităm intrarea ei în vrie necontrolată, iar energia care ne poate inunda brusc, la un moment dat, să aibă spațiu interior suficient de mare în care să se poată mișca. Putem obține aceasta, fie lărgind spațiul minții, avînd o cunoaștere mai vastă și mai profundă asupra realității, fie reducînd volumul de gînduri atunci cînd simțim că o astfel de emoție este pe cale să se declanșeze, focalizîndu-ne mintea pe realitatea imediată. Gîndurile multe care apar în momentul în care se declanșează o emoție sînt legate întotdeauna de PRESUPUNERILE pe care le facem vizavi de o anumită situație. Simultan cu creșterea numărului de gînduri are loc o contracție a ființei sau altfel spus o centrare a atenției pe doar cîteva aspecte ale eului. Astfel, inainte de a se declanșa o emoție foarte intensă se produc aceste două fenomene: pe de o parte creșterea bruscă a numărului de gînduri și a vitezei lor, iar pe de altă parte contracția ființei, focalizarea minții doar pe un anumit subiect. Ambele efecte sînt contracarate dacă reușim să ne orientăm gîndurile pe ceea ce percepem prin simțuri, pe realitatea imediată, pe ceea ce știm că sîntem ca și suflet nemuritor și indestructibil. Dacă am reuși să rămînem focalizați asupra momentului prezent, observînd doar CEEA CE ESTE așa CUM ESTE, fără să mai facem presupuneri legate de ce ar putea să fie sau să nu mai fie, gîndurile se vor împuțina și emoția va putea fi controlată. Dacă emoția ajunge să se declanșeze, măcar după ce trece vîrful de intensitate maximă, urmăriți să vă gîndiți cît mai puțin la ea și să nu o mai hrăniți. Se știe la ora actuală, de exemplu, că o frică este cu atît mai mare cu cît avem o imaginație mai bogată! Cel puțin frica, dar celelalte emoții sînt în proporție de peste 90% o creație a imaginației noastre!

După fiecare emoție avem tendința să vorbim în gînd, uneori chiar cu voce tare, tot felul de lucruri despre ceea ce am trăit. Este necesar să evităm să mai întreținem astfel de gînduri care vor face să se prelungească efectele emoției perturbatoare sau chiar să îi declanșeze un alt maxim de manifestare. Cum mintea nu poate fi oprită să gîndească, o puteți opri să se mai gîndească la emoția perturbatoare care v-a cuprins, dîndu-i alt subiect asupra căruia să se concentreze. Știu că nu este simplu, dar aceasta este calea cea mai eficientă și constructivă de a ne ține sub control emoțiile perturbatoare sau pentru a minimiza efectele lor nocive.