Autor: Cristian Țurcanu Page 23 of 36

Nu mai știu ce să cred despre așa-zisele emisiuni informative de la televizor. Aseară așa s-au aranjat lucrurile că am urmărit și eu știrile de la televizor. Am crezut că este o emisiune de divertisment de prost gust. Dacă te iei după televizor nu-ți mai rămîne decît să-ți faci testamentul. Parcă a venit sfîrșitul lumii dacă a coborît temperatura la -30 de grade. Se poate trăi domnilor redactori și reporteri și la -30 de grade. Omul și mai ales românul are în el o mare putere de adaptare, inclusiv la prostia voastră sau la intenția voastră de a ne prosti. Mai grav stau lucrurile dacă inclusiv prin programele de știri ale televiziunilor cu „staif” se urmărește o îndobitocire a oamenilor. În loc să se facă o relatare calmă, decentă a faptului că, într-adevăr, au scăzut ceva cam mult temperaturile și că este necesar să iei ceva măsuri în plus de precauție în cazul în care trebuie să ieși afară din casă, reporterii noștri vin cu o voce de parcă au aterizat extratereștrii și urmăresc să ne inducă imagini apocaliptice și reacții exagerate de panică, îngrijorare, agitație, teamă. Am crezut că nu mai văd bine cînd un reporter zilele trecute aflat la munte relata pe un ton de parcă s-a produs nu știu ce prăpăd că a înghețat apa unui pîrîu! Iarna pîrîurile îngheața domnule reporter și asta o știe orice copil, este ceva absolut normal și un fenomen larg răspîndit.

Chiar nu mai putem comunica normal!? Chiar nu mai putem păstra în limite normale prezentarea realității!? Ca să nu mai spun că prin programele de televiziune ar trebui dincolo de conținutul informativ, prin modul de a transmite informația, să se inducă oamenilor sentimente de speranță, optimism, curaj, încredere, dorința de a cunoaște și de a se cunoaște. Fie lucrurile oricît de grele, dacă am avea reacția potrivită în fața lor vom reuși să le facem față cu mult mai bine decît atunci cînd sîntem debusolați, temători, separați. O atitudine de încredere și unitate fraternă, ne-ar putea face mult mai puternici, dar sîntem atît de divizați încît doar moartea parcă ne-a mai rămas comună tuturor oamenilor. A căuta mereu senzaționalul , a crea o stare artificială de catastrofă, cînd de fapt arde acolo o căpiță de fîn undeva în cîmp, nu arată decît prostie sau intenția de a ne prosti. Această modă de a prezenta știrile sper să treacă mai repede. Din păcate nu este doar o modă, ci o modalitate bine gîndită și analizată în laboratoarele de cerectare a tehnicilor de manipulare a maselor. Este trist că ne manipulăm unii pe alții în loc să ne iubim sau măcar să ne respectăm. Aș recomanda tuturor producătorilor de televiziune să vadă filmul „La dolce vita!”.

Scopul unui om matur și cu atît mai mult al unei instituții este acela de a prezenta oamenilor cărora li se adresează, o perspectivă cît mai luminoasă și plină de speranță asupra vieții și totodată să facă tot ce le stă în putință pentru a o implementa.

O iubire mare nu presupune să se întîlnească doi mari oameni. Nu doar între un bărbat ideal și o femeie ideală poate să apară o iubire mare. Și doi oameni normali pot da naștere unei mari iubiri. Iată un exemplu:

„Te iubesc pentru onestitatea si eleganta ta, pentru buzele tale carnoase si fin conturate, te iubesc pentru daruirea si idealismul tau molipsitor, te iubesc pentru bucuria pe care mi-o oferi atunci cand zambesti, te iubesc pentru rafinament si bun gust, te iubesc pentru rabdarea ta, pentru altruismul tau plin de modestie, te iubesc pentru corpul tau care imi aminteste de David, te iubesc pentru starea ta de indragostit, te iubesc pentru finetea si bunul simt cu care imi arati atunci cand gresesc, te iubesc pentru toleranta si deschiderea ta atunci cand actiunile mele te lasa uneori perplex, te iubesc pentru strungareata ta, cum as fi putut-o uitaJ, te iubesc pentru ca vrei sa incepi aikido, cursuri de dans, stagiul de teatru, te iubesc pentru ca iti place sa mergem la filarmonica, la teatru, te iubesc fiindca n-ai spus nu sa ne iubim intr-o sala de cinema, te iubesc pentru ca nu abandonezi si iti vei lua permisul de conducere, iti iubesc mainile pentru ca sunt atat de sexy si ma hranesc cu mangaierile lor, te iubesc pentru fidelitate si sinceritate, te iubesc pentru ca ma implinesti atat de mult cand facem dragoste si mi se pare extraordinar, te iubesc pentru ca uneori nici tu nu stii de ce te iubesc, te iubesc pentru ca uneori imi pui intrebari iscoditoare si ciudate, dar cu un farmec aparte, te iubesc pentru ca iti pasa, te iubesc pentru ca tii la NOI, te iubesc pentru ca iti place Clara si David, te iubesc pentru ca mi-ai cantat la ureche cand am dansat la nunta, te iubesc pentru ca ma iubesti atat de mult, te iubesc pentru ca esti sensibil si tandru, te iubesc pentru ca inca o data ma faci sa plang si sa ma bucur, ceea ce pentru mine inseamna ca e ceva foarte serios, te iubesc pentru ca iti place de bunica mea, te iubesc pentru ca nu ma judeci, te iubesc pentru ca nu fugi atunci cand iti vine sa ma lasi balta, te iubesc pentru ca imi scrii mesaje mereu, te iubesc pentru ca mi-ai promis ca o sa-mi faci cartofi prajiti, te iubesc pentru ca ai prietene atat de bune, te iubesc pentru ca ma lasi sa ma alint, te iubesc pentru ca uneori esti foarte curajos, te iubesc pentru ca ne pui pe noi pe primul loc, fara sa astepti sa fie reciproc, ceea ce ma face sa gandesc si eu la fel, te iubesc pentru iubirea ta care ma transforma, te iubesc pentru ca apreciezi un banc bun, te iubesc pentru planurile pe care ni le facem si pentru cele pe care nu te las sa ni le facem, pentru a nu pierde timp din trait, te iubesc pentru ca imi arati slabiciunile tale, te iubesc pentru ca ma lasi sa te ajut, te iubesc pentru ca ai impartit cu mine cele 7 ciuperci,  te iubesc pentru ca ai indraznit sa ma mangai in acea noapte in tren, te iubesc pentru ca m-ai surprins cu cadoul de Craciun, te iubesc pentru ca uneori imi spun ca nu e de gluma cu tine, te iubesc pentru ca esti saritor si vrei sa imi faci ziua mai senina, te iubesc pentru ca iti place cum gatesc, te iubesc pentru ca…si n-am ajuns nici la jumatate… pentru ca iti calci pe principiile tale si porti si pulovar roz de dragul meu, te iubesc pentru ceea ce nu e inca manifestat, dar simt ca e in tine, te iubesc pentru ca esti dispus sa iti vindeci ranile suflestesti cu ajutorul meu, te iubesc pentru ceea ce trezesti in mine, te iubesc pentru ca ma intelegi si ma simti, te iubesc pentru ca vrei sa-mi fii alaturi, te iubesc pentru ca nu te superi pe mine atunci cand te critic, te iubesc pentru ca ma astepti cu prajituri, te iubesc pentru ca ma iubesti chiar si cu nasul infundat, te iubesc pentru ca imi repeti intruna ca sunt frumoasa, te iubesc pentru ca ma infrunti si ne duelam, te iubesc pentru ca ai facut totul ca sa ma bati la tenis de masa, te iubesc pentru ca intelegi de ce nu am rabdare sa vedem filme impreuna, te iubesc pentru ca iti plac replicile bune, te iubesc pentru ca ma faci sa ma simt cea mai iubita, te iubesc pentru increderea pe care mi-o dai, te iubesc dincolo de toate motivele si ma bucur ca esti in viata mea! Te iubesc!!!”

Aici există speranță, există iubire, există puritate, bunătate, împlinire și vise mărețe.

Am tot fost întrebat cum comentez protestele sociale care au loc în țară? M-am abținut de la comentarii pentru că rămîn fidel credinței mele profunde că o transformare a lumii trebuie să înceapă cu o transformare interioară a fiecăruia, cu o reîntoarcere la bunătate și omenie a fiecărui om în parte. Domnul președinte Traian Băsescu a făcut o declarație care din punctul meu de vedere este foarte grăitoare. Dumnealui chiar crede că îl avantajează declarația pe care a facut-o, care sună cam așa: “pot să lupt fără probleme cu politicienii, niciodată însă cu poporul”! Dar oamenii politici nu sînt oare reprezentanții populației, adică ai poporului!? Și pentru că domnul președinte este bine informat, declarația dumnealui nu spune decît că  trăim într-o țară democratică în care oamenii politici nu sînt reprezentații poporului. Oamenii politici se pare că nu reprezintă interesele și vocea poporului. Politicienii sînt orice altceva, dar nu reprezentanții populației. Există o prăpastie mare între popor și Stat și din păcate, în ultimele veacuri, s-a ajuns la situația în care Statul conduce autoritar și arbitrar poporul și nu doar îl administrează, așa cum ar trebui să fie într-o democrație reală și autentică.

În ce privește viața socială și politică de la noi din țară din punctul meu de vedere există un deficit enorm de ONOARE, de bărbați adevărați care să fie preocupați de binele celor mulți și nu doar de binele personal sau al clanului din care provine. Puterea CORUPE! Ar trebui să ai un caracter de granit ca să reziști influenței nefaste pe care o exercită asupra conștiinței banii și funcțiile de conducere. Se pare că noi ca popor n-am reușit să ne găsim acei reprezentanți care să aibă un caracter nobil și de neclintit, ferm ancorați pe calea bunătății și a omeniei. Cînd transformările benefice nu vin de sus în jos ele trebuie să vină de jos în sus, dar nu prin violență sau prin mișcări de constrîngere asupra politicienilor, ci prin propria noastră transformare interioară. Cînd majoritatea populației va fi formată din oameni plini de onoare și omenie, atunci vom avea și politicieni mai buni, iar Statul nu va mai fi un conducător autoritar, rupt de realitate, ci un administrator onest al intereselor și resurselor țării spre bunăstarea materială și spirituală a poporului.

A nu avea așteptări, după cum spuneam în articolul anterior, este doar o parte a ceea ce avem de învățat. A doua parte, sugerată deja în ultima frază a articolului spune că, trebuie să fii activ și să dăruiești. Un om care așteaptă să i se petreacă ceva este un om care dezvoltă așteptări. Decît să aștepți să ți se petreacă ceva bun, mai bine fă tu ceva bun unuia sau altuia sau ție însuți. A reprima așteptările nu dă roade pe termen lung, dar a începe să acționezi cu înțelepciune pentru a dărui bucurie și fericire, întotdeauna dă roade bune.

Nu plînge oceanul după stropii de apă rămași pe trupul celui care iese din valuri. Nu plînge oceanul vaporii care se înalță din el și formează norii. E atît de mare oceanul! Nimic din toate acestea nu-l sperie că-și poate găsi sfîrșitul! Ceea ce nu înțelegem noi oamenii este că nimic nu-i este imposibil lui Dumnezeu și celui ce visează cu putere și perseverență. Există un ocean infinit de iubire în timp ce majorității oamenilor li se ofilește inima. Ceva mai paradoxal n-am reușit să găsesc pînă acum! Deși sîntem înconjurați de o iubire infinită, ne plîngem mereu că sîntem săraci în iubire. Deși sîntem înconjurați de o bunătate infinită, nu reușim să fim cu adevărat buni.  Și exemplele ar putea continua! Însă atenția s-ar duce prea mult pe ceilalți ori în arta de a trăi trebuie să fim centrați pe noi înșine.

A nu avea așteptări este o jumătate de lecție, a fi activ este a doua jumătate. Sigur, sîntem temperamente diferite. Unii introvertiți, alții extrovertiți, dar cînd vine vorba de bucurie, pentru toți legea este aceeași. Nu trebuie să ne intereseze bucuria pe care am primit-o, ci doar bucuria pe care am oferit-o! Să începem prin a face suprize plăcute celor dragi, fără a aștepta nici o recompensă, de nici un fel. Măcar din cînd în cînd să bucurăm pe cineva fără ca acela să știe de unde i-a venit bucuria și nici să nu ne dorim ca el să afle vreodată că noi am fost în spatele acelei surprize plăcute! Este minunat dacă reușim să ne bucurăm doar de bucuria celuilalt! Și acum o întrebare al cărei răspuns ne pot ajuta să vedem cam pe unde ne situăm. Este de ajuns să simți bucuria celuilalt pentru a fi fericit sau ai nevoie ca celălalt să știe că tu ești autorul a ceea ce l-a bucurat, pentru a te bucura și tu?

În momentul în care nu vom mai aștepta de la ceilalți ceea ce avem nevoie, ne putem lua singuri, de exemplu, fericirea! Ne vom transforma mult și vom avea o cu totul altfel de viziune asupra vieții în momentul în care vom avea tot mai puține așteptări de la ceilalți. Dacă cineva nu vrea să meargă cu tine la un film, poți să te duci singur sau plin de voioșie îți găsesști altceva de făcut. Întristarea datorită faptului că ceilalți nu răspund așteptărilor tale este cea mai păguboasă. Ne fură viața! Să nu ne mai lăsăm păcăliți și să rămînem fericiți chiar dacă ceilalți nu fac ceea ce ne-am aștepta să facă. Bazați-vă în primul rînd pe voi înșivă și luați-vă singuri ceea ce se poate lua. Mă refer aici în special la bucurie și fericire. Acestea nu trebuie să vi le dea altcineva, vi le puteți lua singuri. La fel și sănătatea, vitalitatea, pofta de a trăi vi le puteți trezi de unii singuri. Respectul de sine și sentimentul de împlinire nu trebuie să depindă decît de instanța conștiinței de sine și nu de opinia celorlalți. Pe cît posibil căutați să depindeți cît mai puțin de aprecierile celorlalți pentru a vă simți bine. Fiți cu inițiativă și asigurați-vă singuri accesul la bucurie și fericire, prin ceea ce aveți înlăuntrul vostru. Chiar și într-o relație de iubire lucrurile sînt cu atît mai frumoase cu cît ai mai puține așteptări de la celălalt și mai multe de dăruit.

Pășesc printre gînduri ca printre flori, cutremurîndu-mi sufletul deopotrivă de dor și de împlinire. La umbra unei fapte bune mă întind pe gîndurile moi, cu brațele larg defăcute, atît de larg încît degetele mi le strecor pe sub orizont în afara cerului și ascult cum tropăie prin piept lumina.

Nedumerite, celulele corpului se înfioară, presimt ele ceva, dar n-au nici o idee a cui e trena de lumină, ai cui sînt pașii care se aud, a cui e sărbătoarea care vine! În văzduh sunetele înfloresc, notele cad pe pămînt petale, strigăt de dor în suflet împlinit.

Aprins ca o torță luminez aleile care șerpuiesc prin grădina plină de emoții înflorite. Le mîngîi pe creștet ca pe niște copii și toate se-nalță în cerul azuriu. Doar eu și orizontul violet, cu marginea-i tivită de un zîmbet alb ne contemplăm reciproc! Pînă și în parcul de joacă al gîndurilor tinere e tot mai multă liniște, statui zîmbitoare, rouă zburătoare. Mi-e dor, mi-e atît de dor de mine…de tine….de infinit!

Este evident că s-a modificat aspectul exterior al vieții în ultima sută de ani. S-au modificat valorile morale, s-a modificat și structura fizionomică a oamenilor, dar ceea ce ține de viața noastră interioară nu s-a modificat mai deloc. Avem tot cinci simțuri, sîntem alcătuiți din aceleași organe și componente chimice, avem aceleași emoții ca și oamenii de acum o sută sau o mie de ani. S-au modificat într-o anumită măsură condițiile de mediu, dar în ce privește frica, furia sau mîndria avem cam aceleași probleme ca și oamenii din orice alte vremuri. A fost și va rămîne o problemă personală să ne transformăm emoțiile inferioare, să devenim cu adevărat victorioși în lupta cu noi înșine!

Nu așteptați să vină nu știu cine să descopere o pilulă care să vă vindece de invidie. Nu va apărea tehnologia care să vă elimine fricile ca pe firele de păr care vă cresc în locuri nedorite. Nu va apărea nici într-o mie de ani mult rîvnitul elixir al iubirii care să vă ajute să iubiți sau mai exact să fiți iubiți. Toate acestea trebuie să le obțineți prin efort lăuntric, prin transformare personală, printr-o experiență absolut unică și irepetabilă. Voința de a deveni mai bun și curajul de a te transforma sînt luminile care vă vor lumina drumul. Chiar și atitudinile dintr-un singur articol (cum ar fi de exemplu să răspundem mereu cu bine la rău) dacă veți urmări să le mențineți o vreme ceva mai îndelungată, vă vor conduce cu siguranță într-o lume cu totul nouă, dar nouă din punct de vedere interior. Exteriorul s-a transformat destul de mult datorită acțiunilor noastre, ceea ce înseamnă că sîntem capabili de transformări, sîntem capabili să mutăm și munții din loc. Dacă în exterior am reușit, vom reuși, de asemenea, și în interior. Doar că în lumea interioară nu este ca în cea exterioară, unde o minte genială realizează o invenție și se bucură apoi toți ceilalți de ea. În lumea interioară fiecare trebuie să fie genial, fiecare trebuie să-și găsească propriile soluții, care să-l transforme. Nici măcar această idee nu este nouă, dar fiecare om care ajunge să o realizeze creează ceva cu totul nou!

Esența bunătății și totodată măsura evoluției noastre spirituale se vede în capacitatea de a răspunde cu bine la un rău care ni s-a făcut. Mai toate sistemele religioase și spirituale din toate timpurile, conțin, într-un fel sau altul, îndemnul de a răspunde cu bine la rău. Pentru a putea ajunge la o asemenea performanță este necesar să trecem sub controlul voinței emoțiile perturbatoare: mînia, mîndria, invidia, gelozia, neîmplinirea ș.a. Alchimizarea ființei pentru a face cu putință să răspundem cu bunătate răului care ni s-a făcut, necesită efortul, adeseori îndelungat, de a exersa unele practici specifice, dar tot acest proces laborios începe cu voința de a ne îmbunătăți. Celor mai mulți oameni le lipsește voința de a răspunde cu bine la rău. Nici măcar nu conștientizează că așa ar fi normal, mai ales dacă sînt creștini. A dispărut încrederea în realizarea binelui d’apăi în a răspunde cu bine la rău! „Cum să fim fraieri să-i facem un bine celui care ne-a facut rău?” – se întreabă majoritatea dintre noi. Și cu toate acestea umanitatea noastră constă în a fi capabili să răspundem cu bine unui rău. Este singura cale de a elimina răul din lume. Răul nu se elimină cu rău. Pe calea aceasta mergem de mii de ani și iată că din punct de vedere emoțional și spiritual nu am evoluat prea mult, ba dimpotrivă, răul a proliferat. Atunci cînd răspundem cu bine la un rău care ni s-a făcut, „cantitatea” respectivă de rău, dispare din „economia” lumii.

Ori de cîte ori ne dăm seama că sîntem cuprinși de emoții perturbatoare, trebuie să înțelegem că este ca și cum am fi cuprinși de o „otravă” și pentru binele nostru este necesar să căutăm antidotul. În sistemele spirituale și religioase ale omenirii, mai nou și în psihologie, sînt prezentate multe soluții pentru a deveni imuni la emoțiile perturbatoare. Ca oameni normali și responsabili le vom căuta și le vom aplica, pentru ca astfel, să ne transformăm spre binele nostru și al multora. Voința de a face binele și de a răspunde cu bine la rău este începutul. Treziți această voință și restul pașilor vă vor fi călăuziți în mod miraculos.

De obicei, noi oamenii maturi, învățăm să fim politicoși în majoritatea situațiilor. Ne adresăm complimente, chiar dacă cel mai adesea sînt doar de complezență, ne facem aprecieri, mai scoatem printre dinți un „bine ați venit” pentru că de, așa e frumos, să fim politicoși! Am ajuns să considerăm că este bine să oferim un mesaj pozitiv celorlalți, chiar dacă simțim și gîndim altceva despre ei. Mesajul pozitiv pe care îl oferim celorlalți le poate fi de ajutor, îi poate ajuta să se simtă apreciați, să capete ceva mai multă încredere în ei, să devină mai optimiști, dar atît timp cît mesajele noastre pozitive, chiar sincere, îi determină să se autocomplacă într-o eroare sau într-o stare deplorabilă, atunci ar fi mai bine să fim autentici, sinceri și să le atragem atenția asupra problemelor pe care le au. Rari sînt oamenii care să spună mereu ceea ce gîndesc, care să spună celorlalți ceea ce simt, care să fie pe deplin autentici. Rari sînt oamenii care să spună verde în față fiecăruia ceea ce crede despre el. Cel mai adesea alegem calea comodă de a spune ceva pozitiv, recurgem eventual la cîteva „minciuni nevinovate”, decît să spunem exact ceea ce gîndim.

Între politețe și autenticitate trebuie găsit un echilibru, cu toate că mai degrabă ar trebui să ne preocupe autenticitatea, decît armonia și liniștea în relația cu ceilalți. Dacă în relațiile profesionale este de preferat să predomine politețea, în relațiile amicale este necesar să predomine autenticitatea. Dacă nici măcar cu prietenii sau rudele mai apropiate nu puteți fi sinceri și să spuneți exact ce gîndiți, atunci aveți o problemă. Copiii spun verde în față ce simt și ce cred. Îți pot spune cu seninătate că ești urît sau că te-ai dat cu prea mult parfum, că nu le place părul tău sau haina ta, că îți miroase gura sau că nu-i plac glumele tale. De ce nu putem să păstrăm această sinceritate și după ce creștem!? Eu cred că din slăbiciune. Pe măsură ce creștem, devenim din ce în ce mai slabi … ca fire! Preferăm să avem relații liniștite în locul celor sincere. Preferăm să fim noi înșine mințiți, spunîndu-ni-se o apreciere, decît să ni se facă o observație critică sinceră. Această „falsitate” ne poate face să ne simțim bine pe moment, dar pe termen lung ne adîncesc și mai mult slăbiciunile.

Majoritatea pendulăm între autenticitate și politețe, însă ar fi mai bine să învățăm să fim  politicoși în mod autentic și totodată autentici în mod politicos!

Trăim vremuri în care ideea de personalitate marcantă a fost complet înghițită de apele mulțimii gălăgioase. Vuietul necontenit și nestatornic al mass-mediei creează „vedete” pe bandă rulantă, iar oamenii care să fie cu adevărat modele mobilizatoare și creatoare de idealuri, parcă au dispărut cu totul din lume. Mă refer în special la acei oameni care să fie personalități cu totul excepționale, nu numai din punct de vedere profesional, ci, în primul rînd, caracterial. Lipsec bărbații adevărați, lipsește bărbăția lumii!

Un bărbat se caracterizează în primul rînd prin verticalitatea sa, prin aspirația sa necontenită de a atinge un ideal nobil, de a crea o lume mai bună acolo unde se află. Un bărbat adevărat nu caută un loc călduț și confortabil în care să ducă o viață liniștită cu familia lui, el caută mereu perfecțiunea și nectarul libertății depline. Un bărbat adevărat este pasional, dar nu este scalvul pasiunilor. Un bărbat adevărat este plin de entuziasm, plin de credință, cu ochii ațintiți mereu spre înalt. Mintea unui bărbat adevărat nu este supusă influenței nevoilor comune, ci este ațintită mereu și mereu către cele mai înalte aspirații. Un bărbat trebuie să fie mereu vigilent, mereu în căutarea Adevărului, pentru că altfel ajunge să fie prins de hățișul lucrurilor mici și acoperit de plasa nevoilor mărunte. Ca bărbat trebuie să ai curajul să-ți urmezi inima, trebuie să ai curajul de a căuta mereu să te cunoști și să te transformi pe tine însuți. Ca bărbat trebuie să-ți orientezi majoritatea resurselor în depășirea propriilor limite și nu în satisfacerea plăcerilor de tot felul. Ca bărbat poți să te bucuri, dar nu bucuria este scopul vieții tale. Ca bărbat poți să iubești, dar nu te legi de ceea ce iubești, nu cauți să posezi ceea ce iubești și nici nu ai senzația că se sfîrșește lumea, dacă nu ești iubit. Dacă între viața instinctuală și virtuțile spirituale există un război, atunci ca bărbat trebuie să fii mereu în linia întîi, luptînd pentru triumful Binelui și al Spiritului.

Bărbatul ideal este bărbatul animat de un ideal cît mai înalt. Bărbatul ideal este creativ, încrezător, plin de vigoare, mereu vertical, abordînd cu respect provocările vieții. Bărbatul adevărat știe mereu ce are de făcut, el nu cunoaște plictiseala, nehotărîrea, autocompătimirea. El este capabil să se ridice după orice cădere. Bărbatul puternic este non-conformist, dar nu teribilist. Este în stare să spargă constrîngerile prostești și nesănătoase ale mimetismului social, oferind în loc o viziune mai largă și mai sănătoasă pentru dezvoltarea tuturor. Un bărbat adevărat nu merge doar pe căi bătătorite. Dacă își cunoaște bine ținta, mereu focalizat asupra ei, își poate croi propriul drum. Ca bărbați avem nevoie să urmăm cu tot sufletul un ideal cît mai nobil, să avem un scop în viață pe care să-l urmăm cu consecvență, să fim mai mereu animați de aspirații înalte. Fiecare pe nivelul lui, trebuie să urmărească în primul rînd să-și depășească limitele, să se cunoască mai bine și să se transforme într-un om din ce în ce mai bun, eliminînd influența emoțiilor perturbatoare din sufletul său cum ar fi: gelozia, furia, lăcomia, orgoliul și celelalte care mai bîntuie prin lume.

Un bărbat adevărat nu caută puterea pentru ca astfel să-i poată domina pe ceilalți, el caută puterea pentru doar pentru a fi în măsură să ofere celorlalți libertatea și aspirația de a se cunoaște. Ești puternic nu după numărul de oameni pe care îi domini, ci după numărul de oameni cărora le-ai redat libertatea, libertatea de a visa, de a iubi, de a fi ei înșiși. Mai marii lumii de azi caută în continuu mijloace prin care să ne manipuleze, mijloace prin care să țină sub control masele de oameni și ajung să se creadă cu atît mai puternici cu cît ne controlează mai bine și ne amăgesc mai mult. Nimic mai fals! Bărbăția unui om se vede în curajul lui de a fi liber și de a-i ajuta și pe ceilalți să fie liberi. Bărbăția adevărată se vede în calitatea idealului care te animă și în puterea de a trezi în ceilalți idealuri nobile. Bărbatul ideal este bărbatul dăruit cu totul unui ideal nobil!