Autor: Cristian Țurcanu

Orice durere a sufletului trebuie să fie privită ca un semnal de alarmă tot așa cum orice durere a corpului ne arată că ceva nu este în regulă cu trupul nostru. Atunci cînd suferim, mă refer la suferințele de ordin sufletesc, trebuie să eliminăm nu numai durerea, ci și cauzele care au provocat-o. Durerea în sine este doar un sistem de avertizare. Nu durerea este inamicul! Nu trebuie să facem din ea ținta principală a preocupărilor noastre. Ea ne anunță doar că ceva nu este în regulă cu sufletul nostru și mai ales cu mintea noastră. Nu suferința este adevărata problemă!

Rareori ne gîndim să cercetăm cauzele mai adînci ale suferinței. Este ca și cum dacă ne-am înțepat într-un cui ruginit bandajăm rana fără să o dezinfectăm sau chiar fără să scoatem cuiul. Aceasta duce la septicemie și moarte sigură. Modul în care îngrijim o afecțiune fizică trebuie să fie adoptat și în privința afecțiunilor sufletești. Dacă te doare un dinte nu dai vina pe durere, ci pe o anumită dereglare a integrității și sănătății dintelui. Chiar dacă iei un algocalmin pentru a ameliora durerea, cauți în același timp să ajungi la stomatolog pentru a rezolva adevărata cauză a problemei. Similar, trebuie să procedăm în privința tuturor durerilor sufletești. Ori de cîte ori suferim problema este în primul rînd în structura minții noastre. Ceva nu mai este sau nici nu a fost vreodată în regulă cu o anumită parte a minții. Eforturile noastre trebuie să fie orientate în direcția însănătoșirii sau dezvoltării acelei părți a minții din cauza căreia am ajuns să suferim. Aceasta este adevărata cauză a suferinței și acesta este modul cel mai înțelept de a acționa. Rareori cineva se gîndește că are vreo problemă cu integritatea și valoarea gîndirii sale, atunci cînd cineva sau ceva îl face să sufere. Ne dăm seama de acest lucru abia mai tîrziu după ce ne mai liniștim. Abia atunci spunem că a fost o prostie să suferim sau că am suferit din prostie, însă chiar și așa tot nu luăm măsuri se ne vindecăm de prostie, să eliminăm adevărata cauză a suferinței. De, exemplu să spunem că te-a înșelat cineva și suferi. De obicei în astfel de cazuri îl apostrofăm pe cel care ne-a înșelat, nu ne gândim că dacă am avea suficeintă înțelepciune n-am suferi dintr-un asemenea motiv!

Un om adevărat învață din propria sa experiență și de la un moment dat încolo știe că, dacă a ajuns să sufere înseamnă că ceva nu funcționează cum trebuie în mintea sa. Dacă un om consideră că durerea pe care o resimte se datorează numai și numai unor cauze exterioare, nu va avea șansa să se transforme, să se îmbunătățească și totodată să se protejeze împotriva durerilor viitoare.

Dacă vreți să vă înțelegeți și să vă cunoașteți mai bine învățați de la vremurile prin care treceți. Convulsiile vieții politice și sociale exprimă cu multă acuratețe, convulsiile sufletelor noastre care încep să se trezească. Exisă întotdeauna o corelație între lumea exterioară și cea interioară.

Așa cum lumea exterioară este împărțită în grupuri de interese, la fel și lumea interioară este împărțită în grupuri de interese organizate în jurul dorințelor sau fricilor mai răsărite. Așa cum grupurile de interese se organizează în partide sau cluburi, în funcție de interesele comune, la fel și lumea interioară a gîndurilor se structurează în „partide” și „cluburi”. Așa cum în lumea exterioară un om independent are mari dificultăți pentru a se impune, la fel și în lumea interioară un gînd pozitiv singular ar avea nevoie de o putere foarte mare pentru a se impune și pentru a organiza resursele ființei în vederea atingerii scopurilor sale benefice.

Așa cum grupurile de interese exterioare se specializează în folosirea mijloacelor de influență a maselor la fel și în lumea interioară, grupurile de gînduri strîns unite în jurul unor dorințe sau frici se specializează în utilizarea de mijloace prin care să influențeze întreaga ființă, cu scopul de a-și proteja interesele pe care le au.

Așa cum în lumea exterioară grupurile care conduc poporul ajung să fie rupte de realitate și de nevoile adevărate ale oamenilor, tot așa în lumea interioară dorințele sau fricile intense ajung să se rupă de realitățile ființei și de adevăratele ei nevoi, mergînd chiar pînă la autodistrugere (vezi de exemplu persoanele dependente de droguri sau alte vicii).

Așa cum grupurile din lumea exterioară pot fi coordonate și susținute din umbră de tot felul de cluburi și oameni influenți misterioși, așa-zișii “iluminați”, la fel și grupurile de gînduri în lumea interioară pot fi susținute de forțe misterioase din lumile subtile, fiecare după natura scopurilor pe care le urmărește. Așa cum mulți dintre cei care formează un partid pot fi la modul sincer daruiți idealurilor statutare și să creadă cu naivitate că luptă pentru propășirea întregului popor, la fel și în lumea interioară, grupurile de gînduri pot crede sincer în scopul lor „benefic” fără să-și dea seama că sînt manipulate din subconștient de cine știe ce forțe obscure.

Grav este că s-a ajuns, după opinia mea, în faza în care grupurile din lumea exterioară, atît cele care vizau binele poporului cît și cele care au urmărit dintr-un început interesele lor personale și-au abandonat scopurile inițiale și acum luptă doar de dragul de a se faulta unul pe celalalt, din orgoliu sau din tot felul de alte motive de nimic. Cînd se ajunge aici nu mai poate fi vorba de nimic bun în nici unul din grupuri și e vai și amar de lumea în care trăim.

Fie ca măcar unul din grupurile de gînduri din sufletele noastre să militeze încă pentru bine, compasiune și dragoste. Fie ca atenția și eforturile acestui grup de gînduri să nu se focalizeze pe îndepărtarea adversarilor, pentru că atunci ar împrumuta din caracteristicile lor, ci să rămînă centrat pe susținerea idealurilor sale. De aceea trebuie să răspundem cu bine la orice rău, să răspundem cu iubire la orice răutate. Doar menținînd focalizarea pe scopul benefic, pe finalitatea lui, putem cu adevărat să-l atingem, chiar dacă la un moment dat, „adversarii” par să ne copleșească și să ne facă să credem că nu mai există nici o șansă, că nu mai este loc de bunătate, compasiune sau dragoste în lumea în care trăim. Nu trebuie să luptăm împotriva celor care vor să ne facă să credem așa ceva, ci să rămînem focalizați doar pe iubire, compasiune, adevăr și bunătate, în pofida tuturor sugestiilor sau piedicilor. Bunătatea, dragostea, compasiunea își au rădăcinile în Dumnezeu și nu se vor usca niciodată, pe cînd răul nu are propriile sale rădăcini, ci are natura paraziților, care deturnează în interesele lor proprii valorile sublime ale sufletului și tocmai de aceea el nu va învinge pe termen lung.

În fiecare an, în fiecare primăvară aștept cu emoție, cu înfrigurare, cu credință ca odată cu sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos să se trezească în inimile noastre bunătatea și dragostea… să ne trezim zîmbind și zîmbindu-ne, senini și înseninîndu-ne. Veniți oameni buni, îndrăzniți să simțiți nemurirea iubind!!!

Poate că de data aceasta, poate că în acest an… măcar în sufletul tău! … măcar pentru sufletul tău voi zîmbi!

Ceea ce nu știi poate să fie de multe ori ceea ce te protejează, ceea ce îți dă curajul și puterea de a realiza fapte mărețe. Se spune că din punct de vedere aerodinamic bondarul nu are cum să zboare. Însă bondarul nu știe acest lucru și tocmai de aceea zboară și ornează tabloul grădinilor înflorite cu bîzîitul său grav.

Este adevărată și afirmația care spune că a cunoaște înseamnă a avea putere. Sînt mii și mii de exemple care pot să susțină  această afirmație, dar eu vă invit acum să vă gîndiți cît de cît și la varianta în care ați putea fi mai fericiți dacă nu ați cunoaște unele lucruri. Desigur, o asemenea perspectivă este prost văzută în lumea noastră, în care s-a dezvoltat dragostea de putere în loc de puterea dragostei. Politica struțului a fost rezervată doar celor slabi și lași, însă de multe ori este bine să nu vrei să afli pînă la capăt unele lucruri. Se pot rezolva mai ușor unele probleme dacă le lași învăluite de mister. Știu că nu e ușor să lași lucrurile suspendate, să nu ceri să fie exprimate cuvinte, cînd oricum se subînțelege totul. Bucuriile pot avea o savoare mai mare dacă nu sînt îmbrăcate în cuvinte. La fel și durerile vor putea fi mai ușor sublimate dacă nu ajung să fie exprimate în cuvinte, care să se rostogolească prin canalele noastre auditive în hrubele creierului și ale sufletului.

Este bine ca din cînd în cînd să medităm asupra faptului că tot ceea ce nu știm împreună cu tot ceea ce știm, formează TOTUL și acest TOT este chiar aici și acum în noi și în afara noastră. Dar ce-ar mai putea însemna înăuntru sau afară, cunoaștere și necunoaștere cînd inima contemplă TOTUL?

Tocmai au trecut sărbătorile de început de primăvară. Sărbători prin excelență ale iubirii,  sărbători ale sufletului îndrăgostit de viață, de oameni, de întreaga lume. Este totuși un loc minunat lumea în care trăim! Atîtea flori, atîtea zîmbete, atîtea chicote, priviri sfioase aprinse de doruri nenumite, o bogăție de emoții, de cuvinte, de mîngîieri s-au revărsat peste tot pămîntul din belșug. Ce frumusețe! Ce încîntare! Atîția oameni cu buchete de flori în mîini! Atîția oameni transfigurați de florile pe care le purtau în brațe!

Gîndurile de dragoste au respirat din plin în aceste zile de început de primăvară. Au tras în ele mult aer. Și-au făcut rezerve din belșug pentru situația în care vor trebui să petreacă din nou mult timp scufundate în adîncuri.

Ar trebui dată o lege prin care să fim obligați ca oriunde am merge să avem asupra noastră cel puțin o floare. Ce bine ar fi să avem permanent cu noi o floare pe care să o dăruim! Să ne dăruim unii altora flori de fiecare dată cînd ne întîlnim! Să facem schimb de flori în loc de strîngeri de mînă. Prezența unei flori asupra noastră ne face mai umani. Și dacă ar fi prea mult și prea dificil să avem asupra noastră permanent o floare, atunci să fim noi înșine flori. Să ne îmbobocească inima, să înmiresmăm totul cu zîmbetele și bunăvoința noastră.

Sper să păstrăm amintirea efectelor pe care le-au produs asupra noastră buchetele de flori pe care le-am dăruit sau le-am primit în aceste zile!

Fiți binecuvîntați și cît mai bogați în dragoste!

Retrăim aceleași sărbători anual. Din punct de vedere exterior sărbătorile se desfășoară în același mod, însă din punct de vedere interior ele ar trebui să trezească bucurii tot mai mari, înțelegeri din ce în ce mai profunde. Dacă dezvoltarea interioară a sărbătorilor lasă de dorit, atunci omul simte nevoia de a diversifica modul exterior de trăire a acelei sărbători. El va căuta să facă de la an la an alte urări, alte gesturi, altfel de petreceri etc. Însă o sărbătoare sau, în general, o acțiune devine monotonă doar dacă sufletul stagnează și mintea nu mai descoperă înțelegeri din ce în ce mai profunde. Priviți copiii! Cum vă exasperează, cerîndu-vă să le spuneți aceeași poveste sau să faceți același giumbușluc de nenumărate ori! În timp ce voi ajungeți la exasperare din cauza repetării, ei se bucură de fiecare dată din ce în ce mai mult. Aceasta este o calitate extraordinară a sufletului viu și trebuie să o redobîndim prin înțelegerea tot mai adîncă, de la an la an, a sărbătorilor din viața noastră.

Mulți oameni doar viețuiesc. Printre cei care viețuiesc se află, adesori neștiuți, adevărații trăitori. Un trăitor este ca un izvor de bunătate, dragoste și înțelepciune. Atît timp cît mai există printre noi trăitori Binele, Adevărul, Frumosul, Dragostea, Respectul, Dăruirea și altele asemenea lor încă nu vor dispărea cu totul din această lume.

În funcție de idealurile către care aspirăm ne folosim de anumite valori sau “puteri”. Virtuțile sînt “folosite” doar atunci cînd oamenii aspiră la desăvîrșire. Puțini sînt aceia care mai știu că fluviul fericirii și afluenții săi, rîurile de bucurie, își au izvoarele într-o viață virtuoasă.

Așa cum în ultimul secol au apărut tot felul de înlocuitori artificiali în alimentație sau vestimentație, la fel au apărut tot felul de “înlocuitori” pentru fericire și bucurie, însă orice om știe că doar produsele naturale sînt cu adevărat sănătoase. Dacă, în ceea ce privește alimentația și vestimentația nu toată lumea își poate permite produse naturale, accesul la fericire și bucurie îi este permis oricui.

Omul este cununa întregii creații. Purtăm în inimile noastre o fărâmă din lumina de la Început. Fie să ne dorim să fim mereu plini de bunătate să devenim izvoare vii de dragoste și înțelepciune. Egoismul nu poate să vadă dincolo de limita propriului interes, iar pentru împlinirea propriilor interese adeseori sîntem capabili să apelăm la orice mijloace. Bunătatea, Dragostea, Respectul sălășluiesc dincolo de granița Marelui Regat al Micului Egou. Este de ajuns să trecem “granița”, să ieșim din acest regat amăgitor, unde se află în vogă “înlocuitorii” de tot felul și ne vom întîlni cu fericirea pură.

De viețuit poate să viețuiască oricine, dar de trăit nu pot să trăiască decît oamenii cu sufletul viu!