Autor: Cristian Țurcanu Page 6 of 36

În artă există întotdeauna o transfigurare a realității. Arta utilizează adeseori mijloace de exprimare specifice, prin care modifică realitatea, cu scopul de a evidenția o idee sau pentru a crea o stare. Arta nu este artă dacă nu îți induce o stare de transindividualitate, adică dacă nu te scoate din starea obișnuită de conștiință.  Avînd în vedere obținerea acestui scop, inducerea unei stări de transindividualitate, artei i se acceptă o gamă foarte largă de mijloace de exprimare. În domeniul artei aproape că s-a ajuns să fie permis orice, însă în arta de a trăi este altceva! În arta de a trăi unele mijloace de exprimare a realizării de sine pot fi ineficiente sau chiar periculoase, dacă nu sînt suficient de realiste. De exemplu, a-i spune unui om că este perfect, că are totul în el și că nu ar mai avea nimic de făcut decît să conștientizeze aceasta, ar fi ca și cum ai lua de bune scenele de luptă din filmele chinezești! În filme astfel de exagerări și efecte speciale își au rostul lor și frumusețea lor, însă în realizarea de sine nu s-au dovedit a fi eficiente așa zisele „căi visătoare”, adică rupte de realitate.

Mesajul pe care îl transmit mulți ghizi spirituali din zilele noastre, cum că am fi perfecți prin ceea ce sîntem și că nu ar mai trebui să realizăm nimic, că nu ar fi necesar nici un efort de transformare și îmbunătățire (uneori este anulată chiar și conduita morală sau noțiunea de păcat) nu este întrutotul eronată, însă nu este completă. Iisus Hristos a spus și el că împărăția cerurilor este în noi înșine, dar tot el a spus și că intrarea în împărăția cerurilor (realizarea ultimă) este mai dificilă decît trecerea unei cămile prin urechea unui ac. Nu contest că avem în noi înșine conștiința plenitudinii sau așa-zisa conștiință a sinelui suprem, însă realizarea acesteia necesită efort, chiar foarte mult efort, necesită o cale sau o metodă potrivită fiecăruia dintre noi, iar cea mai eficientă cale este aceea care este cît mai bine ancorată în realitate (mai exact, în ceea ce consideră fiecare la modul obiectiv că ar fi realitatea). Visarea este frumoasă, dar este necesar să facem distincție între artă și realitate – arta este un instrument de transformare a realității, nu este realitatea însăși.

Din cauza tendinței înnăscute de a căuta calea cea mai ușoară – confortul maxim și efortul minim – am creat de-a lungul anilor tot felul de plăsmuiri în ce privește realizarea de sine, plăsmuiri care ne promit marea cu sarea, fără a fi necesar să facem vreun efort. Dacă chiar vreți să obțineți realizarea de sine, feriți-vă de oamenii care spun că o puteți obține fără efort și mai ales renunțați la ideea că v-o va aduce careva în dar, că va veni vreun salvator care să vă redea libertatea deplină, așa cum v-ar da cineva azi o bucată de pîine.

Sunt un susținător al binelui, al luminii, al iubirii, al libertății, al tăcerii contemplative, al zîmbetului plin de viață. Sunt un susținător al visării, al bucuriei și, mai ales, al înțelepciunii plină de iubire. Fiecare dintre noi este un susținător. Fie că vrem, fie că nu vrem, prin ceea ce suntem susținem ceva. Stările pe care le întreținem ne modelează destinul și totodată creează lumea în care trăim! Tu ce susții?

Cînd nu sîntem capabili să simțim iubire în suflet căutăm semne, dovezi ale iubirii în exterior. Însă semnele pe care le căutăm, dovezile pe care le cerem au legătură cel mai adesea cu ceea ce crede mintea noastră că ar fi iubirea și nu cu iubirea însăși. Dacă avem „norocul” să ne fie oferite dovezi exterioare ale iubirii mai tot timpul, este posibil să rămînem blocați într-o condiție sufletească sărăcită tocmai de iubire, de acea iubire care doar ESTE și atunci cînd este nu mai are nevoie de dovezi pentru a fi recunoscută.

Continui să cred că singura condiție pentu a simți că ești iubit, este să iubești. Dacă vrei să simți iubirea trebuie să iubești. Dumnezeu ne iubește neîncetat și foarte intens, cu toate acestea nu-i simțim iubirea pînă cînd nu începem noi să-l iubim. Atunci cînd iubești intri în fluxul magic al iubirii și totul devine iubire. Iubește omule, iubește nemăsurat, iubește necondiționat, iubește și Iubirea va veni la tine însoțită de toate prietenele ei minunate …. Bucuria, Bunătatea, Înțelepciunea și multe altele.

Dacă tot este o perioadă a examenelor pentru foarte mulți dintre noi, merită să facem și o autoexaminare. La ce materii ale vieții avem notă de trecere?

Dacă vrei să ajuți o plantă să crească nu începi să o tragi de frunze în sus! Orice om știe acest lucru și rareori o să vedeți pe careva trăgînd cireșul de ramuri în sus. Mai des, însă, veți vedea oameni care, necunoscînd rădăcinile și rostul lucrurilor nu prea știu cum să facă pentru a le ajuta să se dezvolte. De exemplu, cînd vrei să îmbunătățești unele lucruri din viața ta este necesar să le cunoști rostul, profunzimile, modul în care se intercorelează pentru ca astfel să știi unde să torni apă, unde să aduci lumină și unde să pui țărînă. Adeseori, ne comportăm cu noi înșine ca cel care trage de frunze în sus, crezînd că astfel ajută planta să crească mai repede.

Același lucru se petrece frecvent și în procesul de educație. Neștiind exact care sînt rădăcinile unui om, care îi este firea și soiul acționăm anapoda și ne mai întrebăm de ce nu obținem rezultate. Cînd vrei să ajuți pe cineva să se transforme este necesar ca mai întîi să-l cunoști, să-i vezi rădăciinile, să vezi în ce direcție i-au crescut ramurile, să vezi ce soi de om este și abia apoi să aplici metodele potrivite.

Percepția din punct de vedere psihic a unui an se estimează astfel: pentru un copil de 10 ani, un an este perceput ca fiind a zecea parte din viața lui; pentru un adult de 40 de ani, un an este perceput ca fiind a patruzecea parte din viața lui, adică un număr mult mai mic decît 1/10. Cu alte cuvinte, cu cît înaintăm în vîrstă cu atît ni se pare că anii durează mai puțin și trec mai repede. Și fără să ne dăm seama vrem să-i încetinim cumva. Începem să ne mișcăm mai încet, să poposim mai des, să vorbim mai puțin și să ascultăm mai mult, să admirăm și să contemplăm  ceea ce  este frumos. Pentru un vîrstnic nu numai că anii rămași sînt mai puțini, dar sînt și mai scurți! Partea bună este că după ce te-ai rotit de zeci de ori în jurul Soarelui (cam după vreo 70-80 de astfel de rotatții), o parte dintre noi parcă ar vrea și altceva și altfel de lume astfel că, plecarea devine oarecum firească, naturală, iar uneori chiar așteptată.

M-ați întrebat de ce scriu mai rar în ultima vreme. Aproape în fiecare zi vreau să scriu, însă mereu și mereu simt să scriu despre bunătate, adică despre ceea ce am tot scris în ultima vreme. Rămîne actual în sufletul meu imboldul de a readuce pe cerul sufletului vostru nevoia de bunătate, de libertate, de viziune înnoită.

Pe calea cunoașterii și realizării de sine există diverse obstacole, dificultăți la care te poți aștepta sau care apar în mod imprevizibil, dar pe care le recunoști ca atare atunci cînd apar. Mai există însă o serie de obsatcole foarte periculoase și anume capcanele. Capcanele te fac să crezi că ești pe calea cea bună, că drumul tău continuă, te fac să crezi că te apropii de marea realizare, cînd de fapt ești prins într-un fel de balon de săpun și începi să trăiești într-o realitate proprie, o realitate în care evoluția încetinește, stagnează sau chiar pot să apară „căderi” indiferent cît de mulți „susținători” ai avea în jurul tău în acel balon de săpun. O astfel de capcană este aceea în care ai senzația că știi, că ești avansat, că ai o minte pătrunzătoare, că ai acumulat cunoștințe semnificative, că ai nevoie de practici tot mai sofisticate. Există un stadiu pe calea îmbogățirii cunoașterii în care ajungi să simți că nu știi nimic. După ce ai asimilat foarte multă informație, după ce ai elaborat o perspectivă destul de complexă asupra realității ajungi la un moment dat să-ți dai seama că de fapt nu știi nimic, că ADEVĂRUL a rămas neatins de gîndurile tale. Dacă nu ai ajums la acest stadiu este bine să știi că poți fi prins în capcana celui ce crede că știe.

Anul trecut am fost la niște cursuri. După primul modul am zis ca așa ceva nu este de mine, că temele abordate sînt prea simple, că exercițiile propuse sînt de-a dreptul banale și puerile în comparație cu ceea ce ajunsesem să studiez și să practic de ani buni de zile. Totuși am ales să rămîn și cu smerenie să mă comport ca și cum nu aș fi știut nimic, ca și cum nu aș fi practicat nimic în toată viața mea. M-am implicat în acele cursuri, am ascultat cu atenție temele dezbătute, am participat la dialog, am realizat cu tot sufletul exercițiile propuse și spre surprinderea mea am avut foarte multe de învățat, m-am redescoperit, mi-am reîmprospătat cunoașterea și mi-am reînvigorat sufletul. Merită din cînd în cînd, dacă tot vă scoate viața în cale o astfel de situație, să vă comportați ca și cum nu ați ști nimic, ca și cum ați fi la grădiniță. Ar putea fi o experiență uluitoare și foarte bine venită pentru suflet. Oricum, o astfel de situație ar putea fi privită și ca un test care să vă arate dacă sînteți sau nu în capcana celui ce crede că știe. Cel care știe cu adevărat are inima smerită, sufletul viu și știe să aprecieze tot ceea ce îi scoate viața în cale; chiar și simplele jocuri de grădiniță le primește cu bucurie, cu seninătate.

Se spune că în momentul trecerii, atunci cînd plecăm din această lume, în marea lui bunătate, Dumnezeu ne iartă o mare parte din greșelile pe care le-am făcut de-a lungul vieții. Totuși, este bine să știm că nu ne poate ierta ceea ce noi nu am iertat celorlalți și, mai ales, nu ne poate ierta ceea ce nu ne-am iertat nouă înșine. Este deci, foarte important să iertăm și să ne iertăm pe noi înșine cît încă mai putem să facem aceasta.

Începînd din acest an voi organiza periodic un workshop pentru dezvoltarea păcii interioare. Workshopul este structurat în două module de cîte 4-5 ore fiecare modul. Cele doua module vor fi programate în doua zile consecutive, de regulă în week-end sau in aceeasi zi daca va fi necesar. Avînd în vedere că numărul de locuri este limitat este necesar să vă înscrieți în prealabil prin email paceinterioara@yahoo.com sau la telefon 0724372269. Vă aștept cu mare drag să lucrăm împreună pentru pacea interioară.