iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Etapele obiective ale însănătoșirii, trezirii și împlinirii sufletului

Citiți pe Google Play

Pe scurt, cele șapte etape ale trezirii și împlinirii sufletului sunt următoarele:

1. Rezolvarea problemelor

Dezvoltarea sănătoasă și sigură a sufletului începe cu rezolvarea tot mai multor probleme prin eforturi proprii. Încă de la o vârstă foarte fragedă învățăm să mergem singuri în picioare, să vorbim, să mâncăm și apoi să ne îmbrăcăm. Dacă omul ar menține același ritm de învățare ca în primii ani de viață, atunci ar fi capabil de lucruri cu adevărat uluitoare.

Rezolvarea cât mai multor probleme care țin de existența noastră prin eforturi individuale este o condiție necesară (nu și suficientă) pentru dobândirea unei vieți sufletești sănătoase. Rezolvarea problemelor prin eforturi proprii, declanșează dezvoltarea unor procese psihologice complexe care au ca finalitate formarea unei personalități puternice și armonioase. Se spune că un om a reușit să integreze corect în viața sa rezolvarea problemelor, dacă acestea s-au transformat din „poveri” sau „obstacole” în „provocări”. Astfel, orice problemă devine un mijloc de perfecționare continuă a sufletului, un prilej de verificare și dezvoltare a calităților psihice și spirituale, la fel cum obstacolele din arenă sunt pentru jocheu și calul său un mijloc de a-și etala măiestria și nu o sursă de stres și griji inutile.

2. Asumarea responsabilității

Rezolvarea problemelor presupune în mod obligatoriu luarea unor decizii. Iar luarea deciziilor aduce cu sine responsabilitatea. Adeseori căutăm ajutorul celorlalți nu neapărat pentru că nu am fi capabili să găsim singuri soluții, ci pentru că nu putem să ne asumăm responsabilitatea deciziilor care se impun. Dezvoltarea sufletului cere ca de la un moment dat încolo să fim capabili să ne asumăm responsabilitatea unor decizii din ce în ce mai importante și să acționăm fără a mai aștepta „încurajările” unuia sau altuia.

Asumarea responsabilității este și o problemă de creștere a puterii personale. Se observă cu ușurință că acele persoane care au o mare putere individuală sunt capabile să-și asume și responsabilități foarte mari. Asumarea responsabilității ne mai învață lecția detașării, a egalei distanțe față de eșec sau succes. Iar omul care a învățat lecția detașării putem spune că a învățat lecția fundamentală a vieții.

3. Munca dezinteresată

După asumarea responsabilității trebuie să învățăm să muncim dezinteresat sau, altfel spus, să facem fapte bune. Prin fapte bune înțelegem acele acțiuni prin care noi îi ajutăm în mod voluntar pe ceilalți să facă un lucru bun. În aceste acțiuni nu trebuie să fim nici constrânși și nici să ne gândim la o recompensă. Sunt fapte bune doar acele acțiuni complet dezinteresate, prin care am fost de folos cuiva într-un sens pozitiv. Atunci când binele celorlalți a devenit mai important decât binele nostru, înseamnă că suntem capabili să facem fapte bune sau să muncim dezinteresați. Realizarea constantă, zi de zi, a faptelor bune conduce la trezirea sufletului.

4. Afectivitatea și dragostea

În opinia mea, afectivitatea sau dragostea autentică apare numai și numai după ce am parcurs cu adevărat primele trei etape. Transformările interioare pe care le atragem odată cu parcurgerea primelor trei etape, vor aduce sufletul în starea în care să poată vibra pe frecvența iubirii. Chiar și așa, fără să ținem cont de toate observațiile anterioare, ne dăm seama că după ce binele aproapelui va conta mai mult decât binele propriu, abia atunci va putea să crească în noi afectivitatea și dragostea. Dragostea adevărată sau totală poate să apară doar în acele suflete care au ajuns la stadiul de a munci dezinteresat pentru aproapele lor. Dragostea sănătoasă apare numai și numai ca o consecință firească a nenumăratelor fapte bune realizate de noi și atunci când apare astfel, nu ne va mai părăsi niciodată.

5. Centrarea în inimă

Rezolvarea problemelor vieții, asumarea responsabilității față de deciziile luate și munca dezinteresată sau faptele bune ne pregătesc, după cum am văzut, pentru înflorirea iubirii în suflet. Etapa a patra este crucială, pentru că ea presupune apariția unor transformări profunde de ordin calitativ la nivelul structurilor psihomentale. Dacă parcurgerea primelor trei etape se bazează mai mult pe o serie de transformări „mecanice”, pe o aranjare corectă a diferitelor componente psihice și materiale, apariția afectivității va aduce cu sine o transformare de ordin calitativ.

Trăirea preponderentă a vieții din perspectiva iubirii presupune apariția și dezvoltarea unui nou centru de percepție a lumii. Mintea nu mai este suficientă acum, pentru că toate mecanismele ei de percepție se bazează pe faptul că realitatea ar fi o sumă de obiecte de sine stătătoare, în timp ce iubirea, vine și ne revelează taina că, în esență, toate sunt Una. Se va dezvolta treptat un nou centru de percepție a lumii pe care înțelepții l-au numit în mod generic „inimă”. Centrul ființei se va deplasa din minte în inimă. Aceasta este centrarea în inimă și se obține prin contemplarea interioară a iubirii.

6. Iubirea pură

Pe fondul centrării în inimă se produc o serie de transformări calitative ale iubirii. De la o iubire-relație, trecem către cea de a șasea etapă, aceea a iubirii ca stare. În etapa a patra, iubirea este în strânsă legătură cu lumea exterioară a obiectelor și a acțiunilor. Putem spune că ea este conexă lumii fenomenale. În etapa a șasea iubirea devine o stare, o formă de conștiință, un câmp de forță universală, conexă cu lumea pur subiectivă a spiritului.

7. Împlinirea sufletului

Focul iubirii pure, amplificat prin centrarea în inimă va „aprinde” sufletul. Așa cum căldura primăverii trezește la viață mugurii și împodobește Pământul, la fel, iubirea va conduce sufletul către Pomul Vieții. Trezirea sufletului este înflorirea spirituală, este cea mai înaltă împlinire, este începutul și sfârșitul oricărui drum. Înțelepții, preoții, poeții, artiștii geniali au afirmat de-a lungul veacurilor că omul doarme, că tot ceea ce trăiește este doar un vis și că datoria lui este de a se trezi. Desigur, s-a speculat în fel și chip somnul și trezirea omului. Din punctul meu de vedere contează doar faptul că sufletul trebuie trezit, trebuie adus la Viață și se pare că toată lumea este de acord cu acest lucru. Trebuie să avem curajul de a parcurge etapele prezentate mai sus fără să ne gândim la o recompensă și lumina spiritului ni se va dezvălui treptat, într-un mod unic, specific inimii fiecăruia în parte, tot așa cum soarele răsare lent și în fiecare zi altfel.

CUPRINS

Cuvânt înainte
Introducere
Rezolvarea problemelor
Asumarea responsabilității
Munca dezinteresată
Afectivitatea și dragostea
Centrarea în inimă
Iubirea Pură
Trezirea sufletului
Observații cu privire la „etapele trezirii sufletului”
Aplicații ale etapelor trezirii sufletului
Rezumat

5 Comments

  1. Cristian Ţurcanu

    Majoritatea cartilor mele pot fi gasite in format electronic pe googleplay sau googlebooks.

  2. MariaS

    Buna

    Imi puteti va rog spune daca cartile dumneavoastra se pot comanda de pe un site anume. Imi plac foarte mult gandurile expuse pe site si as dori sa intru si in lumea cartilor dumneavoastra un pic.

    Maria

  3. Aida Ivan

    Buna ziua,
    Ma intereseaza foarte mult cartile dvs si nu le mai gasesc nicaieri disponibile. Ma puteti ajuta?
    Va multumesc

  4. gabrielaC

    Sunt si eu interesata sa citesc cartile dumneavoastra. Unde le pot gasi?
    Din octombrie va rog frumos sa ma primiti si pe mine la cursurile de la scoala Petru Poni.

  5. Iliescu Mihaela

    Frumos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén