Tot ceea ce nu se află în echilibru stabil trebuie menținut prin intermediul unor forțe specifice. Echilibrul stabil este echilibrul natural, care există de la sine. În natură totul tinde mereu către acest echilibru stabil. În Univers totul se află în echilibru și orice perturbare ar apărea este integrată în cel mai scurt timp într-un nou echilibru natural. Nu la fel stau lucrurile și în ceea ce privește omul. Societatea se află într-un echilibru artificial, fiecare om în parte se află mai mereu într-un echilibru artificial, care trebuie menținut prin eforturi, adeseori foarte mari. O viață fericită se clădește pe găsirea unui echilibru cît mai natural.
Pe de altă parte, a căuta să rămîi mereu și mereu într-un echilibru foarte stabil, poate conduce la stagnare și inerție. Omul, prin natura lui trebuie să fie dinamic, să fie într-o continuă dezvolatare și acest lucru îl scoate periodic din starea de echilibru stabil. Capacitatea unui om de a se transforma depinde acum de abilitatea cu care își regăsește echilibrul, integrînd în viața sa noile evenimente, noile energii cu care a ajuns să interacționeze. Cu alte cuvinte, dezechilibrul în anumite limite este firesc și chiar necesar, însă pentru o evoluție sigură și o transformare eficientă, este necesar să nu depășim anumite limite în ceea e privește starea de dezechilibru, deoarece vor fi necesare apoi eforturi foarte mari pentru a-ți regăsi echilibrul interior.
Dacă viața noastră este în echilibru pe un vîrf de ac, atunci va trebui să facem mereu eforturi foarte mari pentru a nu o lăsa să se prăbușească. Cu cît este mai instabil echilibrul vieții cu atît sîntem mai departe de ceea ce sîntem cu adevărat. Cînd ceea ce faci este în concordanță cu inima ta, atunci viața pe care ți-o construiești este mai stabilă și nu are nevoie de intervenția noastră continuă pentru a o menține în echilibru. O viață echilibrată nu este o viață anostă, în care nu prea se petrece nimic. O viață echilibrată poate fi extrem de năvalnică, doar că tot ceea ce o compune are rădăcini adînci în suflet. Și dacă ceea ce există în viața ta are rădăcini adînci, atunci nu-ți mai este teamă că orice furtună o poate nărui. Sentimentul libertății provine și din senzația de siguranță, iar aceasta depinde de echilibrul vieții.
Lăsați din cînd în cînd lucrurile din viața voastră libere și vedeți care cad și care continuă să existe. Verificați din cînd în cînd de unde vin rădăcinile unui aspect sau altul din viața voastră și dacă ele nu vin din inima voastră, gîndiți-vă mai bine dacă le mai păstrați sau nu. Toate eforturile pe care le investiți în a construi o viață în echilibru pe un vîrf de ac nu se merită. Și așa totul este efemer, măcar înconjurață-vă de lucruri care să conteze pentru sufletul vostru, pentru că acestea vă pot oferi, pe lîngă bucurie, echilibrul atît de necesar înfloririi sufletului.
Și ca să ofer un exemplu elocvent să ne orientăm atenția către o viață construită pe minciuni. Cu cît ai mai multe minciuni la baza a ceea ce reprezintă viața ta, cu atît trebuie să faci eforturi mai mari pentru a păstra aparențele și echilibrul vieții. Toate aceste eforturi te vor sufoca la un moment dat. O minciună are nevoie de alte minciuni pentru a se putea susține și vei remarca treptat că cu cît ai mințit și te-ai mințit mai mult, cu atît ajungi să simți din ce în ce mai rar și mai puțin bucuria de a trăi. Ori de cîte ori ne deschidem către ceva nou, practic, perturbăm echilibrul vieții, însă un suflet puternic și o minte sănătoasă vor reuși să regăsească mereu și mereu echilibrul necesar, printr-o integrare cît mai adecvată a evenimentelor noi. Avem nevoie de echilibru pentru o viață sănătoasă și fericită, dar nu de stagnare și inerție. Astfel, numim echilibru în arta de a trăi capacitatea de a compensa în mod armonios nevoia de stabilitate cu nevoia de evoluție, tendința de a lua lucrurile așa cum sînt, cu aspirația de a te transforma.
Adi
Am ajuns pe aceasta pagina in speranta de a gasi un raspuns in cautarea mea de a gasi un echilibru.
Am ales in urma celor citite sa va convoc la o intalnire, doar daca doriti putem sa organizam o intalnire domnilor si sa dezbatem ca batranii de altadata aceste aspecte. Pentru aceasta propun douasprezece ore intr-o locatie pe care sa o consideram cu totii neutra si va voi da detaliile in eventulitatea unui raspuns ferm la aceasta invitatie. Numarul meu de telefon este 0722jjamma (tastatura alfanumerica).
Pana atunci…
Cristian Ţurcanu
Demar, eu nu scriu pentru scop terapeutic și cu atît mai puțin nu scriu pentru a „consilia” o femeie. Scriu pentru a transmite informație, scriu cu speranța că cei care citesc vor avea înțelepciunea de a folosi aceste informații, din propria mea experiență de viață, pentru a-și îmbunătăți propria lor viață și ființa lor proprie!
demar
Cristian
frumoasa scriere se vede ca sunteti manat de bune intentii si mai ales se vede ca puteti „consilia” fie ea si o femeie. Eu cred ca barbat fiind dvs rostul scrierii are rol terapeutic ptr o fata din anturajul dvs. Altfel de unde motivatia de a-l scrie?
Totusi echilibrul vine si din moderatia faptelor nu doar din ajustarea si interpretarea propriilor repere interioare. Echlibrul interiorizat idealizat aici depinde totusi de valurile care le creati prin faptele dvs, ptr ca acestea pot amplifica nejustificat dezechilibrele fie chiar si alte altora.
Daca sunteti cu adevarat credincios stiti ca bunele intentii sunt de multe ori un ambalaj care nu justifica faptele. Daca toti am fi mai putin egoisti gandindu-ne si la suferinta pricinuita ceilorlalti, ar fi mult mai putine „fapte” de justificat pe lumea asta.