Gînduri, păreri, idei, prejudecăți

Deoarece mintea este extrem de instabilă și are un grad ridicat de efemeritate, ea caută mereu să-și formeze o structură de rezistență din gînduri mai vînjoase, gînduri care să fie alimentate mereu și mereu cu energie. Dintr-un anumit punct de vedere, curgerea continuă a vieții este un motiv de stres pentru minte, iar conștientizarea faptului că propriile gînduri sînt mai volatile decît evenimentele vieții exterioare, determină o reacție contrară din partea minții, prin care ea urmărește să creeze senzația de „stabilitate”. Dacă prin natura noastră spirituală ultimă stabilitatea este dată de imuabilitatea conștiinței, în lumea  manifestării, stabilitatea este obținută prin conectare excesivă la ceea ce pare a fi mai solid în lumea exterioară, prin crearea unei inerții la orice transformare și prin atașamentul față de prejudecăți. Prejudecățile sînt șabloane mentale bine întipărite în structura noastră cognitivă pe care le folosim ca răspuns la stimulii proveniți din exterior sau la emoțiile din interior. Prejudecățile ajung să reprezinte un fel de reflexe condiționate, comportîndu-se ca o reacție cognitivă standard la stimuli similari cu cei care au condus la formarea lor. Prejudecățile, pe lîngă faptul că ne conferă o anumită senzație de stabilitate și o rezistență relativ mare la schimbări, au și un consum energetic redus. Munca minții este simplificată atunci cînd lucrează cu prejudecăți. Într-o anumită măsură ele sînt necesare, deoarece optimizează interacțiunea noastră cu mediul exterior, însă pe de altă parte, prejudecățile ne închid într-o realitate strîmtă și ne împiedică să mai fim cu adevărat spontani față de ceea ce apare nou în viața noastră. Dintr-un anumit punct de vedere, a redeveni copii înseamnă a renunța la prejudecățile pe care ni le-am format de-a lungul procesului de maturizare, să retrăim realitatea la prima mînă, să avem din nou senzația că privim o floare ca și cum ar fi prima dată cînd privim așa ceva. Toată savoarea vieții provine din această capacitate de a fi deschiși, de a trăi în prezent, de a reacționa la stimulii exteriori și interiori ca și cum ne-am întîlni prima dată cu ei. Dacă în trecut am fost învățați să avem o anumită reacție la unii stimuli, acum poate am reacționa altfel. Iată de ce este necesar să devenim mai flexibili la nivel mental, mai curajoși și deschiși sufletește, pentru a putea să ne bucurăm de toată bogăția vieții.

Cum se ajunge la o prejudecată? Mai întîi apar unele gînduri în minte legate de o situație sau de cineva. Apoi începem să ne formăm o părere în legătură cu acea situație sau acea persoană. Revenind asupra acestei păreri de mai multe ori, ea devine o idee, apoi se transformă într-o idee fixă și, în final, sfîrșește prin a deveni o prejudecată. Înainte de a se ajunge la așa ceva este necesar să vă informați cît mai bine, este necesar să vă verificați părerile și ideile pe care ajungeți să vi le formați vizavi de o situație sau o persoană anume. Dacă refuzați să vă documentați, să vă deschideți pentru a vă informa cît mai bine și din cît mai multe puncte de vedere cu privire la acea situație sau persoană este foarte posibil să ajungeți la o prejudecată. Problema este că după ce noi ne-am format o prejudecată despre o situație sau o persoană anume, chiar dacă primim alte informații nu mai putem renunța ușor la prejudecata pe care ne-am format-o. Einstein spunea ca „mai ușor dezintegrezi un atom, decît o prejudecată!” și spunea aceasta într-o perioadă în care chiar era dificil să dezintegrezi un atom. Prejudecățile sînt pentru cei mai mulți dintre noi propria închisoare în care ajungem să trăim. Ar fi minunat să începeți să vă reevaluați o serie de răspunsuri la stimulii interiori și exteriori, o serie din valorile care vă formează structura de rezistență a minții. Fiți deschiși și acceptați aceste reevaluări. Dacă ești în relație de cuplu de ani de zile și simți că s-a instalat o anumită rutină, caută să privești ființa de lîngă tine ca și cum ai privi-o prima dată. Caută să înțelegi tu însuți că omul de lîngă tine cu siguranță are încă multe mistere de descoperit. Nu mai porniți, iar și iar, în fiecare dimineața ca și cum ați ști deja totul despre omul de lîngă voi. Cu siguranță mai are încă multe mistere în grădinile sufletului său. Sigur i-ați găsit scînteia divină din el? Vă recomand să nu vă opriți din „cercetarea” omului pe care îl iubiți, pînă cînd nu ajungeți să-i vedeți „scînteia divină” ascunsă în el.

Cînd începeți să vă formați o părere despre ceva sau cineva, nu vă grăbiți. Confruntați propria părere cu a altora, documentați-vă mai bine și nu lăsați mintea să răspundă la acea situație cu un șablon gata confecționat, cu o prejudecată deja existentă în minte. De fiecare dată lucrurile sînt altfel, de fiecare dată simți viața mai intens, dacă o cercetezi îndeaproape și nu o judeci pe baza prejudecăților formate de-a lungul timpului.