Poate că cea mai mare problemă socială de oriunde din lume este aceea de a trezi în oameni responsabilitatea, dăruirea sau cel puțin corectitudinea. Din păcate, la noi, există un număr prea mare de oameni care sînt înclinați mai degrabă spre comoditate, lene, si ingeniozitate doar în a găsi soluții ca să trăiască pe spatele celorlalți. În anii 90 ne mîndream că avem în țară oameni foarte bine pregătiți în mai toate domeniile profesionale, aveam o clasă muncitoare bine pregătită profesional, aveam în general oameni de omenie, oameni gata să se ajute în mod corect unii pe ceilalți. Azi, cînd mai vorbesc cu unii sau alții care au dezvoltat o afacere îi aud plîngîndu-se că nu au oameni cu care să lucreze, nu mai există oameni capabili aproape în nici un domeniu și ce este mai rău, nu mai există oameni care să fie dispuși să învețe, să se pregătească profesional și să-și asume responsabilități nici măcar contra unor recompense semnificative. Sînt tot mai puțini astfel de oameni. În mai puțin de un sfert de veac s-au pierdut foarte multe din calitățile noastre ca popor și am împrumutat foarte mult din defectele și valorile altor etnii.
Cu toate acestea, fiecăruia dintre noi îi rămîne provocarea de a fi un om între oameni, de a trăi cît mai frumos și de a deveni un izvor de bunăstare, iubire, înțelepciune, frumusețe și omenie. Soluții există, informații există, mai trebuie doar imboldul lăuntric, ferm, de a deveni un om între oameni prin eforturi realizate cu responsabilitate și perseverență. Chiar nu-mi explic cum de am ajuns atît de repede să resimțim o așa mare lipsă de oameni, de oameni responsabili, dăruiți sau cel puțin corecți și cinstiți. Iubesc oamenii, mă bucură oamenii, cred în oameni, dar toate acestea pentru că mă străduiesc să văd partea bună din fiecare și să nutresc speranța că va veni și un climat mai prielnic pentru omenie.
Nevoia de oameni de calitate este una din conștientizările ultimilor trei săptămîni în care am fost în concediu și am întîlnit oameni și situații destul de diferite față de cele cu care mă întîlnesc în mod curent. Dacă eram adeseori tentat să cred că totuși sînt prea pesimiști cei care se plîng de lipsa de oameni de calitate am ajuns să mă întîlnesc în mod direct cu astfel de situații și să le dau crezare. Sînt un om care este foarte optimist în ce privește bunătatea oamenilor și m-am născut cu o înclinație foarte mare de a privi cu multă transfigurare oamenii, cu înclinația de a le acorda mereu foarte multă încredere și de a-i vedea capabili să manifeste cu predilecție omenia. Sper să-mi păstrez această calitate, dar mai mult sper că oamenii chiar vor fi frumoși, buni, omenoși fără a fi nevoie să-i transfigurăm pentru a-i vedea astfel.
Maria
Draga Ingerita :), eu trebuie sa va multumesc , caci rasfoind postari si comentarii de-ale voastre mai vechi, am gasit sensuri ce pana acum imi scapau, am primit raspunsuri la intrebari de mult formulate si am simtit pana la lacrimi cum se „ard” aspecte mai putin armonioase ale fiintei mele… Unii dintre voi, in frunte cu Cristian, ati atins inatimi spirituale la care eu, deocamdata, indraznesc doar sa aspir.
Incerc totodata sa nu ma iau nici prea in serios, caci Dumnezeu se joaca mereu si imi zambeste gales de dupa sau in interiorul fiecarei clipe 🙂 …
angelica
Maria! Ii iau de mina pe ceilalti si…iti multumim frumos….
Imi place cum zici : ” Draga Maria, fa-ti partea ta, restul lasa in seama lui Dumnezeu”.
Si tu ai un nume binecuvintat!
Multumesc….multumesc!
Maria
Va multumesc pentru urari,eu nu am mai intrat de cateva zile pe aici. Azi am vrut sa vad ce ne mai impartaseste Cristian si am dat de comentariile voastre. Micule Print, a fost o gluma faza cu piatra seaca, sper ca ai gustat-o. Si nu pot sa nu adaug la ideile tale,cu tot regretul ca inca este asa, ca avem exact acei lideri,acei conducatori pe care ii meritam. Cand se va produce un salt colectiv in constiintele noastre, cu siguranta vor veni cei adevarati, care ne vor reflecta calitatile si virtutile nou dobandite. Dar, ca in experimentul celor 100 de maimute, sa fim constienti ca oricare dintre noi poate fi cea de-a 100-a. Eu am un crez, mai nou, anume :” Draga Maria, fa-ti partea ta, restul lasa in seama lui Dumnezeu”.
Cristina,ma bucur sa te cunosc, eu sunt mai noua la comentarii,dar blogul il cunosc de mult. Angelica, numele te reprezinta 🙂
cristina
O lectie de viata.
Un om pios statea de vorba cu Dumnezeu si i-a spus:
– Doamne as vrea sa stiu cum e Raiul si cum e Iadul.
Dumnezeu l-a condus pe om catre doua usi.
A deschis una dintre usi iar omul a privit inauntru.
In mijlocul incaperii se afla o mare masa rotunda.
Pe masa se afla un vas mare cu tocana, care mirosea foarte bine si care l-a facut pe om sa ii lase gura apa.
Oamenii care stateau la masa erau slabi si bolnaviciosi.
Pareau a fi infometati.
Tineau linguri cu manere foarte lungi care le erau legate de brate si astfel putea ajunge la vas pentru a le umple cu tocana dar din cauza manerelor mai lungi decat propriile maini, nu puteau duce la gura lingurile pline.
Omul pios s-a infiorat la vederea suferintei lor..
Atunci Dumnezeu a spus: „Acum ai vazut Iadul”
Au mers apoi catre cealalata camera si au deschis usa : arata la fel ca si prima.
Se gasea acolo o masa mare si rotunda cu un vas mare de tocana care iti lasa gura apa.
Oamenii de la masa erau echipati cu acelasi gen de linguri dar acestia pareau bine hraniti si durdulii, radeau si vorbeau intre ei.
Omul pios a spus: „nu inteleg”…
„Este foarte simplu” a spus Dumnezeu. „Este nevoie insa de abilitate. Acesti oameni sanatosi au invatat sa se hraneasca unul pe celalalt, in timp ce ceilalti se gandeau doar la ei insisi”.
Micul Prinţ
N-am nimic împotriva prosperităţii,a dreptului divin, până la urmă, de a duce o viaţă îmbelşugată.
Din păcate,la noi,calea prin care unii au prosperat a fost una sălbatică.
Nu vreau să discut de politică sau de economie aici.Deşi, se subînţelege că despre asta e vorba.Sau cum spune Angi…ar fi atât de multe de spus.Lucruri sensibile…dureroase….
Mă rezum doar la a constata şi aminti unele defecte din comportamentul uman….invidia,lăcomia,trădarea,laşitatea.
Uite,am o explicaţie mai plastică…să ne imaginăm un grup de oameni înfometaţi.Să zicem 20.La un moment dat cineva le arată o cameră cu ziduri transparente din sticlă.În acea cameră este o masă cu 20 de scaune.Pe masă sânt aşezate 20 de farfurii…dar doar în două este mâncare….restul sânt goale.Li se spune că la un semn uşa camerei se va deschide,iar ei vor putea să intre.Cu toţii ne putem imagina ce va urma.Doar doi „norocoşi” vor apuca să mânânce….restul vor privi la ei.Există posibilitatea ca cei doi să împartă cu ceilalţi.Sau măcar unul dintre cei doi să facă gestul ăsta simplu,firesc…omenesc.
Asemuind situaţia poporului cu exemplul copilăresc de mai sus…se pare că noi nu am avut încă parte de un lider corect şi cu demnitate.
Iar Angi a sesizat bine…că cei buni pleacă sau stau cuminţi în colţişorul lor.
În occident există un test de evaluare a copiilor.Fără să ştie că sânt filmaţi copii sânt introduşi într-o cameră singuri…preţ de câteva minute.La fel…sânt puşi să aştepte la o masă pe care este pus( intenţionat) un platou cu dulciuri atrăgătoare(bomboane)…dar li se spune că nu au voie să ia nimic de pe platou.
Apoi psihologul pleacă într-o cameră alăturată şi urmăreşte pe monitor reacţiile subiectului(copilului adus la testare).
Foarte puţini rezistă tentaţiei şi după ce se asigură că nu sânt văzuţi bagă mânuţa în platoul cu bomboane şi haleşte iute două, trei.
La revenirea în cameră,psihologul întreabă copilul dacă a fost cuminte şi nu a luat vreo bomboană de pe masă.
Deşi majoritatea celor testaţi mint(de frica unei eventuale pedepse),ei se dau totuşi de gol prin gesturile trupului(de apărare…gesturi subconştiente reflexe).
Poate că şi la noi ar trebui asemenea testări încă din clasele mici.Şi în felul ăsta nu ar mai fi nevoie de supravegherea video a tinerilor ce dau examenul de bacalaureat.
Iar într-un târziu, vom fi capabili să nu ne mai furăm singuri căciula.
PS: M-am amuzat şi eu când am văzut cazul prezentat la tv cu acea bătrânică ce fusese convinsă de nepoată să facă striptease pe videochat….pentru un ban în plus.
Oare ce-o fi mai grav? Faptul că bătrânica aia şi-a arătat sânii ca să-şi rotunjească pensia amărâtă sau faptul că absolvenţii liceului sânt filmaţi la examen fiind din start suspectaţi că vor să copieze?!
angelica
Multumesc Cristianule! da….eu ma gindeam la cei care imita lenea si delasarea. Multi se copie in rau….zicind: Las” ca merge!
Ce n-as da sa fie toti oamenii buni ! dar eu …ii iubesc pe toti!
Si stii ce-am observat?
Bun sa fii si Bunul vine spre tine!
Cristian Ţurcanu
La multi ani Maria! Angelica, e bine sa fim unici, dar in virtuti trebuie sa fim egali si identici. In iubire, compasiune, daruire, bunatate, intelepciune nu-i nicio problema sa fim identici si sa ne copiem unii pe altii.
angelica
Ar fi atit de multe de spus…aici…din mai multe puncte de vedere.
Oamenii „buni” pleaca, rind pe rind, sau stau cuminti intr-un coltisor de lume.
Oamenii au uitat sa fie oameni! Au uitat sa se daruiasca. Au uitat sa se ofere voluntari. A invata …cred ca e o obligatie si nu o daruire siesi si celorlalti.
E la moda ” imitatul”, copiatul….patroni la fel, angajati la fel. Oamenii au uitat sa fie unici!
Micul Prinţ
Bună,Cristina!
În timp ce dialogam cu Maria,mă gândeam deja la posibila ta reacţie şi-mi ziceam în gând…„acum sigur o să o supăr pe Cristina…cu poziţia mea…aparent de „Gică contra”.
Uite…acum poate înţelege şi Draupadi ce înseamnă să fii Elveţia.
Te-am pus pe tine Cristina în ipostaza de a fi ca Elveţia,ca o punte a înţelegerii.
Dincolo de orice interes….ai fost nevoită să intervii…delicat…în dialogul cu Maria.Te-ai pus în locul ambilor, pentru că ai putut să ne înţelegi pe fiecare în parte…din experienţa ta.
Este o situaţie incomodă ce presupune mult curaj.Aparent poate fi luată drept laşitate.Eşti între două puncte de vedere diferite şi încerci să le găseşti un numitor comun.Ambele „tabere” vor să câştige.
Şi uite aşa ajung la completarea pe care am făcut-o la postarea lui Cristi…la cei ce se plâng că nu au oameni de calitate(educaţi,cu caracter,cinstiţi,corecţi)) cu care să-şi dezvolte afacerea.
Pentru mine explicaţia e simplă: au avut lângă ei oamenii potriviţi pentru afacere (altfel nu le reuşea) dar nu au ştiut cum să-i păstreze.Asta poate fi lecţia lor.Undeva au greşit, iar acum dau vina pe ceilalţi.
Ha ha ha….le-aş pune o oglindă în faţă!
Toţi greşim….mulţi greşesc, dar puţini au curaj să recunoască…e mai uşor să dai vina pe alţii.
În astfel de situaţii, se salvează doar aparenţele.Problemele rămân până când vor fi recunoscute.
PS: Cristi,tu nu ştii că în viaţă se plâng(se văicăresc) tot cei care au?!
Cei care n-au,nu se plâng….suferă şi tac.
cristina
…azi nu fac mare lucru in pagina aceasta ca si ‘scriitoare’, azi am intrat doar sa va spun cat de mult va admir replicile, filonul profund uman din care ati dialogat…cu mare grija la sufletzelul celuilalt…Micule Print….mi-ai lipsit…si tu stii…si intuiesc si de ce, darr!!! cu toata sensibilitatea manifestata din plin de catre tine, eu voi fi mai aspra sa te cert!…Vino, Micule Printz, nu ma …,nu ne uita! Impreuna putem sa trecem intr-o noua energie, intr-o noua paradigma a traitului a ceea ce proiectam! O dimensiune a lui Acum cu marketing corect…cacci ce ai sesizat si semnalat se petrece in unele cazuri-fara generalizare, corect!!!-…vorbesc de toate posturile expuse…si ca administrator de…., si ca Om care s-a pus mereu in locul celuilalt, si ca brat activ in demersul pt o noua calitate umana!
Te imbratisez Maria si iti daruiesc azi, de zi sfanta ceva drag inimii mele cu toata Iubirea: muzica …
http://www.youtube.com/watch?v=l5cF5GGqVWo
apoi..versurile mele… cu care sper sa rezonezi 🙂
Ireversibil drum de kamikaze…
Mi-s umezi ochii de campii in care
Ai inflorit pe seara, la apus;
Ma dor de departari imaginare…
Ma dor de floarea ce deja s-a dus…
Si te visez , desi ma uit la tine-
Iti plang comete-n gandul tau stelar…
Si te transform din lan de maci, iubite,
In diamantul unui inelar…
Stiu, nu am voie sa te port la mana,
Priviri straine…,dur m-ar exila!
Stigmatizata lumii, pentru tine,
Iubitul meu…, eu totusi ,…te-as purta…
Inflorescenta de trairi si raze
Sa te topesti, in sange sa-mi patrunzi!
…Ireversibil drum de kamikaze,
De ingeri si de ochii tai profunzi…
……………………………………………
Si ca sa saturi cerul gol de mine
Cand de senzatii trupurile mor,
Eu- sa arunc cu porumbei in tine,
Tu -sa arunci in Cer… cu zborul lor…
La multi ani, frumosii mei…All of you !
Micul Prinţ
Dacă făceam bani (din piatră seacă),eram un om bogat(material) şi probabil nu mai dădeam cu „pietre” pe pagina asta frumoasă de spiritualitate.
Eu nu mai caut demult…ceva anume…poate şi din cauză că m-am „edificat” (lămurit,luminat) că viaţa e frumoasă oricum….şi „cu” şi „fără” bani….dacă ştii cum să priveşti lucrurile.
Cam pe aici e secretul fericirii…pe care toţi îl caută(în afara lor) şi ar face orice să-l afle…şi eventual să-l posede.Aşa cum au procedat cu toate lucrurile din viaţa lor, de până atunci.confundând bucuriile trecătoare cu fericirea.
Uite,încep să filozofez şi nu-mi place
.
Cine sânt eu….să-mi dau cu părerea despre cel mai râvnit „lucru” din lume?!
PS: dacă fericirea ar fi o pâine aş împărţi-o cu toţi necăjiţii
…dacă ar fi un munte din aur l-aş da bogătaşilor.
Maria
Nu m-am suparat deloc, ce motive as avea? Pot accepta un punct de vedere diferit de al meu, exprimat intr-un limbaj civilizat . Daca rezonezi cu acest blog, imi inchipui ca esti un cautator sincer de informatie autentica. Poate ca te-ai confruntat,in marketing sau stiu eu ce alt domeniu, cu situatii neplacute care te indreptatesc sa gandesti asa, dar totusi eu consider ca e bine sa nu generalizezi. Oricum,vad ca te pricepi sa faci bani din…piatra seaca :))
Micul Prinţ
Maria, să ştii că după ce am criticat(constructiv cred sau sper…) marketingul, în general,mi-am dat seama că…poate pe undeva am greşit…şi chiar îmi părea rău.
Chiar mi-am zis…ce m-o fi apucat…iar am dat cu băţul în baltă.
Ha ha ha…nu ştiu…îmi cer scuze dacă ai luat-o personal.Îmi dau seama că nu te-ai simţit jignită…ori eşti foarte diplomată.
Pe de altă parte,aşa sânt eu….spun verde-n faţă ceea ce cred….ştiu că unora nu le place asta.
Uite…am înţeles că aici nu este tocmai locul în care să„ dai din casă” nişte secrete ale meseriei sau profesiei….şi mă abţin şi eu să mai critic. Oricum,tu ştii bine că excesele în orice domeniu…în cazul ăsta,marketingul…fac rău metodei în sine şi indirect celor ce o practică.
Pot să intru şi în detalii,să dau exemple concrete,ca să vezi că ştiu ce vorbesc….dar nu aici şi nu acum.
Legat de postarea lui Cristi…tocmai asta am vrut să scot în evidenţă….că în ultimii ani, noi românii, ne-am cam furat singuri căciula…între noi.Şi asta se vede la tot pasul.
Am vrut să fim ca ceilalţi din occident.Acum sântem.De ce ne mai plângem?
Ştim cu toţii că banii şi puterea schimbă firea oamenilor,le perverteşte sufletul.
Da…trăim într-o lume în care banul dictează…dar până la urmă sufletul contează.
Uneori mă simt vinovat(în sensul de caraghios) că-mi permit să râd( aici pe blog) când ştiu şi văd câtă suferinţă ne înconjoară.Asta nu înseamnă că mă prefac,să vă impresionez pe voi sau pe altcineva.
M-aş minţi singur!
Uite ca să vezi….dacă aş avea acum nişte pietre,nu le-aş arunca în cineva…ci aş căuta un vânzător de pietre şi l-aş convinge să mi le cumpere….în ciuda faptului că el are o carieră de pietre.
Ăsta da marketing!Buissness tată!
Ha ha ha ha ha….Costinel
PS. „ce ştie băăă,francezii ăştia?!!!
nişte ţărani!!”.
Maria
Micule Print, m-am amuzat citind comentariul tau care imi este adresat,ceea ce e un lucru bun, caci,asa cum spune V. Hugo, „rasul este ca soarele,alunga iarna de pe chipul oamenilor”. Totusi, nu cred ca e locul potrivit pentru acest gen de polemica, de aceea nu voi raspunde acestei provocari (oricum am senzatia ca ar fi timp si energie consumate fara rost). Eu am vrut doar sa multumesc cumva lui Cristi Turcanu pentru contributia pe care o aduce in viata unor oameni obisnuiti,asa ca mine. Consider ca in orice domeniu, omul sfinteste locul si in loc sa criticam de dragul criticii, putem fi o caramida pe care se poate construi ceva frumos si solid. Daca dai cu pietre, sa stii ca le voi folosi la edificiul meu 🙂
Micul Prinţ
Bine Maria,eu vă înţeleg şi pe voi,cei ce lucraţi în marketing,dar nu sunt de acord cu unele practici folosite în domeniul ăsta.
Mă refer desigur la marketingul agresiv sau de guerilă,cum i se mai spune.
Nu mai amintesc aici tacticile subtile de persuasiune şi de manipulare a ţintelor(cum le ziceţi voi).
Este incorect şi imoral….orice aţi spune.
De ce? Pentru că, încă, la noi în ţară, nu avem condiţiile civilizate,normale,de afară.O informare corectă a consumatorului.
Ştiu că ţine şi de mentalitatea românului…mai puţin educat…informat….dar voi tocmai acest aspect îl speculaţi.
Unii, nici măcar nu sunt ingenioşi şi practic copiază şi traduc mesajele unor reclame străine….un fel de copy paste.
În esenţă….marfa bună se vinde singură…nu are nevoie de reclamă.
Eu unul nu vă blamez.Ba chiar îmi pare rău pentru voi, căci aţi pierdut atâţia ani cu marketingul ăsta.
Ştiu că o parte din tine îmi dă dreptate….şi că…momentan nu vei recunoaşte asta pentru nimic în lume.
E greu să recunoşti că ai greşit.(pentru asta trebuie să fii puternic)E mai uşor să te minţi singur.Să clădeşti pe nisip.
Apropo,oamenii cu caracter aleg întotdeauna calea grea.Sau,mai degrabă,zic eu,….calea i-a ales pe ei.
Uite Maria cum văd eu treaba.Ţi-aş pune doar două întrebări la care să îţi răspunzi singură.
1. Eşti fericită cu munca pe care o faci acum?
2. Dacă mâine,ţi s-ar lua(ai pierde) tot ce este legat de această activitate,cum ai reacţiona?
Dacă vei fi sinceră cu tine însăţi, vei realiza că am intenţionat să te ajut…să priveşti lucrurile din afară.Pentru că bănuiesc că deja în mintea ta rulează gândul(fraza)….„ia te uită şi la ăsta!…se găsi el deşteptu’ să-mi dea mie lecţii?!! Cine s-o crede?!”
Vă pup şi vă îmbrăţişez cu drag pe toţi!
Costinel
Maria
Inteleg foarte bine cele afirmate in articol. Am o afacere care are ca fundatie caracterul, intr-un domeniu pe care destui il blameaza fara sa-l cunoasca :Network Marketing (marketing in retea). Am inteles,de-a lungul anilor,cat de greu este sa gasesti oameni de calitate. Dar ei exista, dovada ca am gasit cativa, in cei 11 ani de activitate. Si a meritat cautarea si pretul pe care l-am platit (dezamagiri, neseriozitate din partea multora etc). Suntem optimisti,eu si sotul meu,caci stim ca doar o masa critica de oameni poate produce un salt semnificativ in evolutie. Am mai inteles ca doar actionand la unison putem reusi. Blogul tau ma inspira foarte mult si afla ca si eu ma straduiesc sa inspir la randul meu si sa fiu un exemplu bun pentru toti oamenii din echipa mea. Deci, ceea ce dai tu aici se transmite mai departe,catre multi,in moduri adeseori nebanuite. Daca reusim sa atingem viata unui singur om intr-un mod benefic, cred ca putem spune ca nu am trait degeaba. Iti doresc toate cele bune si autentice!
Carmen
„Caut, nu ştiu ce caut. Caut
un cer trecut, ajunul apus. Cât de-aplecată
e fruntea menită-nălţărilor altădată!
Caut, nu ştiu ce caut. Caut
aurore ce-au fost, tâşnitoare, aprinse
fântâni – azi cu ape legate şi-nvinse.
Caut, nu ştiu ce caut. Caut
o oră mare rămasă în mine fără făptură
ca pe-un ulcior mort o urmă de gură.
Caut, nu ştiu ce caut. Subt stele de ieri,
subt trecutele, caut
lumina stinsă pe care-o tot laud.”
Lucian Blaga – Lumina de ieri
deci.. sa nu ne pierdem speranta..
Micul Prinţ
Salut Cristi!
Mă faci să râd….ha ha ha.
Care oameni de afaceri?!
Cei de care spui că au o afacere şi se plâng că nu găsesc oameni pe care să-i plătească să lucreze pentru ei….chiar şi pentru un salariu bun….au o problemă serioasă.
Pesemne că în toţi anii în care şi-au dezvoltat afacerea,şi-au construit inconştient un renume de oameni răi sau lacomi şi ciufuţi.Mi se pare normal ca acum,când au bani,să se plângă de lipsa de oameni (angajaţi bine plătiţi).Mai mult ca sigur, în activităţile lor din trecut, s-au comportat ca nişte stăpâni de sclavi.
Acum văd şi ei consecinţele faptului că au pus mereu pe primul loc banii (profitul) în detrimentul oamenilor pe care i-au exploatat.