Lună: octombrie 2011 Page 1 of 2

Voi relua astăzi cîteva idei valoroase din articolele mai vechi. Corelat cu articolul despre disciplină vă recomand cu multă hotărîre să vă alegeți măcar unul dintre exercițiile propuse de-a lungul timpului și să țineți cont de el, zi de zi, o perioadă mai îndelungată de timp.

Beți apă sănătoasă, cu o structură binefăcătoare. Depozitați apa în vase de sticlă. Consumați apă imediat după ce vă treziți și înainte de mese cu vreo jumatate de oră, dar după ce mîncați nu beți apă sau alte lichide timp de o oră sau două. Consumați, după cum vi se recomandă și prin spoturi publicitare de ceva timp, în medie, 2 litri de apă pe zi.

Priviți cerul cel puțin cîteva minute pe zi. Cînd mergeți pe jos opriți-vă pe o bancă și priviți cerul măcar vreo 3 minute. Faceți-vă timp cîteva minute ziua sau noaptea pentru a privi cerul. Cu siguranță veți găsi 5-10 minute pe zi pentru a privi cerul. Nu mai intru acum în detalii justificative, pentru că veți intui și singuri beneficiile unui asemenea exercițiu.

Zîmbiți și rîdeți mai mult. Aici chiar nu mai am nimic de adăugat! Zîmbiți și rîdeți cu poftă cît mai des.

Sper că v-am trezit apetitul să mai răsfoiți din cînd în cînd paginile mai vechi ale jurnalului. Cred cu toată ființa mea că bunătatea predomină în caracterul tuturor oamenilor. Într-un mediu impregnat de bunătate și bunăvoință se pot produce miracole. Guvernanții noștri tot caută soluții să asigure prosperitatea țării. Se tot gîndesc în ce domenii să investească sau cum să le facă profitabile pe cele pe care le avem deja. Dragi guvernanți și oameni politici investiți mai multă încredere în oameni și în educația lor. Ne mulțumim și cu o coajă de pîine dacă o putem mînca într-un climat de bunătate, sinceritate, iubire și într-ajutorare fraternă.

Orice transformare interioară are la bază disciplina. Creșterea puterii interioare se bazează pe disciplină. Înțelegem prin disciplină preocuparea de a respecta o serie de reguli sănătoase care să contribuie la afirmarea aspectelor benefice ale sufletului. Este ceva similar cu a avea principii, principii de la care să nu abdici indiferent de împrejurări. Orice om își poate crește puterea personală, dacă și numai dacă este capabil să se disciplineze. A fi disciplinat nu înseamnă neapărat a fi la locul tău, supus, ascultător așa cum în mod greșit ajungem să înțelegem disciplina în perioada copilăriei. Prin a fi disciplinat nu trebuie să înțelegem neapărat doar a fi cuminte, ci înseamnă a respecta o serie de reguli și principii sănătoase.

Fără disciplină sîntem sclavii propriilor gînduri și emoții, sîntem extrem de ușor de influențat. Fără disciplină sîntem ca frunzele în vînt, purtați de gînduri și emoții schimbătoare și mereu cu frica în sîn. Egoul oricăruia dintre noi se opune cu vehemență oricărei forme de disciplină. Și într-o oarecare măsură este justificată opunerea acestuia, pentru că adeseori disciplina a fost expresia unui regim tiranic sau am ajuns să o cunoaștem doar ca o impunere exterioară rigidă și absurdă. Însă egoul este dușmanul oricărei forme de disciplină, deoarece prin disciplină interioară, conștient asumată, omul se trezește, devine mai conștient, mai lucid, mai capabil să se cunoașscă pe sine însuși. Începeți exersarea disciplinei pentru a vă corecta un viciu, un defect, însă, treptat, sper să ajungeți la acea formă de disciplină care din punct de vedere spiritual înseamnă trei lucruri: 1. să poți să iei mereu decizii fiind cît mai conștient de tine însuți, adică să iei propriile tale decizii și nu doar să le împrumuți pe ale celorlalți; 2. să acționezi mereu fără a avea așteptări de la ceilalți; 3. să rămîi senin și calm indiferent de ceea ce îți aduce viața. Aceste trei reguli ar fi suficiente pentru a dezvolta o disciplină capabilă să te conducă la trezirea sufletului, la o adevărată cunoaștere de sine.

Disciplina este calea către propria noastră comoară. Cînd călătorești printr-un ținut necunoscut și periculos ai nevoie de disciplină pentru a-l putea străbate. Nimic măreț nu a fost obținut fără disciplină. Încetați să mai vedeți în disciplină doar o impunere exterioară care să vă îngrădească libertatea. Libertatea începe abia din momentul în care devii conștient de tine însuți, de ceea ce ești. Și nu poți să ajungi să afli cine ești cu adevărat fără disciplină interioară sau fără asceză. A susține un comportament la voia întîmplării doar în numele libertății este una dintre cele mai mari păcăleli ale omului. Nu ești liber pînă cînd nu afli cine ești cu adevărat. Întreabă-te zilnic: „Cine sînt eu dacă îi spun lui Dumnezeu Tată? Dacă Dumnezeu este Tatăl meu, mă simt eu Fiul Lui?” Dacă nu, atunci ar fi bine să fac tot posibilul să devin cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. A căuta să devii Fiul lui Dumnezeu înseamnă a trăi cu o disciplină interioară remarcabilă, disciplină care, în timp, chiar te va ajuta să devii ceea ce în esența ființei tale ești deja – Fiul lui Dumnezeu!

Credința este o putere tainică și atunci cînd prinde viață în sufletul unui om îl transformă pe acesta mai mult decît orice altă putere. În general, cînd vorbim de credință ne referim la credința în Dumnezeu, dar nu numai oamenii religioși pot beneficia de această putere tainică a credinței. Poți să manifești credință în orice, poți orienta această putere a credinței către orice obiect sau ființă, către orice există sau nu există. Spunem că avem credință, atunci cînd în pofida oricăror evidențe potrivnice ai încredere că lucrurile se vor desfășura așa cum trebuie. Au credință cei care sînt pe deplin convinși în inima lor că un anumit lucru este într-un anumit fel sau că lucrurile vor avea un anumit parcurs, chiar dacă deocamdată toate semnele arată că este imposibil. Au fost cercetători care au ajuns la descoperiri doar pentru că au îndrăznit să creadă. Au avut o credință de nezdruncinat în ideile lor și chiar dacă întreaga lume științifică le-a fost potrivnică, ei au izbîndit să găsească o cale să demonstreze ceea ce ajunseseră să intuiască și să simtă ca fiind real tocmai pentru că au fost ghidați de puterea credinței.

Nu crezi în Dumnezeu doar dacă te duci la Biserică și declari aceasta. Crezi în Dumnezeu atunci cînd în pofida oricăror evidențe potrivnice continui să crezi în bine. Puterea credinței se verifică atunci cînd tu continui să crezi chiar dacă toți îți spun că nu mai are rost, că lucrurile au intrat pe un alt făgaș și că nimic nu le mai poate schimba cursul. Rămîneți liniștiți în orice încercare a vieții pentru că dacă aveți credință știți în inima voastră că totul va fi bine și ceea ce se petrece, se petrece spre binele sufletului vostru. Aceasta este puterea credinței și cei care se bucură de ea sînt capabili cu adevărat de lucruri mărețe. Au credință doar cei care rămîn netulburați în fața oricărui obstacol, doar cei care continuă să creadă în ajutorul și bunătatea lui Dumnezeu în pofida oricăror aparențe potrivnice.

Oricine primește complimente se simte mai bine. Un compliment sincer, venit din partea unei persoane pe care o admiri are o putere tainică de alchimizare interioară, îmbunătățindu-ți tonusul psihic și chiar starea de sănătate. Există studii care au evidențiat că sistemul imunitar este strîns legat de starea noastră de bine și de confortul psihic pe care îl avem, iar complimentele ne creează întotdeauna o stare de bine și ne ajută să atragem în ființa noastră energii pozitive cu multiple efetcte benefice. Nu fiți zgîrciți cu complimentele! Nici să bagatelizați gestul de a face un compliment nu este bine, dar atît cît puteți fi de naturali și sinceri exprimați complimente pentru oamenii pe care îi întîlniți. Spuneți-le ceva frumos din adîncul inimii. Nu vă costă nimic, dar beneficiile pentru celălalt sînt foarte mari. Chiar și cei care spun că nu prea îi interesează complimentele și că acestea nu ar avea vreun efect asupra lor, totuși, efectele binefăcătoare ale unui compliment se resimt mai devreme sau mai tîrziu chiar și în cazul acestora. Sînt extrem de rari oamenii care să fie complet insensibili la un compliment.

Un singur compliment din partea unui dușman este mai puternic decît o mulțime de complimente din partea lingușitorilor, din partea celor care vor să ne cîștige bunăvoința. Chiar și complimentele de complezență sînt binefăcătoare, atît pentru cel care le primește cît și pentru cel care le oferă. Atunci cînd faci un compliment, cel puțin atît timp cît rostești cuvintele, gîndești pozitiv și atragi asupra ta gînduri pozitive, care îți vor îmbunătăți starea de bine.

Femeile vor înțelege mai bine valoarea ce vreau să spun aici. Bărbații vor trebui să-l citească de mai multe ori și chiar dacă nu îl înțeleg ar face bine să înceapă să facă mai multe complimente oamenilor cu care se întîlnesc zi de zi. Nu este suficient să faci complimente doar la sărbători. Fă complimente în fiecare zi și fiecare zi va deveni o sărbătoare!

Un om care gîndește emite în spațiu un cîmp mental. Această energie mentală se unește cu cele asemănătoare și chiar dacă doi oameni nu s-au întîlnit niciodată au comportamente asemănătoare. Aceste cîmpuri energetice mentale tind să devină treptat „entități”. O astfel de entitate energetică formată din gîndurile unui grup de oameni asemănători sau care au ceva în comun este numită egregor. Astfel, orice grup de oameni care au ceva în comun își formează propriul egregor. După ce egregorul devine destul de puternic, fiind alimentat în timp cu energie mentală de la oamenii care au intrat în acel grup, el începe să dobîndească o anumită autonomie și să-și ecxercite influența asupra celor care îl formează. Astfel, comportamentul unui om începe să fie influențat de egregorii grupurilor sociale din care ajunge să facă parte. Ca să fiu mai clar să dau cîteva exemple de egregori: orice categorie profesională își are propriul egregor, fiecare popor își are propriul egregor, fiecare etnie își are propriul egregor, fiecare familie își are porpriul egregor, studenții își au egregorul lor, elevii îl au pe al lor, șoferii au un egregor aparte, oamenii căsătoriți își au propriul egregor, îndrăgostiții lumii își au și ei egregorul lor ș.a.m.d.

Mai ales în cazul egregorilor cu statut vechi, infleunța lor asupra noilor intrați în grup este semnificativă. Astfel se explică de ce majoritatea oamenilor își schimbă comportamentul imediat după ce se căsătoresc sau la scurt timp după aceea. Intrînd în egregorul oamenilor căsătoriți imediat după semnarea actelor începi să fii influențat de egrogorul oamenilor căsătoriți și în comportamentul tău încep să se manifeste infleunțe care îți erau străine pănă să te căsătorești. Asemănător putem explica schimbarea de comportament a unui om imediat după ce se urcă la volanul unei mașini. Aproape că nu-l mai recunoști!

În concluzie, comportamentul nostru este puternic influențat de egregorii grupurilor din care ajungem să facem parte. Acum nu înseamnă că nu mai vrei să te căsătorești, pentru că egregorul oamenilor căsătoriți a ajuns atît de respingător și chiar nociv pentru suflet. Nu înseamnă că nu mai vrei să-ți iei permis de conducere pentru a nu intra sub influența egregorului șoferilor, egregor nu tocmai atrăgător. Putem să facem față influențelor negative ale egregorilor, păstrîndu-ne cît mai mult individualitatea. Ca șofer păstrează-ți pe cît posibil starea de pasager chiar și atunci cînd ești la volan. Dacă te căsătorești caută să-ți păstrezi cît mai mult din comportamentul de dinainte de căsătorie, de exemplu, modul de a vă apela reciproc. Orice situație de viață urmăriți să o treceți prin filtrul propriei voastre personalități și asumați-vă propriile soluții, nu faceți ceea ce face neapărat toată lumea care este căsătorită. Oricum, cred că și simpla conștientizare a faptului că unele modificări comportamentale vă sunt generate de grupurile din care ajungeți să faceți parte este un bun început pentru a face față influențelor negative ale egregorilor și să vă păstrați caracterul nealterat.

Una dintre obișnuințele rele de care este dificil să ne debarasăm este și aceea de a-i judeca pe ceilalți. N-am găsit nici un studiu pînă acum care să spună că, a-i judeca pe ceilalți ar fi ceva bun.

Problema este că dacă nu-i judecăm pe ceilalți ar trebui să-i iubim. Singura situație în care ne abținem de la a-i judeca pe ceilalți este atunci cînd îi iubim. Pe cel pe care îl iubești nu-l judeci deloc. A te deschide afectiv față de toți cei care te înconjoară este un lucru dificil și atunci preferăm să-i judecăm decît să-i iubim. Ori de cîte ori judeci, nu ești în iubire. Mai ales atunci cînd judeci pe bază de mimetism social sau pe baza unor date superficiale, a unor etichetări sumare, fără a cunoaște exact situația și omul pe care îl judeci, arăți prin aceasta că te afli departe de fluxul iubirii și că obișnuința de a-i judeca pe ceilalți este adînc înrădăcinată în tine.

În general, îi judecăm pe ceilalți pentru că ne simțim bine să știm că există oameni „inferiori” nouă. Nu prea acceptăm ușor ca cineva să ne fie superior. Dacă cineva dovedește prin anumite calități că este superior, primul impuls a-l multora dintre noi este acela de a-i căuta măcar un cusur, măcar un defect, care să-i știrbească valoarea, care să-l plaseze față de noii pe o poziție inferioară. De regulă nu ne simțim bine în preajma unui om valoros, superior, pînă cînd nu-i găsim măcar un aspect prin care să ne fie inferior. Ne simțim bine abia după ce putem spune ceva de genul: „Da, este inteligent, dar uite că e prea slab sau e prea gras sau n-are noroc în dragoste!” sau mai știu eu ce cusur îi găsim. Conștientizați-vă aceste obiceiuri și începeți să faceți ceva pentru a le transforma. Sînt păguboase tare de tot pentru visteria sufletului astfel de obiceiuri!

Este mai ușor să-i judeci pe ceilalți decît să-i iubești. Instinctiv omul este ca și apa – caută calea cea mai ușoară, calea minimului efort. Mergînd însă pe această cale nu poți să ajungi decît cel mult într-o groapă. Dacă vrei să te înalți trebuie să faci efortul de a transforma obișnuințele paguboase în calități cu adevărat divine. A nu-i mai judeca pe ceilalți este începutul iubirii și totodată al transformării autentice!

Unii sînt preocupați de bunăstarea lumii, alții de siguranța, salvarea sau spiritualizarea ei. Un loc aparte îl au cei ce se gîndesc la fericirea lumii. Chiar și egoiștii contribuie la fericirea lumii, fiind ei înșiși cît mai fericiți. De fapt, nu poți să te gîndești să contribui la fericirea lumii fără să fii tu însuți mai întîi fericit. Iată ceva ce ar putea să facă fiecare în parte. Să creștem cantitatea de fericire pe plan mondial.

Periodic citesc despre rezultatele unor studii sociologice care își propun să măsoarea nivelul de fericire din lume. Ultimul studiu îi situează pe cei din Danemarca printre cei mai fericiti pămînteni. Un astfel de studiu oare chiar măsoară nivelul de fericire al oamenilor? Cu ce am fi noi mai nefericiți decît cei din Danemarca? Din punctul meu de vedere nivelul de fericire este invers proporțional cu cantitatea de gînduri legate de lucrurile exterioare mărunte cum ar fi cele ce țin de subzistență. Cu cît ne gîndim mai mult la acțiunile pe care le facem zilnic pentru a subzista în această lume cu atît avem senzația că am fi mai puțin fericiți. Desigur, subzistența trebuie rezolvată de către fiecare în parte, dar obișnuiți-vă să dezvoltați și altfel de gînduri, gînduri luminoase, gînduri mai vaste decît Cerul, gînduri legate de sufletul și spiritul vostru dacă vreți să vă simțiți fericiți.

Danezii nu sînt mai fericiți decît alții pentru că ar fi mai bogați și își procură mai ușor tot felul de lucruri, deoarece alte studii spun că oamenii din Qatar sînt cei mai bogați de pe Pămînt. Dacă fericirea ar fi strîns legată de bogăție, așa cum cred majoritatea romînilor, ar fi trebuit ca și studiul legat de fericire să-i situeze pe cei din Qatar pe primul loc mondial la fericire. Iată că lucrurile nu sînt corelate. Avem și zicători de genul „banii nu aduc fericirea!” și cu toate acestea cînd îi întreb pe oameni de ce nu sînt fericiți ei învocă motive legate de bani și tot felul de lucruri mărunte. Danezii sînt mai fericiți din alte motive decît cele legate de prosperitate materială. Poate sînt mai educați, mai civilizați, mai puțin înnegurați dacă vecinul și-a luat ”merțan”, dacă ei nu și-au luat nu știu ce lucruri etc. etc. Nivelul de fericire depinde de gîndurile bune pe care le avem. Pentru a crește nivelul de fericire trebuie să  corectăm modul de a gîndi, iar a pentru a gîndi corect nu trebuie să fii bogat, este suficient să ai bun simț.

În ultima vreme multe dintre virtuți au cam intrat în derizoriu. De cînd comunicăm mai ușor la nivel global și lucrăm în multinaționale, o serie de valori tradiționale au început să devină tot mai firave. Iubirea a intrat în derizoriu, o întîlnim pe buzele tuturor, dar în tot mai puține inimi. Instituția prieteniei  s-a erodat și ea de cînd cu listele de „prieteni” din messenger și de pe rețelele de socializare, „prieteni” legați între ei doar de un clik. Chiar și omenia a intrat în derizoriu ca să nu mai vorbim de credință, smerenie, bunătate. Îcepem să trăim într-o lume tot mai confuză în privința valorilor. Dar ceea ce s-a perimat cel mai mult de vreo 20 de ani încoace este onoarea. Aproape că nu mai există noțiunea de promisiune, de „a-ți ține cuvîntul dat”. Iată un bun subiect de studiu pentru sociologi și psihologi. Ce mecanisme s-au deteriorat în oameni, de nu mai sînt capabili să-și țină promisiunile? Ce s-a atrofiat în noi sau între noi de nu mai avem simțul onoarei?

Chiar dacă părem de modă veche, „trecuti” și „învechiți”  eu vă recomand să fim oameni de onoare, să învățăm să facem promisiuni în cunoștință de cauză, iar promisiunile făcute să fie respectate. Dacă ne-am dat cuvîntul, atunci să ne ținem de el. Acolo, în acea promisiune, este o parte din sufletul nostru, sa nu-l lăsăm să ajungă în noroi!

Un filosof român, Constantin Noica, spunea la un moment dat că omul poate ierta relativ ușor greșelile altuia, dar nu-i poate ierta că este fericit. La prima lectura nici n-am realizat ce vrea să spună. Cum adică nu-i poți ierta cuiva faptul că este fericit? Se pare că sînt totuși oameni – și nu puțini – care nu se simt bine dacă îi văd pe ceilalți fericiți! Cît de întunecat poți să fii încît să nu suporți să vezi oamenii fericiți!? Mi-am zis că probabil este doar o figură de stil a unui filosof, apoi m-am gîndit că este totuși vorba de Constantin Noica, iar el nu prea s-a jucat cu figuri de stil, a fost un filosof oarecum trist, n-a prea glumit la viața lui. Apoi m-am gîndit că așa erau lucrurile în perioada în care a trăit, cu tot zbuciumul comunisto-securist, al unor vremuri prea ușor îngropate în uitare. M-am gîndit și la situația în care, dacă ar trăi astăzi, ar mai spune acele cuvinte?  Și mi-am dat seama că încă ar fi actuale observațiile sale. Chiar și astăzi oamenii pot ierta greșelile cuiva cu ușurință, dacă îl văd trist, îndurerat, căzut la pămînt sau pe patul de moarte, dar nu-i pot ierta greșelile cuiva atît timp cît îl văd sănătos și fericit, ba faptul că îl văd fericit îi înverșunează și mai mult.

Invidia arată întotdeauna doar neputința celui care o manifestă. Sîntem teribil de invidioși pe cei ce reușesc să fie fericiți, deoarece prin realizările lor, ei ne arată cît de neputincioși sîntem noi înșine. Și în general nu prea vrem să se vadă neputințele noastre! Grele obiceiuri să iertăm doar pe cel căzut la pămînt, să fim invidioși pe fericirea celorlalți! Dacă duceți povara acestor obiceiuri faceți ceva să scăpați de ele cît mai curînd. Aici, în sufletul nostru trebuie să facem ordine, nu în lumea exterioară. Aici în noi înșine este izvorul tuturor virtuților, nu în lumea exterioară! Cînd vom înțelege prioritatea lucrurilor!? Dacă trupul ți-l poate răni oricine, sufletul nu ți-l poate răni nimeni fără acordul tău! Ești pe deplin responsabil de interiorul ființei tale! Tu decizi dacă vrei să fii smerit sau orgolios. Tu decizi dacă vrei să fii un om care admiră virtuțile oriunde le vede sau preferă să fie invidios. Tu alegi dacă vrei să fii ranchiunos sau iertător!

Faptul că nu vorbesc despre politică sau situația economică a vremurilor în care trăim chiar nu înseamnă nici pe departe că aș fi rupt de realitate. Este plină mass-media de aceste „realități” care conform modei actuale sînt văzute din perspectiva greutăților și a problemelor de tot felul. Realitatea mass-mediei este o marfă ieftină, destul de distorsionată și pur și simplu nu mă interesează. Realitatea nu este cea descrisă de televiziuni, radiouri și ziare. Realitatea este ceea ce simți în sufletul tău în clipa aceasta și în locul în care te afli. Realitatea este ceea ce se petrece acum nu ceea ce s-a petrecut sau se va petrece. Realitatea este întotdeauna individuală și subiectivă. Fiecare își are propria lui realitate. N-am apă caldă de cîteva săptămîni, dar aceasta nu înseamnă că a venit sfîrșitul lumii. Abia am ce să mănînc, dar aceasta nu mă împiedică să simt bogăția lumii și frumusețea lumii. Singura priză asupra realității este aceea în care nu te conectezi la realitate doar prin intermediul gîndurilor. Adevărata priză asupra realității nu este aceea care se bazează pe informații din lumea exterioară. Realitatea este dată și de ceea ce simți de ceea ce trăiești acum și aici nu numai de ceea ce gîndești despre evenimentele exterioare. Realitatea nu este doar ceea ce se află în habitatul tău. Lărgiți-vă orizontul! Priviți cerul exterior și interior! Lucrurile parcă nu mai sînt chiar atît de catastrofale. Învăluiți de mister ne umplem de o speranță luminoasă și caldă.

Îndrăzniți să zîmbiți mai mult. Chiar nu contează dacă ți-e foame – zîmbește! În timpul celui de-al doilea război mondial în Franța s-a facut un studiu pentru a se vedea cam cît rîde un om pe zi. Au ajuns la concluzia că un om rîdea atunci cam 40 de minute pe zi. În anii 80 s-a reluat acest studiu și s-a constatat că oamenii rîdeau cam 10 minute pe zi. Oare astăzi la ce rezultat am ajunge dacă s-ar relua acest studiu? Crezi în frumusețe și bunătate Omule, chiar dacă „știrile” lumii nu vehiculează decît gînduri întunecate. Este adevărat că nu sînt vremurile cele mai propice pentru a zîmbi, pentru a fi fericiți, dar sînt vremurile cele mai propice pentru a ne maturiza sufletele, pentru a ne exprima atașamentul față de ceea ce este bun și divin continuînd să rîdem, să ne simțim fericiți în acest Univers misterios și profund al realității lui Dumnezeu.