Lună: noiembrie 2011 Page 1 of 2

Unii se nasc prea tîrziu alții prea devreme. Eu cred că nici măcar nu m-am născut unde trebuie, d-apăi să mai fiu și în concordanță cu vremurile. Cu gîndurile și speranțele mele, cu simțămintele și visele mele nu prea reușesc să mă încadrez în spațiu și cu atît mai puțin în timp. În partea dreaptă a titlului acestui blog sînt scrise cîteva cuvinte, cuvinte definitorii, cuvinte cheie a ceea ce vor să exprime articolele scrise. Dacă nu le-ați cititi pînă acum mutați cursorul puțin mai sus. Ce scrie acolo? – iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie. Cică ar fi fost mai bine dacă în loc de smerenie aș fi scris șmecherie! Așa îmi spunea cineva acum cîteva luni. Oare chiar atît de mult să fiu de defazat față de vremurile în care trăiesc?

 Iubire dacă ai și e suficient să-ți faci viața frumoasă, să te mîntuiești. Iubirea!  Eterna iubire! Eternul mister! Mereu prezentă, mereu prea puțină!

 Înțelepciune am reușit să adun cît de cît. Mi-am dat seama de aceasta în ultimii ani, pe măsură ce am realizat că de fapt nu știu mai nimic.

 Credință ne trebuie mereu, nu putem să mișcăm nici un deget dacă nu avem credința că îl putem mișca. Chiar și cît un bob de muștar dacă este, mută și munții din loc! Mereu vîrful de lance, deschizătoare de drumuri – credința! Mereu ultima care piere prin forma ei particulară de manifestare – speranța.

 Frumusețe nu știu cîtă am. Nu știu dacă am un simț estetic sănătos. În seara aceasta am fost la spectacolul One man show al lui Dan Puric și dacă nu aș fi avut locuri pe mijlocul rîndului aș fi plecat repede. Dezamăgitor! Desigur, vorbesc pentru mine. Am mai avut în ultimii ani și alte dezamăgiri asemănătoare legate de artă. Ca atare, ori am eu o problemă cu simțul estetic, ori trebuia să mă nasc în alte vremuri.

 Putere ai doar dacă ai deja din cele enumerate mai sus. Ai iubire – ai și putere. Ai înțelepciune – ai și putere. Ai credință  – ai putere din plin. Ai frumusețe – ai putere, măcar atît cît să fascinezi! Fără iubire, înțelepciune, credință, frumusețe nu vei vedea nici cea mai firavă urmă de putere. E adevărat că poți să ai iubire de arginți, poți să ai înțelepciune doar pentru a fi „descurcăreț”, poți să ai credință în orice, nu neapărat în Dumnezeu, dar numai dacă crezi în ceva ai și putere.

 Smerenie au doar cei puternici. Ca să poți să cunoști smerenia e musai cumva să devii mai întîi un om puternic. Cu cît ești mai puternic cu atît poți să pătrunzi mai adînc în smerenie, dar este adevărat că există și riscul de a te fura demonii mîndriei atunci cînd începi să prinzi gustul puterii. Cineva care este puternic prin iubire nemăsurată, înțelepciune profundă, credință de nestrămutat, frumusețe angelică, putere divină poate să cunoască și să exprime într-un mod sublim smerenia. Iubirea, înțelepciunea, credința, frumusețea, puterea pot să crească prin eforturile tale pînă la un punct de la care nu se mai pot dezvolta fără să adaugi smerenia. Dacă atunci cînd își ating vîrful splendorii, virtuțile enumerate mai sus, nu reușești să adaugi smerenia, ele vor începe să scadă și chiar te vor răvăși. Este periculos să dezvolți prea multă putere dacă nu simți că înțelegi smerenia. Este bulversant să iubești din tot sufletul tău, dacă nu ții aproape de tine smerenia. Este ridicol să te bazezi pe frumusețe, dacă nu ai trezită în tine smerenia. Chiar și înțelepciunea este posibil să te răstoarne, conducîndu-te pe căi întunecate, dacă nu ți-ai luat ca sprijin bastonul smereniei.

Iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie – arta de a trăi! Sînt scrise bine așa cum le-am scris. Nu trebuie înlocuit nici un cuvînt, nu sînt în afara vremurilor dacă le promovez și cred cu tărie în ele. De fapt, toate acestea sînt în afara oricărui timp, nu doar în afara vremurilor de astăzi. Nu țin să fiu în concordanță cu vremurile, ci cu eternitatea! Rămîn fidel virtuților chiar dacă scriu doar pentru vreo cîteva zeci de persoane.

Pe drumul vieții este bine să ne oprim uneori și, contemplativi, să privim unde sîntem, cine sîntem, încotro ne îndreptăm. Și nu mă refer doar la faptele mari. Nu trebuie să facem aceasta doar atunci cînd viața ne aduce în cale probleme mari, decizii importante. Este necesar zi de zi să ne obișnuim să spunem din cînd în cînd STOP. Să ne oprim atunci corpul și mintea și în tăcere să ne privim. Cît de importantă este pentru noi acțiunea pe care tocmai o facem în acel moment? Cît de importantă este acea acțiune pentru ceilalți? Clipele pe care le avem sînt extraordinar de prețioase. Întrebați-vă din cînd în cînd dacă acțiunea pe care o realizați chiar merită să-i oferiți din clipele vieții voastre? „Merită această acțiune să o inserez în tabloul vieții mele?” – ați putea să vă întrebați atunci.

Într-un serial de comedie (Seinfeld) am văzut următoarea scenă: o femeie constatase că au dispărut de pe piață niște bureței pe care îi folosea ca metodă contraceptivă. Deoarece mai avea o rezervă limitată a început să-i folosească cu mult mai multă atenție. Bărbatul pentru care ar fi folosit un astfel de burete trebuia să treacă tot felul de probe, trebuia să-l merite cu adevărat. Desigur, a fost o scenă comică, dar este foarte multă înțelepciune aici. Clipele vieții sînt mult mai valoroase decît niște bureți contraceptivi. Merită să le irosiți pe orice acțiune care vă apare în cale? Fiecare clipă este unică și, mai ales, fiecare clipă se consumă, indiferent dacă sînteți sau nu angrenați într-o acțiune. Pentru a învăța să apreciați valoarea clipelor este necesar să spuneți din cînd în cînd STOP și să vă întrebați dacă merită sau nu să consumați clipele vieții voastre cu ceea ce tocmai faceți în acel moment. Întrebați-vă dacă nu cumva ați putea să faceți altceva mai bun pentru sufletul vostru! Cînd te oprești nu se oprește și timpul, dar măcar începi să-i cunoști valoarea!

În timp ce am scris acest articol m-am oprit și m-am întrebat dacă merită să-l scriu. Voi ce părere aveți? Ar fi fost mai bine să spun NU? Voi v-ați întrebat dacă merită să-l citiți? Dacă ați ajuns pînă aici fie nu v-ați întrebat, fie ați avut un răspuns afirmativ. Și într-un caz și în celălalt vă mulțumesc!

Un cîștig al țărilor occidentale este acela că nu s-au mai războit între ele de mai bine de jumătate de veac. Majoritatea occidentalilor s-au născut și au crescut pe timp de pace. Acest lucru poate crea însă o percepție eronată a faptului că nu ai mai avea de dus nici un război, că nu mai există dușmani. Cu toții avem de dus totuși micile sau marile noastre bătălii cu dușmanii vieții și ai Spiritului. Mulți sînt prinși în bătătlia cu bolile, mulți sînt prinși în bătălia cu sărăcia. Însă nu la aceste bătălii vreau să mă refer acum, ci la acelea ale tuturor, la bătăliile pe care le are de dus orice om în fiecare zi, indiferent dacă este bogat sau sărac, sănătos sau bolnav. Iar aceste bătălii sînt acelea pe care le purtăm împotriva dușmanilor Spiritului, împotriva duhurilor rele. Cu toții avem de luptat cu minciuna, cu lenea, cu orgoliul, cu lăcomia, cu răutatea și așa mai departe. Fiți mereu vigilenți și urmăriți să cîștigați cît mai multe bătătlii împotriva acestor dușmani. Trăim vremuri în care se duc confruntări de anvergură mitologică între Bine și Rău, chiar dacă majoritatea dintre noi avem senzația că trăim vremuri de pace. Fiecare la locul lui trebuie să lupte de partea Binelui și să-și cîștige propriile bătălii împotriva răutății, minciunii, orgoliului, lăcomiei etc. Susțineți binele, cinstea, smerenia prin toate faptele, vorbele și gîndurile voastre și astfel se poate clădi o lume mai bună, o lume în care să predomine Virtuțile, o lume în care îngerii să se simtă ca acasă! Fiți vigilenți, fiți curajoși fiți mereu de partea Binelui! Nu vă cere nimeni fapte eroice, nu vă responsabilizează nimeni cu salvarea lumii, însă puteți ajuta la aceasta, cîștigînd propriile bătălii împotriva viciilor, împotriva dușmanilor bunului simț. Chiar avem de dus aceste lupte și orice înfrîngere ar trebui să ne mobilizeze și mai mult. Prea multe înfrîngeri repetate vor face să coboare asupra noastră, răutatea, tristețea, boala sau chiar moartea. Fiți vigilenți și nu vă lăsați niciodată învinși de orgoliu, gelozie, invidie, pasiuni oarbe, lăcomie, lene sau altele de același fel. Procedînd în acest mod, nu numai că vă veți clădi o viață luminoasă și fericită, dar veți contribui la permanentă luptă pe care o are de dus Binele împotriva Răului.

Probabil că cea mai directă cale către sufletul nostru și al celorlalți este aceea de a mulțumi. Manifestarea recunoștinței este una dintre calitățile omului îmbunătățit, dar totodată este și calea cea mai la îndemînă pentru a ne îmbunătăți. Permanent avem cui și pentru ce mulțumi. Putem găsi cu ușurință o grămadă de motive pentru care ar trebui să mulțumim. Mulțumiți cu sinceritate pentru tot ceea ce primiți, chiar și pentru cele mai neînsemnate lucruri. Mulțumiți pentru că puteți să mergeți, să vedeți, să auziți ș.a. Mulțumiți pentru hrana pe care ați mîncat-o, mulțumiți pentru faptul că puteți mînca. Mulțumiți pentru că aveți bucuria de a folosi internetul, mulțumiți pentru că sînteți vii. Mulțumiți direct celor ce vă oferă ceva bun sau mulțumiți măcar în gînd celor ce nu le puteți exprima în mod direct mulțumirea. De exemplu, ai participat la un spectacol care te-a bucurat – mulțumește în gînd tuturor celor care au făcut posibilă realizarea acelui spectacol. Ai găsit ceva bun pe internet, mulțumește celor care au creat acel ceva, care te-a ajutat și te-a bucurat.

Cu cît veți mulțumi mai des cu atît se va trezi mai mult în sufletul vostru o stare de recunoștință pentru tot ceea ce aveți și sînteți și astfel bucuria de a trăi va deveni din ce în ce mai durabilă și mai intensă. Secretul fericirii se află în starea de mulțumire interioară. Desigur, starea de mulțumire interioară nu trebuie să vă conducă la o complacere în mediocritate sau lîncezeală. Starea de mulțumire interioară trebuie să fie rezultatul unei înțelegeri superioare a faptului că ai permanent ceea ce îți este necesar pentru evoluția sănătoasă a sufletului tău. Poți căuta să obții luna de pe cer și în același timp să ai o stare interioară de mulțumire. Chiar dacă visele tale cele mai profunde nu au șanse să se împlinească, cu toate că acționezi permanent în vederea realizării lor, în sufletul tău poți să fii pe deplin mulțumit.

Este foarte importantă pentru dezvoltarea armonioasă a sufletului să obținem o stare interioară de mulțumire, indiferent cît de efervescentă este căutarea noastră de a avea noi și noi realizări. Starea de mulțumire se obține mulțumind.

Vă mulțumesc pentru că ați citit aceste rînduri!

Mă întreb uneori de ce nu facem din Pămînt un tărîm paradisiac? De ce visăm cu toți să ajungem în Rai în loc să ne preocupăm să creăm Raiul aici? De ce să ne bazăm pe lumea de dincolo, în loc să facem ca această lume să fie mai rîvnită decît cele mai strălucitoare paradisuri? Am avea această putere? A transforma lumea în Paradis nu este chiar imposibil. Am avea multe mijloace la dispoziție, nu ne-ar trebui decît bunăvoința de a acționa cu toții în această direcție – să transformăm Pămîntul în Rai.

O povestioară care vroia să scoată în evidență diferența dintre Rai și Iad relata următoarele: „Un suflet își întreabă Îngerul care este diferența dintre Rai și Iad? Îngerul îî răspunde că mai întîi îi va arăta cum este în Iad și apoi cum este în Rai. Dacă nu va înțelege din ceea ce îi va arăta, atunci orice cuvinte ar fi de prisos. Îl duce mai întîi în Iad. La o masă oamenii așteptau să primească mîncarea, însă pe masă erau tacîmuri cu cozi foarte lungi. Cînd le-a fost adusă mîncarea, oamenilor de la masă le era imposibil să o mănînce din cauza tacîmurilor care aveau cozile foarte lungi. Astfel, apăreau vaietele suferinței. Erau înfometați chiar dacă aveau mîncarea în fața lor! Nu se puteau hrăni pentru că regulile stricte spuneau că nu pot mînca decît cu tacîmurile din fața lor. Apoi l-a dus pe sufletul nostru din poveste în Rai și spre mirarea acestuia oamenii care așteptau să primească mîncarea aveau pe masă același tip de tacîmuri cu cozi foarte lungi. Sufletul chiar și-a exprimat mirarea: „Dar nu văd nicio diferență. Iată că și aceștia au același tip de tacîmuri și aceleași reguli de a nu se putea hrăni decît cu ajutorul acestora!” Îngerul i-a spus: „așteaptă și ai să vezi diferența.” După ce li s-a adus mîncarea, folosindu-se conform regulilor de tacîmurile cu cozi foarte lungi, fiecare om de la masă își folosea lingura ca să-l hrănească pe cel din fața lui. Astfel se puteau hrăni, hrănindu-se unul pe celălalt. Sufletul nostru a înțeles care este diferența dintre Iad și Rai. Diferența o face compasiunea. Preocuparea de a-i ajuta pe ceilalți, de a face ceva pentru binele celuilalt, fără a te gîndi la vreo recompensă este cheia unei societăți în care sufletul se poate dezvolta și își poate afla mîntuirea. Compasiunea este una dintre virtuțile omului îmbunătățit și o putem defini ca imboldul sau elanul interior constant de a-i ajuta pe ceilalți. Într-o societate în care predomină comportamentul bazat pe compasiune virtuțile vor înflori și sufletele de asemenea!

În aparență lumea în care trăim funcționează pe baza compasiunii. Oricît de mult ne-am mira, societatea contemporană funcționează pe baza compasiunii, adică a preocupării de a-i ajuta pe ceilalți. Avem ajutoarele sociale, avem Ministerul sănătății pentru a-i ajuta pe cei bolnavi, avem Ministerul de interne pentru a-i proteja pe ceilalți, avem Ministerul Justiției pentru a se face dreptate celor oropsiți, avem Ministerul Educației pentru a-i ajuta să se dezvolte și să se integreze în societate pe toți oamenii. Cuvîntul „ministru” nu înseamnă altceva decît „servitor”, sau cel puțin aceasta îi era semnificația la origini. Dacă prin compasiune înțelegem preocuparea constantă de a-i ajuta pe ceilalți, luînd în considerare toate aceste cosntrucții sociale, putem spune că trăim într-o lume în care compasiunea excelează. Întreaga lume funcționează pe baza compasiunii! Și mă întreb atunci, de ce nu putem spune că sîntem pe Pămînt ca în Rai? De ce ne mai plîngem de lipsa bunătății, a bunului simț ca să nu mai vorbim de lipsa compasiunii însăși? Eu însumi am tot scos în evidență prin scrierile mele nevoia de bun simț și educație, nevoia de iubire și într-ajutorare între oameni. Avem instituțiile, dar ele au fost corupte pînă în măduva oaselor. Avem cadrul exterior cu fațadă de compasiune, dar pentru că nu putem spune că viața pe Pămînt este ca în Rai, înseamnă că în realitate toate aceste cosnstrucții sociale au fost deturnate de la scopul lor. Democrația este falsă, compasiunea este falsă, egoismul este în floare, prostia este în floare (de fapt prostia nu putem spune că este în floare pentru că ea deja a dat rod și este coaptă de-a binelea!). Dacă instituțiile statului, construcțiile care se află la baza organizării sociale sînt corecte, cel puțin din punct de vedere declarativ, atunci înseamnă că oamenii care activează în aceste instituții au o problemă! Și această problemă este una singură EGOISMUL, la care se mai adaugă uneori prostia!  În loc să-și dezvolte puterea de a iubi, ei își dezvoltă iubirea de putere! Și atunci vin eu și alții ca voi care atragem din cînd în cînd atenția asupra nevoii de a crea cadrul necesar dezvoltării armonioase a sufletelor.

Avem nevoie de compasiune și putem începe exersarea acesteia față de cei apropiați nouă. Fiți compasivi cu frații și rudele voastre, fiți mereu preocupați să faceți ceva pentru ceilalți și aveți încredere că alții vor face pentru voi ceea ce veți avea nevoie exact atunci cînd veți avea nevoie. Alegeți-vă măcar un om pe care să-l ajutați cu înțelepciune în mod constant, fără a aștepta nici o recompensă în schimbul ajutorului pe care i-l oferiți. Singura recompensă să fie mulțumirea sufletului că ați făcut un bine pentru cineva.

Un aspect esențial în evoluția noastră îl reprezintă atenția. Capacitatea de a menține mintea focalizată cu scopul de a percepe și eventual de a susține un anumit proces, fenomen sau obiect este numită atenție. Omul nu poate realiza aproape nimic fără atenție. Orice activitate am avea de desfășurat, ea ne solicită atenția. Atenția la rîndul ei este susținută de intenție și de voință. Există două tipuri de atenție. Atenția de scurtă durată și atenția de lungă durată. Atenția de scurtă durată este comună tuturor oamenilor într-o măsură mai mare sau mai mică. Atenția de lungă durată este mai rar întîlnită. Atenția de scurtă durată ne ajută să trăim de azi pe mîine. Atenția de lungă durată este necesară pentru oricine aspiră să atingă un ideal, pentru oricine aspiră să realizeze lucruri de amploare. Pentru a putea împlini un vis este necesar să avem atenție de lungă durată, adică să avem permanent în minte ceea ce vrem să obținem. Acum, chiar în acest moment ești conștient de visul tău cel mai profund? Ai măcar o parte a atenției focalizată asupra visului tău? Sînt puțini oameni care au această capacitate de a rămîne măcar cu o parte din ființa lor mereu și mereu focalizați pe visul, idealul sau țelul către care aspiră.

Pentru că atenția este o calitate absolut necesară, atît viețuirii cît și realizării de performanță, ea a mai capătat un sens pentru noi românii. Fără o „atenție” bine plasată ici colo, la momentul potrivit nu prea reușești să obții mare lucru în viață. Cel puțin așa cred majoritatea conaționalilor noștri. Oriunde este necesară o „atenție” sau cel puțin o mică „atenție” nu strică nicăieri pe unde ai de deschis o ușă. Interesant cum de a căpătat cuvîntul atenție semnificația unui gest de corupție. Cert este că fără atenție chiar nu poți să realizezi nimic în viață. Acum depinde de fiecare în parte la care tip de atenție se gîndește atunci cînd aude această afirmație!

Voi cum faceți cînd sînteți pe punctul de a vi se împlini un vis din categoria: „prea frumos ca să fie adevărat!”? Ce fel de emoții vă cuprind atunci? V-ați observat cum reacționați în astfel de situații? La mine pot să spun că apar emoții intense. Foarte multe emoții. Și toate aceste emoții scot la iveală trăsături de caracter care se află dincolo de controlul și cenzura minții obișnuite. În astfel de situații pot apărea surprize: oameni cunoscuți ca fiind optimiști pot să arate în pragul împlinirii unui vis că de fapt sînt sceptici sau, dimpotrivă, oameni cunoscuți în mod obișnuit ca sceptici pot arăta un optimism foarte intens în pragul împlinirii unui vis.. Oamenii calmi pot deveni agitați și invers. Oricum în fața unei situații de genul „prea frumos ca să fie adevărat” iese la lumină o parte mai profundă a sufletului nostru și ne putem cunoaște astfel mai bine.

Am fost de multe ori în pragul împlinirii unui vis fără ca acesta să ajungă să se împlinească. Cu toate acestea continui să visez! Cîndva poate voi reuși să rostesc – „atît de frumos și atît de adevărat!”.

Chiar și numai cînd le pronunțăm numele ființa noastră se umple de gingășie, sensibilitate, lumină și bunătate. Mai reali decît cuvintele, mai ușor de văzut decît aerul și mai aproape de noi decît mîngîierile așa sînt Îngerii Domnului. Ne însoțesc și ne inspiră mereu să facem ceea ce este bun, rabdă ori de cîte ori facem prostii si nu încetează să spere că vom deveni mai buni. Ei sînt cei care continuă să creadă în noi, chiar și atunci cînd, pînă și noi înșine, ne-am pierdut încrederea că am mai fi buni la ceva. Îngerii sînt cei care ne susțin în orice faptă bună pe care o facem cu dăruire. Îngerii sînt cei la care ne gîndim extrem de rar și cu toate acestea ei nu încetează să se gîndească la noi. Mulțumiți-le din cînd în cînd! Mai mult decît credeți, ei sînt prezenți în viața noastră și ne susțin chiar și atunci cînd orbiți de ignoranță facem fapte rele. Bînecuvîntați sînt îngerii lui Dumnezeu, bînecuvîntați sînt cei în viața cărora comuniunea cu îngerii este vie!

Trebuie să învățăm să ne asumăm cu mult curaj responsabilitatea generată de faptele proprii. Ori de cîte ori greșim prima reacție este să dăm vina pe altcineva sau pe altceva. Dacă fiecare om ar începe să devină mai responsabil chiar și în cele mai mici aspecte ale vieții sale, ar crește astfel nivelul de responsabilitate la nivel social și s-ar transmite un comportament bazat pe responsabilitate chiar și instituțiilor statului. Asumarea responsabilității propriilor fapte ar trebui învățată prin orice mijloace și la orice vîrstă de către toți oamenii. Măcar față de tine însuți trebuie să ai discernămîntul și capacitatea de a recunoaște o greșeală și de a căuta apoi să remediezi pe cît posibil situația. Măcar față de tine însuți trebuie să oprești tendința de a căuta scuze și de a da vina pe tot felul de factori externi. Dacă ajungi la concluzia că ai făcut o greșeală din cauza unor factori externi nu mai apare apoi imboldul de a remedia situația.

Nici a cădea în extrema cealaltă, a poverii autoînvinovățirii, nu este bine pentru că nu rezolvi nimic așa. Ne trebuie onoare, curaj pentru a ne asuma greșelile și apoi acțiuni adecvate pentru a le remedia. Fiecare la el acasă este dator să dezvolte acest tip de comportament. Nu trebuie să așteptăm să fie mai întîi ceilalți rsponsabili. Poate vi se pare  un vis imposibil, însă lucrurile mari se bazează pe cele mici. Vă spun că nu trebuie să așteptăm ca oamenii politici să ne vindece societatea în care trăim. Așa ceva nu va fi posibil niciodată! Nu guvernanții ne vor vindeca societatea, nu instituțiile statului vor reuși să ne vindece societatea de bolile care au atins-o în ultima vreme, în special corupția și fuga rușinoasă de responsabilitate. Noi, oamenii de rînd, oamenii mărunți putem provoca o răsturnare a situației în sensul unei vindecări sociale miraculoase, dacă am învăța să ne asumăm responsabilitatea, să trăim cu onoare și bun simț acolo unde sîntem în ficare zi a vieții noastre.

Se vorbește mult despre necesitatea de reformare a Justiției. Se vorbește întruna de ani de zile despre faptul că Justiția ar fi coruptă, că Poliția nu și-ar face datoria etc. etc. Ceea ce nu înțelegem însă este faptul că acestea sînt efectele bolilor sociale cu care ne confruntăm și nu cauzele lor. Dacă am avea oameni mai educați nu s-ar ajunge la situația de a corupe un polițist sau un judecător. Dacă am avea oameni mai educați infracționalitatea ar fi foarte scăzută. Dacă am avea oameni cu onoare, ar recunoaște greșelile pe care le-au făcut cu bună știință și ar suporta consecințele, nu ar căuta să corupă în stînga și-n dreapta doar pentru a scăpa basma curată. Am mai scris în vreo două articole despre lipsa onoarei și consecințele ei. Lipsa valorilor universal valabile într-o societate conduce la îmbolnăvirea ei, iar o societate bolnavă devine un mediu toxic chiar și pentru oamenii care vor să trăiască în conformitate cu valorile umane și spirituale etern valabile, în orice sistem social sau spiritual. Chiar este necesară o mai bună educație și dezvoltarea unui sistem social care să permită creșterea bunului simț.