Lună: septembrie 2012

Este foarte dificil să te definești. Orice ai spune că ești, simți că mai rămîne ceva care face parte din tine și nu a fost cuprins în ceea ce tocmai ai afirmat că ești. Nici o definiție a propriei tale ființe nu poate fi completă. Oricît de multe ai adăuga la ceea ce crezi că te definește, mereu va rămîne ceva ce nu poate fi cuprins, nu poate fi numit, nu poate fi arătat. Iată de ce cred că, practic, este imposibil să te caracterizezi, este imposibil să spui că ești așa și așa sau că tu nu ești așa și așa. Oricît de multe dureri am fi adunat în suflet nu sîntem acele dureri. Oricîte bucurii am trăit nu sîntem acele bucurii. Nu sîntem doar suma faptelor noastre. O știm cu toții, chiar dacă, din comoditate, ajungem să ne definim unii pe alții în funcție de faptele pe care le realizăm.

Ar fi bine să petrecem zilnic ceva timp pentru a contempla ceea ce simțim că sîntem și nu putem defini. Să ne îndreaptăm iar și iar gîndurile către această parte a ființei noastre care, deși este, nu putem spune ce este. Să observăm cum ne însoțește în tot și în toate ceva misterios, ceva care ne susține în tot ceea ce facem. Să observăm, măcar din cînd în cînd, modul în care ne simțim uneori destul de departe de ceea ce cred ceilalți că am fi, să conștientizăm cît de dificil le este celorlalți să ne simtă și să ne înțeleagă cu adevărat. Avem în noi ceva profund misterios, de necruprins cu mintea.

Adeseori mă simt foarte departe și de laude și de critici. Simt că ele nu definesc decît o fărîmiță mică de tot din ceea ce simt sînt. Iată de ce pot să rămîn senin și în fața succesului și în fața eșecului! Succesul sau eșecul faptelor mele nu definesc decît o mică parte din ceea ce știu că sînt. Am ajuns să simt aceasta tot mai mult, pe măsură ce am căutat să contemplu cu mai multă atenție acea parte din mine, pe care nu reușesc să o cuprind în cuvinte. Am înțeles cu timpul că nu trebuie să ne străduim să definim ceea ce simțim că sîntem în adîncul ființei. Este suficient să ajungem să conștientizăm că dincolo de tot ceea ce credem că sîntem, rămîne o parte din ființa noastră care nu poate fi cuprinsă în cuvinte, care nu poate fi definită, dar care există cu adevărat și ne însoțește în tot și în toate. Aceasta este calea sau doar începutul drumului către propria ființă. De aici vine neprevăzutul, de aici vine mirarea, de aici vine bucuria și, dacă sîntem atenți și urmărim unde se duce fericirea cînd se retrage din viața noastră, după ce a strălucit o vreme, o să vedem că tot aici se refugiază și ea, în această parte a ființei pe care, deși ajungem să o simțim, nu o putem cuprinde cu mintea.

Din punct de vedere social este foarte importantă acea parte a fiecărui om, care poate fi definită, cunoscută, caracterizată. Dar pentru fiecare dintre noi ar trebui să conteze mai mult partea inefabilă a ființei și a ființelor din apropierea ta. Procedînd astfel vom fi mai lenți în a judeca, vom fi mai reținuți în a reacționa la faptele și vorbele celorlalți, vom fi mai senini și mai puternici, știind că, chiar dacă s-ar dărîma toate realizările noastre, tot ar rămîne ceva, care nu poate fi distrus de nimeni și de nimic. Acest sentiment, cum că avem în lăuntrul ființei noastre ceva ce nu poate fi atins de faptele nimănui, ceva ce nu poate fi distrus nici măcar de faptele noastre, ar trebui să ne confere o stare de siguranță și fericire. Merită să trăim în așa fel încît să facem să conteze mai mult această parte a ființei noastre, decît aceea care se poate exprima prin fapte, vorbe și gînduri.

Atunci cînd te străduiești din răsputeri să faci ca lucrurile să iasă bine, parcă atunci merg din ce în ce mai prost. Străduința nu este întotdeauna o calitate. Ea arată un om capabil să realizeze eforturi, dar totodată poate arăta un om cu o vedere îngustă. Atunci cînd simți că trebuie să faci eforturi foarte mari pentru ca anumite lucruri să meargă bine, trebuie să te gîndești dacă nu cumva ceea ce îți dorești tu în legătură cu acele lucruri este departe de cursul natural al evenimentelor, nu corespunde ritmurilor și aspirațiilor celorlalți. A te strădui, de exemplu, să faci ca o relație să meargă bine, poate fi o calitate, poate arăta că ești un om capabil de eforturi și sacrificii, dar totodată poate arăta că ești într-o relație care nu corespunde aspirațiilor comune. Atunci cînd trebuie să te străduiești foarte mult pentru ca anumite lucruri să fie așa cum le dorești tu, poate arăta că nu ești în concordanță cu realitatea, că nu ai suficientă flexibilitate și adaptare sau că nu ești în locul potrivit. Desigur, este minunat cînd vrei să păstrezi anumite principii și valori sănătoase și faci eforturi pentru a nu a abdica de la ele, însă aceasta eu o numesc stăruință și ține totuși de o altă ordine a vieții, aici este vorba de un alt plan, ceva mai înalt și în acest plan este bine să facem toate eforturile de care sîntem capabili, pentru a dezvolta principiile și valorile spirituale sănătoase, atît în interior cît și în exterior.

Prin aceste rînduri vreau doar să vă atrag atenția asupra faptului că atunci cînd vă străduiți prea mult ca unele lucruri să fie doar așa cum le doriți, este posibil să greșiți. Fie trebuie ajustată viziunea dumneavoastră asupra acelor lucruri, fie acele lucruri nu merită să fie menținute la un anumit nivel, doar datorită eforturilor dumneavoastră. A fi un om care se străduiește nu este neapărat o calitate. A fi un om care face eforturi constante pentru a fi în concordanță cu valorile și principiile sănătoase ale sufletului este altceva, aceasta este o calitate. Atunci cînd eforturile noastre nu sînt orientate în direcția potrivită, chiar dacă sînt mari, nu reprezintă neapărat un lucru bun, ba chiar dimpotrivă. Este bine să rețineți că atunci cînd unii oameni se străduiesc din răsputeri sa facă în așa fel ca lucrurile să meargă bine, mai ales atunci pot să greșească. De exemplu, cînd te străduiești prea mult să faci ca invitații de la o petrecere de-a ta să se simtă bine, mai ales atunci poți să-i derutezi și să-i faci să se simtă stingheri și lucrurile să iasă prost. Atunci cînd te străduiești prea mult ca cineva să te accepte, poți să obții rezultatul contrar și să-l îndepărtezi și mai mult. Această formă de străduință nu ajută și nu vă va face viața mai frumoasă și sufletul mai sănătos. Lăsați lucrurile care țin de lume, să meargă în ritmul lor natural. Eforturile pe care le faceți în viață trebuie să fie orientate în primul rînd pentru a vă transforma pe voi înșivă, pentru a vă cunoaște mai bine și pentru a face în așa fel încît să vă înflorească sufletele. Restul, se adaptează de la sine la frumusețea dumneavoastră interioară. Singura direcție în care merită să te străduiești este aceea a propriei transformări și chiar și atunci cînd vezi că străduința este prea mare, trebuie să te gîndești dacă ești totuși pe calea potrivită, la locul și momentul potrivit.

Pentru ca să nu mă înțelegeți greșit, voi sublinia totuși că eforturile sînt necesare în viață și adeseori trebuie să facem eforturi foarte mari, chiar supraeforturi, dar pentru ca eforturile noastre să ducă la rezultate pozitive, trebuie ca ele să fie în armonie cu voința lui Dumnezeu, altfel este doar străduința noastră de a ne impune propriul punct de vedere și acest lucru nu poate duce la rezultate bune, nici pentru noi, nici pentru ceilalți.

Nu ne costă absolut nimic, dar ne poate aduce beneficii uriașe. Nu avem nevoie de nici o investiție străină sau autohtonă pentru a deveni extrem de bogați, admirați, apreciați și căutați de tot restul lumii. Putem deveni, fără a cheltui nici un leu, o sursă de bogăție pentru toți ceilalți. Avem nevoie doar de ceva mai multă inimă! Avem nevoie doar de ceva mai multe gesturi de iubire, de ceva mai multă înțelegere între noi. Cu ceva mai multă tandrețe și o fărîmă de compasiune, putem deveni izvor de bogăție pentru întreaga lume. Niciunde nu este mai bine de trăit decît acolo unde inima se simte în siguranță și liberă. Niciunde nu este mai frumos decît acolo unde inima poate înflori în voie. Niciunde nu te simți mai bine decît acolo unde ești iubit și poți să iubești la fel de liber pe cît de ușor poți să respiri. Nu ne costă nimic să fim mai înțelegători unii cu alții. Nu ne costă nimic să lăsăm bășcălia de o parte și să ne iubim unii pe alții sau măcar să ne respectăm. Nu ne costă nimic să punem ceva mai multă inimă în tot ceea ce facem. Nu ne costă nimic să fim mai tandri, să ne amintim mereu de iubire, cînd sîntem împreună să ne gîndim mai mult la nevoile celuilalt decît la ale noastre. Putem deveni o mare putere, dacă înțelegem că este nevoie doar de ceva mai multă inimă. Vă las ca exercițiu de imaginație să vedeți cam cum ar arăta relațiile voastre și viața socială în ansamblu, dacă am avea cu toții ceva mai multă inimă. Cam cum ar arăta oamenii noștri politici, dacă ar avea ceva mai multă inimă!?

Este dificil și oarecum utopic să vorbim despre o artă de a trăi într-o țară în care nivelul de educație a scăzut foarte mult. A face o artă din modul în care trăiești, a deveni o mîndrețe de om, presupune un nivel ceva mai ridicat de educație și nu mă refer la erudiție, ci la bun simț. Promovabilitatea foarte redusă la examenul de bacalaureat este un indicator al disfuncționalității sistemului educațional din România. Se caută soluții, iar ceea ce se vehiculează acum cu bacalaureatul profesional sau diferențiat nu este altcevea decît o scădere a baremelor. Nu se pune problema creșterii nivelului de educație, ci scăderea gradului de dificultate al examenelor și astfel ne vom lăuda peste un an sau doi cu o creștere a promovabilității. Vă spun însă că, micșorarea gradului de dificultate sau a condițiilor de supraveghere în vederea înlesnirii fraudelor, va determina o scădere și mai mare a interesului pentru a învăța din partea elevilor.

Ideea este că omul vremurilor noastre nu mai este de calitate. Un om de calitate este responsabil, un om de calitate este învațat să facă eforturi, să se autoperfecționeze, sa facă sacrificii pentru a deveni mai bun, un om de calitate este onest. Pentru că ne doare să recunoaștem în mod oficial realitatea, faptul că am devenit o nație cu un înalt nivel de nesimțire și prostie, dar cu pretenții de oameni nobili, tot pornim de la premisa că avem un nivel de conștiință ridicat, că sîntem mereu animați de sentimente înalte, că sîntem oameni de bun simț, că sîntem preocupați de binele celorlalți și așa mai departe. Pornind de la astfel de premise nu facem decît să ne amăgim și să ne ascundem în spatele unor cifre statistice sau a unor realități scriptice poleite, cosmetizate, umflate ca să dea bine ca imagine. Este necesar să recunoaștem faptul că nivelul de nesimțire a devenit extrem de ridicat, chiar îngrijorător și pune în pericol însăși siguranța statului. Este necesar să recunoaștem că înainte de toate trebuie să ne educăm, să reînvățăm din valorile umane fundamentale, înainte de a dispărea cu totul. În fiecare om există încă o tendință naturală de a fi om de omenie, manifestînd respect și responsabilitate, dar acum la modă este șmecheria, grosolănia, nesimțirea, tupeul. Acestea cică ar fi devenit valorile care pot asigura succesul în viață! Sînt conștient de faptul că oricine ajunge să aibă cît de cît succes, trece prin tot felul de lupte și este angrenat în tot felul de lupte cărora nu le poate face față fără a avea o doză de cinism sau „șmecherie”. Știu că realitatea este cu totul alta decît aceea din filmele romantice sau chiar și decît aceea afișată public de către oamenii de succes! În culisele oricărui om de succes există multe lucruri negre, sînt multe bătălii care trebuie duse, sînt multe lucruri neortodoxe cărora, oricît de bine ar fi intenționat trebuie să le facă față prin mijloace mai puțin ortodoxe. Acestea sînt însă problemele unei minorități. Îngrijorătoare este problema majorității care se confruntă de la an la an cu o scădere a valorilor, cu o disoluție a calităților umane fundamentale, cu o deteriorare îngrijorătoare a calității caracterelor. Pe mine nu ma îngrijorează foarte multe faptul că există absolvenți de liceu care nu pot să facă operații aritmetice de bază (înmulțire, împărțire) cu numere mai mari de două cifre, pe mine mă îngrijorează faptul că din educația lor a dispărut respectul, responsabilitatea, bunul simț, compasiunea, grija față de aproapele ș.a.m.d. Chiar este cumva cutremurător faptul că nici Biserica nu mai reușeșete să facă față nevoii de educare a oamenilor în spiritul unor valori umane fundamentale. Am visat în ’89 libertatea, ne-am înfruntat cu tancurile pentru a o obține și ne-am ales cu un libertinism păcătos și dezumanizant.

Începe în curînd un nou an școlar și în preuniversitar și în mediul universitar. Continuăm nepunticioși să punem în mișcare un sistem rablagit, un sistem lipsit de valori și mijloace fundamentale, un sistem aproape inutil dacă nu chiar dăunător. Cine va avea curajul să propună un alt mod de educație, cine va avea puterea să redea oamenilor șansa de a învăța să devină în primul rînd oameni? Din punctul meu de vedere nu te naști om, ci devii om. Nu este suficient să te naști ca om, este necesar să evoluezi către condiția de OM. Și aceasta se face într-un mediu sănătos printr-o educație adecvată. Din păcate societatea, statul nu are responsabilitatea de a ne ajuta să devenim oameni, altfel am avea un minister al valorilor umane fundamentale. Responsabilitatea aceasta ne revine fiecăruia, în mod individual. Și sînt de admirat oamenii care trăiesc după un sistem de valori sănătos în astfel de vremuri. Cei care ajungeți să citiți aceste rînduri, chiar și din întîmplare, aveți șansa de a vă numi oameni, dar este necesar sa deveniți mai vii, mai buni promotori ai unor astfel de valori pentru cei din imediata voastră apropiere. Nu este suficient sa fii bun pentru tine, trebuie sa devii bun și pentru ceilalți. Orice contribuție la educarea oamenilor, în spiritul valorilor fundamentale umane, este binevenită și necesară!

Nu contestă mai nimeni că actualmente omul beneficiază, datorită progresului științific, de o ameliorare a condițiilor de viață. Timpurile actuale ne-au adus destul de multe beneficii, dar au facut totodată să dispară unele lucruri și, mai ales, unele atitudini excepționale comune mai tuturor oamenilor nu cu mult timp în urmă. O pierdere semnificativă din punctul meu de vedere este conștientizarea totalității. Nu cu mult timp în urmă omul era conștient de faptul că trăiește într-un univers finit. El cunoștea granițile lumii, putea să înglobeze în mintea sa, chiar dacă era rudimentară din anumite puncte de vedere, întreaga lume. Un om care trăiește cu conștiința totalității, un om care înglobează în conștiința sa întreaga lume își trezește astfel conștiința transcendentă, devine conștient de acea parte a ființei sale prin care există dincolo de lume, dincolo de spațiu și timp. În vechime, cu ocazia anumitor sărbători anuale, erau repovestite miturile cosmogonice și astfel cel care le asculta reușea astfel să înglobeze în ființa sa măruntă întreaga lume.

Astăzi, aproape că nu mai există această conștiință a totalității. Aproape nimeni nu mai integrează în conștiința sa întreaga lume, întregul Univers. Trăim cu o conștiință limitată și ne-am resemnat copleșiți în fața imensității și complexității universului. Perspectiva totalității, integrarea întregii creații în propria conștiință este totuși o modalitate benefică și totodată necesară pentru a ne menține sufletul sănătos și luminos. Imaginați-vă din cînd în cînd că puteți vedea întreaga planetă, întregul sistem solar, întreaga galaxie, întregul Univers. Realizați această cuprindere  a totalității și urmăriți să simțiți ceea ce trezește în sufletul vostru perspectiva întregului Univers. Nu este necesar să ajungeți pe stația orbitală sau pe Lună pentru a cuprinde în „vederea” voastră imaginea întregii planete. Puteți să faceți aceasta cu ochiul minții. Dacă te familiarizezi cu această perspectivă a totalității trezești în tine rezonanța cu starea de unitate, te simți întreg, complet și chiar începi să simți că omul este făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, fiind o imagine a totului. Problemele curente ale vieții de zi cu zi capătă cu totul altă pondere atunci cînd le raportezi la întreaga creație; visele devin mai vii și mai înalte, ambițiile mercantile legate de lumea imediat înconjurătoare se estompează. Mintea devine mai cuprinzătoare și mai liniștită, caracterul se îmbunătățește. Ar fi interesant de observat dacă la astronauții noștri, care au avut ocazia să privească Pămîntul de sus și să cuprindă în viziunea lor întreaga lume au apărut modificări comportamentale benefice, s-a restructurat gîndirea, au devenit mai profunzi, mai liniștiți, mai fericiți! Eu cred că da!

Un om care trăiește frecvent cu această conștientizare a totalității poate să se ridice deasupra lumii, ajunge să simtă prezența totului în orice și oriunde. La fel cum un om care iubește simte în ființa de care s-a îndrăgostit totul, la fel reușim să obținem aceeași conștientizare prin integrarea în viziunea noastră a totalității, a întregii lumi. Conștientizarea totalității alungă superficialitatea și chiar dacă nu devenim erudiți și enciclopedici, vom dobîndi totuși profunzime, claritate și discernămînt. Cuprindeți în îmbrățișarea gîndurilor voastre totul și veți fi surprinși de cît de puține lucruri veți mai simți nevoia să le aveți.