Lună: august 2013

Chiar nu contează dacă ești bărbat sau femeie, bogat sau sărac – în interior avem aceeași împărăție. Nu lucrurile dau valoare vieții, ci trăirile interioare legate de acele lucruri. Chiar există un nivel al trezirii sufletului de la care nu mai contează dacă ai cu ce te îmbrăca sau nu, dacă mergi pe jos sau ai elicopter. În anumite situații chiar nu ne diferențiază lucrurile sau funcțiile pe care le avem. De exemplu, într-un avion care se prabușește chiar sînt toți la fel – nu mai contează că ești la clasa întîi sau la clasa a doua.

Dacă ai trecut de – să zicem – 40 de ani și nu ai realizat încă faptul că doar ceea ce ai în interior contează, ar trebui să te determine să-ți reevaluezi întreaga viață. Dacă ai 50 sau 60 de ani și încă mai alergi după cai verzi pe pereți ar putea să fie deja cam tîrziu pentru a te mai bucura de trezirea sufletului. Dacă n-ai găsit o cale să ieși din ceața minții, dacă n-ai gasit o cale de a conștientiza ceea ce ești fără să te raportezi la lucrurile pe care le ai sau la rolurile pe care le interpretezi în societate înseamnă că șansele de a te mai trezi chiar sînt foarte mici.

Pe vremea mea în clasa întîi foloseam bețisore pentru socotit. După ce ajungeai prin clasa a patra deja te amuza ideea de a socoti cu ajutorul betișoarelor. În procesul de trezire a sufletului pe această planetă aproape cu toții avem de trecut prin ceața minții, apoi avem însă de muncit pentru a scăpa de iluziile create de minte, de toată risipa de energie și timp pentru a-ți împlini tot felul de dorințe. Foarte puțini reușesc să scape de limitările și zidurile propriilor gînduri, care inițial au avut totuși un rol benefic. De exemplu, poți fi animat de ideea că trebuie să-ți construiești o casă mai mare. Cauți soluții, muncești tot mai mult și în 5-10 ani poți să obții o casă mai mare. Aceasta nu înseamnă însă că vei fi mai fericit, mai sănătos sau că vei avea neapărat o altă condiție socială. Totuși, efortul de a-ți construi o casă este în acest moment singura cale prin care sufletul tău învață să acumuleze putere și experiență. Cînd reușești să descoperi împărăția din interior chiar nu mai contează dacă trăiești într-o colibă sau într-un palat, însă pînă cînd nu ai această conștientizare rămîi captiv în ceața minții și prin eforturile realizate măcar acumulezi putere în suflet. După eforturi îndelungate destul de mulți ajung să realizeze că nu se merita să facă toate acele sacrificii doar pentru a-și construi nu știu ce vilă sau pentru a dobîndi nu știu ce faimă, însă fără acele eforturi nu se puteau trezi. Desigur, calea cea mai bună ar fi să te poți trezi fără să pierzi zeci de ani cu atingerea a tot felul de scopuri lumești inutile sau chiar prostești. O condiție necesară pentru trezirea sufletului este să ai cît mai multă energie. Aceasta se poate obține prin educație sau prin eforturi intense de a „realiza” ceva în viață. A doua condiție, mai ușor de îndeplinit, este să orientezi corect această energie și să o aduci la vibrația potrivită. Pe această planetă majoritatea sîntem în faza în care trebuie să acumulăm energie pentru a ne putea trezi, pentru a putea deveni conștienți că avem în interior o împărăție sublimă. Pentru aceasta fie vom investi eforturi în educație, fie în tot felul de iluzii.

Poate că ar trebui să fiu ceva mai clar și mai nuanțat în legătură cu acest subiect. Lucrurile sînt ceva mai complexe și chiar ceva mai complicate față de cum le-am prezentat aici, succint, în cîteva zeci de cuvinte, însă odată ce te trezești, marea dificultate cu care te confrunți este că nu știi cum să faci ca să-i trezești și pe cei de lîngă tine. E ca și cum ai trăi într-o altă lume, o lume paralelă deși ne privim și ne zîmbim unii altora. Începeți prin a vă spune că este necesară o trezire, chiar dacă nu aveți încă nici o idee despre ce ar însemna această trezire. Priviți-vă nud în oglindă din cînd în cînd și întrebați-vă „cine sînt?” și „de ce sînt aici?”, „cum pot să-mi găsesc împărăția din mine?”.

Poate că cea mai mare problemă socială de oriunde din lume este aceea de a trezi în oameni responsabilitatea, dăruirea sau cel puțin corectitudinea. Din păcate, la noi, există un număr prea mare de oameni care sînt înclinați mai degrabă spre comoditate, lene, si ingeniozitate doar în a găsi soluții ca să trăiască pe spatele celorlalți. În anii 90 ne mîndream că avem în țară oameni foarte bine pregătiți în mai toate domeniile profesionale, aveam o clasă muncitoare bine pregătită profesional, aveam în general oameni de omenie, oameni gata să se ajute în mod corect unii pe ceilalți. Azi, cînd mai vorbesc cu unii sau alții care au dezvoltat o afacere îi aud plîngîndu-se că nu au oameni cu care să lucreze, nu mai există oameni capabili aproape în nici un domeniu și ce este mai rău, nu mai există oameni care să fie dispuși să învețe, să se pregătească profesional și să-și asume responsabilități nici măcar contra unor recompense semnificative. Sînt tot mai puțini astfel de oameni. În mai puțin de un sfert de veac s-au pierdut foarte multe din calitățile noastre ca popor și am împrumutat foarte mult din defectele și valorile altor etnii.

Cu toate acestea, fiecăruia dintre noi îi rămîne provocarea de a fi un om între oameni, de a trăi cît mai frumos și de a deveni un izvor de bunăstare, iubire, înțelepciune, frumusețe și omenie. Soluții există, informații există, mai trebuie doar imboldul lăuntric, ferm, de a deveni un om între oameni prin eforturi realizate cu responsabilitate și perseverență. Chiar nu-mi explic cum de am ajuns atît de repede să resimțim o așa mare lipsă de oameni, de oameni responsabili, dăruiți sau cel puțin corecți și cinstiți. Iubesc oamenii, mă bucură oamenii, cred în oameni, dar toate acestea pentru că mă străduiesc să văd partea bună din fiecare și să nutresc speranța că va veni și un climat mai prielnic pentru omenie.

Nevoia de oameni de calitate este una din conștientizările ultimilor trei săptămîni în care am fost în concediu și am întîlnit oameni și situații destul de diferite față de cele cu care mă întîlnesc în mod curent. Dacă eram adeseori tentat să cred că totuși sînt prea pesimiști cei care se plîng de lipsa de oameni de calitate am ajuns să mă întîlnesc în mod direct cu astfel de situații și să le dau crezare. Sînt un om care este foarte optimist în ce privește bunătatea oamenilor și m-am născut cu o înclinație foarte mare de a privi cu multă transfigurare oamenii, cu înclinația de a le acorda mereu foarte multă încredere și de a-i vedea capabili să manifeste cu predilecție omenia. Sper să-mi păstrez această calitate, dar mai mult sper că oamenii chiar vor fi frumoși, buni, omenoși fără a fi nevoie să-i transfigurăm pentru a-i vedea astfel.