Este foarte interesant cum are loc importul de obiceiuri și sărbători de la o civilizație la alta. Factorul economic a fost întotdeauna predominant în dezvoltarea vieții oamenilor și el a impus trendurile inclusiv în ceea ce privește evoluția culturală și spirituală. Am preluat foarte multe sărbători de la cei care erau la un moment dat în „fruntea” lumii, am abandonat multe sărbători care nu mai corespundeau cu realitățile tehnologice ale societății. Nu este neapărat o problemă faptul că lucrurile evoluează, că sărbătorile se schimbă, că ne influențăm unii pe alții. Ce este pentru mine oarecum curios este faptul că am important doar niște sărbători oarecum frivole și care au un substrat economic substanțial: Valentin’s day și Halloween și n-am reușit pînă acum să importăm o sărbătoare cu adevărat minunată și anume: Thanksgiving – Ziua Recunoștinței. Este una dintre cele mai frumoase sărbători! Ziua recunoștinței este cu adevărat o sărbătoare a sufletului, o sărbătoare în care ne manifestăm mulțumirea pentru tot ceea ce este minunat în viața noastră, o sărbătoare în care mulțumim celorlalți pentru tot ceea ce ni s-a dăruit. Este o sărbătoare a conștientizării faptului că ne bazăm destul de mult în viață pe ceea ce primim de la ceilalți și că ar trebui să fim mai recunoscători pentru tot ceea ce primim și ne bucură. O sărbătoare în care să știm că trebuie să mulțumim și să manifestăm în suflet o stare de mulțumire continuă este oricînd binevenită. Eu aș pune-o în calendar în fiecare zi. Tare aș vrea să importăm această sărbătoare și să dăm înapoi Halloween-ul. Aș da înapoi și Valentin’s day numai să putem lua Ziua Recunoștinței.
Lună: noiembrie 2013
Vă invit pe toți să trecem la o mai bună transpunere în viața de zi cu zi a iubirii. Să trecem de la gînduri la vorbe și de la vorbe la fapte! Chiar dacă mă credeți idealist sau chiar utopic, am ferma convingere că, dacă am începe să ne manifestăm cu mai multă iubire, am reuși să transformăm țara și poate chiar întreaga lume. Nu ne costă nimic, nu ne trebuie capital străin sau autohton, nu ne trebuie avize sau cine știe ce autorizații, ne trebuie doar o atitudine interioară bazată pe suflet, pe iubire, pe compasiune, pe înțelegere și pe respect reciproc, pe omenie, pe ceea ce avem mai înalt și uman în noi. Este suficient să începem prin a fi mai atenți cu exprimarea iubirii față de cei apropiați, față de frați și surori, față de vecini, față de prieteni și să ajungem să ne exprimăm cu iubire pînă și față de colegii de serviciu, față de cei pe care îi întîlnim pe stradă, față de cei pe care îi privim la televizor, îi ascultăm la radio sau îi întîlnim pe internet – față de toți.
Exceptînd perioadele în care sînt îndrăgostiți, chiar și între doi iubiți faptele iubirii, cuvintele iubirii, gesturile iubirii sînt cam rare. Eu cred că dacă am înmulți gesturile iubirii, cuvintele iubirii, faptele iubirii, gîndurile pline de iubire am reuși să ne tranformăm pe noi și pe ceilalți, am reuși să devenim extrem de bogați. Ar fi țara plină de turiști pentru că toți ar vrea să vină să simtă pe pielea lor un climat de iubire, să respire un aer îmbogățit de tandrețe și compasiune, de sinceritate și dăruire sau cel puțin de respect și omenie.
Concret, vă propun ca măcar în fiecare duminică să fim mult mai atenți în exprimarea iubirii. Să fim darnici în gesturi de tandrețe, în cuvinte frumoase, în fapte pline de iubire. Măcar duminica să dăruim celorlalți mai multă înțelegere, să evităm orice supărare, orice cuvînt urît, orice reproș. În această zi a iubirii să urmărim să iertăm și să cerem iertare.
Și mai concret, vă propun să vă cumpărați un caiet și în fiecare duminică să scrieți în el o declarație de dragoste față de Dumnezeu. Dacă în vreo duminică nu simțiți să scrieți nimic, nu aveți nici un cuvînt e suficient să scrieți doar „te iubesc!” sau să desenați o inimă sau să vărsați o lacrimă și să semnați sub ea. Spuneți-i cum simțiți dragostea față de EL. De asemenea, dacă vă este greu să exprimați în mod direct o declarație de dragoste față de un anumit om, atunci scrieti-o în caiet fără să fie nevoie ca el să ajungă să citească ceea ce ați scris. Chiar este un exercițiu foarte valoros să scrieți aceste declarații de iubire. Spuneți părinților, fraților și surorilor voastre că îi iubiți. Facem prea rar acest lucru!
Haideți să facem ca într-adevăr măcar ziua de duminică să devină ziua iubirii, ziua iertării, ziua în care să ne îmbrăcăm sufletul în hainele cele mai frumoase, să le îmbăiem în iubire, să le îmbrăcăm în cuvinte de dragoste, în gesturi de tandrețe, să fim cu adevărat iubitori, buni și frumoși! Să trecem la fapte! Voi relua acest articol de-acum în fiecare duminică în care voi avea acces la internet. Răspîndiți-l și voi … să începem o revoluție a iubirii!
Dacă un om ajunge să se identifice într-o măsură foarte mare cu trupul și va trăi foarte intens sentimentul separării de tot și de toate, atunci el va fi atins totodată de ceea ce putem numi efectul de binoclu. Cînd privim prin binoclu lucrurile îndepărtate ne apar ca fiind mai aproape, lucrurile mici par a fi mult mai mari. Cînd întoarcem binoclul, apare efectul invers: ceea ce este aproape pare a fi îndepărtat, iar lucrurile mari sînt micșorate. Cu toții sîntem atinși de acest efect de binoclu atît timp cît în sufletul nostru sau dezvoltat peste măsură atracția și aversiunea. Atracția trezește atașamentul față de tot ceea ce ne face plăcere. Aversiunea trezește respingerea a tot ceea ce nu ne place. Sub influența atracției și aversiunii ajungem să ne comportăm ca un binoclu. Atracția face ca tot ceea ce ne produce plăcere să capete o importanță foarte mare, în timp ce aversiunea face ca ceea ce nu ne place să fie micșorat atît de mult încît să ajungem să spunem că ar fi ceva nesemnificativ.
Afectați de acest efect de binoclu cu greu mai reușim să avem o imagine obiectivă a realității în care trăim. Percepția noastră nu poate fi decît subiectivă atît timp cît sîntem controlați de atracție și aversiune. Atît timp cît avem la ochi un binoclu de operă sau de jucărie, lucrurile se păstrează într-o anumită normalitate, iar subiectivismul încă nu ne scoate în afara limitelor bunului simț. Problemele devin cu atît mai mari cu cît sîntem dotați cu un binoclu mai performant. Atunci obiectivismul nostru este grav afectat și nu mai putem avea o imagine corectă a realității.
Este necesar să fim ceva mai conștienți de existența acestor două tendințe pe care le avem în sufletul nostru – atracția și aversiunea – pentru a căuta să ne debarasăm de ele. Dacă aspirăm la o cunoaștere obiectivă și la o priză mai bună asupra realității trebuie să o putem privi direct fără a avea la ochi lentilele aversiunii sau ale atracției. Împotriva atracției față de plăcere trebuie să ne dezvoltăm discernămîntul. Împotriva aversiunii trebuie să ne dezvoltăm detașarea. Cu cît vom fi mai obiectivi, cu atît ne vom trezi sufletele mai repede.
Adeseori sîntem tentați să credem că lucrurile mari care se produc în viața cuiva sînt cauzate de factori foarte importanți, însă și faptele minore pot să declanșeze evenimente de amploare. Din acest motiv consider că merită să dăm atenție chiar și celor mai nesemnificative fapte și atitudini pe care le susținem. Desigur, nu trebuie să cădem în mania perfecționismului și să fim atenți la absolut toate amănuntele de rutină ale vieții, însă nici nu trebuie să ignorăm faptele mărunte ale vieții. Este bine să nu ne mai abținem de la faptele bune mărunte pe care le putem realiza, dar nu le facem pe motiv că ar fi prea mărunte sau să trecem prea ușor cu vederea faptele pe care nu ar trebui să le realizăm, dar totuși le facem pe considerentul că sînt mici și „nevinovate”.
Adeseori, dintr-un gest minor se poate naște ceva copleșitor. Să ne gîndim de exemplu la accidentele care se produc, accidente grave cu consecințe fatale. Marea majoritate a acestor accidente se produc dintr-o neatenție minoră, din cauză că desconsiderăm unele chestiuni minore, insignifiante, din cauză că am realizat un gest mărunt pe care nu trebuia să-l facem, sau n-am făcut un gest mărunt pe care ar fi trebuit să-l facem. Marile evenimente din viața noastră au fost declanșate cel mai adesea de o cauză măruntă. De multe ori nici nu mai știm de la ce s-a pornit, pentru că nu prea acordăm atenție și nu memorăm lucrurile mărunte din viața noastră.
Un bine mărunt, o faptă bună minoră pe care o realizezi la un moment dat, poate aduce consecințe binefăcătoare imense. Să ne gîndim numai la exemplele din basmele noastre în care eroul, făcînd un bine mărunt cuiva la un moment dat, beneficiază apoi de un ajutor nesperat de mare într-o situație critică.
De asemenea, ar mai trebui să știm că tot ceea ce facem se adună. Nimic nu se pierde. Chiar și cele mai mărunte gesturi sînt monitotizate și contabilizate. Binele se adună la bine, răul la rău. Faptele bune se adună în visteria faptelor bune, faptele rele se adună în visteria faptelor rele. Picătură cu picătură se poate forma un lac sau se poate străpunge o stîncă. Făcînd fapte bune minore, mărunte, ele se adună și la un moment dat dintr-o faptă bună minoră ne putem trezi cu recompense copleșitoare. Făcînd fapte rele mărunte, pe care ajungem să le trecem cu vederea considerîndu-le insignifiante sau „nevinovate”, acestea se adună și la un moment dat o ultimă picătură poate să facă să se reverse paharul și să ne trezim cu consecințe dezastruoase chiar dacă n-am făcut decît ceva minor, ceva banal, ceva „ce face toată lumea” sau ceva ce ai făcut mereu fără să fi existat vreo consecință pînă în acel moment.
Apoi, mai trebuie avut în vedere și faptul că uneori o acțiune măruntă poate conta mult mai mult decît o faptă măreață. Uneori contează mai mult faptul că ai dăruit un leu, decît faptul că altădată ai dăruit un milion de lei. Uneori dăunează mai mult o mustrare minoră, decît o ceartă furtunoasă pe care ai avut-o cu aceeași persoană. Fiecare clipă a vieții este unică și niciodată nu trăim în aceleași împrejurări. Și cum faptele noastre se corelează cu ambianța și condițiile exterioare nu putem ști care vor fi consecințele aceleeași fapte, făcută la momente de timp diferite. Dacă de zeci de ori pînă acum o faptă rea minoră, nu a contat, este posibil ca într-una din zile, acea faptă rea, măruntă, să producă efecte dezastruaose! Astfel de exemple există și cu siguranță le cunoașteți, doar că aveți o tendință mult prea puternică de a crede că așa ceva nu vi se va petrece vouă.
Plecînd de la aceste observații, sper să învățăm să reevaluăm gesturile noastre de zi cu zi, să fim mai atenți și mai exigenți cu noi înșine și să ne oprim de la faptele rele, dăunătoare, chiar dacă par „nevinovate”, minore, insignifiante. Pe de altă parte să facem orice faptă bună oricît de măruntă și nesemnificativă ar părea să fie – niciodată nu știm ce consecințe minunate ar putea declanșa.
Sîntem prea toleranți cu o mulțime de lucruri dăunătoare în viața noastră pentru că le considerăm minore, nesemnificative, însă toate acestea la un loc contribuie la erodarea și pietrificarea sufletelor, la starea generală de blazare, tristețe, depresie, năuceală care a ajuns să cuprindă din ce în ce mai multă lume.
În concluzie, este necesar să facem mereu și mereu orice faptă bună, oricît de mică ar părea șitotodată să ne abținem de la orice faptă rea, oricît de nesemnificativă ar părea să fie.
Vă invit pe toți să trecem la o mai bună transpunere în viața de zi cu zi a iubirii. Să trecem de la gînduri la vorbe și de la vorbe la fapte! Chiar dacă mă credeți idealist sau chiar utopic, am ferma convingere că, dacă am începe să ne manifestăm cu mai multă iubire, am reuși să transformăm țara și poate chiar întreaga lume. Nu ne costă nimic, nu ne trebuie capital străin sau autohton, nu ne trebuie avize sau cine știe ce autorizații, ne trebuie doar o atitudine interioară bazată pe suflet, pe iubire, pe compasiune, pe înțelegere și pe respect reciproc, pe omenie, pe ceea ce avem mai înalt și uman în noi. Este suficient să începem prin a fi mai atenți cu exprimarea iubirii față de cei apropiați, față de frați și surori, față de vecini, față de prieteni și să ajungem să ne exprimăm cu iubire pînă și față de colegii de serviciu, față de cei pe care îi întîlnim pe stradă, față de cei pe care îi privim la televizor, îi ascultăm la radio sau îi întîlnim pe internet – față de toți.
Exceptînd perioadele în care sînt îndrăgostiți, chiar și între doi iubiți faptele iubirii, cuvintele iubirii, gesturile iubirii sînt cam rare. Eu cred că dacă am înmulți gesturile iubirii, cuvintele iubirii, faptele iubirii, gîndurile pline de iubire am reuși să ne tranformăm pe noi și pe ceilalți, am reuși să devenim extrem de bogați. Ar fi țara plină de turiști pentru că toți ar vrea să vină să simtă pe pielea lor un climat de iubire, să respire un aer îmbogățit de tandrețe și compasiune, de sinceritate și dăruire sau cel puțin de respect și omenie.
Concret, vă propun ca măcar în fiecare duminică să fim mult mai atenți în exprimarea iubirii. Să fim darnici în gesturi de tandrețe, în cuvinte frumoase, în fapte pline de iubire. Măcar duminica să dăruim celorlalți mai multă înțelegere, să evităm orice supărare, orice cuvînt urît, orice reproș. În această zi a iubirii să urmărim să iertăm și să cerem iertare.
Și mai concret, vă propun să vă cumpărați un caiet și în fiecare duminică să scrieți în el o declarație de dragoste față de Dumnezeu. Dacă în vreo duminică nu simțiți să scrieți nimic, nu aveți nici un cuvînt e suficient să scrieți doar „te iubesc!” sau să desenați o inimă sau să vărsați o lacrimă și să semnați sub ea. Spuneți-i cum simțiți dragostea față de EL. De asemenea, dacă vă este greu să exprimați în mod direct o declarație de dragoste față de un anumit om, atunci scrieti-o în caiet fără să fie nevoie ca el să ajungă să citească ceea ce ați scris. Chiar este un exercițiu foarte valoros să scrieți aceste declarații de iubire. Spuneți părinților, fraților și surorilor voastre că îi iubiți. Facem prea rar acest lucru!
Haideți să facem ca într-adevăr măcar ziua de duminică să devină ziua iubirii, ziua iertării, ziua în care să ne îmbrăcăm sufletul în hainele cele mai frumoase, să le îmbăiem în iubire, să le îmbrăcăm în cuvinte de dragoste, în gesturi de tandrețe, să fim cu adevărat iubitori, buni și frumoși! Să trecem la fapte! Voi relua acest articol de-acum în fiecare duminică în care voi avea acces la internet. Răspîndiți-l și voi … să începem o revoluție a iubirii!
Cu siguranța ați avut zile în care nu v-ați simțit nicicum, zile în care nu puteați să spuneți că sînteți fericiți sau triști, zile în care nu erați obosiți, dar nici plini de vitalitate, zile în care nu erați nici adormiți, nici treji, zile în care aveați senzația că sînteți oarecum suspendați. În astfel de zile este bine să nu forțăm nimic. Trebuie doar să ne abandonăm și să așteptăm, pentru că în astfel de zile, Universul, pe căi numai de el știute, ne regenerează. Este ca și cum am trece printr-o perioadă de revizie. Să nu tulburăm lucrarea care se face în noi și prin noi, forțîndu-ne să simțim ceva în astfel de zile. Dacă avem răbdare, în scurt timp ne vom simți ca și noi, animați dintr-o dată de vechi idealuri sau de idei noi, ne vom simți plini de încredere, plini de viață, plini de entuziasm. Revizia s-a realizat cu succes! Aveți, deci, răbdare în astfel de zile și ajutați să se facă lucrarea, rugîndu-vă mai mult, abandonîndu-vă mai mult în mîinile lui Dumnezeu.
Nu toate bucuriile sînt sănătoase pentru suflet. De obicei se spune că ceea ce ne bucură este fie imoral, fie ilegal, fie îngrașă. Desigur, aici este vorba doar de o glumă, dar totodată este și o intuiție legată de faptul că unele bucurii nu sînt benefice pentru ființa noastră, în ansamblul ei. O regulă generală care ne ajută să facem diferența dintre bucuriile sufletului și plăcerile minții sau ale trupului este cea legată de costuri.
Pentru bucuriile sănătoase, pentru acele bucurii care fac bine sufletului și ne ajută totodată să evoluăm, să ne trezim din ce în ce mai mult plătim înainte. Pentru celelalte bucurii, care de fapt sînt simple plăceri ale trupului sau ale minții, plătim după ce le primim. Bucuria sănătoasă pentru suflet se obține după o perioadă de eforturi sau sacrificii. De exemplu, după ce treci ani de zile prin asceze și canoane, ajungi în final la bucuria imensă de a fi în comuniune cu Dumnezeu. În ceea ce privește bucuriile nesănătoase, în speță plăcerile simțurilor, acestea mai întîi ne sunt oferite și abia după aceea ni se spune cît ne costă. În general, feriți-vă de bucuriile care vin înspre voi ca și cum ar fi gratuite. În realitate orice bucurie are un cost al ei și este de preferat să căutați doar acele bucurii al căror preț îl șitți dinainte și îl puteți achita aniticipat.