Percepția din punct de vedere psihic a unui an se estimează astfel: pentru un copil de 10 ani, un an este perceput ca fiind a zecea parte din viața lui; pentru un adult de 40 de ani, un an este perceput ca fiind a patruzecea parte din viața lui, adică un număr mult mai mic decît 1/10. Cu alte cuvinte, cu cît înaintăm în vîrstă cu atît ni se pare că anii durează mai puțin și trec mai repede. Și fără să ne dăm seama vrem să-i încetinim cumva. Începem să ne mișcăm mai încet, să poposim mai des, să vorbim mai puțin și să ascultăm mai mult, să admirăm și să contemplăm ceea ce este frumos. Pentru un vîrstnic nu numai că anii rămași sînt mai puțini, dar sînt și mai scurți! Partea bună este că după ce te-ai rotit de zeci de ori în jurul Soarelui (cam după vreo 70-80 de astfel de rotatții), o parte dintre noi parcă ar vrea și altceva și altfel de lume astfel că, plecarea devine oarecum firească, naturală, iar uneori chiar așteptată.
