Lună: februarie 2017

Una dintre cele mai mari realizări a oricărui om este aceea de a ajunge să-și dea seama că sufletul său, ființa sa, trebuie să se vindece. Este inevitabil ca în procesul creșterii și maturizării să nu acumulăm diverse traume, traume care acționează ca niște ziduri, traume care ne împiedică să exprimăm frumusețea iubirii din sufletele noastre. Astfel, conștientizarea că este necesară o vindecare a sufletului, conștientizarea că multe din reacțiile noastre sunt generate de traume și nu de adevăratele intenții ale sufletului este un prim pas uriaș pe calea transformării și îmbunătățirii vieții personale.

Se spune că la baza tuturor acțiunilor noastre se află două motive: frica sau iubirea. Frica este cu atât mai mare cu cât am avut parte de dureri mai mari în procesul de creștere. Iubirea este cu atât mai mare cu cât am reușit să o dăruim mai mult, chiar și celor care de-a lungul timpului ne-au rănit. Deși frica este necesară în anumite privințe, de preferat ar fi ca acțiunile noastre să aibă la bază impulsul dat de iubire. Puținătatea iubirii este un alt semn că suntem marcați de traume adânci, traume care pot fi conștientizate și vindecate tocmai prin preocuparea de a face să sporească iubirea în sufletele noastre.

Iubirea este foarte jucăușă. Creativitatea ei este întrecută doar de spontaneitatea ei. Dacă la un moment dat remarci că, în relația cu persoana iubită nu mai ești plin de spontaneitate și jucăușenie, e semn că iubirea ta s-a atenuat, că te-ai retras în rutina obișnuințelor, obișnuințe construite pe principiul economiei de resurse și energie. Iubirea, prin jucăușenia ei extraordinară este totodată și foarte solicitantă, ne cere să trăim pe un nivel de energie ridicat și deși, iubirea își poate asigura resursele energetice necesare prin ea însăși, la un moment dat obosim, nu pentru că n-am mai avea energie, ci pentru că nu suntem obișnuiți să trăim la un nivel energetic intens și înalt. Dacă ai iubit rar și pentru scurte perioade de timp, dacă ai început să iubești târziu (după douăzeci de ani) și nu cu intensitatea unui frumos nebun, înseamnă că iubirea ta se va manifesta ca și cum ar fi lipsită de putere și acest lucru se vede în primul rând prin lipsa de jucăușenie, spontaneitate și acțiuni ușor nebunești, acțiuni care condimentează relația și o înfrumusețează într-un mod cu totul deosebit.

În momentul în care observăm că nu mai suntem jucăuși în iubire este necesar să realizăm efortul de a reaprinde jocul iubirii. Fie prin reluarea unor atitudini de la început, fie prin creativitate urmăriți să readuceți spontaneitatea, jucăușenia în cadrul relației voastre. Imediat ce veți reuși aceasta, se va reaprinde și iubirea, iar iubirea, la rândul ei, vă va inspira și vă va susține în creativitate și joacă.

Iubirea adoră să se joace! Fiți cât mai jucăuși!

Începeți-vă ziua cu tandrețe, cu bunătate și dragoste împărtășită. Zâmbiți cuiva, zâmbiți luminii, zâmbiți-vă vouă înșivă, când vă priviți în oglindă. Scrieți câteva cuvinte frumoase, la prima oră, cuiva drag, care este departe. Împărțiți bunătate și frumusețe și lăsați, revoltele, animozitățile, încrâncenările pentru mai târziu, pentru după cafea, cum ar spune unii. Creați-vă oaze de iubire, de frumusețe imediat ce v-ați trezit dimineața. Gândiți-vă mai întâi de toate la cineva drag, la voi înșivă, zâmbiți, spuneți sau scrieți cuvinte frumoase. Așa se începe o zi bună!