Vorbirea este o putere extraordinară, pe care o folosim cu multă inconștiență. Vorbirea este efectiv instrumentul care acționează direct asupra sufletului. Fiecare cuvînt vine din suflet și ajunge în suflet însoțit de o mulțime de vibrații specifice naturii sale, adică vibrații corespunzătoare semnificației sale și totodată intenției cu care a fost rostit. Vorbim mult prea ușor tot felul de vrute și nevrute. Lăsăm prea ușor să ne iasă pe gură cuvinte care au o încărcătură vibrațională dăunătoare, nepotrivită cu un suflet luminos, sănătos, pur și plin de iubire. Să ne amintim din învățătura lui Iisus care spune că nu atît ceea ce băgăm în noi ne impurifică sufletul, cît mai ales ceea ce scoatem din noi pe gură. Iar pe gură nu scoatem decît cuvintele.
Chiar este foarte important să nu rostim cuvinte care jignesc, cuvinte care blochează și înlănțuie sufletele. Chiar trebuie să ne ferim de vulgaritate și obscenitate în exprimare. Chiar nu avem nevoie de exemple negative pentru a evidenția o idee pozitivă. Oricît de sceptici am fi, nu trebuie să rostim mereu doar cuvinte care neagă, limitează, desconsideră și așa mai departe. Oricît năduf am avea în noi, trebuie să ne ferim să vedem iar și iar partea mai puțin frumoasă a lumii, acțiunile mai puțin corecte ale celorlalți și să evităm să facem referire la ele iar și iar, printr-o exprimare directă și adeseori „apăsată”. Există și mult negativism în lume, dar cînd vrem să ne susținem o idee pozitivă nu trebuie să evidențiem prea mult părțile negative care vin în contrast cu ideea noastră, doar pentru a o reliefa mai bine și a-i crește valoarea. Ce este valoros, este valoros prin sine însuși, nu prin comparație cu ceva considerat a fi lipsit de valoare! Este suficient să suținem binele prin lucruri bune, nu prin comparație cu cele negative, pe care le mai și evidențiem într-un mod exagerat ca să se vadă mai bine ideea noastră frumoasă și bună. Este bine să suținem binele prin cele bune și să ne ferim să susținem binele doar prin trimitere la cele rele de tipul „așa nu”!
Cînd sînteți suparați pe cineva mai bine îi spargeți niște lucruri decît să-i spuneți cuvinte grele. Decît să rostiți cuvinte care pot să doară foarte tare și să rămînă în suflet ca și durere pentru foarte mult timp, mai bine îi spargeți farfuriile sau geamurile.
Să nu fiți niciodată grăbiți la vorbă! Veți avea doar de cîștigat dacă veți fi atenți la ceea ce spuneți și dacă vă veți strădui să scoateți din voi de acum încolo doar vorbe frumoase, corecte și care vin din adîncul sufletului! Vorbirea este o putere colosală, are un potențial creator uriaș! Însă ea poate crea atît Raiul cît și Iadul. Depinde cum o folosești! Utilizată cu înțelepciune, vorbirea devine cea mai eficientă metodă de transformare a sufletului și a lumii.
cristina
Cristinutza, pt ca razi tu acolo asa frumos in sinea ta descoperindu-te, te imbratisez si iti mai scriu o poezie…ca sa vezi ca toti „ne cautam”, cumva
„Cuvinte…” cuuu… ” gradina mea”- in care merg adeseori, sa nu fii singura …
Te iau cu mine 🙂
E ziua-n care nu mi-ai scris cuvinte…
Ma uit mirata ,desi stiu ca pleci,
Si descifrez din gandul tau, din minte,
Silabe calde si silabe reci…
Sa aflu de ti-e clipa-nsingurata,
Sau de esti bine , razi si-ti e usor…
Din mine parca pleci intaia data;
Din mine-as vrea sa plec,si-as vrea sa zbor…
… Alerg pe drum. Urc dealul cu fantasme;
simt marea de copaci albiti suind
spre ceruri , dulci miresmele albastre…
In iarba dealului vreau sa ma -ntind!
Inflorescente vii ,cum creioneaza,
In aer chipul tau tacut ,privesc…
Din lac scantei in ochi iti lumineaza
Si ma trezesc spunandu-ti…te iubesc!
M-adun prin ganduri, lumea mi-e straina…
In mine …tu, si numai tu respiri!
Iubitul meu, faci parte din gradina
Si ma astept sa razi cu trandafiri…
Imi place sa te-nvat pe dinafara,
Clepsidra sa ti-o-ntorc in timp invers-
sa-mi fii barbat, femeie sa-ti fiu iara,
Si-ntr-un poem profund, un ultim vers…
Draupadi
Dragii mei, tocmai povesteam unui drag prieten al sufletului meu prin ce stari jalnice mai trec uneori, prin ce meandre ma pierd….si totusi sufletul zvacneste sa se trezeasca ….si ma salveaza! Citind randurile ce i le-am scris, am inceput sa rad de mine, Doamne ce copil sturlubatic sunt! 🙂
Ati patruns cu totii in cartea vietii mele, sunteti cate o fila luminoasa…sa stiti ca nu va uit si citesc cu nesat poeziile si scrierile voastre! Doamne ce frumoase sunt, imi imbratiseaza sufletul…parca e o frantura din mine,ma regasesc in poeziile tale Cristina !va multumesc !
Costinel
Da Angi,eu mă simt bine şi iarna…sânt născut în ianuarie doar!….
Cât despre locuri…mă simt bine oriunde aş fi…adică mă adaptez repede…intru în peisaj şi-n atmosfera locului.
Am văzut şi eu multe clipuri frumoase cu natura,pe net,dar nu se compară cu „originalul”.
Este frumos şi netul dar prefer să merg cât mai des afară…fără o ţintă anume…doar să fiu acolo…singur…eu cu mine.Fără să aştept ceva anume.
Pe drum,înspre periferia oraşului,observ maldăre de gunoaie…pet-uri,moloz,jucării stricate,ambalaje,pungi de celofan,cioburi….zâmbesc şi mă întreb….ce le-or fi trebuit?!Ce „goluri” din suflet au vrut oare să umple?!
angelica
Costinel, acum in locusorul tau preferat e iarna, nu? Ninge iar…
Foarte frumos ai creat si multumim pentru primavara sufletului tau.
Uneori…nici nu mai avem nevoie de cuvinte.
clara_david
Cantec de dor – N. Stanescu
Ma culcasem langa glasul tau.
Era tare bine acolo si sanii tai calzi
imi pastrau tamplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cantai.
Poate ceva despre crengile si apele
care ti-au cutreierat noptile.
Sau poate copilaria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cantai.
Ma jucam cu palmele in zulufii tai.
Erau tare indaratnici
si tu nu ma mai bagai in seama.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plangeai
Poate doar asa, de tristetea amurgurilor.
Ori poate de drag si de blandete.
Nu-mi mai amintesc de ce plangeai,
Ma culcasem langa glasul tau si
te iubeam.
http://www.youtube.com/watch?v=ytTvZTJTLVE
Costinel
Chiar dacă afară este frig şi primăvara se lasă aşteptată,am dat fuguţa până în locul meu preferat…undeva în afara oraşului şi am făcut un mic filmuleţ cu telefonul.
Vă transmit şi vouă starea de spirit interioară şi vă dedic la toţi melodia din fundal!
A TOI! http://www.youtube.com/embed/eZnRtrRLLq8
Ps: mi-a luat vreo 5 ore să pun filmuleţul pe youtube şi se pare că are nevoie de retuşuri audio.
Gestul contează!….aaa da….şi vă rog să nu daţi like-uri sau commenturi!
Nu e nevoie…..enjoy yourself!
Costinel
Pentru Clara David două poezii scurte şi frumoase ale Doinei Cherecheş…
TRANSCENDENŢĂ
Sufletul,de-ar înţelege,
N-ar mai fi în lume lege,
Ne-ar fi frunţile supuse,
Ca miresele ascunse.
Mai uşor am trece zarea
Cu mirarea.
Mai uşor am trece lumea
Cu minunea.
Am lăsa mii de averi
În păreri,nicăieri.
COTIDIAN
Orizontul spre visare
E în gravă îngustare,
Linia pentru frumos
S-a lăsat un pic mai jos.
Uşa pentru moralitate
S-a mutat…în altă parte.
Printre eu-uri camuflate
De-un cotidian formal,
Plimb destinul meu banal
În trăiri neamputate.
clara_david
„Unde ne e cerul? Unde ne e îndrăznirea?
Transcendentul a coborât aici, cum spunea poetul;
ne e greu să săltăm cerul la loc, în tării şi atunci îl lăsăm aşa,
prăbuşit în amestecul nostru de necredinţă şi credinţă.”
Constantin Noica
cristina
Micule Printz, esti aici !!!asa cum am presimtit ca esti si inca nu te deschisesei din boboc: adorabil, pur si simplu…Sunt incantata cum o sustii pe Angi a noastra si cata intelepciune se poate vehicula intre noi…Aaaa, nu ca am sti altceva decat stiu multi, doar ca suportul cuvintelor noastre, liantul literelor-fluturi care ne ating si ne unesc e Iubirea….Se simte din ce in ce mai pur, se curatza de toate aderentele false, de intelesurile superficiale la nivel de…..nano-nano-nano-iubitroni, cum ziceam cu bunul meu prieten Cristishorul, candva 🙂
Informatii …ne luam de pe net, de prin carti, de orisiunde exista ele, din….vazduhul plin de inforenergie din Palma Sa….Dar Iubirea concreta si imediata la nivelul la care omul o percepe e…asta, domnule Micul Printz….o valentza infinita a ei: dezinteresata, simpla, calda… PRIETENIE !Muah
Cristi, dragul meu drag, buna completarea ta si realmente… un exercitiu de crestere…
…Ia sa mai pun si eu niste versuri scumpii mei, sa fie asaaa….ca o cupa de sampanie spumoasa cu rece si cu bule si cu din acelea….
gadilici din Dragoste 🙂 mmmmmm…..
Sa radem, sa zambim, fiecare cat poate deocamdata pt ca mai apoi….echipa care suntem sa ne dea branci in Sus in hohote de Libertate ca ale Costinelului. Deci!!! Puneti-va centurile de sigurantza, decolam!!! 🙂
Tanar…
Mai tanar esti acum. S-au dus angoase
si…corbi batrani, cu ganduri vechi s-au dus…
A palma Maicii Domnului miroase
Si te inalti de sus… si pana Sus.
Doar ca…mi-e dor, si-as vrea sa-ti beau faptura-
Mi-e sete sa ma-mbat in ultim hal,
Sa sec izvorul dragostei, cu gura
din palma ta…, cu forma de graal…
Si ce ti-as faceee…Doamne!!!! ce ti-as face…
Cu matca rascolita – ultim drum-
ce stie ca din mare se intoarce
numai prin stele si prin tine-acum,
un rau ti-as fi…! Ti-as licari in vene
Si ti-as citi ca-n vremea de apoi-
sa intelegi, sa inteleg,…: catrene;
Un rau ti-as fi si te-as iubi-n puhoi…
Sa simti aici si-acum ca-i sarbatoare,
Sa nu mai stii sa pleci din trupul meu!
Sa te culeg usor, floare cu floare:
Tu- camp de maci, eu… simplu curcubeu…
…Sunt toate astea-n dragoste, in ganduri
Viteze mari -, mai mari decat Lumina
Si ti le scriu , iubire, printre randuri,
De dimineti tacute…sa-mi spal vina!
Mai tanar esti acum, s-au dus angoase-
Statui de piatra rece, nori de ploi-
A palma Maicii Domnului miroase,
Si-ajunge-un anotimp…pentru-amandoi!
ps: Cristinuca, e si pt tine totul,…pe aici,…esti parte din echipa si cand simti, te asteptam cu un semnuletz, Bineee?!?
Costinel
Şi eu vă sânt recunoscător tuturor!
Am găsit un clip frumos…uite zice undeva în el că„ gândul uneşte ceea ce desparte timpul şi spaţiul”
Ce frumos!E de la karmenutza…http://www.youtube.com/embed/iTlqbMc9jj0
Cristina…sânt aici!
Micul Printz…!….Ha!
angelica
Multumesc …m-ai surprins !
De dragul vietii , acum vad, traiesc si ma minunez!
Costinel
Mă bucur că am reuşit să „fur” câteva zâmbete de la voi.
Angelica,ai dreptate!Cine vrea să înţeleagă viaţa trebuie să privească trecutul iar cel ce vrea să trăiască viaţa…să privească viitorul.
Să ştii că şi râsul şi plânsul sânt două metode sigure prin care te descarci de emoţiile retrăirii(amintirii) unor episoade neplăcute din viaţă.Eu recomand râsul tuturor.Ar fi şi păcat….adică…ne naştem plângând,murim plângând şiii să trăim tot plângând?!
Atunci, care ar mai fi farmecul vieţii?!
Auzi la el domne!Să se supere pe Angi a noastră doar că a spus şi ea la nervi că „e un nimic”! Ha ha ha ha…păi mie mi-a zis o colegă odată că „nu sânt bun nici de pus ca pietroi pe butoiu de varză”! Făcea mişto de mine că eram cam slăbănog….în sensul ăsta a zis….şi nu m-am supărat.Tipa avea şi are peste 120 de kg…Probabil era invidioasă de silueta mea.Şi în prezent,când ne întâlnim râdem.O întreb dacă are nevoie de un pietroi la varză!
Dar ca să scurtez…..Angelica nu ştiu exact cazul tău…dar dă-mi voie să cred că tu ai trăit acel episod şi ai experimentat frica de singurătate şi frica pierderii( unui posibil viitor soţ).
Nu sânt medium, nici ghicitor…dar aşa gândesc toate fetele…„aoleo,dacă nu mă mărit!”…„aoleo,dacă mi-l fură alta!”….„daaa ce-o să zică lumea?!”
Şablonul ăsta de gândire e valabil şi la băieţi.Ha ha.
Este graba cu care mulţi aleg să se ia(să se căsătorească) doar de gura lumii.Fac pasul ăsta…iar după doi,trei ani realizează că nu erau compatibili.(ce-oi fi văzut eu la ăsta?!)
De dragul aparenţelor stau împreună şi trăiesc o dramă.
Aparent sânt împreună…în realitate amândoi sânt tot singuri!
Farmecul vieţii e tocmai acesta…să nu ştii dinainte ce va fi!Mi se pare corect!
angelica
Multumesc mult de tot!
Pentru cuvinte, experiente de viata si pentru poezii. Da, Cristina, acum sunt de acord cu : Toate au un rost! Poezia e superba..
Si zambetele…cand starnesti cuiva un zambet , inima ta pulseaza de bucurie. Costinel , esti minunat!
Toate au un rost…caci de la intamplarea aceea m-am trezit la viata, sunt constienta si m-am vindecat de multe: atasament, dependenta de persoane, „indragostirea” iute, asteptari mari, mari de tot , iubire asa cum o vedeam si o doream eu( ce exagerata imagine de sine am avut!) si apoi ce mult il iubesc pe Dumnezeu acum si cat m-am departat de el atunci.
…Cristian, te-am descoperit cand aveam mai multa nevoie de tine. Multumesc…
As fi vrut sa primesc palme, reactii violente, raspunsuri pe masura, dar…n-am primit decat tacere…apoi frica de a nu-l supara si mai mult m-a facut sa ma „uit” mai adanc in mine.
Cred ca…ce a avut de spus, a spus totusi, unei doamne care a intrat ulterior in viata mea si care, probabil, nu mi-a transmis chiar tot.
N-am stiut, nici nu m-am gandit sa iubesc neconditionat, detasat si totusi atat de intens. Au fost si..sunt momente in care, ne intoarcem in trecut.
Traim in prezent, atat de vii si atat de profund si..n-o mai lungesc …
O seara minunata. Dumnezeu sa fie in inimile si gandurile voastre! Si eu va iubesc !
Si-mi sunteti de folos, cu toata frumusetea sufletelor voastre.
Costinel
Lege…
de Doina Cherecheş
Cum de lumea
nu înţelege
toate legile din lege:
că iubirea
poate-ntrece
calculul rigid şi rece,
că ea nu-i de mântuială
marfă pentru zeciuială,
ea înalţă şi cuprinde
tot ce se şi nu se vinde,
tot ce se şi nu se naşte
Prin putere de-a cunoaşte!
* * *
Cristian Ţurcanu
A ierta inseamna sa poti ierta ceea ce este de neiertat!
A iubi inseamna sa iubesti ceea ce este de neiubit!
A crede inseamna sa crezi ceea ce este de necrezut!
Gilbert K Chesterton
cristina
…intamplarea pe care ai impartasit-o cu noi, Costinel, mi-a amintit de un episod in care, tintuita in propriul meu trup, am experimentat un soi de prizonierat…Nu puteam misca decat pleoapele si….gandul, atat.Am invatat atunci ce inseamna puterea intentiei aratata Universului si tie insuti cand teama, ….disperarea, te cuprind – te crezi si te simti …singura
Intrebata fiind „ce te-ar face sa te simti Libera, acum? cum s-ar traduce in acest moment Libertatea pt tine?”…am raspuns in interiorul meu, fara nicio investigatie prealabila a mintii: sa dansez…Si-atat de intensa am fost in credinta ca dansul meu e libertatea mea in acele momente in care trupul se-ncremenea, incat m-am pomenit intr-o „viziune” de dans cosmic, intre stele,in Larg…Eram acolo, Sus, si dansam si ma invarteam frenetic, iar bratele mele proiectau prelungiri luminose si scantaietoare…
Nu a durat prea mult si am simtit indemnul sa fac si in fizic acelasi lucru si….chiar l-am facut, oleaca mai stangaci la inceput dar apoi….pazea! 🙂
Am redevenit eu, cu Voia Lui…
Angelica scumpa, vreau sa te sustin in credinta ca …toate au un rost ,cu un val de Iubire si de cuvinte frumoase dintr-o poveste de Dragoste…
„iti scriu…”
Eu m-am rugat sa-ti scriu o poezie
Si m–am trezit in Raiul… cel mai Rai;
C-o calimara si cu o hartie
Si fluturi albi, de luna-n loc de strai…
Ah!Ale tale toate astea fie!
Ma uit cu ochii primei deslusiri,
Cum intr-o nestiuta alchimie
Din flori se contureaza povestiri.
Nu-ti trebuie decat abilitate…
Sunt muze in vazduh , si-ti daruiesc
pe palme de Lumina , foi de carte:
Doar sa respiri din ele, si traiesc…
Ma simt in Rai , ma simt in libertate;
Sa-ti pun pe foaia noastra dor as vrea!
Sa nu m-ating de aripile-nalte,
Decat daca le am …in sinea mea
Dar, nu-s scriitor!…si nu cunosc nici rime,
De-ai fi aici,…volume-ai inventa!
Se uita Domnul rabdator la mine,
Iar eu nu sunt decat….iubita ta .
Fac pasi tacuti si-as vrea sa nu te doara;
Prin visul meu de noapte ratacesc:
Cu degetul muiat in calimara,
Pe zidul inflorit, scriu…te iubesc!
Costinel
Angelica,în viaţă,fiecare primeşte ceea ce merită.Te învinovăţeşti degeaba.Ştiu că e greu când te „lupţi” cu tine însuţi după o confruntare cu „celălalt”.Este cea mai grea „bătălie”!
Îţi zici în sinea ta „nu trebuia să-i zic aia”….„ce m-o fi apucat să reacţionez aşa”….„acum ce mă fac,uite,am stricat totul”….şi parcă îţi vine să te baţi singură.
Stai liniştită!Timpul rezolvă totul!
Consider că ai procedat bine,că nu ai ţinut în tine furia de moment.
Uite eu te întreb altfel: cum reacţionai dacă ieşea cum vroiai tu atunci?Să zicem că se legau lucrurile „bine” şi după un an sau doi te rănea el şi mai dur.Cu vorbe sau cu fapte…de neiertat.Desigur, ai gândi că nu meriţi acest „rău”.Şi ai da orice să dai timpul înapoi ca să alegi „bine”.Adică exact ceea ce tu consideri acum „vina ta”.
În relaţia de cuplu e mai greu să priveşti detaşat lucrurile.Mai degrabă aş pune accent pe „aşteptările” fiecăruia.Cu cât îţi faci „aşteptări” prea mari de la celălalt,cu atât vor şi dezamăgirile mai mari.
E un fel de dorinţă de dominare,de control,a celuilalt.
Tratezi fiinţa dragă, de lângă tine, ca pe un obiect sau ca pe un trofeu, fără să conştientizezi asta.
Situaţii din acestea vedem la tot pasul.În general, vedem când nu sântem noi în cauză…ci alţii.
Să fii iubită!
Cristian Ţurcanu
Angelica, ma bucur ca ai scris rindurile de mai sus, deoarece imi dai ocazia sa fac o completare la articol. Uneori vorbele „grele” pot fi foarte bine venite. „Vorbele grele” pot sa distruga măști, pot să facă breșe mari în cuirasa egoului cuiva. Însă dacă ai ajuns să spui vorbe grele este foarte important ca imediat după aceea să poți manifesta o susținere subtilă pentru a-l ajuta pe acela pe care tocmai „l-ai făcut ou și cu oțet” să-și conștientizeze adevăratul suflet.
După ce am rostit vorbe grele trebuie să rămînem cît mai calmi, plini de compasiune și perfect detașați, indiferent de reacțiile celuilalt. Dacă celălalt reacționează cu vorbe asemăntoare, trebuie ca noi să nu-i mai răspundem în același registru. Nu trebuie să lăsăm să escaladeze o cearta inutilă. Continuînd cearta e ca și cum i-ai da voie egoului să se replieze, să se refacă, să-și recîștige puterile. Dava ai spus ce-ai avut de spus, iar el reacționează „atacînd” trebuie sa raspunzi reproșurilor lui cu bunătate, ca și cum n-ai fi spus nimic mai înainte. Acest lucru va bulversa și mai mult egoul celuilalt, breșa va crește și mai mult și șansele ca acel om să se întîlnească cu sufletul său devin foarte mari.
Dacă celalalt îți arată că este vizibil foarte afectat de ceea ce i-ai spus nu trebuie să răspunzi cu slăbiciune și să începi să regreți ce-ai spus. Acest lucru nu-l va ajuta, iar vorbele grele pe care i le-ai spus chiar nu vor avea nicio consecință benefică. Dacă vei rămîne însă lucidă, detașată și vei urmări să vorbești în gînd cu sufletul lui, să-l rogi să iasă la suprafață, să fructifice acest moment, dacă vei găsi suficientă putere în tine să „suporti” toată durerea lui și eventual toate reprosurile lui, atunci vorbele grele care au fost spuse vor avea și o parte pozitivă, constructivă. Succes! Este adevărat însă că acest lucru, fructificicarea în mod benefic a exprimărilor dure, cu vorbe grele este posibilă doar atunci cînd ceea ce spunem, spunem într-un mod cît mai conștient, lucid și concentrați, cu multă compasiune pentru trezirea sufletului celuilalt.
Costinel
O întâmplare adevărată,petrecută acum câţiva ani.
Un amic de-al meu m-a rugat să-l ajut.Avea dese atacuri de panică şi nu mai ieşea nici din casă.L-am încurajat şi l-am scos la aer în parc.Mi-a povestit că îşi căutase leacul pe la diferiţi medici.Fusese şi la vraci şi la terapeuţi şi la preot la slujbe.Dar simptomele afecţiunii lui tot nu dispăreau.
După ce l-am lăsat să povestească ce avea el pe suflet…l-am rugat să ne aşezăm pe o bancă.
-uite ce te rog eu,zisei,….îţi pun o întrebare la care vreau să-mi răspunzi repede fără să te gândeşti prea mult la răspuns.Dar să fii sincer.De acord?!
-de acord!
-ia spune-mi tu mie ce-ai face dacă….să zicem că mergi singur pe o stradă şi dintr-o dată te întâlneşti faţă în faţă cu Dumnezeu….cu Iisus aşa cum îl ştii tu din icoane….?!
-ăăăăă…..păăăi….
-hai zi-mi repede!…nu te gândi!…ce faci ?
-…..păăi…(cu glas tremurând şi parcă înecat de lacrimi)….ce să fac?!Dau mâna cu el…adică dau noroc şi îl rog să meargă cu mine să îl cinstesc….să bem o bere împreună…!
Am tăcut amândoi emoţionaţi şi cu privirile în gol vreo zece secunde.
Apoi am început amândoi să râdem în hohote….preţ de un minut.
Bine mă!Asta am vrut s-aud de la tine!
(nu ştiu nici eu cum mi-a venit ideea asta.Am făcut-o oarecum în joacă şi a avut efect bun…neaşteptat.)
Amicul în cauză, deja, îşi recâştigase încrederea în sine.Îl pusesem faţă în faţă cu Iisus….îi pusesem la treabă imaginaţia şi îi atinsesem cea mai sensibilă coardă….sufletul!
El vedea o groapă…eu i-am arătat muntele din el!
Costinel
Oricât de „spiritual” mă cred eu…oricât de luminos mă vreau a fi,aş face poate ce mai mare greşeală să ignor părţile întunecate din mine.
Consider că e de datoria fiecăruia să şi le cunoască şi să încerce a le transforma…dacă nu în lumină,măcar în nişte umbre palide.
Probabil ăsta e sensul vieţii fiecăruia dintre noi.Să ne regăsim esenţa.
În sens literar,metafizic…lumina este înţelegerea înţeleaptă.Aş completa eu…puterea de a înţelege întunericul şi de a-l elibera.Fără prejudecăţi şi fără condiţii.
Închipuiţi-vă doi fraţi sau doi prieteni buni,care se întâlnesc pe neaşteptate,după mult timp în care nu s-au văzut deloc….Unul este îmbrăcat curat,să zicem în haine albe,impecabile,iar celălalt este murdar,plin de ulei şi de funingine pe haine.
Cred că în acel moment de graţie…cei doi se vor îmbrăţişa fără măcar să ţină cont de îmbrăcămintea…celuilalt.
Cam aşa ar trebui…zic eu…să se poarte fiecare cu sufletul lui.
Doresc tuturor o regăsire frumoasă!
Restul face parte din decor…pentru a face posibilă graţia regăsirii cu sine.
angelica
Nu ma gandeam vreodata ca-mi voi deschide sufletul…acolo unde doare, dar nimic, absolut nimic nu este intamplator!
Cristian, sa vreau in cuvinte sa-ti multumesc, sa-ti spun ca-ti sunt recunoscatoare pentru…aceste vorbe, ar fi prea putin. Imi las gandul deschis catre intelepciunea si trairea ta.
Acum un an am „ranit” un suflet cu vorbele mele. Asa cum ai spus tu…inconstient, negandit. Eram suparata…ca nu eram „bagata” in seama, am cautat …indepartandu-l pe Dumnezeu…un raspuns. Un „binevoitor” mi-a soptit o crunta si mare rautate. Fara sa ma gandesc, manata de un duh rau, am scris cuvinte greu de inteles, cuvinte cu o „greutate” enorma, cuvinte cu un efect devastator chiar si pentru un om puternic.
I-am scris acelui suflet , parca aveam un val pe ochi, pentru ca…nu ma inteleg, parca nu eram eu. Am incheiat cu… „esti un nimic!”
Ce-a urmat? Peste doar cateva ore , imi ceream iertare, implorand intelegere, cersind…iubire.
S-a terminat! Chiar in acel moment in care cuvintele mele au „taiat” inima in doua, sfasiind sufletul acelui baiat.
Durerea lui era infinit de mare, a mea….?
In schimbul rautatii mele verbale…am primit tacere directa si indirect: „Nu mai vreau s-aud de ea niciodata!”
…lacrimi, lacrimi, lacrimi…
A fost ultima lectie pe care mi-a dat-o Dumnezeu si n-o voi putea uita …
De-atunci …ma rog ca Dumnezeu sa-mi „sufle” cuvinte. Cred ca nu trece zi fara cuvantul : iertare. M-am convins singura, intr-un mod zguduitor, de puterea cuvintelor, a vorbelor…de aceea , de foarte multe ori…tac si ascult.
O dulce binecuvantare pentru voi…toti!
Costinel
Simeona,nu ştiu cum să-ţi spun…lui Dumnezeu nu-i pasă dacă îi scriem numele cu litera D mare sau cu d mic.
El oricum este mare..este tot…şi este peste tot.
Deci stai liniştită că nu ai greşit.
Numai faptul că te gândeşti la el…că nu l-ai uitat….înseamnă mult.
Şi orice greşeli ai face tu în viaţă,El ţi le va ierta…pentru că te iubeşte!
Aaa…şi încă ceva!Nu-ţi fie teamă de ziua de mâine!Dumnezeu e deja acolo!
Costinel
Costinel vă dăruieşte o picătură din esenţa lui:http://www.youtube.com/embed/iAjU1zYXqac
cristina
Suntem purtatorii cate unui univers propriu, atata timp cat nu ne dezmarginim astfel incat granitele intre “inauntru” si “inafara” sa dispara si sa devenim Intreg. Si daca e asa, in forul nostru interior avem plasmuite masti sociale, subpersonalitati pe care le alimentam cu energia noastra vitala si- asa cum bine a spus Costinel anterior pe…undeva-, functie de persoana pe care o avem in fata animam cate o varianta din aceste constructii mentale.
In momentul in care devenim constienti de aspectele pomenite, (si nu e greu sa ni le observam: te-ai intalnit cu un coleg din scoala primara?…apoi brusc te duci , fara sa te prinzi, pe acel “format” pe care el te stie din trecut plus cel pe care vrei acum sa-l vada; te-ai intalnit cu iubitul/iubita?!?…la fel, devii imaginea manifesta a unei lumi care sa contine povesti “despre tine” si nu CHIAR PE TINE)
Acelasi fenomen il punem in practica si cu vocabularul propriu….,desi aici, in cresterea fiintei, desigur exista etape pe care, daca va fi “loc”, le vom mai discuta…
Costinel! uite ce completare vreau sa aduc celor spune de tine si cu asta le si sustin oarecum, insa le asociez cu alta atitudine: bolile de gat, desigur, au ca si cauza spirituala sau subtila…, nah!…neexprimarea, inhibarea emotiilor, reprimarea cuvintelor.
Am lucrat muuult cu oameni , bolile de renale-suprarenale sunt solidificari ale energiilor care au fost traite distorsionat ca frici, critica, autocritica…, darr!! NU ESTE SUFICIENT SA LE POVESTIM ACELE TRAUME, EPISOADE, IMPREJURARI care au condus la toate astea, ci CONSTIENTIZAREA ca asta e cauza + povestirea /eliberarea prin cuvant…Ceea ce in Dianetica, da, se numeste “dezengramare” daca e sa folosim corect termenul …O engrama este inchiderea energiilor pana la nivelul corpului fizic pe suport emotional iar dezeengramarea este procesul invers, desigur si are ca si instrument de eliberare constientizarea , aducerea la suprafata constiintei prin cuvant
Asadar, sa tot ziiiici din astea la care face referire Cristianul scump nu te ajuta decat sa colportezi energiile joase in campul tau vibrational care , desigur, se tot disorsioneaza si mai si faci corp comun cu altele zise de aceeasi frecventa, oricand…,prin lumea larga….Atitudinea interioara trebuie schimbata pt ca acest “colac de salvare” sa fie eficient si imi amintesc ca un personaj din antichitate (Hippocrate, parca….nu?! parintele medicinei) a afirmat ca ” o operatie este considerata cu adevarat finalizata in momentul in care pacientul vorbeste si povesteste despre ea”.
Atata timp cat nu stim nimic despre cum ne cream armonie sau dizarmonie prin cuvintele rostite ca si prin gand ,inca mai gresim….dormim…darr! Dupa ce stim, ce scuza mai avem pt asta?!? Pt ne-asumare?… Aaaaa, ca justificari ale mintii exista, inca unele “foarte stiintifice”….insa nu duc la trezire!…doar te leagana sa dormi pe mai departe si…asta nu vrem 🙂
In mijlocul tacerii mintii, in mijlocul lacului , Micul meu Printz, este lotusul cu 1000 de petale….el creste din toate ale omului , din noroi, din partea lui telurica…din experimentarea Vietii ca de aceea suntem vii “v-am facut din pamant, din tina, si am suflat DUH”
Iar in mijlocul lotusului din mijlocul lacului este…Perla Albastra a Constiintei….
Nimeni si nimic nu ne indeamna sa nu patrundem adancul teluric din subconstient, dar nu pt a-l colporta la infinit ci pt a-l aduce la suprafata in Lumina spre transformare, alchimizare prin constientizarea conditiei de spirit in om…
Ai sa spui ca e din carti?!?…De unde stii?!? …E din viata, nu e nimic interzis acolo, poti ajunge sa experimeentezi, pas cu pas….si experimentarea ta, va fi si pt dezmarginirea noastra asa cum a mea, este….si pt voi,cu dragoste!
ps: o exemplificare minunata de trecere dintr-o etapa grosiera a cuvantului intr-una de inaltare constienta o gasim la Arghezi care a venit pt aceasta….”din bube, mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si sensuri noi”…Trecerile s-au cam facut pana destul de departe, hai sa beneficiem de ele, de ce au inscris in campul morfic cei ce au trudit cu sine anterior!
Mai…ne gandim, mai…ne scriem, dar pana atunci, va daruiesc un citat care mie imi place si care face o „fanta” pt o etapa urmatare in dezvoltarea omului si anume…transcenderea chiar si a oricaror conotatii la nivel de cuvant, cand tu esti atat de Lumina incat orice vine spre tine si pleaca de la tine, e …Pura Binecuvantare…
O….varianta de a privi ca si om constient , catre semenii sai- in loc sa critice… explica, lumineaza,prin sau dincolo de cuvant,….uneori tacere ca atitudine a Iubirii
„Nu am să încerc să te divid pentru a te cunoaşte. Tu nu eşti nici acest act, nici celălalt, nici suma lor. Nici acest cuvânt, nici celălalt, nici suma lor. Nu te voi judeca nici după aceste cuvinte, nici după aceste acte. Ci voi judeca actele şi cuvintele după tine. Îţi voi cere, în schimb, să mă asculţi. Nu am ce face cu prietenul care nu mă cunoaşte şi-mi cere explicaţii. Nu am putere să mă transpun în neputincioasă zarvă a cuvintelor.”
-Antoine de Saint Exupery-Citadela….
O sa revin si cu un citat din cristina, asta asaaa…ca sa nu se bosumfleze Micul meu Printz ca zic din altii (pe care ii pretuiesc si…ce sa spun?!?…nu pot pleca din mine insami! 🙂 )
Costinel
Adevărat grăieşte Cristian!
Vin cu o completare la cele spuse.Încerc să fiu un pic mai concis.Este adevărat că vorbele…cuvintele au mare putere.Întâi se îmbolnăveşte sufletul şi apoi trupul.
Adevărul doare întotdeauna…dar este singurul care ne vindecă.
Am întâlnit multe persoane care sufereau de afecţiuni ale gâtului.
Preferau să cheltuie bani pe medicamente decât să lase „boala” să plece din ei.
Ţineau în ei gânduri(temeri) şi refuzau să le exprime.Ba mai mult amplificau mental cele mai negative posibilităţi…afectând astfel şi rinichii.
Atâta timp cât ţinem în noi diferite frici şi nu le exprimăm…ne minţim singuri.
Trăim în închisoarea propriei minţi.
Mulţi înţelepţi ar dori să atingă lotusul alb din mijlocul bălţii…dar le e teamă să nu se murdărească de noroi.
Simeona
Cuvantul, Dumnezeu era – Dumnezeu este Creatorul – Cuvantul este Creatorul.
Cuvintele celor din viata noastra (parinti, profesori, colegi… filme, carti…) si, mai ales, cuvintele gandurilor noastre ne zidesc din lutul propriilor simturi – simturile sunt caramida, iar cuvantul este ziditorul a ceea ce suntem. Faptele noastre si lumea in care traim s-au nascut mai intai in mintile noastre. Noi suntem creatorii raiului si iadului in care traim.
Suntem plamada cuvintelor semanate in noi si sta in puterea noastra sa adunam neghina, s-o legam in snopi si s-o ardem. Dar in dureri se face munca aceasta pentru ca pamantul trupului nostru poarta in el otrava (blestemul) dorintelor nestapanite.