Capcana de a ști

Pe calea cunoașterii și realizării de sine există diverse obstacole, dificultăți la care te poți aștepta sau care apar în mod imprevizibil, dar pe care le recunoști ca atare atunci cînd apar. Mai există însă o serie de obsatcole foarte periculoase și anume capcanele. Capcanele te fac să crezi că ești pe calea cea bună, că drumul tău continuă, te fac să crezi că te apropii de marea realizare, cînd de fapt ești prins într-un fel de balon de săpun și începi să trăiești într-o realitate proprie, o realitate în care evoluția încetinește, stagnează sau chiar pot să apară „căderi” indiferent cît de mulți „susținători” ai avea în jurul tău în acel balon de săpun. O astfel de capcană este aceea în care ai senzația că știi, că ești avansat, că ai o minte pătrunzătoare, că ai acumulat cunoștințe semnificative, că ai nevoie de practici tot mai sofisticate. Există un stadiu pe calea îmbogățirii cunoașterii în care ajungi să simți că nu știi nimic. După ce ai asimilat foarte multă informație, după ce ai elaborat o perspectivă destul de complexă asupra realității ajungi la un moment dat să-ți dai seama că de fapt nu știi nimic, că ADEVĂRUL a rămas neatins de gîndurile tale. Dacă nu ai ajums la acest stadiu este bine să știi că poți fi prins în capcana celui ce crede că știe.

Anul trecut am fost la niște cursuri. După primul modul am zis ca așa ceva nu este de mine, că temele abordate sînt prea simple, că exercițiile propuse sînt de-a dreptul banale și puerile în comparație cu ceea ce ajunsesem să studiez și să practic de ani buni de zile. Totuși am ales să rămîn și cu smerenie să mă comport ca și cum nu aș fi știut nimic, ca și cum nu aș fi practicat nimic în toată viața mea. M-am implicat în acele cursuri, am ascultat cu atenție temele dezbătute, am participat la dialog, am realizat cu tot sufletul exercițiile propuse și spre surprinderea mea am avut foarte multe de învățat, m-am redescoperit, mi-am reîmprospătat cunoașterea și mi-am reînvigorat sufletul. Merită din cînd în cînd, dacă tot vă scoate viața în cale o astfel de situație, să vă comportați ca și cum nu ați ști nimic, ca și cum ați fi la grădiniță. Ar putea fi o experiență uluitoare și foarte bine venită pentru suflet. Oricum, o astfel de situație ar putea fi privită și ca un test care să vă arate dacă sînteți sau nu în capcana celui ce crede că știe. Cel care știe cu adevărat are inima smerită, sufletul viu și știe să aprecieze tot ceea ce îi scoate viața în cale; chiar și simplele jocuri de grădiniță le primește cu bucurie, cu seninătate.