Iată că au venit și vremurile în care se vede cu ochiul liber că fiecare om are adevărul său. Fiecare pretinde că adevărul său este singurul adevărat. Au venit vremurile în care ni se inoculează că adevărul nu poate fi în altă parte decât în sursele oficiale. Au venit vremurile în care se vede cu ochiul liber că adevărul este impus cu forța și susținut cu zâmbetul pe buze, în pofida oricăror evidențe, de cei puternici vremelnic sau doar tupeiști.
În astfel de vremuri este necesar să ne dezvoltăm discernământul, să ne dezvoltăm filtrele proprii de selecție a informației, să analizăm și să identificăm varianta cea mai apropiată de realitate a adevărului. Desigur, ne ajută să privim cu reticență orice ajungem să vedem și să auzim, dar aceasta nu înseamnă să devinim suspicioși, sceptici, neîncrezători, ci doar să discernem cu mai multă atenție orice ajunge la urechile noastre și orice ajungem să vedem.
De asemenea, este bine ca ceea ce transmitem noi ca fiind adevăr, să fie cu adevărat verificat, rezultatul unor convingeri proprii sănătoase și să respecte filtrul bunătății. Adică, să fie ceva constructiv și cu folos celor cărora ne adresăm. Mai ales dacă sunteți vectori de opinie, dacă lucrați în Radio, TV sau influenceri pe internet asigurați-vă că ceea ce transmiteți este adevărat în mod obiectiv și nu adevărat doar pentru cineva, pentru un grup anume. Altfel, vă veți atrage multe ponoase, mai devreme sau mai târziu. Asigurați-vă că inclusiv propriile convingeri se bazează pe valori universale si autentice: onestitate, bunătate, altruism, iubire, onoare, sinceritate. Altfel, mai bine tăceți!
Lasă un răspuns