Paradisul este întotdeauna asociat cu mirseme sublime în timp ce despre Iad se vorbește doar în termeni de miasme. Există un miros al sfințeniei și o miasmă a Răului. Făt-Frumos este tot timpul asociat cu miresme încîntătoare în timp ce Balaurii, Scorpiile sau Zmeii sînt învăluiți de tot felul de mirosuri respingătoare. Extrapolînd aceste lucruri, putem deduce că mirosurile din mediile în care trăim preponderent sau din mediile care ne atrag și pe care le frecventăm, ne pot arăta cam de ce parte a lucrurilor ne situăm.
Dincolo de mirosurile din mediul ambiant o importanță deosebită o are mirosul personal, mirosul propriei ființe. Mirosul personal depinde de hainele pe care le purtăm, de substanțele pe care le consumăm și de metabolizarea acestora, de starea de sănătate și igiena personală.
Pentru a avea un miros cît mai plăcut sînt necesare cîteva reguli generale de igienă. Haine curate, aerisite care sînt păstrate în locuri plăcut mirositoare. Dulapurile greoaie, închise, cu multe haine de diferite categorii pot să încarce hainele prospăt spălate cu mirosuri „stătute”, neplăcute. Deci o primă regulă, haine curate, doar că această regulă nu este suficientă. Hainele se îmbibă cu mirosul spațiului în care sînt ținute. Într-o mare măsură purtăm cu noi mirosul de acasă sau din locurile pe care le frecventăm des. Cu alte cuvinte purtăm cu noi și mirosul de acasă prin intermediul hainelor de pe noi. Mirosul casei devine componentă a mirosului personal! Deci, merită să avem o locuință plăcut mirositoare!
Urmează apoi, a doua regulă – igiena corporală. Să facem baie ori de cîte ori este necesar, să menținem în echilibru flora bacteriană de pe suprafața corpului, în special de pe tălpi și alte zone mai rar aerisite. Ceea ce ne dă bătăi de cap în privința mirosului personal este transpirația. Blocarea transpirației folosind diverse produse nu este benefică pentru sănătatea corpului. Soluția este să facem în așa fel încît transpirația să nu fie prea neplăcut mirositoare. Pentru ca transpirația să nu fie urît mirositoare este necesar să avem un corp pur și în interior, nu numai în exterior. Nu trebuie să spălăm paharul doar pe dinafară, ci și în interior! Interiorul se curăță prin intermediul unor substanțe naturale, iar în ultimii ani piața s-a umplut cu oferte de produse detoxifiante. Însă e bine să știți că cel mai bun detoxifiant este APA. Numai că trebuie să știi cum să o folosești.
Multor persoane le miroase urît respirația. Aceasta arată întotdeauna probleme cu dantura sau o floră bacteriană nesănătoasă în cavitatea bucală și chiar în plămîni.
Acele sprayuri sau gume de mestecat care spun că vă împrospătează respirația nu au efect pe termen lung. Ele doar acoperă momentan mirosul urît, așa cum alții preferă să se dea cu o găleată de parfum în loc să se spele mai des și să folosească haine curate. Mergeți neapărat la stomatolog dacă cineva îndrăznește să vă spună că vă miroase gura sau reușiți să vă dați singur seama de aceasta. Dimineața cînd vă treziți țineți palma căuș în dreptul gurii și respirați în ea, apoi mirosiți. Vedeți dacă vă place! Sau scoateți limba cît mai mult afară și țineți-o așa cîteva zeci de secunde. Treptat îi veți putea simți mirosul. Dacă dantura este în regulă, mirosul neplăcut al respirației este dat de toxinele din corp și este necesar un program de detoxifiere generală.
Și acum să ne întoarcem la începutul articolului. Dacă aveți o igienă perfectă, faceți tehnici de purificare, trăiți în mediu curat și totuși nu mirosiți prea plăcut aceasta înseamnă că mintea este cea care nu este prea pură. Astfel, dacă un om nu miroase bine puteți spune și că „nu miroase a bine”. Contează foarte mult calitatea gîndurilor și a emoțiilor în ce privește mirosul personal. Aș putea spune că în unele situații ponderea în ceea ce privește calitatea mirosului personal nu o are igiena corporală interioară și exterioară, ci calitatea gîndurilor și a emoțiilor persoanei respective.
Merită să faceți mai mult pentru a avea un miros personal natural cît mai plăcut. Chiar și dacă numai pentru a mirosi mai bine tot mă gîndesc că merită să gîndiți frumos și să întrețineți emoții de calitate. Am avut un coleg în timpul facultății care era dispus să facă orice pentru a avea un miros cît mai plăcut. L-am învățat tehnici de purificare și l-am îndemnat să aibă o minte pură și un suflet curat. Cel puțin pentru un timp mi-a urmat sfaturile și mi-a mulțumit. Pentru el, obținerea unui miros personal plăcut a fost o motivație suficientă pentru a avea grijă de corpul și de mintea lui.
O zi înmiresmată vă doresc! Nici n-aveți idee cum s-ar transforma întreaga țară dacă am căuta cu toții să mirosim frumos și să avem mirosuri plăcute în jurul nostru!
Cristian Ţurcanu
Acest proces poate fi realizat şi acum nu doar în viitor. Curaţenia mentală se face cu un duş de gînduri curate şi un balsam de vorbe frumoase.
Geta Samoila
Cu totii avem nevoie si de o „curatenie mentala”.
Ar fi bine daca in viitor acest proces ar deveni la fel de firesc cum e spalatul pe cap.