Dacă simțul umorului nu este prezent la toată lumea, alte stări ale sufletului sînt comune marii majorități a oamenilor. Una din stările frecvente, dar rareori conștientizată este admirația. Cu toții avem tendința de a admira, iar ceea ce admirăm ne modelează direct proporțional cu intensitatea cu care admirăm. Am putea adapta o veche și cunoscută afirmație: ”spune-mi ce admiri ca să-ți spun cine ești!”. Admirația este bună, mai ales atunci cînd ceea ce admirăm este ceva bun și sănătos. Însă apare o problemă legată de admirație în momentul în care vrem  să atragem admirația celorlalți.

Aproape orice om vrea să fie admirat, apreciat. Pentru a fi admirați adeseori sîntem capabili să facem lucruri uluitoare, sacrificii mari. Deșertăciune, satisfacții de-o zi, eforturi în van! Decît să căutăm mereu să trezim admirația celorlalți este mult mai bine ca noi să fim cei ce admiră Frumusețea, Binele oriunde ne-ar apărea în cale. Reduceți pe cît posibil nevoia de a fi admirați și sporiți puterea de a admira ceea ce merită să fie admirat, adică ceea ce, în general, putem considera că este benefic. Veți descoperi satisfacții mult mai profunde în a admira decît în a fi admirați. Devii cu adevărat plin de încredere în tine, un suflet matur în momentul în care nu-ți mai dorești să fii admirat, aspect care include și imunizarea față de ”gura lumii”. Cine își dorește mult să fie admirat caută mereu să fie pe placul celorlalți, ceea ce nu este foarte bine pentru dezvoltarea liberă și armonioasă a propriului suflet.