Autor: Cristian Țurcanu Page 28 of 36

Conștienți sau nu, cu toții aspirăm să avem nici mai mult nici mai puțin decît TOTUL. Sîntem zidiți în așa fel încît rareori ne mulțumim cu firmituri sau jumătăți de măsură. Chiar dacă declarativ, de exemplu, spunem că ne mulțumim să fim doar sănătoși, în sinea noastră vom vrea întotdeauna mult mai mult de atît. Am mai și moștenit un obicei prost de la generațiile anterioare cum că nu putem fi fericiți decît dacă avem totul, adică tot ce ne dorim! Ei bine, oricît ar părea de utopic, totuși, este posibil să avem TOTUL.

Religia ne spune că, dacă îl avem pe Dumnezeu avem totul, deci este suficient să obținem comuniunea deplină cu Dumnezeu și vom avea astfel totul, vom fi desăvîrșiți pe toate planurile. De fapt se spune că, ar fi suficient să avem doar credință și deja am avea toate motivele ca să fim fericiți, deoarece, avînd credință simțim că avem totul. Acesta ar fi răspunsul oferit de religie, să fim cu Dumnezeu, în Dumnezeu și atunci avem totul.

Filosofia spune că, dacă avem înțelepciune, avem totul. Omul înțelept este pe deplin fericit, vede TOTUL în ceea ce este, în ceea ce are, în ceea ce îi aduce viața, clipă de clipă. Înțelepciunea te face să te simți complet și te învață să faci trecerea de la „a avea” la „a fi”. Dacă este să fim rezonabili, devine logic faptul că nu poți fi proprietarul tuturor bunurilor de pe Pămînt, nu poți avea stelele și spațiul, dar poți obține realizarea interioară de A FI una cu TOTUL și atunci este ca și cum ai avea totul. Iată de ce înțelepciunea este calea rezonabilă de a avea totul.

Iubirea este calea! Dacă ai IUBIRE ai totul. Cînd iubești ai totul în ceea ce iubești. Iubirea te face să fii extrem de nerezonabil în gîndire, te face să afirmi răspicat că ai totul chiar și atunci cînd vîntul îți suflă prin buzunare. Este nerezonabil omul care strigă: „Iubirea mea este Totul”, dar am învățat să-i tolerăm îndrăgostitului nebunia, pentru că, sfidînd orice logică, el chiar pare să aibă totul. Să iubești cu atîta putere încît să simți că ceea ce iubești este totul, nu este de ici de colo. Fericiți cei care pot să iubească cu atîta putere! Cînd trăiești doar pentru ceea ce iubești, tu nu mai exiști. Și cînd ai ajuns să nu mai exiști pentru tine (adică atunci cînd nu  mai ai nici un interes personal) atunci ai totul. Aceasta ar fi o explicație rezonabilă pentru a înțelege cu mintea, cum de reușește IUBIREA să te facă să simți că ai totul. Ador „obrăznicia” Iubirii, și eleganța sau doar nonșalanța cu care sfidează legile gîndirii și ale lumii. Miraculoasă puterea ei, fericiți cei care o pot trăi total!

O altă cale de a avea totul este renunțarea. Paradoxal, dar așa este! Renunțînd la orice dorință ajungi să ai totul. Cînd nu-ți mai dorești nimic, obții totul. Un alt mister, o cale dificilă, dar adevărată, probată de-a lungul timpului de un mare număr de oameni.

Și o combinație între aceste căi poate fi abordată, dar cei care au reușit să ajungă să aibă TOTUL au mers la un moment dat pînă la capăt pe o singură cale. Succes! Eu încă nu am ajuns să am totul, în lumea aceasta chiar am foarte puține, dar sînt totuși pe cale. Cu Credință, aspirînd la Înțelepciune, Iubesc și Renunț la mine.

Mai mereu am vrea să știm cît mai multe despre noi și ceilalți… adeseori, mai ales despre ceilalți. Avem la dispoziție o mulțime de metode: astrologie, psihologie, numerologie etc. Iată o altă soluție pentru a vă da seama de puterea personalității sau mai exact a individualității unei persoane. Cît de mult își are definită personalitatea sau individualitatea un om? Cam cît de mult depinde de ceilalți sau poate lua decizii de unul singur? Cam cît de ușor este influențat de ceilalți sau dimpotrivă? Cam cît de timid este sau cît de curajos și îndrăzneț poate fi sau va fi la un moment dat un om?

La astfel de întrebări putem găsi un răspuns pornind de la ceva cît se poate de banal și inedit: cît de repede a pronunțat litera „r” omul respectiv! Cînd era mic și a învățat să vorbească cît de repede a deprins acel om să propunțe clar litera „r” – „rîu, rățușcă, rămurică…”:)? Toți copii încep prin a pronunța litera „l” în loc de „r”. Cu cît un copil a propnunțat mai repede litera „r”, la o vîrstă cît mai fragedă, cu atît va avea o individualitate mai bine conturată, va fi mai îndrăzneț, mai puțin influențabil, o personalitate mai puternică, o fire mai extrovertită. Acum depănați amintiri sau aveți un motiv să vă sunați părinții pentru a afla cînd ați început să propunțați corect litera „r”. Succes și bucurii multe cu această ocazie!

Dacă simțul umorului nu este prezent la toată lumea, alte stări ale sufletului sînt comune marii majorități a oamenilor. Una din stările frecvente, dar rareori conștientizată este admirația. Cu toții avem tendința de a admira, iar ceea ce admirăm ne modelează direct proporțional cu intensitatea cu care admirăm. Am putea adapta o veche și cunoscută afirmație: ”spune-mi ce admiri ca să-ți spun cine ești!”. Admirația este bună, mai ales atunci cînd ceea ce admirăm este ceva bun și sănătos. Însă apare o problemă legată de admirație în momentul în care vrem  să atragem admirația celorlalți.

Aproape orice om vrea să fie admirat, apreciat. Pentru a fi admirați adeseori sîntem capabili să facem lucruri uluitoare, sacrificii mari. Deșertăciune, satisfacții de-o zi, eforturi în van! Decît să căutăm mereu să trezim admirația celorlalți este mult mai bine ca noi să fim cei ce admiră Frumusețea, Binele oriunde ne-ar apărea în cale. Reduceți pe cît posibil nevoia de a fi admirați și sporiți puterea de a admira ceea ce merită să fie admirat, adică ceea ce, în general, putem considera că este benefic. Veți descoperi satisfacții mult mai profunde în a admira decît în a fi admirați. Devii cu adevărat plin de încredere în tine, un suflet matur în momentul în care nu-ți mai dorești să fii admirat, aspect care include și imunizarea față de ”gura lumii”. Cine își dorește mult să fie admirat caută mereu să fie pe placul celorlalți, ceea ce nu este foarte bine pentru dezvoltarea liberă și armonioasă a propriului suflet.

Îmi plac florile de munte și pajiștile de pe înălțimi. Aici toate plantele sînt mai scunde și florile mai delicate, firele de iarbă sînt mai dese, mai strînse unele într-altele, n-ai să vezi bălăriile acelea imense și chiar respingătoare care năpădesc falezele și vin pînă aproape de plajă sau cresc de-a lungul drumurilor în zonele mai joase. Îmi place structura delicată și aproape plăpîndă a florilor de pe versanții munților. Asemena lor, gîndurile noastre sînt mai delicate și firave, îmbietoare și plăcute, atunci cînd cresc pe înălțimile Spiritului. Dar dacă Spiritul este lăsat în adormire, în smîrcuri sau prin locuri băltite, gîndurile devin și ele asemenea buruienilor: mari, mai înalte decît omul, respingătoare sau cel puțin sufocante. Pe înălțimile spiritului mintea devine transparentă, îmbietoare și toate gîndurile sînt mai scunde mai liniștite și îmbracă stîncile cu o mantie moale protectoare și hrănitoare. Îmi înalț spiritul și el mă înalță! În casa fulgerelor vii lumina este albastră! Și toate sînt așa cum trebuie să fie… pe înălțimi!

Luna august, luna concediilor pentru majoritatea oamenilor, luna vacanțelor, luna deconectării de la obișnuitele treburi cotidiene. În tot acest context puțini mai realizează că luna august este lună de sfirșit de an, conform calendarului Bisericii. Sărbătorile din calendarul creștin au semnificații profunde, adeseori ascunse într-un ezoterism fin, care cumva, oficial, a fost lăsat deoparte, dar nu abandonat odată cu repudierea gnosticilor. Sărbătorile de peste an, mai exact ordinea lor, are legătură cu drumul parcurs atît de fiecare om cît și de întreaga Creație pe calea manifestării și apoi a resorbției. Anul Bisericesc, cum i se mai spune, începe la 1 septembrie și se termină la 31 august. Astfel, sărbătorile principale, sau anumite sărbători înșirate de-a lungul anului au o semnificație multiplă, adeseori greu de înțeles pentru creștinii de obște. În primele 7 zile ale anului bisericesc sînt pomenite cele 7 zile ale Creației. Apoi, pe 8 septembrie este sărbătorită într-un mod sublim Nașterea Fecioarei Maria, nașterea întregii Creații, prin intermediul Eternului Feminin, Fecioară și Mamă a tot și a toate. Prin sărbătorirea Nașterii Fecioarei Maria este sărbătorită într-un anume fel apariția întregii Creații. Apoi în luna august, pe 15, este sărbătorită „Adormirea Maicii Domnului” adică, este sărbătorită transcenderea întregii Creații, reîntoarcerea în inima lui Dumnezeu. Numai că acestă întoarcere este precedată de „Schimbarea la față” sărbătorită în 6 august. Prin această sărbătoare întreaga Creație a fost unificată cu Dumnezeu, Lumina necreată a lui Dumnezeu pătrunzînd și radiind din ființa trupească a lui Iisus Hristos. Această îndumnezeire a materiei care se produce la 6 august poate fi înțeleasă totodată ca un triumf al Luminii asupra materiei, dar mai degrabă trebuie văzută această sărbătoare ca o revelare a faptului că Lumina lui Dumnezeu ne pătrunde continuu. Odată revelată această taină, existența în trup nu se mai justifică, existența întregii materii nu se mai justifică, astfel că întreaga Creație este resorbită, ”Adormită”, transcenderea culminînd cu sărbătoarea din 29 august, „Tăierea capului Sfîntului Ioan Botezătorul”, adică transcenderea finală a gîndurilor a realității percepută prin intermediul minții. Astfel, se încheie Anul Bisericesc cu reîntoarcerea întregii Creații în inima și ființa lui Dumnezeu.

Desigur, v-am prezentat aici doar un mod de a privi cîteva dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin, mod care vă poate suscita interesul față de latura mistică a sărbătorilor și nu doar față de latura lumească cu bîlciuri și alte cele.

Timpul capătă altfel de semnificații și crează gînduri aparte în zilele de sărbătoare. Chiar dacă din punct de vedere obiectiv timpul rămîne același, observăm totuși că în zilele de sărbătoare gîndim altfel. Aceleași efecte speciale asupra noastră să știți că le are și spațiul, nu numai timpul. În funcție de zona în care ne aflăm gîndurile sunt diferite. Există locuri în care gîndurile sînt mai agitate și locuri în care gîndurile sînt mai liniștite. Există locuri în care gîndurile devin superficiale, așa cum există locuri în care gîndurile capătă profunzime și putere. Sînt locuri în care spațiile devin mai vaste între două gînduri, sufletul are mai mult loc să înflorească și să respire în voie.

Sper să vă găsiți fiecare un astfel de loc, dacă nu-l aveți deja, în care mintea să devină mai liniștită, iar sufletul să vă înflorească în mod spontan, îmbogățindu-se cu pace. Într-un astfel de loc ne refacem puterile, ne refacem vigoarea sufletului și profunzimea limpede a gîndurilor. Acesta este locul nostru de putere, locul nostru de refugiu. Este un loc în care nu vom invita pe oricine și în care este bine să ne retragem ori de cît ori simțim că mijloacele obișnuite nu ne mai ajută să ne refacem puterile. Urmăriți să vă găsiți un astfel de loc, în care să fie suficient să vă deplasați și să simțiți cum sufletul vi se regenerează, puterile vi se întremează. Păstrați-l apoi necontaminat de prezența unor oameni nepotriviți și vizitați-l periodic.

Prin meditația discursivă, bazată pe logică și înțelegere, putem pătrunde adînc în misterele lumii interioare sau exterioare, dar adevărata transformare începe din momentul în care abandonezi mersul greoi al gîndirii și „vezi” realitatea nudă, neîmbrăcată în gînduri și cuvinte. Renunțarea la gîndirea înțelegătoare este pasul cel mai dificil de făcut, mai ales de către cei care se consideră ceva mai învățați, dar dacă au suficiente merite spirituale, ei vor fi conduși către contemplarea realității de dincolo de gîndire.

Cît ești mic ai nevoie de grija părintească în toate cele, dar pe măsură ce crești devii tot mai independent și chiar ți se cere să fii capabil să mergi pe propriile picioare. Cam la fel este și drumul transformării lăuntrice. În momentul în care ai pornit pe cale ești copleșit cu daruri, experimentezi tot felul de stări, acumulezi tot felul de cunoștințe, dar după ce trece această etapă este necesar să abandonezi meditația bazată pe gîndire și să te avînți cu adevărat în necunoscut. Înainte de a merge pe propriile picioare vei trece printr-o perioadă în care Tatăl își va retrage toate darurile și va urmări să te învețe să nu te atașezi de înțelegeri mentale sau de stări sufletești și spirituale.

Este bună o minte ageră și pătrunzătoare, dar oricît de sclipitoare ar fi, mintea chiar este plină de condiționări și obstrucționează perceperea adevăratei realități. Rămîneți din cînd în cînd în contemplație fără să gîndiți nimic. Adevăratul erudit este cel care, după ce a ajuns să dețină o cunoaștere vastă, începe să simtă că de fapt nu știe nimic. A ști că nu știi nimic este primul pas către noua etapă a transformării lăuntrice.

Multe beneficii are iubirea, mulți i-au descris virtuțile și pe bună dreptate. Fericiți cei care iubesc, fericiți cei care sînt binecuvîntați cu iubire. Desigur, sînt multe forme de iubire, sînt multe moduri de a înțelege și de a exprima iubirea și fiecare formă în parte își are beneficiile ei. Pentru orice, om care iubește viața devine mai intensă, totul se însuflețește și apare senzația că în sfîrșit trăiește, este viu, are un sens, are un centru al universului.

Iubiți cu înțelepciune, cu multă înțelepciune. Iubiți cu inima deschisă și mintea trează! Iubiți și bucurați-vă de viață. Nu cred că există ceva care să valorizeze viața mai mult decît iubirea. Dar nu atît despre valorizarea vieții vreau să scriu acum cît mai ales despre transcenderea vieții. Iubirea mă poartă într-o clipă pînă dincolo de stele, iubirea îmi oprește pleoapele în timp ce clipesc și îmi dezvăluie misterul celui care, deși, nu se mișcă, ajunge peste tot. Iubirea mă însuflețește, iar și iar, chiar și după atîția ani și mă aprinde, dar nu la fel ca alte dăți, îmi aprinde năvalnic dorul de Absolut, dorul de Acasă…

Un indicator semnificativ pentru starea de sănătate a sufletului este modul în care trăim sărbătorile. Chiar dacă timpul obiectiv este uniform, nediferențiat, unora dintre zile am ajuns să le acordăm o semnificație deosebită și le-am transformat în sărbători. Avem sărbători religioase, sărbători tradiționale, sărbători legale, sărbători naționale, sărbători locale, sărbători personale. Posibil să-mi fi scăpat unele categorii! Sărbătoarea este creată prin semnificațiile desoebite pe care am ajuns noi sau un grup mai mare de oameni din trecut să le acordăm unei anumite date din calendar. Nu cunosc să existe vreun om sau un grup de oameni care să nu acorde anumitor zile din an semnificații speciale, care să nu aibă sărbători. Se pare că pentru noi oamneii a avea sărbători este un lucru absolut necesar, la fel de necesar ca hrana sau aerul pe care îl respirăm.

Sărbătorile sînt necesare pentru suflet și ele sînt trăite prin intermediul sufletului. Dacă restul zilelor, așa-zise „lucrătoare” muncim pentru corp, pentru existența noastră în lume, în zilele de sărbătoare „lucrăm” pentru sufletul și spiritul nostru. Iar a lucra pentru suflet în zilele de sărbătoare nu înseamnă neapărat a spune rugăciuni, ci înseamnă în primul rînd să te bucuri. Desigur, sînt de preferat bucuriile care nu se bazează neapărat doar pe consum de mîncăruri și băuturi, dar a ști să te bucuri chiar și așa, dacă mai ai puterea de a te bucura cu ușurință și, mai ales, capacitatea de a trezi bucurii în ceilalți înseamnă că ai încă sufletul viu. Zilele de sărbătoare sînt cu adevărat zile de bucurie, sînt zile în care să aducem bucurie celorlalți prin bucuria noastră. Cu ocazia fiecărei sărbători vă puteți verifica starea de sănătate a sufletului, dar și detașarea față de lume! Sărbătorile nu trebuie trăite doar pentru că așa se face, că așa este din moși-strămoși și, mai ales, nu trebuie trăite prin spirit de turmă. Trebuie să simțiți în voi înșivă semnificațiile unei sărbători pentru a o cinsti cu adevărat!

Nu sînt neapărat un „muntean” în sensul tradițional al cuvîntului, nu am echipament, nu am rucsac supraîncărcat, mergînd pe cărări dificile și pe care puțină lume să se încumete, nu am prea fost în multe călătorii pe cărări montane, dar chiar și ca turist rutier poți să ajungi în cîteva locuri splendide în munți. Ieri și azi am mers pe Transalpina, mîine voi merge pe Transfăgărășan. E splendidă frumusețea muntelui! Atîta liniște, atîta spațiu și atît de aproape de cer! Vîntul răcoros, norii pufoși pe care poți să-i atingi cu mîna, iarba moale de sub tălpi toate te fac să te simți în sala de festivități a lui Dumnezeu. Așa m-am simțit pe Transalpina, la peste 2300 de metri altitudine. E foarte frumos! Sper să împărtășesc cu voi bucuria de a simți măreția munților și frumusețea lor copleșitoare.