Autor: Cristian Țurcanu Page 30 of 36

Calitatea cea mai importantă care se află la baza oricărei construcții sociale este respectul. Pentru marea majoritate a oamenilor este dificilă manifestarea continuă a unei stări de iubire, însă respectul se poate manifesta continuu. Pornind de la cea mai mică structură socială, care este relația dintre doi oameni și pînă la cea mai amplă construcție socială, lumea în ansamblul ei, toate apelează la respect pentru a putea funcționa. Fără respect este imposibil să faci să funcționeze și să dureze o relație între doi oameni sau viața unei comunități mai mari. Pornind de la grupurile criminale de tip mafiot și pînă la comunitățile spirituale cele mai înalte întîlnim aceeași calitate de bază între membrii lor: RESPECTUL. Diferența este că, în cazul unora respectul este impus și se manifestă însoțit de teamă, în cazul celorlalte respectul este oferit și însoțit de admirație și uneori chiar de iubire.

Din punctul meu de vedere, o comunitate armonioasă și sănătoasă este aceea care se bazează pe respectul primit/oferit spontan cu admirație și iubire, ca recunoaștere a valorii și a manifestării încrederii. O formă aparte de respect este respectul față de funcțiile cu autoritate. Cel mai adesea, respectul față de funcție sau autoritate este formal, artificial, fals, fiind însoțit de frică sau lingușeală. Tocmai existența acestor forme artificiale de respect, au condus treptat la pierderea încrederii oamenilor în puterea RESPECTULUI REAL și, astfel, a început treptat neglijarea acestuia. Cu atît mai mult s-a erodat încrederea oamenilor în RESPECT, cu cît funcțiile din diferite compartimente sociale au fost ocupate de oameni slabi și fără valoarea necesară funcției respective.

Se mai spune că respectul nu îl primești aprioric, ci trebuie să ți-l cîștigi. Este o afirmație gresită. Există forme de respect care trebuie oferit spontan și aprioric – cel puțin pînă la proba contrarie: respectul bazat pe vîrstă, respectul bărbaților față de femei, respectul pentru funcție sau profesie. Aceste forme de respect ar trebui manifestate aprioric, însă oamenii respectivi ar trebui să arate ulterior că merită respectul nostru. Deci, respectul poate fi cel mult pierdut, dar nu cîștigat. Sînt oameni care luptă în viață pentru a cîștiga respectul celorlalți. Este greșit, este doar o dovadă de orgoliu și egoism dacă aspiri la respectul celorlalți și cauți să ți-l cîștigi prin tot felul de mijloace. Chiar și actele de caritate dacă le faci pentru a cîștiga respect, pentru a fi numit un “om respectabil” sînt dăunătoare sufletului și nu pot să conducă la ceva bun pe termen lung. De asemenea, greșesc și cei care se manifestă fără respect față de ceilalți pentru că ei consideră că ceilalți nu au făcut încă nimic pentru a “a le cîștiga” respectul. Aprioric trebuie să manifestăm respect pentru toți. Trebuie să pornim mereu de la prezumția că fiecare  om este respectabil, chiar dacă, ulterior, unii oameni nu se ridică la înălțimea respectului nostru față de ei.

Buna creștere sau bunul simț se recunoaște prin faptul că ești plin de respect în relațiile cu ceilalți. Respectă tot ceea ce te înconjoară și mai ales respectă valoarea izvorîtă din muntele virtuților, oriunde o vei întîlni.

Am tot scris despre echilibrul pe care trebuie să-l găsim între diverse aspecte contrare ale vieții. Toate contrariile pornesc de la aspectul polar al energiei sau de la opoziția originară de la începutul începuturilor, opoziția dintre manifestat și nemanifestat. Cum de este posibil ca în pofida tuturor acestor contrarii, lumea și întregul Univers să continue să existe? Răspunsul este unul singur – IUBIREA. În iubire toate dihotomiile se topesc. Contrariile se transformă din forțe opozante în forțe complementare. Din perspective iubirii cele ce aveau tendința să se distrugă reciproc, devin aspecte complementare ale unui același întreg. În iubire sîntem exaltați de cele mai mărețe idealuri și în același timp copleșiți de cele mai mici și nesemnificative detalii. În iubire un simplu gest, o privire, un surîs, o strîngere de mînă, un fir de păr, tot felul de „nimicuri” devin extrem de valoroase. Totodată, în ființa iubită se ascunde întregul Univers.

În viață dacă ai iubire poți să transformi totul. Dacă ai iubire ajungi să ai și înțelepciune și putere și armonie și toate celelalte virtuți. Dacă pentru mulți se dovedește dificilă calea de a găsi echilibrul între aspectele contrare ale vieții, atunci calea iubirii este soluția salvatoare. Problema este că am ajuns să trăim niște vremuri în care calea iubirii este dificilă și pentru a o putea urma avem nevoie de înțelepciune, de curaj și mai ales de o mare putere de a suporta focul transformator al iubirii. Am făcut ca în lumea aceasta nimic din ceea ce este bun să nu mai fie ușor de obținut, dar cu toate acestea unii reușesc. Să avem credință, nădejde și iubire!

Ce contează mai mult pentru a te bucura de o viață bună: aspectul exterior sau conținutul? detaliile sau ansamblul? amănuntele sau lucrurile importante? Iată o nouă situație în care trebuie să ne găsim echilibrul. Uneori contează detaliile, alteori imaginea de ansamblu. Uneori contează aspectul exterior, alteori conținutul. Cel puțin așa reiese din situațiile cu care avem de a face în viața de zi cu zi. Înțelepciunea de a trăi se manifestă prin a ști cînd să pui preț pe detalii și cînd să pui preț pe esența lucrurilor. Cum a discerne între aceste două aspecte nu este întotdeauna foarte simplu, ne rămîne situația acoperitoare în care vom trăi în așa fel încît să punem preț pe ambele aspecte de fiecare dată. Sînt la fel de importante și detaliile și imaginea de ansamblu; sînt la fel de importante și aspectul exterior și conținutul.

Cînd am început prima emisiune radio despre arta de a trăi, în 1994, am prezentat atunci următoarea povestioară. Un om foarte bogat este văzut într-o zi contabilizîndu-și cu grijă un pumn de mărunțiș. Și este întrebat cu mirare: „cum de îți mai pierzi timpul cu niște mărunțiș cînd ești atît de bogat?” Răspunsul a fost: „în viață trebuie să ai grijă de banii mărunți pentru că banii mari au grijă singuri de ei.” Cumva am gîndit arta de a trăi atunci, la începuturi, ca pe o grijă față de lucrurile mărunte, ca pe o îmbunătățire continuă a acțiunilor fundamentale ale vieții cum ar fi: a mînca, a vorbi, a respira, a gîndi etc. Dacă avem grijă de lucrurile mici pentru a le realiza corect, atunci putem clădi mai departe o artă de a trăi, o viață fericită și împlinită. Aceasta este însă doar o parte a problemei. Pe lîngă grija față de aspectele minore, adeseori ignorate, mai avem nevoie și de manifestarea unor idealuri mărețe către care să tindem. Fără a ne mai pierde în detalii trebuie să visăm cu încredere la o viață sublimă. Uneori contează mai mult să te focalizezi pe acțiunile fundamentale de rutină, alteori să te focalizezi pe idealurile și visurile tale mărețe. Dar cel mai bine este atunci cînd poți să fii conștient și să investești ATENȚIE în ambele componente.

Uneori ne împiedicăm de detalii în mod inutil, alteori neglijarea detaliilor ne poate costa chiar viața, nu numai atragerea suferinței. Uneori fiind prea atenți la detalii pierdem imaginea de ansamblu și ne trezim după ani cu viața furată, alteori fiind atenți la un detaliu putem face să se împlinească un ideal măreț.

Atunci cînd mergem nu trebuie să privim numai în jos, trebuie să privim și spre cer. Ca să nu ne împiedicăm sau ca să nu pierdem din frumusețile vieții trebuie să combinăm cele două direcții în care privim.

Orice emoție puternică lasă urme în corp. La nivelul corpului resimțim aproape instantaneu efectele oricărui tip de emoție. Vedem pe cineva drag – inima deja începe să bată mai tare, simțim rușine – deja ne înroșim în obraji. Simțim frică sau furie și imediat efectele specifice se resimt în întregul corp. Dacă în ceea ce privește durata de viață a unei emoții sau a unui sentiment avem de a face cu numere mici, efectele unor emoții puternice se resimt la nivelul corpului ani și ani de zile, adeseori pentru tot restul vieții. Orice emoție presupune crearea unor substanțe specifice în corp. Emoțiile negative produc substanțe nocive, toxice, emoțiile și sentimentele bune produc substanțe benefice, stimulatoare și regeneratoare. De exemplu, nu este doar o vorbă că poți muri de frică, deoarece substanțele produse de frică sînt toxice și dacă acestea depășesc o anumită cantitate pot provoca moartea. Dacă sentimentul de frică dispare imediat ce au fost eliminate cauzele care au produs frica sau mai exact imediat ce ne-am luat gîndurile de la ceea ce ne-a provocat frica, efectele la nivelul corpului, produse de frică, se vor resimți încă mult timp după aceea. Din acest motiv este necesar să învățăm să scăpăm de  consecințele emoțiilor negative înainte de a ne îmbolnăvi.

Pe lîngă modificările hormonale, modificările neurotransmițătorilor și a altor substanțe din corp, se produce totodată și o perturbare bioenergetică din cauza emoțiilor perturbatoare intense. Așa cum corpul are un sistem imunitar să știți că Dumnezeu nu ne-a lăsat complet descoperiți în fața emoțiilor negative. Avem un sistem imunitar care ne protejează de emoțiile negative, iar acest sistem imunitar este la nivelul corpului energetic al ființei. Un nivel ridicat de vibrații al corpului energetic ne poate proteja împotriva emoțiilor negative. Un sistem energetic fără sincope, un sistem energetic prin care energiile circulă neobstructionate și în cantități potrivite este o bună protecție împotriva emoțiilor negative și a efectelor pe care acestea le produc la nivelul corpului. Așa cum sîngele circulă prin vase de sînge: artere, vene și capilare, la fel și bioenergia circulă printr-un sistem de „vase” și stații de emisie și absorbție. Așa cum vasele de sînge pot fi întrerupte uneori sau obstrucționate, împiedicînd circulația sîngelui, la fel și canalele energetice pot fi blocate sau obstrucționate de tot felul de impurități. Un corp energetic pur devine un sistem de protecție foarte eficient împotriva emoțiilor negative. Majoritatea bolilor pe care le avem au cauze de natură emoțională sau cel puțin momentul de declanșare a unei boli este de obicei asociat cu manifestarea unei emoții negative intense. Protejați-vă sănătatea avînd grijă de emoțiile și sentimentele pe care le trăiți!

Dacă emoțiile negative s-au produs, măcar nu le întrețineți prea mult.  Printre emoțiile și stările negative să știți că se numără și plictiseala, blazarea, nemulțumirea ș.a.m.d. Putem combate efectele nocive ale emoțiilor negative prin intermediul emoțiilor pozitive. Este necesar să rîdeți mai mult, să vă bucurați mai des și mai intens, să iubiți mai mult și mai statornic. A face haz de necaz este o altă intuiție profundă a înțelepciunii populare. La ora actuală sînt studii medicale ample despre efectele nocive ale emoțiilor negative și cu toate acestea nu a apărut nicăieri, ca urmare a acestor descoperiri, vreun îndrumar prin care să ne protejăm de emoțiile negative. În programa școlară ar trebui să existe cursuri despre legătura dintre corp și emoții și să învățăm cum să administrăm cît mai bine partea emoțională și sentimentală a vieții, măcar pentru a ne proteja corpul de boli și degradare rapidă, dacă nu pentru a deveni ființe puternice, echilibrate, fericite!

Cît trebuie să rabzi o situație neplăcută? După cît timp de răbdare trebuie să iei o hotărîre pentru a schimba lucrurile? Care oameni sînt mai fericiți? Cei care pot să rabde sau cei care se revoltă și acționează imediat pentru a îndepărta situația neplăcută? La modul general se știe că fericiți sînt cei care pot acționa în conformitate cu firea lor. Dacă prin firea lor sînt răbdători atunci aceștia vor fi fericiți să rabde, chiar dacă ceilalți îi privesc cu compasiune, nedumeriți sau chiar revoltați. Dacă prin firea lor unii sînt gata de a reacționa imediat la orice factor cu care nu sînt de acord, atunci aceștia vor fi aproape mereu revoltați pe ceva sau cineva, vor fi agitați, dar dacă așa le este firea, ei vor fi totuși fericiți cu acest mod de viață, mereu supuși schimbărilor.

Totuși, la modul general vorbind, este necesar să învățăm să avem răbdare, pentru că de obicei „graba strică treaba”. Orice om trebuie să poată răbda și, de asemenea, orice om trebuie să fie capabil să ia decizii și să acționeze în vederea schimbării lucrurilor. atunci cînd acestea nu sînt corecte sau nu corespund valorilor și nevoilor sale. A reacționa imediat la stimuli poate fi un mare avantaj în anumite situații, cum ar fi într-o situație de criză pentru a evita o catastrofă sau un simplu incident, însă în restul situațiilor este necesar să avem răbdare pentru a putea evalua corect problema, pentru a găsi cele mai bune soluții în vederea rezolvării situației neplăcute cu care ne confruntăm.

Acum ar trebui discutate situații concrete. Dacă ai un serviciu care nu mai corespunde nevoilor tale ce faci? – ai răbdare și speri că se vor îmbunătăți lucurile sau iei hotărîrea să-ți dai demisia și vezi tu după aceea cum îți vei continua viața? Dacă relația de cuplu pe care o ai nu te mai satisface, ba dimpotrivă, îți aduce multă suferință ce faci? – ai răbdare sperînd că celalalt se va transforma și se vor îmbunătăți lucrurile sau iei hotărîrea de a întrerupe relația?

Dacă, în general, alegem să răbdăm ce anume ne determină să răbdăm? Dacă alegem să răbdăm din frică sau din comoditate este greșit. Dacă alegem să răbdăm pentru că este nevoie de noi în situația respectivă sau pentru ca astfel „să ne ducem crucea” în mod lucid și pe deplin conștienți, atunci lucrurile sînt mai acceptabile.

La acest nivel general de discuție trebuie găsit un compromis între puterea de a răbda și nevoia de a lua hotărîri radicale. Iisus ne îndeamnă să răbdăm fără limite spunînd că „cine va răbda pînă la capăt acela se va mîntui”, însă pentru 99,99….9999% dintre oameni puterea de a răbda este limitată, rabdă cît rabdă după care se revoltă și se manifestă exploziv fără a rezolva totuși situația, după care iar încep să rabde. În decembrie 1989 am pus capăt răbdării și am răsturnat regimul, dar imediat după aceea iarăși am început să răbdăm incompetența și ticăloșia multora dintre cei care au ajuns la putere, pentru că se pare că aceasta este firea noastră de români! Răbufnim din cînd în cînd, fără un plan, fără o strategie, fără să înțelegem exact care este problema și care ar fi soluțiile, facem puțină gălăgie, ne descărcăm psihic și apoi ne întoarcem la răbdare. Corect este ca în timp ce răbdăm să identintificăm cît mai bine problema să căutăm soluții și învingîndu-ne inerția și frica să acționăm cu înțelepciune pentru a îndrepta lucrurile.

Un plus de energie este obținut atunci cînd cîntăm. Dacă activitățile noastre sînt însoțite de cîntec, ele sînt realizate cu mai multă ușurință și eficiență. Este adevărat că nu putem cînta la orice loc de muncă, însă în multe locuri putem măcar vocaliza sau fredona o melodie, chiar dacă o facem cu un volum foarte mic. Iar acolo unde nu se poate și nu se poate putem cînta în gînd.

De exemplu, am constat că nu știu nici un cîntec cap-coadă, chiar dacă sînt un om căruia îi place mult să asculte muzică. Am de gînd să remediez acest aspect și să învăț măcar un cîntec cap-coadă.

Vocalizele sînt foarte eficiente. Emiteți cîte o vocală din cînd în cînd în ritmul unei melodii care vă place mult. Aaa-aa-aaa-aaa, oooo-oooo-ooooooo, eeee-eeeeeeeee-eeeeeeeeeeee ș.am.d. Vibrațiile produse de corzile vocale se vor transmite în anumite zone ale corpului, iar oraganele din acele zone vor fi tonifiate. De exemplu, „aaaa” se resimte în piept și în cap, „eeeee” se resimte mai ales în zona gîtului, „iiiiii” în zona capului partea superioară. Astfel, vibrațiile produse de vocalizele prelungi vor conduce la o dezvoltare armonioasă a oraganelor din zonele respective. Adeseori se pot obține chiar vindecări pe baza sunetelor emise sau cel puțin ameliorări ale durerilor. De exemplu, gemetele unui bolnav au scop de ameliorare a durerilor pe baza vibrațiilor produse.

Aceasta este partea activă a muzicii; partea pasivă fiind ascultarea muzicii. Activul și pasivul trebuie să fie în echilibru inclusiv în acest domeniu al sunetelor. Mult succes!

Dacă tot veni vorba de ceva nou, de realizarea unei experiențe noi, m-am gîndit să vă propun un joc pe care l-am realizat cu mai mulți ani în urmă împreună cu un grup de prieteni. Propuneți-vă ca timp de două-trei săptămîni să nu faceți nici un reproș nimănui nici prin cuvinte, nici prin gesturi, nici prin scris. Vor fi evitate și criticile frivole și mai ales cele gratuite, răutăcioase. Dacă într-o anumită situație este neapărat necesar să-i arătați cuiva că face ceva greșit, va trebui să-i spuneți ceea ce este de spus, dar în așa fel încît să aveți permanent în inimă o stare de compasiune, răbdare și înțelegere și numai dacă este absolut necesar să-i faceți acea observație.

Chiar dacă vi se aduc acuze în perioada aceasta, nu urmăriți să vă justificați, făcîndu-i reproșuri celui care vă acuză. Este suficient să vă expuneți propria opinie, dar fără să-i reproșați ceva celuilalt. Două sau trei săptămîni trăiți în așa fel încît să nu criticați pe nimeni, să nu faceți vreun reproș cuiva. Mă gîndesc că politicienii noștri cu siguranță nu vor realiza acest joc!

Mai țineți minte copilăria și adolescența? Aproape mereu ne întîlneam cu lucruri noi, provocări noi. Vă mai amintiți prima zi de grădiniță, cînd a trebuit să rămîneți într-un grup de oameni cu care nu erați familiarizați deloc? Abia ați apucat să-i cunoașteți cît de cît, să vă simțiți bine cu ei, că a trebuit apoi să mergeți la școală. Alt loc, alți oameni, alte provocări de adaptare, de încredere. Astfel de situații noi au tot fost. De la un timp se cam închide cercul de cunoștințe și prieteni, se cam reduc lucrurile noi, provocările. Ba chiar avem tendința de a le refuza în cazul în care ele ne mai apar în viață. Începem o rutină a acelorași activități, citim cam același gen de informații, ne distrăm cam în același fel, vizităm cam aceleași locuri, vom avea tendința să ne păstrăm același serviciu sau cel puțin aceeași profesie ș.a.m.d.

Ei bine, toate acestea nu sînt întotdeauna benefice pentru dezvoltarea continuă a sufletului. Este necesar să facem din cînd în cînd ceva inedit: să citim cărți dintr-un domeniu care nu ne-a atras deloc pînă acum, să vizităm locuri în care nu am mai fost niciodată, să plecăm în excursii altfel decît am facut-o pînă acum. De exemplu, dacă pînă acum mergeați doar cu bilet prin agenții, urmăriți să plecați odată fără să aveți nimic aranjat într-un loc complet nou. Să vedeți cum vă veți descurca la fața locului. Putem să  începem un sport pe care nu l-am mai practicat deloc, să urmăm niște cursuri într-un domeniu provocator și benefic ș.a.m.d. Veți găsi cu siguranță ce și cum. Nici măcar nu trebuie să căutați prea mult, trebuie doar să răspundeți afirmativ unor provocări care vă vor veni oricum în cale. De exemplu, puteți lua lecții de dans, dacă nu ați făcut-o pînă acum sau învățați să cîntați. Desigur, va trebui să dați dovadă de discernămînt atunci cînd vă veți hotărî să faceți ceva nou, dar totodată este necesar să vă mai asumați și riscuri în viață. Nu este necesar să vă apucați de sporturi extreme sau, Doamne ferește, de activități ilegale. Sînt deja unii care au pasiuni mai periculoase: alpinism, parașutism etc. Își practică pasiunile an de an doar că își mai schimbă locațiile, însă oamenii cu care merg sînt cam aceiași, iar activitatea este aceeași. Și în cazul celor cu o viață mai alertă și cu activități extreme este necesar să se introducă ceva nou. Poate un curs de artă culinară sau decorațiuni interioare! Sau poate practica meditației!

Este important să nu devenim foarte inerți în ceea ce privește transformările. Trebuie să folosim întreaga durată a vieții pentru a crește și pentru a ne îmbogăți sufletul. Ar fi păcat să trăim inutil din punct de vedere spiritual anii maturității și ai bătrîneții. Viața trebuie să fie „condimentată” cu experiențe noi, benefice, pe întreaga ei durată.

Încă de cînd sîntem în pîntecele mamei sîntem influențați de sunete. Încă dinainte de a avea urechi, sunetele acționează asupra celulelor corpului nostru în formare. Sîntem permanent înconjurați de sunete așa cum sîntem înconjurați de aer. Sînt rare de tot și de scurtă durată momentele în care putem spune că nu există nici un sunet în jurul nostru. Sunetele sînt vibrații care se transmit prin intermediul aerului sau a altor medii și aceste vibrații acționează asupra corpului nostru, determinînd modul de structurare a apei din celulele noastre, iar de modul de structurare a apei depinde calitatea informației pe care o asimilăm și totodată nivelul de energie de care vom dispune.

Sunetele sînt ca și dalta sculptorului, prin ele ne modelăm continuu  corpul, afectul, mintea. De aceea este bine să știm că sunetele din mediul în care trăim sînt foarte importante și au o mare putere în transformarea noastră. Una este ca sculptorul să folosească o daltă și alta este să aibă la dispoziție doar un ciocan pneumatic. Urmăriți să aveți în jurul vostru pe cît posibil sunete armonioase, cît mai puțin zgomot. Pentru o dezvoltare armonioasă a sufletului avem nevoie de un mediu cu sunete armonioase și multă liniște.

Dintre sunete, o categorie aparte o constituie muzica. Nu cred că există vreun om care nu a ascultat în mod volitiv muzică, care să nu vrea să asculte muzică. Avem nevoie de muzică așa cum avem nevoie de aer și hrană pentru a crește și pentru a rămîne în viață. Așa cum contează calitatea hranei, calitatea apei și a aerului pe care îl respirăm contează, mai ales pentru suflet, calitatea muzicii pe care o audiem. Muzica ne infleunțează atît prin vibrațiile sunetelor cît și prin informația pe care o vehiculează (prin intermediul versurilor) și o impregnează în structura apei din celulele corpului nostru și în gîndurile noastre.

Educați-vă pentru a audia mereu cu plăcere o muzică de calitate. Experiențele lui Masaru Emoto, au evidențiat influența sunetelor asupra structurii apei și a găsit un instrument obiectiv pentru a spune care muzică este armonioasă și care nu. (găsiți multe articole pe net despre experiențele d-lui Emoto) Muzica clasică în general este o muzică bună pentru corp și suflet. Este bună chiar și pentru plante și animale. În unele ferme zootehnice animalele ascultă muzică clasică. Cei din mass-media au luat în derîdere, dar proprietarii fermelor respective obțin rezultate deosebite: animale mai sănătoase, producție mai mare.

Vom reveni și cu alte informații despre influența covîrșitoare a sunetelor asupra dezvoltării noastre. Este un domeniu foarte vast și puteți să vă îmbogățiți cunoștințele, citind despre sunete și influența lor în multele cărți și articole care au fost publicate. O bună parte dintre ele le găsiți chiar și pe net.

Un alt echilibru delicat de care trebuie să avem grijă în viață este cel dintre vis și realitate. Depășirea limitelor se face prin visare. Folosirea noilor descoperiri se face printr-o cît mai bună priză de conștiință asupra realității. Mulți consideră că poți avea o viață fericită doar dacă ai o cît mai bună cunoaștere a lumii în care trăiești. Ei spun că trebuie să fii pragmatic. Alții, dimpotrivă, spun că este inutil să încerci să cunoști lumea în care trăiești, avînd în vedere că astfel poți să rămîi prizonier condiționărilor ei de tot felul. Este mult mai bine, să nu încetezi să visezi la lumea în care ai vrea să trăiești. Este mult mai bine să fii visător, să-ți imaginezi realitatea pe care o dorești și să crezi în ea cu tărie, spun unii. Adevărul este undeva la mijloc, ca de obicei. Pe de altă parte, oricare dintre cele două căi, dusă la extrem, poate să îți confere bazele unei fericiri durabile, însă ar fi de preferat să găsiți echilibrul între visare și pragmatism.

În zilele noastre, mai ales în societatea de tip occidental, datorită metodelor de educație bazate pe dezvoltarea gîndirii pragmatice este o lipsă acută de visare. Copiii încetează să viseze de la vîrste tot mai fragede. Devin buni cunoscători ai „realității” și totodată sclavii ei, chiar înainte de a ajunge la adolescență, vîrsta la care în mod normal ar trebui să visăm cel mai mult. Dezvoltarea gîndirii bazate pe imagini și nu pe cuvinte este o cale de a trezi capacitatea de a visa. Lumea s-a transformat mereu datorită visătorilor, a celor cu adevărat inspirați. Realitatea este prea complexă și „relativă” pentru a-ți conferi cu adevărat o fericire durabilă.

A înceta să visezi este ca și cum ai înceta să dai din mîini și din picioare, cînd te afli în apă adîncă. Te scufunzi! Te îneci în realitate, în apele lumii. Ca să nu te îneci de tot, la un moment dat începi să dai din nou din mîini și din picioare. Visezi cît să ajungi din nou la suprafață, să tragi o gură de aer. Și apoi iarăși zici că visele sînt copilărești că este imposibil să le atingi și iar te scufunzi în realitate și o blamezi că nu te ajută să-ți împlinești visele. Și uite așa trec zilele noastre, numai că nu acesta este echilibrul pe care ni-l dorim dintre vis și realitate. Acesta este echilibrul care te ajută doar să supraviețuiești și nu să TRĂIEȘTI! Visurile noastre nu trebuie doar să ne aducă din cînd în cînd la suprafață ca să mai tragem o gură de aer și apoi să ne scufundăm din nou în apele tulburi și reci ale limitărilor de tot felul. Visurile noastre trebuie să ne facă să zburăm. Este necesar să avem mereu cel puțin un vis în care să credem cu tărie.  Și vă mai spun un secret, descoperit în modul de viață al amerindienilor. Un vis nu se împlinește doar dacă acționezi în direcția împlinirii lui. Un vis se împlinește de obicei pe căi neștiute și negîndite. Singura condiție este să nu încetezi să crezi în visul tău. Zi de zi, clipă de clipă să ai convingerea că visul se va împlini. Să nu-ți spui niciodată că este ceva imposibil, că este prea mult. Crede neîncetat în visul tău, iar în rest caută să plutești pe apele realității cu măiestrie și eficiență, fiind convins că la un moment dat realitatea va fi ceea ce acum doar visezi.

Am trăi cu toții într-o lume mai bună dacă am visa cu toții o lume mai bună.  O lume a omeniei, a compasiunii, a puterii iubirii și nu a iubirii de putere. Și nici măcar nu ar fi greu să începem să visăm cu toții o astfel de lume. Ar fi sufiecient un mic efort de voință pentru ca toate canalele media să ne învețe să visăm. La aceeași oră în fiecare zi pentru cinci-zece minute să visăm cu toții și să credem în visul unei lumi paradisiace. Mai este un secret și totodată o condiție greu de îndeplinit – nu trebuie să visezi o lume mai bună pentru tine, ci pentru toți, cel puțin pentru toți cei din preajma ta!