iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Autor: Cristian Țurcanu Page 31 of 36

Acasă la Viață

Am fost plecat trei zile să-mi vizitez părinții. M-am cățărat în cireș, împreună cu furnicile, dornice mereu de ceva dulce. Am intrat și în căpșuni; înrourate mi-au plîns pe tălpi cum că le-au cam năpădit buruienile sau poate că doar le-a fost dor să mă simtă aproape. Sfioase s-au cam înroșit în obrăjori și, mai ales, pe acestea le-am cules și pe îndelete le-am savurat dulceața.

Pe la prînz am trecut și rîul, frumosă viața aproape de un rîu, dar e și plină de dureri din cînd în cînd. Năvalnic, umflat și-nvolburat ia tot ce întîlnește în cale. Cînd te trezești fără un pogon de livadă, fără acareturi, fără drumuri sau fără casă chiar, cînd nu poți decît să pivești cum apa erodează totul, începi să simți cît de mici și neînsemnați sîntem chiar și în fața naturii, d-apăi în fața Dumnezeirii.  Dacă nu-ți amărăște prea tare și ireversibil sufletul este binevenită și o astfel de lecție din partea naturii, pentru că prea ajungem uneori să trăim pentru ceea ce avem, în loc să trăim pentru Dumnezeu.

A fost frumos; multe învățăminte și emoții și sentimente: de la cloștile cu pui, de la rîndunici și vrăbii, de la ulii impetuoși, planînd în văzduh, de la vegetația care cîștigă tot mai mult teren în fața puterilor din ce în ce mai limitate ale bătrîneții părinților, de la trandafirii înfloriți și de la iasomie, ah ce miresme sublime!, de la cerul senin, de la razele de lună, intrînd prin fereastră.

Fericiți cei care se pot întîlni măcar din cînd în cînd cu Viața acasă la ea!

Pogorîrea Sfîntului Duh – manifestarea misterioasă a Grației

Duminică vom sărbători una dintre cele mai misterioase și fascinante manifestări a spirtualității creștine: Pogorîrea Sfîntului Duh. Desigur, ca orice altă sărbătoare din calendar se evocă un eveniment istoric. La cincizeci de zile după Învierea Domnului Iisus și la zece zile după Înălțarea Sa la Cer, cu tot cu trup, cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi a venit și a pătruns în ființele apostolilor, conferindu-le acestora puteri uluitoare.

Mîngîietorul, Sfîntul Duh, n-a fost din cîte știu eu niciodată reprezentat ca avînd formă umană, așa cum Dumnezeu și Iisus au fost reprezentați în iconografie. Natura Sfîntului Duh rămîne misterioasă și fără de formă, manifestîndu-se în multe feluri. Toate cele bune se desfășoară prin acțiunea și prezența Sa. Este instrumentul și totodată puterea prin care toate se fac și se desfac după Voia Tatălui Ceresc, Dumnezeu.

Dacă vrem să sporim în cele bune trebuie să atragem în ființa noastră lucrarea Sfîntului Duh, iar pentru aceasta trebuie să ne acordăm vibrațiile interioare pe aceleași frecvențe cu ale sale. Trebuie să fim blînzi, să fim cu puritate în intenții, să fim buni cu ceilalți, să vrem să ne abandonăm Voinței lui Dumnezeu, să fim cu iubire, cu smerenie și cu înțelecpiune în inimă și minte. Toate intențiile noastre bune, toate lucrările realizate în acord cu voința lui Dumnezeu sînt susținute de Sfîntul Duh.

Sărbătoarea de duminică este ocazia de a-l ruga pe Dumnezeu să ne trimită Mîngîietorul în suflet. Primirea Sfîntului Duh depinde de Grația lui Dumnezeu, dar putem ajuta la aceasta, făcînd curat în viața noastră, pregătindu-ne ca pentru un oaspete de seamă. Duminica pogorîrii Sfîntului Duh ar trebui să fie petrecută mai ales în rugăciune, să coborîm în inima noastră, să facem să înflorească virtuțile și să rămînem cît mai mult în tăcere. Nu știu dacă ați constatat pînă acum, dar lui Dumnezeu îi place să comunice mai ales prin tăcere, rămîneți deci cît mai mult în tăcere și rugați-vă în inimă fără cuvinte!

Echilibrul dintre vorbire și tăcere

Un alt echilibru important pe care trebuie să-l dobîndim în viață este acela dintre vorbire și tăcere. Vorbirea articulată este semnul distinctiv al omului, este puterea ființei superioare, este calea de a transmite informație și de a dobîndi cunoaștere. Vorbirea este un liant între oameni, dar uneori poate fi și cauza dezbinării. O vorbire curată, elevată, simplă, sinceră, clară asigură stabilirea și dezvoltarea relațiilor corecte și profunde dintre oameni. Există nenumărate studii legate de vorbire, există opinii filosofice și chiar postulate teologice care scot în evidență importanța și implicațiile profunde ale vorbirii. Concluzia tuturor acestora este că vorbirea operează cu puteri foarte mari. Un cuvînt poate fi mai distrugător decît o bombă nucleară, un alt cuvînt poate vindeca mai mult decît toate terapiile și medicamentele cunoscute. Fiți conștienți de această putere a vorbirii și folosiți-vă de ea cu înțelepciune. În general, regulile sînt simple: vorbiți frumos, vorbiți doar atît cît este necesar și numai atunci cînd este necesar. Folosiți cuvintele doar pentru a rosti adevărul sau pentru a alina suferințele. În orice alte situații, folosirea cuvintelor este o eroare și totodată un abuz, care va atrage consecințe nefaste.

Tăcerea este de obicei înțeleasă ca aspectul opus al vorbirii sau, într-un sens mai larg, lipsa sunetelor. Însă tăcerea este totodată o putere cu rădăcini mai adînc înfipte în solul realității decît vorbirea. Vorbirea este suportul gîndurilor, pe cînd tăcerea exprimă chiar realitatea de dincolo de gînduri. În unele situații tăcerea poate fi o mai bună modalitate de a transmite un mesaj decît vorbirea, deoarece, de multe ori tăcerea transmite un mesaj mai bogat și mai adînc decît ar putea să transporte cuvintele. Tăcerea, adevărata tăcere și nu doar lipsa sunetelor, este cel mai adesea un indicator al realității de dincolo de cuvinte, este o invitație de a trece dincolo de minte, de a experimenta ceea ce nu are formă și totuși există și datorită acestei calități ea este superioară și totodată opusă vorbirii.

Vorbirea corectă și frumoasă este semnul distinctiv al oamenilor superiori. Așa cum trebuie să fiți atenți cu hrana pe care o consumați, dacă vreți să vă bucurați de sănătate și vitalitate, la fel trebuie să fiți atenți cu vorbele pe care le rostiți dacă vreți să aveți un suflet sănătos și viu, pentru că, după cum spunea și Iisus Hristos, mai important este ceea ce iese din gura omului decît ceea ce intră!

Vorbiți cînd trebuie să vorbiți, rămîneți tăcuți cînd trebuie să rămîneți tăcuți. Dacă nu știți să distingeți între aceste momente, atunci ghidați-vă după o altă regulă: vorbiți mai puțin! asculțați mai mult! În susținerea acestui sfat vine și un proverb de-al nostru care spune că: de aceea i-a dat Dumnezeu omului două urechi și o singură gură, pentru ca mai mult să asculte decît să vorbească!

Dacă vă simțiți confortabil și atunci cînd trebuie să vorbiți și atunci cînd trebuie să rămîneți în tăcere este semn că ați găsit echilibrul dintre vorbire și tăcere. Dacă o tăcere prelungită vă creează disconfort sau necesitatea de a vorbi vă indispune, înseamnă că încă nu ați găsit echilibrul dintre vorbire și tăcere.

Paradoxul renunțării la sine

O altă problematică constă în înțelegerea faptului că fiecare ființă are două euri sau doi sine. Poate fi o exprimare cam nepotrivită, dar acestă idee o regăsim în filosofia orientală, în filosofia lui Platon, Plutarh și chiar în doctrina creștină. Afirmații de genul doar cine renunță la sine devine Sinele pot fi cu adevărat paradoxale, mai ales pentru oamenii zilelor noastre, cărora de mai bine de două sute de ani le-a fost blocată vederea către cele înalte, prin filosofia materialistă, introdusă odată cu industrializarea lumii.

Renunțînd la tine, la ego, devii Sinele, devii ceea ce nu este supus niciunei transformări și care nu provine din nimic, ci, dimpotrivă, toate provin din el. Acest Sine transindividual, a cărui prezență începem să o simțim dincolo de tărîmul gîndurilor este sursa a tot și a toate, nefiind însă nimic din ceea ce există. Esența ființei o descoperim abia după ce renunțăm la falsa individualitate. Trebuie să ne înălțăm dincolo de norii gîndurilor și dorințelor, de falsa identificare cu trupul și nevoile lui. Să ne întoarcem privirea în sus. Găsisți-vă cu adevărat idealul în descoperirea Sinelui care nu se transformă, care este mereu identic cu sine însuși. Sinele efemer, care este mereu schimbător, nu poate fi temelia pe care să ne construim fericirea.

A renunța la sine este un proces, nu se obține bătînd din palme sau pocnind din degete. În primul rînd trebuie să medităm asupra esenței ființei, apoi, așa cum sugeram în articolul anterior, să ne preocupăm mai mult de binele celorlalți decît de binele personal. A renunța la sine, la interesele și mofturile personale nu este nimic altceva decît calea iubirii. Renunțînd la sine, la nevoile egotice, pentru a te preocupa de nevoile celorlalți este totodată calea afirmării umanismului și omeniei din noi. După ce vom trece și prin această experiență de a trăi pentru ceilalți, vom continua prin a înțelege efemeritatea a tot și a toate. Știind că trăim într-o lume a efemerității și a devenirii continue, nu ne vom mai agăța de nimeni și de nimic, iar lipsa agățării poate fi totodată soluția de a elimina o mulțime de suferințe din viețile noastre.

Începți prin a vă gîndi cine și ce sînteți cu adevărat. Este ca și cum am realiza că sîntem adulți și nu mai dă bine să ne jucăm cu trenulețe, păpușele și cu lopățica în nisip. Maturizarea noastră începe din momentul în care intuim că avem un Sine Superior, că prin intermediul acestuia ființăm dincolo de gînduri și emoții, dincolo de timp și spațiu. Așa cum un om matur renunță la lucrurile copilărești, tot așa trebuie și noi să începem să renunțăm la sinele fals, care nu hrănește altceva decît egoul și ne determină să ne consmumăm viața doar pe satisfacerea unor dorințe mărunte și egoiste.

A trăi pentru ceilalți

Poate părea paradoxal, dar cel mai mult ai grijă de tine atunci cînd ai grijă de ceilalți. Rămînînd în linia celor menționate în articolul precedent și în cazul acestui paradox trebuie să ne găsim calea de mijloc sau echilibrul. Dacă te concentrezi mereu doar pe nevoile tale, cu greu vei ajunge să fii fericit, dar dacă trăiești în așa fel încît să ai grijă și de alți oameni, atunci vei avea parte de stări de fericire cum nici nu-ți imaginezi.

Faceți zilnic o faptă bună, oricît de mică și fiți atenți la ceea ce simțiți de fiecare dată. Cu timpul veți simți că orice faptă bună este urmată de o creștere a propriului suflet și veți resimți chiar mai mult decît o stare de bine, veți resimți treptat bucurie și chiar fericire intensă.

Meditați asupra acestui paradox: ai grijă de tine atunci cînd ai grijă de ceilalți și dacă nu înțelegeți nimic meditînd, atunci puneți în practică și va apărea și înțelegerea.

Echilibrul – secretul succesului

Una dintre cele mai delicate probleme în viața oricărui om este aceea de a găsi un echilibru optim între aspectele vieții care în mod normal sînt contradictorii sau chiar într-o relație de excludere reciprocă, așa cum ziua exclude noaptea, iar noaptea exclude ziua. Adseori este necesar să dăm dovadă de o mare înțelepciune și chiar măiestrie pentru a găsi echilibrul perfect între anumite aspecte ale vieții. Măiestria de a echilibra contrariile în viața noastră este ceea ce ne conduce practic la arta de a trăi.

Un exemplu concret este cel legat de mulțumire. Există cărți întregi care dezvoltă strategii pentru o viață de succes plecînd de la premisa că nu trebuie să fii niciodată mulțumit cu ceea ce ai ajuns să ai sau cu ceea ce ești. Trebuie permanent să cauți mai mult, să cauți „mai binele”, să te autodepășești. Aceasta este ideea de bază a multora dintre cărțile de dezvoltare personală. Pe de altă parte există, de asemenea, numeroase lucrări în care, cu aceeași tărie ni se cere să fim mulțumiți cu ceea ce avem, să manifestăm recunoștință pentru ceea ce eavem, să nu ne mai dorim nimic, să luăm viața așa cum este. Să știți că nu este vorba de faptul că o cale se adresează anumitor categorii de oameni, iar cealaltă se adresează altor categorii. Ambele căi se adresează tuturor oamenilor și în mod paradoxal ambele sînt corecte!

Cum facem? Cum interpretăm aceste cerințe și cum găsim echilibrul între cele două direcții? Aici începe să se dezvolte înțelepciunea și măiestria propie în arta de a trăi. Fiecare trebuie să-și găsească propriul echilibru. Ideea de bază este că, oricît ar părea de paradoxal trebuie să urmărm simultan ambele căi. În același timp trebuie să fii energic în acțiuni hotărîte și totodată să lași lucrurile să se petreacă după voia lui Dumnezeu. În același timp trebuie să-ți dorești foarte mult ceva și totodată să fii complet detașat de acel ceva! În același timp trebuie să fii neînduplecat și totodată plin de sensibilitate și blîndețe. În același timp trebuie să fii drept și totodată plin de iubire. Lista rămîne deschisă, fiecare se află cu siguranță în fața a cel puțin unui paradox chiar în acest moment. Sper să găsiți echilibrul între toate aspectele contrare ale vieții astfel încît să mergeți simultan pe ambele căi. Aceasta este calea cea mai scurtă către o viață de succes! Soluția de a le separa în timp și de a le realiza pe rînd, vă va întîrzia mult evoluția.

Sursa vieții – APA (2)

Apa are memorie și ea este un vehicul extraordinar pentru energii și informații. Atunci cînd bem apă pe lîngă substanța în sine H2O asimilăm totodată energii și informații. Asimilăm energiile și informațiile care au venit în contact cu apa. De aceea este necesar să avem grijă ce apă bem. De unde am luat-o, cum am păstratr-o, prin ce medii a circulat? Am spus deja în articolul precedent că este necesar să ținem apa în recipiente adecvate, recipiente din sticlă sau argint, pe care să le păstrăm într-un loc ”curat”. Nu este bine să le ținem la întîmplare, pe jos, pe podea sau dacă le ținem în frigider este mai bine să aveți un raft rezervat doar pentru sticlele de apă. Instinctiv strămoșii noștri și chiar și oamenii din zilele noastre de la țară au o policioară specială unde își țin gălețile cu apă. Policioara este plasată într-un loc curat, luminos, care îți dă o senzație de bine atunci cînd privești către el.

Apa ținută în recipiente de argint devine tămăduitoare. În unele țări din Asia chiar și la ora actuală se folosește ca și antibiotic natural apa ținută în vase de argint. O astfel de apă este  purtătoare de energie vitală, este o apă care te revigorează rapid.

O altă apă specială este apa sfințită. Au fost făcute numeroase studii pentru a cerceta proprietățile apei sfințite. Aghiasma este într-adevăr o apă cu toul specială, o apă purtătoare de Duh Sfînt. Nu vă sfiiți să folosiți mai des în viața de zi cu zi această apă sfințită. Puteți consuma zilnic, pe stomacul gol, aghiasmă. Dacă nu aveți o cantitate prea mare acasă, puteți pune doar 3-5 picături de aghiasmă într-o sticlă cu apă de izvor sau apă plată și întreaga sticlă de apă va dobîndi calitățile aghiasmei. Acest lucru a fost cercetat și atestat de către mai mulți oameni de știință, mai ales din Rusia.

Este, deci, foarte important să consumați o apă ”încărcată” cu energii și informații cît mai elevate. Consumați doar apă structurată benefic și dacă nu vreți să folosiți aghiasmă spuneți chiar în timp ce țineți cana cu apă în mînă o scurtă rugăciune. Măcar atunci manifestați gînduri luminoase, pozitive și spuneți cu iubire: ”te rog să fii bună”! Înfluența cea mai puternică asupra structurii apei o au gîndurile și emoțiile oamenilor. Din acest motiv avem cu toții șansa de a transforma apa pe care o bem. Chiar dacă înainte de a junge la noi a fost depozitată necorespunzător, a trecut prin medii cu vibrații joase, chiar dacă a asimilat energii și informații perturbatoare, negative, avem posibilitatea ca prin gîndurile noastre să ”ștergem” toată această încărcătură și să rescriem informații și energii elevate în structura apei. Pentru aceasta este necesar să faceți cîteva mici eforturi. Să depozitați apa în rcipiente adecvate după ce a ajuns la voi. Să țineți recipientele într-un loc curat, să adăugați eventual 3-5 picături de aghiasmă în recipientul cu apă, să binecuvîntați apa și să o rugați să fie bună, să vă aducă putere și sănătate. Succes!

Sursa vieții – APA (1)

A venit vara și omul tranzitează cantități mai mari de apă. Un om nu rezistă mai mult de 2-3 zile fără să bea apă. Calitatea apei pe care o bem, precum și cantitatea reprezintă uneori principalele cauze ale calității vieții. O viață bună depinde pentru mulți oameni de calitatea apei pe care o consumă.

Calitatea apei nu depinde doar de compoziția ei chimică. Putem avea o apă extrem de pură cu un echilibru microbiologic de excepție și cu toate acestea influența ei asupra omului să fie negativă. Aceeași apă ținută în aceleași condiții, dar în recipiente diferite prezintă calități diferite. Multă vreme specialiștii n-au avut nici o explicație pentru acest comportament al apei. Însă acum vreo 40 de ani, oamenii de știință au ajuns la o concluzie uluitoare. Apa înmagazinează și transportă energie și informație. Chiar dacă apa are acceași compoziție chimică, modul de legare a moleculelor sale face ca apa să aibă calități diferite. Aceleași molecule H2O se pot lega între ele în moduri foarte diferite. Astfel se vorbește tot mai mult în ultima vreme de apa structurată. Apa vehiculează energie și informație. Aș putea să scriu pagini întregi despre aceste lucru, însă mă voi rezuma doar să vă atrag atenția asupra acestor aspecte, iar dvs să căutați informații suplimentare chiar și pe internet.

Apa se comportă ca și o bandă de casetofon. În ea se pot înregistra influențele mediului ambiant așa cum pe o bandă de casetofon se poate înregistra sunte sau date. Pornind de la substanțele cu care vine în contact, de la cîmpurile elctrice și magnetice cu care interacționează și pînă la gîndurile și emoțiile oamenilor, toate acestea modifică structura apei. În concluzie, calitatea apei depinde mai mult de structura sa decît de compoziția sa chimică și microbiologică.

Sufletul se înalță, lumina coboară

Foarte frumos s-au potrivit aceste doua sărbători – ziua copilului și apoi Înălțarea Domnului Iisus Hristos! Să vă fie ziua prilej de înălțare, cu suflet de copii să zburați pînă dincolo de marginea albastră a cerului. Cu o stare de exuberanță tăcută, bucurați-vă și mulțumiți pentru tot ceea ce aveți bun în viața voastră. Cu speranța nemuririi cutezați să credeți. Imaginați-vă cu inimă de copil o altfel de lume. O lume în care ne putem înălța la cer cu tot cu trup, o lume în care sîntem nemuritori, o lume a omeniei, a bunului simț, o lume a iubirii și a libertății depline. Visați măcar astăzi o astfel de lume. Copiii de peste tot ne pot ajuta să ne imaginăm o astfel de lume, mărturia Domnului Iisus Hristor ne-a arătat că se poate. Cu toții putem fi asemenea Lui și a Tatălui Ceresc. Jucați-vă și credeți. Măcar astăzi! Fiți atenți la ceea ce simțiți atunci cînd vă imaginați o astfel de lume! Sufletul se înalță, lumina coboară!

A fi copil

Nu cunosc motivația celor care cîndva au hotărît că este necesar să avem o zi internațională a copilului. N-am înțeles nici motivația pentru care există o zi internațională a femeii, iar mai recent se vrea și o zi internațională a bărbatului. Ce se dorește de fapt prin acest gen de sărbătoare internațională? Cred că deja au fost alocate toate cele 365 de zile dintr-un an pentru a sărbători ceva! Probabil se dorește prin aceasta să se arate că unele lucruri din viața tuturor sînt importante și trebuie să le acordăm mai multă atenție. În fine, astăzi sărbătorim ziua internațională a copilului și este un bun prilej pentru ca fiecare dintre noi să conștientizeze trăsăturile minunate ale copiiilor, trăsături pe care ar trebui să le manifestăm la orice vîrstă.

Inocența, candoarea, autenticitatea, spontaneitatea, naturalețea, sinceritatea, curiozitatea, puterea de a învăța continuu (pîna la vîrsta de 7 ani omul învață cam 50% din ceea ce ajunge să știe de-a lungul întregii vieți), drăgălășenia, seninătatea, puritatea, curajul, lipsa vicleniei, sau a ranchiunii, lipsa temerilor sînt doar o parte din calitățile pe care le asociem cu vîrsta copilăriei și le regăsim cam la orice copil. Toate aceste calități sînt necesare și la adulți. Ar fi extraordinar dacă ne-am putea maturiza fără să pierdem nimic din ceea ce avem bun și frumos în perioada copilăriei, adolescenței și tinereții. Lucrurile bune trebuie păstrate de la o etapă la alta a vieții. Ca să nu mai spun că dincolo de a fi o preferință este chiar obligatoriu să ne maturizăm în așa fel încît să nu pierdem din calitățile stării de copil. Iisus a spus că Împărăția Cerurilor este a celor ce sînt asemenea copiilor, adică a acelora care și-au păstrat calitățile de copil: inocența, spontaneitatea, curiozitatea și toate celelalte.

Ar mai fi de remarcat faptul că, în ultima vreme, atunci cînd vrem să evidențiem caracteristicile minunate ale copiiilor ne raportăm la copii cu vîrste tot mai mici. Se pare că sînt din ce în ce mai perisabile calitățile stării de copil!

Aveți curajul să fiți copilăroși. Aminitiți-vă de calitățile stării de copil, luați-vă o prăjitură, jucați șotron sau ascunsa, mîncați o înghețată și răsfățați copilul din voi – măcar astăzi.

Page 31 of 36

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén