Mereu avem ceva de făcut, mereu planificăm! Planificăm munca, planificăm timpul liber, planificăm somnul, planificăm concediile! Ce-ar fi să ne planificăm o deconectare de la planificări! Relaxare! Vezi ce simți dacă îți aduci în minte gîndul că ai rezolvat totul, că nu mai este nimic de făcut, că ai ajuns la capăt…. pe deplin împlinit!
Categorie: Arta de a trai Page 3 of 35
Deoarece într-o foarte mare măsură ne definesc gândurile pe care le întreținem este bine să ne deprindem să gândim la scară mare.
Gândirea ar fi bine să ne creeze o reprezentare a universului și a locului pe care îl ocupăm în cadrul acestuia. Este bine să avem un răspuns, chiar dacă nu este exhaustiv și întrutotul corect, la întrebările fundamentale ale filosofiei: ce este omul? ce este viața? ce este sufletul? etc. O astfel de viziune integralistă asupra lumii și a rostului nostru în lume ne poate conferi stabilitate și sens, aspecte fără de care nu putem construi nimic și, mai ales, nu putem să ne transformăm, să creștem sufletește.
Puțină informație din domeniul fizicii, astronomiei, biologiei, psihologiei, câteva cărți de filosofie sau spiritualitate ne pot ajuta să ne formăm o viziune măreață asupra noastră înșine. Fără a cădea în extrema mândriei exagerate, ar fi bine să devenim conștienți de valoarea și măreția noastră ca ființe umane. Astfel de gânduri la scară mare ne pot fortifica psihic, ne pot ajuta în procesul de transformare și creștere sufletească.
Oricare ne-ar fi scenariul de viață, el este iluzoriu sau cel puțin efemer. Oricare ne-ar fi condițiile de viață, ele depind de modul de a le percepe. Aproape totul depinde de percepția și puterea noastră de înțelegere. Întreaga viață ne este un vis, un vis din care trebuie să ne trezim printr-o alegere conștientă. Din viață nu ne trezim ca din somn, nu ne trezim printr-un proces natural, instinctiv sau reflex. Din viață ne trezim printr-o alegere conștientă, iar pentru a alege să ne trezim trebuie să ajungem la o înțelegere sau chiar la o experiență intensă, prin care să „vedem” că într-adevăr tot jocul vieții este un vis, este ceva iluzoriu. În realitate suntem conștiință, suntem existență fără formă, suntem fericire fără motiv. Recunoașterea esenței ființei este totodată și realizarea că suntem altceva decît rolurile pe care le înterpretăm în visul numit viață.
Pentru a realiza recunoașterea esenței naturii noastre este necesară detașarea față de percepția pe care o avem față de tot ceea ce ne înconjoară, este necesară trezirea din visul vieții. Pînă ajungem la o astfel de recunoaștere a esenței naturii noastre avem nevoie de-a lungul vieții de mai multe transformări ale percepției, modificări ale modului în care percepem viața și ceea ce ne înconjoară. Aceste transformări se obțin în principiu prin procesul de învățare și prin experiența de viață pe care o dobîndim de-a lungul anilor, însă atunci cînd ne afundăm foarte mult într-un mod de viață oarecum rigid și ne atașăm de un mod limitat de a percepe și de a înțelege ceea ce suntem, viața ne constrînge, ne forțează să facem o modificare a percepției, o reevaluare a modului în care privim lumea și în care ne privim pe noi înșine. Acestea sunt așa-zisele „lecții ale vieții” sunt acele evenimente care apar fără a le dori și care ne obligă să vedem și să înțelegem altfel realitatea interioară și exterioară. Din păcate, aceste lecții ale vieții sunt întotdeauna dureroase, ele sunt trăite ca și suferință și tocmai din acest motiv nu reușim să recunoaștem esența naturii noastre, care este mai vizibilă ca niciodată atunci cînd ni se „spulberă” imaginea pe care o aveam despre noi și ceea ce ne înconjoară.
De ce nu reușim să ne vedem esența atunci cînd viața tocmai ne-a spulberat voalul iluzoriu al percepției? Nu reușim aceasta, deoarece natura esenței noastre este FERICIREA, ori dacă alegem, într-un astfel de moment, să suferim în loc să rămînem senini și detașați, ne este imposibil să recunoaștem esența ființei, și să rămînem în această recunoaștere, deși ea este mai vizibilă ca niciodată! Oricum, orice lecție a vieții, ne modifică percepția pe care o aveam despre noi înșine și ceea ce ne înconjoară și dacă această percepție devine mai vastă și mai profundă putem spune că, astfel, a apărut măcar o transformare evolutivă, ne-am mutat într-un vis mai larg și mai luminos, un vis din care ne-am putea trezi prin învățare, prin alegeri conștient asumate.
Opriți-vă din cînd în cînd și priviți viața interioară și exterioară ca și cum ar fi un vis, ca și cum ar fi ceva temporar. În realitate suntem desăvîrșiți, suntem compleți, suntem conștiință fără de formă și fericire fără motiv. Restul este doar un joc iluzoriu, este un vis numit viață! Un vis în care cîndva am ales să ne implicăm și să experimentăm o existență condiționată și limitată. Trezire ușoară și grabnică! Visul vieții poate fi la fel de interesant și dacă îl experimentăm conștienți!
Așa cum un copil găsește ceva atractiv și interesant de explorat în orice situație sau împrejurare, la fel am putea să ne propunem să abordăm evenimentele vieții, activitățile curente, „ghinioanele” care ne apar în cale. Am scăpat farfuria cu mîncare pe jos!? am scăpat-o! De ce să facem din asta o tragedie? Când eram copii găseam așa ceva ca fiind interesant, hazliu, ceva inedit. Putem fi la fel ca atunci când eram copii, chiar dacă acum știm că avem de curățat podeaua. Pînă la curățarea podelei, am putea să zîmbim, să găsim ceva atractiv în mîncarea împrăștiată pe jos.
Trăim ca și cum am avea de ajuns undeva. Trăim ca și cum n-am avea voie să mergem decât pe cărările bătătorite. De multe ori nici măcar nu știm unde, dar știm sigur că avem de ajuns undeva. N-avem de ajuns nicăieri. Viața este destinația noastră, trăitul ne este menirea! Observă-te, joacă-te, fii fericit! Înțelege și te înțelege și dacă e să vrei ceva, atunci nu îți dori nimic mai puțin decît TOTUL! Iubește-te!
Una dintre cele mai grele conștientizări pentru majoritatea dintre noi este conștientizarea imperfecțiunii noastre, conștientizarea ignoranței care ne caracterizează, în mai toate domeniile vieții. A recunoaște și a accepta faptul că suntem slab pregătiți în ceea ce privește cunoașterea de sine, cunoașterea mediului înconjurător, cunoașterea universului este unul dintre cele mai grele lucruri, pentru că a recunoaște și a accepta aceasta, nu se rezumă doar la a ști că nu știi, a accepta cu adevărat că ești ignorant înseamnă a te mobiliza să cercetezi, să studiezi, să experimentezi să te îmbunătățești în mod continuu. Nu este suficient să spui că „asta n-o știu”. N-o știu, dar fac efortul de a o afla!
Toți avem senzația că știm la perfecție unele domenii ale vieții. Mai toți avem senzația că știm ce este iubirea, ce este sufletul, ce este lumina, ce este viața. Faptul că ne considerăm cunoscători a tuturor acestora este cea mai mare piedică în calea transformării și perfecționării. Autosuficiența și lenea, la care, adeseori, se adaugă și orgoliul, ne țin blocați în ignoranță și într-un surogat de viață din care nu ieșim decât cu vânătăi pe suflet și un noian de regrete.
Nu este o tragedie să recunoști, față de tine însuți, în primul rând, că nu știi ce este cu adevărat iubirea și apoi să te străduiești să o cercetezi. Nu cercetarea este dificilă, ci dificil este să trezești curiozitatea și abnegația de a studia cele mai importante aspecte ale vieții, fără de care nu vom putea muri împăcați și senini!
Astăzi, cu ocazia zilei internaționale a femeii mă adresez bărbaților. Astăzi transfigurăm cu ușurință Femeia, vedem tot ce este mai frumos în ea, o vedem ca pe o adevărată Forță Cerească. În restul zilelor, trebuie să o ajutăm să devină așa cum o vedem astăzi – sublimă, cutezătoare, fascinantă, sensibilă, întruchipare a bunătății! Tocmai din cauza sensibilității lor, femeile sunt extrem de complexe, adeseori confuze, temătoare, neputincioase, capricioase, ca să nu spun chiar de-a dreptul răutăcioase. Transfigurarea noastră continuă le creează cadrul necesar transformării. Transfigurarea noastră, prețuirea și iubirea noastră le ajută să devină conștiente de tot ceea ce este mai frumos și sensibil în ele. Transfigurarea noastră, mereu înnoită, le ajută să-și depășească temerile, să-și înțeleagă sufletul și menirea. Pentru noi nu este dificil să le transfigurăm, mai dificil este să ne menținem această transfigurare până când ele reușesc să devină așa cum le-am văzut într-un moment copleșitor de iubire! Vă provoc să vă mențineți transfigurarea de astăzi pentru tot restul anului!
O primăvară frumoasă vă doresc tuturor și fie ca speranțele de iubire să vă fie împlinite. Prima opțiune să vă fie mereu, în orice împrejurare vă veți afla, iubirea plină de bunătate. Suntem creați din iubire, suntem născuți pentru a dărui iubire. Un zâmbet, o vorbă bună, o mângâiere, o privire plină de compasiune, un gest de tandrețe sunt darurile pe care le putem oferi zi de zi, daruri care ne vor îmbogăți sufletește și ne vor ferici. Putem simți toate acestea cu predilecție în zilele de primăvară însorite, așa cum este și ziua de astăzi. Vă îmbrățișez cu infinită iubire!
Una dintre cele mai mari realizări a oricărui om este aceea de a ajunge să-și dea seama că sufletul său, ființa sa, trebuie să se vindece. Este inevitabil ca în procesul creșterii și maturizării să nu acumulăm diverse traume, traume care acționează ca niște ziduri, traume care ne împiedică să exprimăm frumusețea iubirii din sufletele noastre. Astfel, conștientizarea că este necesară o vindecare a sufletului, conștientizarea că multe din reacțiile noastre sunt generate de traume și nu de adevăratele intenții ale sufletului este un prim pas uriaș pe calea transformării și îmbunătățirii vieții personale.
Se spune că la baza tuturor acțiunilor noastre se află două motive: frica sau iubirea. Frica este cu atât mai mare cu cât am avut parte de dureri mai mari în procesul de creștere. Iubirea este cu atât mai mare cu cât am reușit să o dăruim mai mult, chiar și celor care de-a lungul timpului ne-au rănit. Deși frica este necesară în anumite privințe, de preferat ar fi ca acțiunile noastre să aibă la bază impulsul dat de iubire. Puținătatea iubirii este un alt semn că suntem marcați de traume adânci, traume care pot fi conștientizate și vindecate tocmai prin preocuparea de a face să sporească iubirea în sufletele noastre.
Iubirea este foarte jucăușă. Creativitatea ei este întrecută doar de spontaneitatea ei. Dacă la un moment dat remarci că, în relația cu persoana iubită nu mai ești plin de spontaneitate și jucăușenie, e semn că iubirea ta s-a atenuat, că te-ai retras în rutina obișnuințelor, obișnuințe construite pe principiul economiei de resurse și energie. Iubirea, prin jucăușenia ei extraordinară este totodată și foarte solicitantă, ne cere să trăim pe un nivel de energie ridicat și deși, iubirea își poate asigura resursele energetice necesare prin ea însăși, la un moment dat obosim, nu pentru că n-am mai avea energie, ci pentru că nu suntem obișnuiți să trăim la un nivel energetic intens și înalt. Dacă ai iubit rar și pentru scurte perioade de timp, dacă ai început să iubești târziu (după douăzeci de ani) și nu cu intensitatea unui frumos nebun, înseamnă că iubirea ta se va manifesta ca și cum ar fi lipsită de putere și acest lucru se vede în primul rând prin lipsa de jucăușenie, spontaneitate și acțiuni ușor nebunești, acțiuni care condimentează relația și o înfrumusețează într-un mod cu totul deosebit.
În momentul în care observăm că nu mai suntem jucăuși în iubire este necesar să realizăm efortul de a reaprinde jocul iubirii. Fie prin reluarea unor atitudini de la început, fie prin creativitate urmăriți să readuceți spontaneitatea, jucăușenia în cadrul relației voastre. Imediat ce veți reuși aceasta, se va reaprinde și iubirea, iar iubirea, la rândul ei, vă va inspira și vă va susține în creativitate și joacă.
Iubirea adoră să se joace! Fiți cât mai jucăuși!
Începeți-vă ziua cu tandrețe, cu bunătate și dragoste împărtășită. Zâmbiți cuiva, zâmbiți luminii, zâmbiți-vă vouă înșivă, când vă priviți în oglindă. Scrieți câteva cuvinte frumoase, la prima oră, cuiva drag, care este departe. Împărțiți bunătate și frumusețe și lăsați, revoltele, animozitățile, încrâncenările pentru mai târziu, pentru după cafea, cum ar spune unii. Creați-vă oaze de iubire, de frumusețe imediat ce v-ați trezit dimineața. Gândiți-vă mai întâi de toate la cineva drag, la voi înșivă, zâmbiți, spuneți sau scrieți cuvinte frumoase. Așa se începe o zi bună!