iubire, înțelepciune, credință, frumusețe, putere, smerenie, adevăr

Categorie: Arta de a trai Page 34 of 36

Vorba dulce

Instrumentul pe care il putem controla și modela cel mai ușor este vorbirea. Trupul este în mare parte un mister pentru noi și nu-i putem controla funcționarea decît în anumite limite. Mintea este mult prea abstractă și mult prea rapidă pentru a putea fi observată, dară-mi-te să o controlăm. Vorbirea este cel mai ușor de controlat. Mai ușor decît să slăbești sau să îneveți să-ți strunești gîndurile este să vorbești frumos. Să începem prin a ne controla vorbirea, să vorbim cît mai frumos în orice situație și viața întreagă ne va fi frumoasă!

Vremuri de criză

Cică lumea trece printr-o criză financiară. Și e mare agitație. Toate agențiile de știri vorbesc despre criză și perioada de recesiune care ne așteaptă. Dezbateri peste dezbateri. Și pentru ce toate acestea? De ce atîta agitație și alarmism? Chiar credeți că banii ne vor ajuta să avem o viață mai bună?

Cînd ne vom alarma la fel de tare de faptul că există o criză a iubirii? Cînd oare vom vorbi pe toate canalele media și vom urmări să luăm măsuri pentru a combate criza omeniei și a bunului simț? Oare chiar atît de mult am căzut în materie încît să nu mai reacționăm decît atunci cînd este vorba de bani? Ooooo! lume, lume!

Fii fericit omule! Fii fericit prin tine însuți! Fii liber în inima ta. Restul este doar deșărtăciune. Fii bun, fii bucuros, zîmbește și lasă-ți sufletul să se umple de lumină. Iubește și iubește-te! LIBER! Renunță odată pentru totdeauna la mitul salvatorului. De ce trebuie să aștepți mereu să vină cineva să te salveze? Sau să te conducă? Ai tot ce-ți trebuie în tine!

Calea iubirii

Dacă ar trebui să cunoaștem tot ceea ce există pentru a ajunge să ne desăvîrșim, atunci am fi cu adevărat într-o mare dificultate. Gîndiți-vă numai la faptul că ar trebui să luăm note de 10 la toate materiile care se studiază în școli și universități și aceasta deja ne-ar copleși. Ca să nu mai spunem că ceea ce se studiază la ora actuală în școlile și universitățile lumii nu reprezintă decît o infimă parte din ceea ce ar fi de cunoscut chiar și numai în sistemul nostru solar.

Cu siguranță trebuie să existe o alternativă, iar aceasta este calea iubirii. Prin iubire putem să ne desăvîrșim chiar dacă nu am ajuns încă să învățăm nici măcar să citim. Prin iubire ni se descoperă tainele întregului univers și ne desăvîrșim sufletul. Investiți mai mult în iubire pentru că profitul este garantat și foarte mare. Cunoștințele se perimează! Ceea ce se studia acum 50 de ani deja a fost depășit dacă nu chiar invalidat. Iubirea își crește valoarea mereu și mereu.

Evoluția nu este neaparat un semn pozitiv

Dincolo de schimbările, modificările sau transformările lumii exterioare sau interioare ceva rămîne mereu neschimbat: sentimentul de A FI . Dacă, în ceea ce ne privește, sesizăm shimbări, modificări sau transformări de la o zi la alta sau de la un an la altul, înseamnă că nu suntem centrați în adevărata noastră natură. În viața și ființa noastră evoluează doar ceea ce nu este conectat la sinele nostru profund. Ceea ce este universal și etern nu se schimbă, nu se modifică și nici nu este necesar să se transforme. Dacă lumea sau ființa se schimbă, se modifică, se transformă este pentru că astfel își caută drumul spre ceea ce este identic cu sine însuși, în veci, adică cu natura sa transcendentă!

Ceva mai bun decît tăcerea!

Cineva a spus că dacă nu ai nimic de spus mai bun decît tăcerea, atunci ai face mai bine să taci! N-am avut nimic de spus mai bun decît tăcerea în ultima perioadă. Nici acum nu sînt sigur că am ceva mai bun de spus decît tăcerea, însă ca oameni am vazut că ne extragem o mare parte din savoarea vieții din cuvintele pe care le citim, din cuvintele pe care le rostim cu sufletul vibrînd de emoție sau din cuvintele care ne sînt adresate.

Se spune că mintea se plictisește atunci cînd repetă cam aceleași lucruri. Aproape orice om ajunge la saturație din punct de vedere mental, fie că e vorba de o melodie, fie că e vorba de un film sau de o carte. Mai sînt însă oamenii îndragostiți, care nu se plictisesc, indiferent de cîte ori spun „te iubesc”! Copiii cer sa li se spuna aceeași poveste de nenumărate ori și de fiecare dată o ascultă cu bucurie! Ei trăisc prin intermediul sufletuluii și nu doar al minții!

De cîte ori ați recitit același text? De cîte ori ați recitit vreunul din textele trecute la arhivă?

Tăcerea inimii

Cînd te rogi, roagă-te în așa fel încît să nu tulburi tăcerea inimii. Cuvintele tale să nu fie prea zgomotoase pentru că nimic nu ajută mai mult inimii decît tăcerea profundă. N-ați observat pînă acum că Dumnezeu vă vorbește în tăcere? N-ați observat că aproape la toate rugăciunile Dumnezeu vă răspunde prin tăcere? Nu vă grăbiți să trageți concluzia că Dumnezeu nu vă iubește, dacă nu vă răspunde prin cuvinte sau tunete. Nimic nu iubește mai mult Dumnezeu decît tăcerea inimii. Acesta este răspunsul lui Dumnezeu, tăcerea este glasul său. Dacă în timp ce vă rugați auziți tăcerea, înseamnă că Dumnezeu v-a răspuns. Păstrați-vă în tăcere inima, indiferent cît de mult se bucură, indiferent cît de mult dorește, indiferent cît de mult suferă! O parte din ea, oricît de mică, trebuie să rămînă tăcută și pe deplin nemișcată. Aici vă puteți întîlni cu El.

O viață mai naturală

Aș vrea să milităm pentru gînduri mai verzi și sentimente naturale, organice, pline de viață și prospețime. Nimic nu este mai poluat astăzi decît cîmpul mental. Nimic nu dăunează mai mult decît gîndurile rele, buruienile minții și sentimentele crescute artificial în serele minții? Par frumoase, radioase, dar n-au nici un gust și-s pline de nitrați! Cît de hrănitoare mai pot fi emoțiile și sentimentele îmbibate cu agenți de creștere, care se regăsesc aproape peste tot în solul minții? Cel mai mare risc la care sîntem expuși este riscul de a pierde capacitatea de a mai avea sentimente și emoții veritabile, naturale, organice, în detrimentul celor artificiale create de minte și conveniențele sociale. Vom pierde, dacă nu am și pierdut deja, toată încărcătura emoțională a unui “te iubesc”, nu vom mai ști nimic din ceea ce poate trezi o îmbrățișare sau doar o simplă atingere fugară. Păstrați sufletele vii și naturale, mențineți-vă mintea cît mai pură! Nimic altceva nu merită vreun efort, nimc nu ne face mai umani decît un gînd pur, o vorbă bună, un sentiment adevărat.

Iluzia realității sau realitatea iluziei

Dincolo de testul ciomagului pe care îl propun materialiștii pentru a combate afirmațiile idealiștilor subiectivi, există o mulțime de dovezi și situații care confirmă că realitatea nu este decât o iluzie sau că ceea ce numim iluzie este însăși realitatea.

Iubești, ești plin de trăiri minunate, ești cât se poate de sigur că nu visezi. Ești iubit, n-ai nici o îndoială, sunt declarații de dragoste, îmbrățișări, sărutări. Vine un moment când afli de la cineva că de fapt persoana iubită joacă doar un rol. Se schimbă astfel structura informațională a prezentului și însăși trecutul este văzut cu totul diferit. Aceeași realitate? Aceeași iluzie? Mai târziu poți să afli că acuzațiile respective n-au fost decât calomnia unui om invidios. Prezentul se schimbă din nou, parcă la fel de repede se schimbă și trecutul, dar deja nu mai este la fel. Iarăși nu știm ce este: realitatea iluzorie sau însăși iluzia ca realitate?

Istoria abundă de evenimente care se credeau a fi ceva, pentru ca la un moment dat, o mărturie sau niște documente să arate că a fost altceva. Istoria oricărui popor și chiar a întregii lumi poate fi scrisă într-o mulțime de moduri. Lăsând testul ciomagului deoparte chiar credeți în realitatea lumii? Chiar credeți că sîntem reali? Ce vă face să credeți că sînteți ceea ce credeți că sînteți, dacă nu doar niște gînduri? Cît de reale sînt gîndurile?

Previziuni

Este început de an și circulă iar o mulțime de previziuni pentru următoarele 12 luni. Previziuni astrologice, mesaje de la îngeri, mesaje de la ființe din nu știu ce dimensiuni astrale, mesaje de la extratereștri, mesaje peste mesaje. Apreciez această sete de cunoaștere, însă 99% din cei care caută astfel de previziuni nu vor să afle altceva decît, ce ar putea să primească gratis, fără nici un efort din partea lor în anul care tocmai începe. Ce bunătăți se vor revărsa asupra lor dinspre stele? Ce transformări se vor petrece în ființa lor de la sine, prin grația îngerilor sau a binefăcătorilor neștiuți din lumile subtile?

Peste mai puțin de o lună toate aceste mesaje vor fi uitate. Partea bună este pentru acei 1% care, pornind de la recomandările din previziuni, chiar încep un program de îmbunătățire a ființei. Învățați din trecut, planificați-vă viitorul, dar trăiți cît mai mult în prezent. Bucurați-vă de clipa care tocmai se condensează acum într-un zîmbet.

La mulți ani fericiți!

Sărbătorile sunt semnul umanității noastre. Atunci cînd dragostea, bucuria de a trăi, prietenia, optimismul, dăruirea nu mai erau întîlnite chiar la fiecare pas, s-au inventat sărbătorile, pentru ca măcar la anumite zile din an să retrezim în noi cele mai nobile și delicate trăiri, adică însăși ceea ce ne definește umanitatea noastră și omenia. Sărbătorile sunt adevărate explozii de gîndire pozitivă, de bunătate, de dragoste. Toți cei care percep sărbătorile ca pe o perioadă de stres au probleme cu cele ce am enumerat mai sus.

Să trăiți, să înfloriți, fericiți și împliniți, optimiști și luminoși, generoși și omenoși!

Page 34 of 36

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén