Categorie: Arta de a trai Page 4 of 35

În orice necaz există și mângâieri. Nu există zi, în viața nimănui, în care să nu apară bucurii și mângâieri, chiar dacă ele par a fi mărunte și nesemnificative în comparație, cu durerile sau neîmplinirile pe care le avem. Privind în urmă, putem să vedem că până și în cele mai negre zile din viața noastră am avut parte și de motive care să ne aducă bucurie, chiar dacă atunci n-am reușit să le observăm și să le apreciem ca atare. Dumnezeu nu ne lasă în nici un necaz ne-mângâiați. Depinde, însă, de noi să fim capabili să recunoaștem gesturile de bunătate și acele daruri care ne sunt oferite cu multă generozitate, chiar și în timpul celor mai grele încercări din viața noastră. De exemplu, când trecem printr-un necaz, de regulă avem întotdeauna parte de o atenție ceva mai mare din partea celorlalți. Întotdeauna apare cineva care să ne încurajeze, să ne aline, să ne mângâie sufletul sau chiar să ne susțină concret în efortul nostru de a alunga necazul, chiar dacă nu este cel care ne-am aștepta să facă aceasta. Merită să apreciem atenția și susținerea care ne sunt oferite în zilele noastre mai negre și să ne bucurăm, deși par a fi nesemnificative.

În orice situație de viață am fi, există întotdeauna avantaje și dezavantaje, motive de a ne bucura și motive de a suferi sau măcar de a ne îngrijora. De aceea, mi-am dat seama, cu timpul, că oricât de mare ar fi un necaz, nu merită să rămâi focalizat doar pe suferința pricinuită și astfel să nu mai vezi motivele de bucurie și mângâierile care vin odată cu el. Creștem în înțelepciune dacă vom reuși să observăm și să apreciem bucuriile care ne sunt oferite, chiar și în cele mai negre zile din viața noastră.

S-a spus prea multă vreme că omul este trup și suflet ca și cum ar fi alcătuit din două principii distincte, total diferite între ele. În realitate această idee, care și-a avut importanța ei la vremea respectivă, este totuși o concepție eronată. Omul este un întreg, în om se manifestă un singur principiu sub diferite forme și elemente. Trupul este forma vizibilă a sufletului, iar partea invizibilă este structurată pe nivele de vibratorii din ce în ce mai fine, pînă la granița transcendenței din care își trage suflarea. Sufletul este cel care creează intelectul, conștiința de sine, capacitatea de a gîndi, simțurile, senzațiile și elementele din care ne sunt formate toate care ne compun. Sufletul este sursa tuturor acestora, numai că nu toți mai reușim să conștientizăm aceasta. Astfel, deși suntem suflet pur și înalt, în realitate nu suntem decât ceea ce reușim să conștientizăm că am fi. De aici, din această putere diferită de conștientizare se nasc toate diferențele care există între noi, separările și luptele, deși suntem cu toții la fel de întregi și chiar interconectați pînă la suprapunere la cel mai înalt nivel de ființare.

Bucuria o trăim în suflet indiferent de cauza care o declanșează. Dacă ai mâncat ceva bun sau dacă ai văzut ceva frumos, dacă ai auzit ceva plăcut sau ai primit o îmbrățișare, toate acestea sunt doar stimuli senzoriali, însă bucuria declanșată de aceste percepții se trăiește în suflet. Sufletul este comoara noastră, sufletul este adevărata noastră identitate, sufletul este tot ceea ce avem și suntem. Sănătatea și curățenia sufletului se reflectă în sănătatea și curățenia vieții privită în întregime. Sufletul este singura parte din noi care rezistă chiar și dincolo de moarte, sufletul este casa noastră, sufletul trebuie să devină singura noastră grijă.

Mintea, deși face parte din suflet ea uneori devine arogantă și își asumă un statut mai mare decât cel care i-a fost hărăzit. Mintea poate prelua conducerea și administraea întregii ființe, deși nu a fost creată decât ca un instrument al cunoașterii. Sufletul este stăpânul ființei, este însăți ființa, mintea doar administratorul, dar când stăpânul este slab, mintea începe să se comporte ea ca un stăpân, ajungând să se considere adevăratul proprietar al ființei. Se va impune cu viclenie, cu forță, se va impune chiar și în ceea ce privește manipularea sufletului și va genera o realitate iluzorie, o realitate care nu va mai fi integată în fluxul adevărului și al armoniei. Astfel, mintea parvenită și uzurpatoare, oricât de puternică ar fi, știe în străfundurile ei că autoritatea de stăpân este falsă, că în realitate ea ocupă un post care nu i-a fost hărăzit și pe care l-a obținut prin fraudă, folosindu-se de o adormire a sufletului. Astfel, mintea are o frică în ea, frica de a fi descoperită, frica de a nu se trezi sufletul, frica de a nu-și pierde autoritatea pe care a dobândit-o și care o face să se simtă importantă. Aceasta este sămânța tuturor fricilor, iar fricile ne fac să lucrăm mult împotriva propriului suflet, pentru ca nu cumva acesta să se trezească și să-și revendice dreptul natural și înnăscut de stăpân. Și cum cea mai simplă metodă de a ne trezi sufletul este să ne bucurăm, să trăim cât mai frecvent și mai intens starea de bucurie, Mintea va lucra neobosit pentru a face bucuriile tot mai rare și tot mai slabe. Mintea ne condiționează bucuria de tot felul de lucruri extrem de dificil de obținut, astfel că nu ne mai putem bucura de lucrurile simple. Apoi, dacă mai reușim să ne bucurăm din când în când, mintea va acționa deîndată pentru a face ca bucuria să nu crească și să nu dureze prea mult.

Față de supărare fie ne facem că nu există, o negăm, fie ne lamentăm, ne autosugestionăm că suntem foarte supărați, ne autocompătimim. Nici una, nici cealaltă dintre aceste două atitudini nu este foarte constructivă și benefică pentru suflet. Supărarea trebuie recunoscută și acceptată, dar totodată este necesară o acțiune prin care să ieșim din ea. O recomandare ar fi să condiționăm complacerea în supărare de o acțiune care ne creează oarecare disconfort sau, dimpotrivă, lipsa ei ne-ar întrista și, astfel, pare a fi mai simplu să renunțăm la supărare decât să facem sau să nu facem o acțiune. De exemplu, dacă mă supăr și mă lamentez că sunt supărat și mă complac în această stare mult timp, atunci nu mai mănânc nimic până nu îmi trece supărarea. Și dacă suntem persoane „rele de foame” până la urmă foamea ne va face să renunțăm la supărare. Puteți găsi și alte asocieri de acest fel. Un alt exemplu ar fi următorul: dacă ne place foarte mult să navigăm pe internet, ne putem impune să nu mai intrăm pe internet până nu ne trece supărarea. Dorința de a intra pe internet va fi la un moment dat (destul de repede) mai mare decât inerția de a ne complace în supărare. Important este să dăm dovadă de tărie de caracter și odată ce am stabilit o astfel de asociere, specifică nouă, să o respectăm. Astfel, supărările vor dura mult mai puțin sau vor trece mult mai repede pe un plan secundar al vieții.

Se mai spune că atunci când ne rugăm la Dumnezeu să ne ia o supărare, El ne-ar răspunde, zic cei care îl aud, că nu este necesar să ne ia El supărarea, ci trebuie să ieșim noi din ea, să o lăsăm deoparte!

Dacă n-ați mai făcut de mult aceasta, propuneți-vă să mergeți pe jos câțiva kilometri. Faceți aceasta nu doar când mergeți la o plimbare prin parc, ci când sunteți în drum spre serviciu sau vă întoarceți de la serviciu. Faceți aceasta chiar și în condiții de iarnă. În funcție de cum vă știți cu sănătatea, alegeți să parcurgeți pe jos 2-3 km sau mai puțin. Este una dintre modalitățile minunate de întrerupere a rutinei vieții, de lărgire al orizontului de percepții,trăiri, conștientizări. Faceți ceva diferit măcar odată pe săptămână în ceea ce privește serviciul pe care îl aveți, integrați-l în viața de zi cu zi în mod diferit decât o faceți de obicei, mai ales dacă nu sunteți prea mulțumiți de nivelul de fericire pe care îl aveți.

Sufletul simte. Senzațiile sufletului sunt altfel decît cele create de organele de simț. A ști și a simți sunt două lucruri care se completează, deși par a fi diferite. Prin intermediul simțurilor asigurăm o mare parte din ceea ce cunoaștem, din ceea ce ajungem să știm, dar percepțiile senzoriale sunt foarte limitate, ele nu ne revelează decît o mică parte din realitate, din gama de vibrații a întregului Univers. Dincolo de limitele perceptuale noi putem cunoaște prin intermediul unei proprietăți extraordinare a sufletului și anume, aceea de a simți. Prin intermediul gîndirii limitele destul de strîmte ale percepției senzoriale sunt mult lărgite, însă acolo unde simțurile și gîndurile nu ne mai pot ajuta, trebuie să ne folosim capacitatea de a simți. În profunzimea sufletului se află ceea ce numim simțire și care poate fi dezvoltată prin antrenament.

Capacitatea de a simți partea non-senzorială a realității o avem cu toții. Această capacitate, numită adeseori intuiție, o are orice om, doar că ea este atrofiată datorită faptului că nu a fost exersată în mod conștient și constant. Suntem educați să ne bazăm în perceperea realității doar pe ceea ce ne conferă simțurile și astfel ne limităm foarte mult cunoașterea. Mai toți cercetătorii, inventatorii s-au bazat inițial pe o anumită simțire – ei au simțit că există o cale de a realiza ceva ce simțurile obișnuite și gîndirea discursivă nici măcar nu întrezăreau posibilitatea existenței acelui lucru. capacitatea de a simți ne deschide către o realitate infinit mai mare decît cea bazată doar pe percepțiile senzoriale. Antrenamentul în vederea dezvoltării capacității de a simți nu este foarte dificil. El constă în a urmări să fii atent cît mai des la ceea ce simți în legătură cu lucrurile care apar în viața ta și să nu te limitezi doar la ceea ce cunoști, la ceea ce știi despre ele. Cînd întîlnești un om caută să simți cum este acel om și să nu te limitezi numai la ceea ce știi despre el. Cînd ajungi într-un loc caută să simți acel loc și nu doar să-l explorezi prin intermediul simțurilor. Cam acest gen de exerciții ne sunt necesare pentru a dezvolta treptat capacitatea de a simți, capacitate prin care pot fi prelungite ulterior inclusiv toate simțurile.

O transformare uluitoare a vieții apare odată cu conștientizarea faptului că a putea iubi este o grație, o calitate și totodată o putere extraordinară. Din păcate, majoritatea neglijează conștientizarea faptului că sunt privilegiați atunci cînd simt iubire în sufletul lor, din cauză că se concentrează mai mult pe a fi iubiți, decît pe a iubi. Iubirea neîmpărtășită aduce oarecare suferință și neîmplinire, dar dacă ne gîndim că spre deosebire de cei care nu simt deloc iubirea în sufletul lor, noi avem totuși grația și puterea de a iubi, acest lucru ar trebui să ne facă să fim fericiți, chiar dacă nu suntem iubiți.

Conștientizarea iubirii, desfătarea în iubire și nu neapărat în iubirea față de cineva sau ceva, iubind Iubirea însăși ne vom umple sufletul de fericire, bunătate și înțelepciune. A iubi este mereu la îndemîna noastră, a fi iubit depinde de ceilalți. Deși psihologii spun că există o nevoie fundamentală de a fi iubit, această nevoie este una creată de educație și nu de structura imanentă a sufletului nostru. Sufletul are înnăscută nevoia de iubire, ci nu nevoia de a fi iubit, iar nevoia de iubire se exprimă în primul rînd prin acțiunea de a iubi, prin curajul de a susține orice imbold de iubire care ne apare în suflet. Este alegerea noastră de a ne concentra mai mult pe puterea de a iubi decît pe nevoia artificială de a fi iubiți. Oamenii mari, oamenii îmbunătățiți nu simt nevoia de a fi iubiți, ei simt doar un elan nestăvilit de a iubi, de a iubi necondiționat, fără a aștepta nimic în schimb. Si, paradoxal, ei primesc foarte multă iubire, deși nu trăiesc pentru a fi iubiți, ci pentru a iubi!

Un salt uriaș se va realiza la nivel planetar în momentul în care savanții vor reuși să descopere o sursă de energie nepoluantă și ieftină astfel încît să se poată rezolva foarte ușor nevoințele de bază ale fiecăruia, de oriunde ar fi. Însă o astfel de realizare va fi posibilă doar în momentul în care se va produce, în prealabil sau măcar simultan, un salt la nivel de conștiință astfel încît fiecare sau marea majoritate va înțelege că este necesar să realizeze un efort continuu de a se cunoaște, de a se îmbunătăți, de a se iubi.

Marea majoritate nu avem pregătirea necesară pentru a realiza descoperiri științifice în domeniul energiei libere, însă marea majoritate avem posibilitatea de a ne iubi, de a ne îmbunătăți, de a ne transforma sufletele în oaze de Rai. Efortul conștient asumat, transformat prin însumare într-un curent revoluționar de iubire înălțătoare, ne-ar conduce către noi orizonturi deși, vom continua să trăim pe aceeași planetă. Iubesc, iubesc să iubesc!

Mă simt pentru prima dată înconjurat de singurătate și totodată fericit. Deși este un nou început de an nu mă înghesuie gândurile avântate, nu mă agită planurile de viitor, nu sunt dispus să fac vreun bilanț al anului care a trecut. Înconjurat de singurătate o sorb, cu voluptate și iubesc… iubesc tăcerea ei înaltă, forma ei nesfârșită, iubesc căldura ei rece și faptul că mă însoțește necondiționat.

A trecut și sărbătoarea începutului de An, dar începutul anului încă nu s-a terminat. Vreo cîteva zile încă vom simți că suntem în fața unui nou început, deși, de mîine ne vom relua activitățile obișnuite de la serviciu. Cu cît vom reuși să simțim vibrația specifică noului An și apoi să ne menținem în ea mai mult timp, cu atît vom reuși să producem o serie de transformări în gîndurile și faptele noastre, transformări care se vor reflecta ulterior în întreaga viață. Una din vibrațiile minunate ale începutului unui nou An este aceea a speranței. Fiecare început de AN ne aduce o stare de încredere că vom reuși să obținem realizări extraordinare în anul care urmează. Am observat cu timpul că mai toți suntem dispuși la început de an să investim încredere în obiectivele îndrăznețe și chiar avîntate de-a binelea. Acest suflu de speranță de la început de An este necesar să-l conștientizăm și să-l menținem cît mai mult timp.