Știu că a fost o vreme în care am fost prieten bun cu vorbele, cu multele cuvinte. Iubitele mele erau cărțile, prietenii mei erau librarii și anticarii. Au trecut! Nu mai filosofați. Măcar de sărbători lăsați folosofările. Trăiți, simțiți, exprimați cu naturalețe ceea ce propriul suflet vă inspiră. Ascultați, priviți, gustați, atingeți, adulmecați cu nesaț mireasma văilor și a vîntului călător. Fiți cît mai naturali! Fiți în voi înșivă, acasă, nemuritori, incredibil de frumoși și de luminoși. Iubesc, vă iubesc, trăiesc! La mulți ani! Vă doresc tuturor multă sănătate și seninătate!
Categorie: Arta de a trai Page 7 of 35
Cînd nu mai știi pe ce drum să apuci, mergi pe calea bunătății. Cînd te simți neputincios, mic și neînsemnat amintește-ți de bunătate. Cînd nu mai știi ce s-ar mai putea face și parcă s-au închis deodată toate ușile, nu dispera, deschide-ți sufletul pentru a lăsa să se reverse din el bunătatea. Ea niciodată nu se epuizează. Niciodată nu ne va fi luată șansa de a fi buni, de a dărui bunătate, de a răspunde cu bine. În bunătate este esența umanității noastre și totodată a îndumnezeirii noastre.
Prostia este păguboasă indiferent de forma în care se manifestă, însă cea mai dezastruoasă formă de prostie este aceea a oamenilor inteligenți. În anumite domenii mulți oameni dobîndesc o cunoaștere semnificativă, la testele de inteligență obțin punctaje foarte bune, însă aceștia se dovedesc extrem de nepricepuți, chiar dau dovadă de o prostie foarte mare în alte domenii ale vieții. Practica ne arată că un om cu un IQ ridicat, cu tot felul de diplome și doctorate poate fi extrem de prost în alte privințe. Se pare că în cazul acestora IQ-ul ridicat este folosit tocmai pentru a-și consolida prostia, pentru a-și argumenta unele convingeri eronate, care, în mod normal, nu le au decît oamenii cu minte mai puțină. De exemplu, înainte de a se inventa avionul o mare parte dintre savanții vremii susțineau sus și tare cu argumente extraordinar de solide că niciodată nu se va inventa un obiect mai greu decît aerul, care să poată zbura. Avionul a fost totuși inventat! Cele mai mari pagube le produc oamenii inteligenți care își folosesc inteligența pentru a-și argumenta și fortifica unele atitudini sau convingeri izvorîte din prostie.
Porniți mereu de la prezumția de bunătate, de la prezumția că oamenii sînt buni și apropiați-vă unii de ceilalți cu bunătate. Fie ca bunătatea și prezumția de bunătate să fie ultimul lucru la care să renunțați! Fie ca bunătatea să ne fie mereu confirmată, mereu îmbelșugată! Fiți binecuvîntați cu un suflet plin de bunătate, înconjurați mereu de oameni plini de bunătate! Este atît de ușor să fim buni! Sînt atît de multe beneficiile unei vieți în care dăruim mereu bunătate! Cuvintele sînt de prisos! Acordați mereu fiecărui om pe care îl întîlniți prezumția de bunătate. Este cea mai bună cale a vindecării și a transformării!
Adeseori ne surprindem în ipostaza căutătorului, ca și cum Dumnezeu s-ar afla ascuns undeva, iar noi trebuie să-l găsim. Adeseori ne tînguim „arată-mi-te Doamne, te caut de atîta timp!” sau spunem cu indignare uneori „unde ești Doamne?” cînd, de fapt, dacă este să credem cu adevărat în Dumnezeu ar trebui să știm că El este în tot și în toate – omniprezent. Nu-l transformați pe Dumnezeu într-un obiect, în ceva ce trebuie căutat și cunoscut. Trăiți mereu cu sentimentul că El este aici și acum în ceea ce simțim, în ceea ce gîndim, în ceea ce ni se petrece – El este mereu prezent, este ceea ce este!
Adeseori te poți surprinde întrebîndu-te dacă mai simți cu adevărat iubire față de cineva sau dacă mai ești iubit? Atît timp cît mai apar momente în care privești ființa pe care o iubești ca și cum ai vedea-o pentru prima dată înseamnă că încă o iubești. Dacă ți se petrece să rămîi adeseori minute întregi sau, măcar secunde bune, privind plin de drag către ființa iubită, atunci cînd ea nu știe că este privită, înseamnă că o iubești. Știi că ești iubit dacă îi suprinzi uneori privirea plină de încîntare poposind asupra ta, dacă o surprinzi privindu-te cu drag, cînd tu ești concentrat pe altceva. Dacă îi apare o ușoară fîstîceală atunci cînd îi surprinzi privirea orientată îndelung asupra ta, atunci cu siguranță îi ești tare drag.
Seninătatea va rămîne mereu aspirația cea mai profundă a sufletului. Ne amăgim uneori că savoarea vieții o vom găsi în vîltoarea pasiunilor sau alteori ne lăsăm înșelați cum că norii negri ai suferințelor ar avea nu știu ce profunzimi, cînd de fapt seninătatea este cea mai adîncă și mai înaltă stare cu putință.
Ai apărut în fața mea
cu sufletul doldora de frumusețe.
M-ai scăldat în laptele bunătății tale,
M-ai uscat cu șoapte fierbinți,
M-ai așezat în inima ta și m-ai privit…
M-ai privit pînă mi-ai prins firul gîndurilor
si cu mișcări dibace ai tras de el … si
mi-ai destrămat toată țesătura minții.
Atunci m-am văzut și m-am îndrăgostit!
De cîțiva ani încoace observ că se insistă foarte mult pe tot felul de idei și practici care te îndeamnă să-ți iei viața în mîini, să obții controlul a ceea ce vrei să devii, să înveți să controlezi tot ce gîndești, tot ce simți, să-ți programezi zilele, lunile, anii, să-ți alegi mereu ceea ce vrei să facă parte din viața ta, să-ți construiești relațiile pe care le dorești, în concluzie – să-ți faci totul cu mîna ta. În aparență nimic mai frumos și mai nobil decît abilitatea de a-ți construi viața așa cum îți dorești. În realitate nimic mai inutil decît să faci eforturi peste eforturi doar pentru a prelua controlul total asupra vieții. Realitatea este că oricît am urmări să controlăm viața, ea rămîne în afara capacităților noastre de a prevedea. Este mult mai bine să privim viața ca pe un mister continuu și să dobîndim mai degrabă abilitatea de a ne adapta cu ușurință la ceea ce ne este dat să trăim, decît să ne chinuim să obținem controlul total. Ce farmec mai are o relație pe care „mi-am construit-o așa cum mi-am dorit”, o relație în care am aplicat toate tehnicile manipulatorii într-un mod mai mult sau mai puțin voalat doar pentru a-l face pe celalalt să corespundă așteptărilor mele și să mă facă fericit? Este ca și cum mi-aș trimite singur felicitări de ziua mea! O relație nu poate să-ți aducă fericirea decît dacă celălalt te iubește și te dorește și nu pentru că l-ai făcut cu abilitate să te dorească, ci pentru că așa simte în străfundul inimii lui. Iubirea ne aduce fericirea cea mai intensă atunci cînd reușește să ne facă să renunțăm la control. În starea de abandon în brațele celuilalt este cea mai savuroasă fericire pe care ți-o poate aduce o relație. Vei iubi cu adevărat omul care te va face să renunți la control, omul care te va face să simți că nu ai nici un control real asupra vieții tale și cu atît mai mult asupra lui și cu toate acestea nu îți dorești altceva decît să i te dăruiești, să facă parte din viața ta. Aceasta este iubirea și magia iubirii. Nu te va împlini cu adevărat o relație în care vrei să-l controlezi pe celălalt, o relație pe care „să ți-o construiești așa cum îți dorești”. Aș căuta mai degrabă pe cineva care să mă învețe cum să abandonez mania controlului, mai ales într-o relație, decît pe cineva care să mă învețe cum să-l controlez pe celălalt.
Într-o horă cînd te simți cu adevărat bine? – atunci cînd trebuie să-ți controlezi în continuu mișcările, să-ți numeri pașii sau atunci cînd te lași purtat de ritmul natural al dansului și simți cum se înalță în tine o putere și o bucurie cum nici nu ți-ai fi imaginat vreodată că ar putea să existe? În dans există o etapă în care înveți pașii, îți controlezi mișcările, îți cunoști trupul, te armonizezi cu celălalt sau cu ceilalți, însă dacă nu apare și etapa în care nu mai este nevoie de nici un control, acel dans nu te va bucura pe deplin, nu te va face să simți cu adevărat că trăiești. Măiestria unui dansator se vede abia după ce acesta începe să danseze LIBER, fără să mai numere pașii fără să se mai gîndească la mișcarea următoare, să-și amintească mereu și mereu coregrafia prestabilită. Un adevărat artist nu este cel care execută perfect o coregrafie, ci acela care o poate executa ca și cum nu ar exista o coregrafie, acela care poate improviza în mod spontan, care dansează cu adevărat LIBER, după cum îi dictează sufletul și nu după un desfășurător memorat la care se gîndește în continuu.
Este bine să ne cunoaștem și să visăm, să dobindim o putere de autocontrol semnificativă, să avem o viziune asupra a ceea ce vrem de la viață, dar totodată este bine să învățăm să trăim liberi, spontan, să curgem deodată cu viața savurîndu-i fiecare picătură de fericire din tot ceea ce ne aduce.
Dorul, deși exprimă o lipsă, el poate fi și o bucurie. Pentru unii oameni dorul este chinuitor, dorul de ceva sau cineva îi chinuie și îi fac să se perpelească, să sufere și ei nu mai știu ce și cum să facă să scape de el. Pentru alții dorul este delicios, este o sursă de bucurie, de încîntare, o cale de a deveni mai conștienți de ceea ce iubesc, de ceea ce își doresc cu adevărat. Prezența dorului este semnul unui suflet viu. Oamenii care nu au dor de nimic și de nimeni, fie au devenit extraordinar de centrați în sinele lor și s-au detașat de tot și de toate, fie au sufletul împietrit și incapabil să mai simtă ceva. Dorul, atunci cînd apare, este semnul unui suflet viu, semnul unui suflet care simte, care aspiră să se dezvolte.
În procesul nostru de evoluție este necesar să ajungem să trăim cu intensitate dorul, dar să fie trăit ca și încîntare, să fie perceput ca o savoare a sufletului plin de viață. Faptul că ți-e dor de cineva sau ceva trebuie să fie dincolo de „durerea” inerentă, o încîntare a faptului că simți, că iubești, că există ceva sau cineva care contează foarte mult pentru tine.
Analizînd modul în care trăim dorul ne putem evalua sănătatea sufletului. Dorul trebuie să fie intens, dar nu din cale afară de intens, iar trăirea lui trebuie să fie însoțită de o savoare a sufletului, de o stare de încîntare și efervescență mobilizatoare armonioasă, care să compenseze din abundență durerea de a nu fi în locul de care ți-e dor sau lingă omul de care ți-e dor. Cînd dorul creează prea multă durere și nu îi mai simți deloc savoarea, cînd te face să cazi în trăiri obsesive și chinuitoare, el arată atunci o tulburare a sufletului, o stare de dependență, o înțelegere firavă a lucrurilor și o slabă cunoaștere de sine.
Fie ca dorul să vă fie bogăția sufletului, fie ca dorul să vă fie în primul rînd dorul de Dumnezeu, dorul de Acasă.