Oare se mai întreabă cineva în zilele noastre unde se duce Soarele cînd apune? Poate doar copiii, dar ei iau lucrurile așa cum sînt cînd este vorba de fenomenele mari ale Naturii sau ale lumii. Ce, noi adulții ne întrebăm ce e cu galaxia nu știu care, din cadrantul nu știu cît? Fiecare vedem doar ceea ce putem înțelege. Cînd citim Biblia, de exemplu, nu reținem din ea decît ceea ce are legătură cu experiența noastră de viață. Ceea ce este prea îndepărtat de experiența noastră de viață aproape că nu este văzut deși, totuși, citim și rîndurile respective. Abia după ce am mai trecut prin anumite experiențe de viață începem să ne amintim și să înțelegem unele ziceri pline de înțelepciune pe care cîndva le-am citit sau le-am auzit, dar nu ne-au trezit nici un interes la vremea respectivă. De exemplu, în cartea lui Solomon există îndemnul plin de înțelepciune să nu te pui chezaș pentru altcineva. Cu toate că am citit cîndva și această carte a lui Solomon, anul trecut tot m-am pus chezaș pentru niște oameni pe care credeam că îi cunosc bine. Dar de unde! Viața este plină de surprize! Oamenii pentru care am garantat nu s-au ținut de cuvînt; mi-am pierdut prieteni, dar am mai cîștigat puțină înțelepciune. Cînd vrei să ajuți pe cineva, ajută-l doar atît cît poți face prin tine însuți, fără să mai implici pe altcineva și viața ta va fi mai simplă!
Și dacă e să revenim la prima propoziție din articol, chiar așa, unde se duce Soarele cînd apune? V-ați întrebat vreodată cu toată seriozitatea unde se duce Soarele? Și dacă ar fi să ne referim la Soarele interior al fiecăruia dintre noi, el unde se duce cînd apune? Și dacă e să răsară, poți estima cam cînd va răsări? Ați avut vreun Soare care să apună fără să mai răsară vreodată? V-a apus vreodată un soare în lumină și nu în noapte?
Anisa Manescu
Draga Crisitina, esti tare dulce! ia spune-mi tu te rog, te trezesti dis de dimineata ca sa asculti natura, sa o primesti la trezire? si mie imi place acest moment de tacere al inceputului de zi, de sine… dar cum sa fac oare cu trezirea greoaie? e tare greu si pentru ca merg târziu la somn! ma cam târâiesc eu asa pâna ies din pat; nu e momentul meu favorabil dimineata timpurie; prefer sa lenevesc in pat, sa ma cuibaresc intr-un coltisor din fiinta mea ca sa ma simt protejata si in pace… si numai apoi gasesc curajul sa scot capul in lume! 🙂 si uite pentru tine, am gasit ceva frumos care sunt sigura ca te va inspira, sau poate il stii deja, te îmbratisez cu drag si caldura!… e minunata aceasta ruga si pledoarie in numele Domnului!
Dis de dimineaţă Doamne îmi înalţ
Inima spre Tine şi aştept
Dis de dimineata sufletul-mi înalţ
Pacea ta o Doamne-o simt în piept
Încă o zi mai am o Doamne de la Tine
Da Înc-o zi, o zi să mă întorc la Tine D-ne
Încearcă-mă, vezi dacă sunt pe drumul Tău
Du-mă pe calea veşniciei, umple-mă cu Duhul Tău
Fiecare clipă Doamne mă conduci
Mâna Ta aprope o simt
Sufletul meu Doamne ştiu că e păzit
Sfântul Tău cuvânt îmi este scut
(http://www.versuricrestine.ro/top-versuri-poezii-crestine.html)
Anisa Manescu
Spunem adesea… ‘la caderea noptii…’ dar am citit undeva intr-un mic poem in metrou ca „noaptea nu cade, ci se scoboara în zi”… mi se pare minunata aceasta perspectiva! ca si cum, atunci când mergem sa dormim, nu disparem, ci calatorim intr-o alta dimensiune, dar care face parte tot din aceasta viata, ne scoborâm in viata!
cristina
Pt dansul tau in ploaie Angelica si pofta ta de El…Sa te tina!…sa fii cu mine in dans si-n Rasarit 🙂
pun ‘chezasie’ ca voi fi acolo pe ring,…ultima strofa. muahhh!
Hai si tu, veroela…dans magic de zanutze, vii?!? Sau…’muze’, ca …uite:avem si ‘muz’ !!!
…………………………………………………
Pe cararile Luminii albe
Sa ma plimbi cu ploi, iubitul meu,
Sa imi pui la gat sirag de salbe
Doar de stele… si de Dumnezeu!
angelica
Cristina….esti o dulce! Mi-ai facut pofta…sa dansez.
Cu soarele si cu ploaia. N-am mai dansat demult. Multumesc pentru veselia ta!
Ce efect au mesajele lui Cristian!
Observati? Parca se topeste in gindurile tuturor celor care vin pe aici.
Asta da apus ! De Soare in lumina!
Simeona
Asa cum spuneam, in cateva randuri, ati deschis o gramada de subiecte.
Inima ma indeamna sa incerc si eu niste raspunsuri la ultimele intrebari.
Plec de la ideea ca Soarele este Sinele superior si ca, fiecare, purtam in ca camara inimii o bucata de soare (soarele interior), asemenea Sinelui superior, care…
1. Unde se duce Soarele cînd apune?
Soarele nu apune ci eu imi intorc fața de la el, preferand sa ma uit la umbra mea. Daca as fi suficient de transparenta, de permeabila, de dematerializata, n-as mai avea doua fețe – una rece, una calda; una luminata, una intunecata – n-as mai avea umbra, ci as fi fiul Soarelui, cald, luminos si bun.
2. V-aţi întrebat vreodată cu toată seriozitatea unde se duce Soarele?
El nu se duce niciunde, e mereu in acelasi loc si, culmea, nici eu nu ma duc niciunde, pentru ca sunt la capatul razei Lui… doar ma invart in țarcul pamantului – la scara micro si macro.
3. Şi dacă ar fi să ne referim la Soarele interior al fiecăruia dintre noi, el unde se duce cînd apune?
Soarele interior nu apune nicicand pentru ca ramane mereu racordat la Soarele central ca un bulgare de lumina la capatul razei de soare (ca la o papadie). Numai invelisul de pamant care il acopera dispare prin moartea noastra.
4. Şi dacă e să răsară, poţi estima cam cînd va răsări?
Aici ar fi doua nuante:
– una, soarele din noi ar straluci ca un rasarit daca am deveni curati, transparenti, eterici. Aceasta presupune lucrarea si efortul nostru – este in puterea noastra.
– a doua m-ar duce cu gandul la reincarnare (reimpamantare) dar aceasta acceptiune depinde de credinta fiecaruia. Oricum, reimpamantarea nu este in puterea noastra.
5. Aţi avut vreun Soare care să apună fără să mai răsară vreodată?
Soarele nu apune dar poate sa apuna puterea noastra de a-L constientiza, prin pierderea mintii sau prin moarte fizica. Doamne, iti multumesc si cu prilejul acesta pentru ca, inca sunt cu Tine!
6. V-a apus vreodată un soare în lumină şi nu în noapte?
Vazand oamenii ca fii ai Soarelui, apunerea in lumina ar fi ultima etapa de evolutie – ultima treapta a trecerii de la omul pamantesc la omul indumnezeit.
Imaginea aceasta a oamenilor vazuti ca niste bilute de lumina la capatul fiecarei raze a Soarelui imi e draga si am preluat-o de la maica Siluana. Dansa ne spunea ca adevarata comunicare intre oameni nu este de la biluta la biluta ci, mergand fiecare pe raza lui pana la Soare si din Soare sa cobore pe raza celuilalt pana la el – comunicarea prin Soare.
Multumesc atat gazdei cat si celor veniti pentru bucuria luminii impartasite.
cristina
…De cativa ani sufletelul meu indragostit a luat o hotarare ferma: sa nu mai piarda nici un rasarit de soare prin…adormirile mele
Aiii!!! , sa nu cumva sa va puneti acum sa credeti ca in momentul in care vine hotararea de Sus totul merge asaaa…pe banda rulanta! …cand ai de a face cu o personalitate incapatzanata ca a mea, apoi nimic nu-i simplu si nici imediat! 🙂
…Dar aparea inevitabilul orei 3 pe ceasul meu desteptator, interior si ma trezea…; imi soptea cu blandete, cu ganduri si simtiri ca de matasuri fine, ca de sarbatori :…ridica-te! E gata somnul cris, eee…Trezirea!!!
Spun drept ca prima data am fost mirata de cat de odihnita ma simteam, cat de protejata si cat de speciala se facea compozitia aerului in jurul meu cand sufletul ma trezea…Exista acolo o ceva de alta lume, o nefireasca luminozitate a intunericului noptii si o legatura care atunci se punea parca sub lanterna magica a constiintei- intre mine si stele…Intre mine si Univers!
Oricat de obraznica as fi fost prin natura,inchipuiti-va Blandetea Lui cum venea si ma faceam cumintzica si ma ridicam….si ascultam cu urechea ‘ciulita’ orice imi era DAT sa aud. De atunci am si capatat expresii foarte comice in vocabularul meu pt ca ascultarea de suflet, de Dumnezeu iti aduce atata nou si atata reconfigurare incat devii tu pt tine insati ‘ de descoperit’…Ma puneam si ma pun sa scriu adeseori sub titlul ‘… interviu cu moleculele diminetii’ si ce descarca ele pt pagina de nufar alb- luminiscenta de uimire si de curiozitate – … e mereu altceva! Ma asez in postura mea preferata, pe jos, ‘postura lotusului’ si ma simt cu ferestrele in larg ca intr-o Arca a lui Noe…Scriu despre stele, despre relatia mea cu ele si cu muzica de string a Universului, versuri sau eseuri sau mesaje pe care mi le trimit mie insami pe adresa de mess 🙂 Caraghioasa cum sunt am botezat toata asta „draga jurnalule” 🙂
Si iata si momentul meu festiv, cand Rasaritul se apropie…., se declanseaza intru toate Binecuvantarea verdelui din jur, atunci cand anotimpul este cald si mai ales…. pasarile!…incep primele sunete, primele semnale de Viata cantata pe Pamant, intrepatrunsa magic cu Viata Stelara de la care-mi mut ochii, urechile si literele cate putin…, cate putin, ca sa ramana inauntrul meu cat mai adanc. Stiti ce mai fac?!? Dansez…eu niciodata nu sunt singura, niciodata nu ma plictisesc, nu ma satur…Indragostirea aceasta continua Il are pe Dumnezeu in ea si pe toti cei care ma iubesc si care, cu timpul, au invatat ‘trezirea’ si dansul si interviul propriu, magic, cu…’moleculele diminetii’
Inchei declaratia de dragoste avantata catre Rasarit spunandu-va pe final secretul: stiti unde apune Soarele Rasaritului meu in fiecare dimineata?!? In Lumina din ce in ce mai mare a paginilor albe de Dumnezeu: In Cartea SA!
Multumesc Cristian ca uite, meditatiile tale sunt o noua imbogatire si o alta destinatie pe care de la un timp sa o dau gandurilor matinale,decat…aceea de pe mess-ul meu 🙂
angelica
Acum stai pe loc sa-mi gasesc cuvintele! Ia-le de unde nu-s! Parca s-au topit si ele…
Nu-i nimic , se simte ce vreau sa spun. Dar ce frumos ai explicat….
Oricum nu putem privi Soarele mult timp: o sa vedem doar stelute.
Dumnezeu sa ne lumineze zi si noapte!
Cristian Ţurcanu
Uite, Angi, sa-ti mai dau un exemplu de Soare care apune in lumina! Intr-o dimineata plecind de la iubita mea tot un zimbet, ea ma petrecea cu privirea si privindu-ma asa cum ma indepartez deodata rasare Soarele in fata mea si nu ma mai putea vedea…ma topisem in lumina. 🙂
angelica
Cel mai simplu mod de a ajuta pe cineva este sa te dai pe tine ca exemplu.
Da, Soarele exista mereu. Cit adevar. Dar nu exista fericiri mai mari decit rasaritul si apusul Soarelui.
Respiratia, bataia inimii….de cite ori in viata, pe zi, pe ora, clipa le constientizam?
In acele clipe de constientizare, de intensitate , de traire asa …cum nu se poate descrie in cuvinte , ci doar tacind, atunci simt soarele cum arde si se topeste in inima , apune in lumina.
Sa stii ca vreau sa multumesc la infinit, tie si celorlalti.
Cristian Ţurcanu
Exemplul cu chezasia l-am dat pentru a atrage atentia ca ori de cite ori te intinzi mai mult decit ti-e plapuma nu faci decit sa te chinui pe tine insuti si sa-i incurci si pe ceilalti. Chiar si cind este vorba de a ajuta pe cineva este bine sa nu te avinti mai mult decit iti sunt posibilitatile pentru ca mai mult o sa-i incurci pe ceilalti decit o sa-i ajuti. Fă doar ceea ce poti face prin tine insuti fara sa-ti periclitezi echilbrul obisnuit al vietii si va fi suficient.
În ce priveste Soarele care sa apuna in lumina, da, pot sa dau ca exemplu o simpla bucurie care a ajuns sa se topeasca, sa apuna intr-o imensa fericire. Soarele exista mereu…noi ne invirtim si uneori sintem cu fata catre el alterori cu spatele. Daca Pamintul nu s-ar invirti in jurul propriei axe altfel ar fi cu rasaritul si apusul Soarelui.
angelica
Dac-am intreba un copil: Oare unde se duce Soarele cînd apune?
Stii ce ti-ar spune?
-Se duce la culcare! Intre timp rasare Luna. Si straluceste si ea: uite-te la stele!
Soarele interior …mai apune, da. Este acoperit de-un val. Este valul necunoasterii, al indiferentei, al necunostintei. Odata descoperita puterea credintei tale interioare rasare si Soarele. Stralucirea lui nu va trece neobservata. Iti lumineaza chipul, gindurile, viata.
Fiecare om are virsta lui de maturitate, virsta cind este pregatit sa primeasca, sa receptioneze, sa constientizeze. Abia atunci va rasari Soarele in el.
Ce veseli si plini de viata sunt oamenii cind e soare !
….”vreun Soare care sa apuna fara sa mai rasara vreodata”?
Da! De cite ori…de cite ori m-am indragostit si n-a fost sa fie. Am zimbit, am ris si-am plins. Ce e iubirea daca nu un Soare? Rasare si apune. Sau…rasare si…ei bine, da!
Nu mai apune niciodata
Si straluceste viata toata! Atunci poti sa zici ca il simti pe Dumnezeu in inima ta.
” V-a apus vreodată un soare în lumină şi nu în noapte?”
Iti zic, dar zi tu intii…Cristian.
Veroela, ce bine ca esti …aici ! Ai venit odata cu Soarele!
Inchid ochii privind la soare….vad culoarea rosie. E culoarea inimii…
Micul Prinţ
O îmbrăţişez şi eu cu drag pe Veroela…oricine-ar fi!Şi sper să călătorească,atât cât vrea ea,împreună cu noi şi să se simtă bine aici.
Chiar dacă uneori nu scriu nimic pe blog,aici la Cristi acasă,nu trece o zi fără să mă gândesc la voi.
Nu ştiu cum să mă exprim acum…nu vreau să ofensez pe careva sau să pară că mă laud…în urmă cu câţiva ani m-am împrietenit pe net cu un blogger cu audienţă foarte mare.Nu-i dau numele acum.Este de la voi oricum…din Moldova mea dragă.Am vorbit cu el la telefon ore întregi.Nu ne mai săturam.Aşaa…problema a apărut într-o zi…eu eram pe malul apei şi tot discutând cu el la telefon l-am întrebat de ce se ascunde.Simţisem în vocea lui că ceva îl frământă şi nu vroia să-mi spună.
A recunoscut până la urmă că era presat de nişte rate la bancă şi începuse automat şi cearta cu soţia ce plecase cu băieţelul la părinţi(socri).
Eu…un novice pe net,am realizat că el pierdea mult timp cu blogurile lui şi chiar îl certasem prieteneşte..să o lase mai încet cu calculatorul.De ce?Păi în timpul unei convorbiri îl auzisem pe băieţelul lui plângând prin cameră.
Afară era un timp frumos cu soare.L-am certat şi l-am rugat să închidă netul şi să meargă cu cel mic în parc!Să-i acorde mai mult timp băieţelului nu internetului.
El citise mult şi ştia multe despre oameni,suflet,spirit,etc…eu nu citisem nimic…dar ştiam să citesc omul din voce,din ton sau inflexiunile vocii şi mai ales din pauzele dintre vorbe când de obicei mintea(egoul) caută scuze,argumente,măşti.
Cred că i s-a făcut ruşine căci nu m-a mai sunat de atunci.Totuşi comunicăm prin sms sau email la zile mari.
Ştiu că până la urmă m-a ascultat căci bloguieşte mai rar.
Şi ce atâta ruşine să recunoşti că esti în urmă cu ratele la bancă?!Parcă ai fi numai tu!Toată lumea are probleme cu băncile…este ceva normal.Noi am fost proşti iar bancherii prea lacomi!
Cristina spune-ne tu cum stă treaba cu abundenţa…că unii au crezut că e vorba doar de bani.
Eu unul,când am cerşit,am primit bani dar am apreciat mai mult gestul…nu suma dată.Ştiţi voi…cei doi bănuţi ai văduvei…care contează enorm acolo sus!
N-am aici spaţiu să mă desfăşor cum ştiu eu…cu exemple reale de vieţi distruse din cauza banilor…mai bine zis di cauza lăcomiei şi prostiei.
Nu-i aşa că viaţa e o comedie?!Văzută din afară!
….acelaşi Costinel
cristina
Bun venit veroela cu Soarele mereu la rasarit!!! De unde stiu?!?! Aaaa…. din imbratisare! De cum ne-ai cuprins si ne-ai stralucit in razele astea diafane si profunde si mai ales sincere… Cine, Doamne, iti recunoaste asa…. ca uite-i om cu toate ale sale si iti da mana de salut, de …. ‘facem cunostinta’, cu sufletul in palma aceea…?!? Exact in palma intinsa?!?
Un om cu toate ale sale – orgolii, aripi frante pt o bucata de vreme in care cauta frenetic culoarul de zbor, iubiri cu capitole lipsa…. RECUNOSCUTE ca facand parte din cale… Si iata cum, dintr-un labirint care e fara doar si poate un drum insingurat al mintii, truda constienta de a-ti orienta Sorilucul interior mereu spre Rasarit sau Ocean te absolva….; te pune pe un traiect definit ca fiind macar cel mai scurt (iar matematica zice …si ‘drept’) dintre 2 puncte: dintre viata si Viata!
Ca uneori linia se curbeaza cuprinzand orizonturi de cautare in ea, eu zic ca face parte din creativitatea de a gasi solutii prin noi a Universului si … totul e bun 🙂
Unde se duce Soarele interior dupa ce apune intr-o relatie de iubire, m-am intrebat acum, odata cu aparitia articolului tau, dragul meu Cristian…
Nu ca nu m-as mai fi intrebat vreodata, dar nu atat de frumos si relevant exprimat…. Si pt ca e o tema in care ma gasesc, ma observ…: a parcurs rasaritul de dragoste…. a stat muuult – i-a placut rasaritul pt ca sunt o structura tantrica asa cum am simtit-o aici pe Veroela – darr! Rasaritul meu s-a deplasat, s-a revarsat in mare, iar marea…. in Ocean.
Si spun de fiecare data dupa faza in care nu gasesc padurea ca… ma opresc copacii,… asa: In Oceanul de Iubire Divina Infinita…. raman deschisa!
Va salut si eu, va imbratisez pe toti, avantati frumosi ai acestui spatiu. Si va iubesc…
ps: bine ca aparusi Micule Printz.. ca atat ce-am strigat dupa tineeee !!!
Revin!
veroela
…când eram mică știam foarte bine unde se duce soarele când apune…mergea la iubita lui, Lia-Ciocârlia, iar a doua zi strălucirea lui era mai impetuoasă pentru că răsărea încărcat cu iubirea ei…acum aș vrea să cred același lucru dar recunosc faptul că nu m-am mai întrebat demult despre apunerea soarelui fizic, soarelui exterior…
Dacă identificăm Soarele interior cu Sinele sau cu Scânteia Divină din fiecare, atunci acesta nu apune, doar că uneori este ascuns de norii ignoranței noastre, al preocuparilor legate de lumea materială, de egoism, de orgoliu, de suferințele declanșate de diferite experiențe pe care nu le vedem ca posibilități de creștere. Când va răsări acest Soare în toată splendoarea lui și pentru totdeauna… nu știm, însă îl putem ajuta înlăturând din calea lui norii la care am făcut referire mai sus.
Cât despre celelalte întrebări…mai târziu, poate…
Pentru toți cei care sunt atât de vii pe acest blog, o caldă îmbrățișare!
Simeona
Atomul, radioactivitatea materialelor, viteza luminii erau aceleasi si in perioada comunei primitive dar omul nu avea ochii si urechile cu care sa vada si sa auda.
Sta in puterea noastra sa dobandim cei sapte ochi ai intelepciunii. Tot ceea ce ni se cere este sa fim pregatiti pentru a nu trece momentul pe langa noi. Sa nu pregetam cu lucrul pamantului mintii, punand in el semintele intelepciunii care vor da roade la momentul potrivit, cand vor lucra ele in locul nostru fara sa fie nevoie sa mai gandim, pentru ca ele vor fi devenit deja firea noastra.
„Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde; căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune… ”
„În inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greşesc Ţie.”
Articolul dumneavoastra, desi scurt, mi-a deschis in suflet cateva usi:
– una, este cea de mai sus, usa „vederilor” prin care mi-am dat seama ca de multe ori ma uit in alta parte orbita, in loc sa lucrez la luminarea ochilor mei,
– alta, este usa greselilor, in care mi-am adus aminte cu parere de rau ca, acum multi, multi ani, m-am pus chezas micinos – nu conteaza ca scopul era nobil. Spunea unul din sfintii parinti (?) ca este mai intelept sa ne oferim ajutorul doar atunci cand ne este cerut si cand suntem siguri ca o putem face cum trebuie.
– o alta usa, este usa inimii, ca punct cardinal al sufletului vazut ca un soare, care nu se poate exista decat in legatura cu sursa lui, Soarele.
Mi-am adus aminte ca, fiind copil, seara, imi placea sa ma culc in iarba sau pe o lespede si sa privesc stelele. Stateam asa, uitand de mine. Se auzeau greierii cantand dar multi ani am fost convinsa ca stelele canta si incercam sa deosebesc pe rand fiecare sunet si steaua de la care vine. Doamne, ce bucuroasa eram ca pot sa le aud cantecul!
Micul Prinţ
….haaaa!Îmi vine să râd!Parcă mai venim de acasă!
Şi îmi vine în minte vorba celebră de la francezi…qui a boit,boira…cine a băut,va mai bea…sau tradus şi adaptat…cine a trădat,va trăda!
Cel trădat trăieşte un sentiment echivalent cu durere amestecată cu dorinţa de răzbunare…dar în acelaşi timp o autoînvinuire,ce s-ar traduce cu expresia….facerea de bine…la români şi nu numai!
Aproape că îţi vine să-l citezi pe Voltaire….„de când am cunoscut mai bine oamenii,am început să iubesc mai mult animalele”.
Şi totuşi…avem în noi lumina…avem puterea iertării…care ne ajută să vedem şi să mergem mai departe în viaţă.Uneori ne trebuie mai mult timp să ne dăm seama că…nimic nu a fost întâmplător.
Se zice că…ce nu te omoară,te întăreşte.Şi ar mai fi vorba aia populară….pe cine nu laşi să moară,nu te lasă să trăieşti.
Personal,am trecut prin acest gen de trăiri…dezamăgiri şi trădări de la cine nu mă aşteptam.
Nu mă plâng…am meritat…şiii probabil trebuia să cunosc imprevizibilul din ceilalţi…aşa zisul factor uman!
Aşa am început să-mi cunosc puterea mea de a ierta.Era mică….mică de tot!
A trebuit un timp ca să înţeleg.
Acum ştiu că înainte de a cere iertare Universului sau lui Dumnezeu…trebuie să mă iert întâi eu pe mine.Mă dau un pic la o parte….privesc mai de sus…mai în ansamblu situaţia dată.
Închei cu două recomandări de pe youtube…unul despre oameni http://www.youtube.com/embed/QhURcCH3GWo si altul despre animale http://www.youtube.com/embed/QL1Gk5A7QEs
PS…credeaţi că v-am părăsit?!
sânt aici cu voi!