Crezi în ceva? Ai ceva sau pe cineva în care crezi? Simți că există o realitate posibilă în pofida oricăror evidențe potrivnice? Doar cel care crede construiește ceva, doar cel care crede ajunge să lărgească orizontul în care trăim. Doar cel care crede în ceva sau cineva își poate trezi cu adevărat sufletul. Întreabă-te cu toată seriozitatea în ce crezi tu acum? Ai măcar un bob de credință în sufletul tău? Sau ai doar ceva speranță leșinată și poate un dram de încredere anemică!
Credința este altceva decît speranța. Credința este o forță mobilizatoare, o forță care te face să te simți VIU aici și acum. Speranța este doar o așteptare, speranța este o modalitate de a transfera responsabilitatea în afara ta. Credința te implică în mod direct în realizarea unui eveniment. Speranța te ține pe margine și te face doar să aștepți să dea viața peste tine. Credința te face creator de viață și realitate. Speranța te transformă doar într-un cerșetor. Oricum, este bună și speranța, dar să nu o mai confundați niciodată cu credința. Este o diferență uriașă între speranță și credință, ca diferența dintre un manechin din plastic si un om viu.
Încrederea nu este credință. Încrederea este o caracteristică a minții. Credința este o putere a sufletului. Încrederea este minunată, dar ea are nevoie de semnale pozitive, favorabile pentru a se manifesta. Încrederea se bazează pe presupuneri, pe un demers al minții care pornește de la o cunoaștere anterioară și dispune totodată de o bună capacitate de a prevedea un rezultat sau o direcție în care se îndreaptă lucrurile. Încrederea se manifestă doar dacă avem informații care să susțină ralitatea față de care spunem că avem încredere. Dacă la noi ajung informații care infirmă realitatea față de care aveam încredere, încrederea noastră începe să se clatine și chiar să dispară. De exemplu, încrederea într-un om. Credem în acel om atît timp cît avem informații favorabile despre el. În momentul în care ajung la noi informații nefavorabile despre acel om, informații care contravin valorilor noastre proprii, atunci pierdem încrederea în acel om. Credința rămîne mereu, chiar și atunci cînd toate „evidențele” sînt potrivinice și ne spun că ne înșelăm. Cînd crezi într-un om, crezi în el chiar dacă este de nesuportat adeseori, chiar dacă nu are nicio logică pentru tine comportamentul și manifestările lui. Dacă ai credință atunci nimic nu te poate face să o pierzi. Încrederea sau speranța mai pier – credința rămîne mereu.
Ce să zic! Este foarte bună încrederea! Ea arată totuși un om cu sufletul sănătos. Un om cu prea multe traume nu mai poate avea încredere și cu atît mai puțin credință. Un om care are încredere este un om în viața căruia vioara întîi este mintea, iar sufletul undeva în fundal, însă chiar dacă este pe un loc secund, sufletul lui este totuși sănătos. Dar tot mai bună este credința, acea forță care te face să simți că trăiești într-o realitate miraculoasă, îmbătat de savoarea misterelor. Credința este aceea care te face să fii atît de viu și prezent în tot și în toate, exuberant sau tăcut.
angelica
Dati-mi voie….un citat:
“Apără-ti, dar, credinta, ca si ea să te apere pe tine!
Credinta este izvor de viată.
Credinta îti este hrană.
Credinta îti este vesmânt al sufletului.
Credinta îti este bunăstare.
Credinta îti este cântec, bucurie si veselie.
Credinta este vrednicia ta.
Credinta este lucrul cel mai de pret al fiintei tale.
Credinta este văpaia Dumnezeirii sălăsluită înlăuntrul tău.”
(Sf. Nicolae Velimirovici – Lupta pentru credintă )
Si-o imbratisare….
Maria
Frumos! Imi aduce aminte de niste versuri pe care le-am scris demult, dupa „o noapte neagra a sufletului meu” : „Credinta greu testata acum iti dovedeste
Ca ti-a sporit puterea si neinfricat vei fi,
Caci ce nu te-ngenunche, mai mult te intareste
Si poti fi un exemplu,curaj vei darui.”
Imbratisari tuturor 🙂
angelica
Scrie Cristi, scrie! E timpul sufletului tau si-al celor care rezoneaza…in credinta cu credinta vie . N-am in minte decit binecuvintari( fara cuvintari ce-i drept! ) .
Credinta e o flacara vie! Cind e aprinsa arde si la propriu si la figurat.
Cine are credinta se ridica si dupa ce a fost „trintit” de mai multe ori atita timp cit …exista Cerul pe Pamint .
Micul Prinţ
Vine toamna…să vedeţi ce de flori o să fie pe aici.
Când vrea universul…apare paradoxul.
Ne mirăm şi ne bucurăm.
Veve,am vrut să-ţi scriu dar am zis să mai aştept.
Şi,oricum…..ne înţelegem şi prin tăceri….din acelea speciale presărate cu gânduri înstelate…oglindite în ape limpezi de cristal.Şi cu mulţi nuferi albi şi lebede.
PS: stau pe mal şi admir priveliştea asta frumoasă.
Anisa….mulţumesc…uitasem de Vulpescu.
Aş da un laik d- ăla…dar nu e nevoie…Păi Blaga era înainte de facebook şi va rămâne şi după ce dispare facebook.
Anisa Manescu
„Credinţa este o forţă mobilizatoare, o forţă care te face să te simţi VIU aici şi acum. Speranţa este doar o aşteptare, speranţa este o modalitate de a transfera responsabilitatea în afara ta.” „Credinţa este aceea care te face să fii atît de viu şi prezent în tot şi în toate, exuberant sau tăcut.” Minunat comentariu, draga Cristian. Voi veni cu un comentariu in curând când voi avea un pic de timp… Multumesc pentru gânduri!
„Sunt lucruri care nu pot fi întelese decât vag. Si ar trebui sa ne multumim cu atât, din nefericire insa noi incercam sa le intelegem mai precis si, ca urmare, ne trezim ca nu le mai întelegem deloc.” – Lucian Blaga
„Sunt absente mai onorante decât prezenta.” (Romulus Vulpescu) … vorbind despre tacere in comentariul tau.
va îmbratisez cu drag)))
Anisa
cristina
….da, unul din cele mai frumoase articole pe care ni le-ai daruit pt ca este energie pura dintr-un suflet pur: …nicio dilutie in el, nici un strat care sa ‘impanuseze’ esentza…Esti tu cel esential pt tine , pe tine te cauti si pe tine te gasesti- nimic strain si nimic dinafara-, ajungand totussi in locul in care inauntru si inafara s-au unit…,dintr-o ‘prea mare viteza’…
…Viteza sufletului fata de a mintii este alta, nu luati mot a mot ce am scris, ‘,mai mare’ aici fiind neaparat intersanjabil cu o alta dimensiune , o alta caracteristica careia nu-i stiu, inca, numele…si…ca sa redau ce in mine a trezit articolul ar trebui ori sa va dansez, ori….sa mai tac!
Totusi, Cristian, tu meriti sa incercam fiecare sa scriem SI in cuvinte…, rostul lor e sa amplifice, sa inscrie acolo Sus, sa poarte o noua samantza …intr-o noua dimensiune…Felicitari!
… multumesc voua, care va exprimati ! 🙂
Micul Prinţ
Vorbe simple dar profunde spuse cu măiestrie de Cristi.Mulţumesc!
Vin şi eu cu un zâmbet.Şi cu o îmbrăţişare.
Le las purtate de vânt….să vă găsească şi să vă însenineze.