Dacă vrem să avem o recoltă bogată de stări sufletești de înaltă calitate trebuie să începem prin a însămînța în cîmpul minții gînduri bune, idei valoroase. Semințele se găsesc gratuit la oamenii îmbunătățiți, în cărțile lor sau chiar și în articolele de pe acest blog puteți să găsiți semințe de gînduri bune și idei spirituale valoroase.
Semințele se iau prin rezonanță. Dacă simțiți că o idee este bună ea face să vibreze ceva înlăuntrul vostru. După ce ați luat o idee bună trebuie să ajungeți să o simțiți ca și cum ar fi a voastră. O idee bună poate să vă fie utilă doar dacă ajungeți să o simțiți ca și cum s-ar fi născut în voi înșivă.
După ce avem o idee bună ea trebuie crescută! Trebuie hrănită zi de zi, cît mai des, cu energie adecvată. Modalitatea prin care noi hrănim o idee sau alta este limbajul interior, discursul lăuntric continuu pe care îl întreținem cît sîntem în starea de veghe. Mintea analizează și întoarce pe toate fețele cam orice subiect mai relevant cu care ajunge să interacționeze pe parcursul unei zile. „Grijile” continue pe care ni le facem față de un lucru sau altul ne consumă cam toate rezervele de energie, astfel că multe din ideile și gîndurile noastre bune ajung să fie neglijate și treptat slăbeasc și chiar se ofilesc. Cum discursul interior nu prea pote fi oprit, el poate fi măcar orientat către subiectele legate de ideile valoroase pe care am ajuns să le sădim în ființa noastră. Gîndiți-vă cît mai des la noile idei pe care ați ajuns să le înțelegeți și să le adoptați cu încredere pentru ca astfel le hrăniți. Gîndind despre ele, sau gîndindu-vă la ele, practic, le alimentați cu energie și acestea încep să crească.
Cînd o idee ajunge să crească destul de mult ea se transformă într-o trăire. O idee devine o viziune, o realitate trăită cu toată ființa, o realitate cumva de sine stătătoare în raport cu propria imaginație. Cînd o idee se tranformă într-o trăire ea devine foarte eficientă și poate da multe roade în sufletul nostru. Însă pentru a permanentiza producerea roadelor bune din ideea bună sădită inițial este necesar ca în continuare să hrănim trăirea pe care am avut-o vizavi de ideea respectivă și să gustăm din roadele ei. Hrănirea se face în același mod, aducînd mereu și mereu gîndurile către ea. Discursul nostru interior trebuie să fie centrat pe ideea bună de la care am pornit inițial și pe trăirea legată de ea. Astfel, o bună parte din energia noastră lăuntrică va hrăni în continuare această idee și nu se va pierde pe tot felul de subiecte trecătoare și inutile.
De exemplu, o idee bună poate fi aceea prin care ajungeți să conștientizați că aveți un suflet divin, că în voi înșivă există o scînteie din Dumnezeu Tatăl. La început, pentru mulți oameni o astfel de idee nu spune mare lucru. Ba chiar este destul de stingheră și nu prea îi putem asocia multe gînduri. Citind însă și discutînd cu alții despre această idee, ea începe să se contureze tot mai clar. Limbajul interior devine mai elaborat, gîndurile noastre vor fi mai mult timp centrate pe ea. Astfel, ideea noastră bună se va hrăni tot mai mult și la un moment dat putem avea o viziune a propriului suflet, o trăire directă a prezenței acelei scîntei divine din noi înșine. Continuînd să păstrăm gîndurile orientate mai mereu către această idee și totodată trăire, experiență vie, directă, vom aduce și mai multă energie care să o hrănească. Treptat această idee devine principala noastră preocupare, iar toate celelalte devin chestiuni de pe un plan existențial secundar. Astfel, ne putem îmbunătăți toată viața, pentru că atunci cînd ajungem să trăim în primul rînd cu convingerea că avem un suflet divin și că sîntem una cu totul, vom fi mai săraci în dorințe, mai răbdători, mai inteligenți, mai iertători și mai iubitori. Toate acestea ne aduc o mare eficiență în rezolvarea problemelor, în experimentarea din plin a bucuriei.
Anisa Manescu
Despre lumina intelepciune bunatate…
Ap. Evrei 6, cap.6:
7. „Tarina, când absoarbe ploaia ce se coboara adeseori asupra ei si rodeste iarba folositoare celor pentru care a fost muncita, primeste binecuvântarea de la Dumnezeu; 14. Zicând: „cu adevarat binecuvântând te voi binecuvânta, si înmultind te voi înmulti.” 15. Si asa, având Avraam îndelunga rabdare, a dobândit fagaduinta.
19. Nadejdea pe care o avem ca o ancora a sufletului, neclintita si tare, intrând dincolo de catapeteasma,
17. Ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatal slavei, sa va dea voua duhul intelepciunii si al descoperirii, spre deplina Lui cunoastere (Amin),
18. Sa va lumineze ochii inimii, ca sa pricepeti care este nadejdea la care v-a chemat, care este bogatia slavei mostenirii Lui in cei sfinti,
14. Caci El este pacea noastra (…).”
„Cu toata smerenia si blândetea, cu îndelunga-rabdare, îngaduindu-va unii pe altii in iubire.Silindu-va sa paziti unitatea Duhului întru legatura pacii. ”
„Altadata erati întuneric, iar acum sunteti lumina întru Domnul; umblati ca fii ai luminii. Pentru ca roada Luminii e in orice bunatate, dreptate si adevar. (…) Harul fie cu toti care iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos întru curatie!” Doamne ajuta!
Dragii mei, am împartasit cu voi câteva gânduri din Biblie pe care le-am notat cu grija în caietul meu de capatâi, si pe care le port cu mine ca sa mi le amintesc daca le uit. Sunt îndemnuri care ma inspira si ma lumineaza. Ceea ce caut este tocmai aceasta… lumina pacea frumosul bunatatea generozitatea solidaritatea afectiunea armonia blândetea inocenta intelepciunea si mai ales lumina! Este ceea ce conteaza cel mai mult pentru sufletul meu si care ma îmbogatesc infinit! Sper sa va lumineze si pe voi pe cararile vietii voastre si sa le purtati in suflet oriunde mergeti! Sa fim buni si blânzi cu noi insine pentru a le putea împartasi si in jurul nostru. „Fiti schimbarea pe care doriti sa o vedeti in jurul vostru!” (inspiratia mea este Gandhi, printre altele) Va îmbratisez cu drag))) Anisa
angelica
„Nu stiu altii cum sint, dar eu cind ma gindesc ….”
Ce idee buna este si aceasta : sa ne gindim unii la altii si sa ne rugam unii pentru altii.
O rugaciune spusa cu traire, un gind curat si plin de iubire indreptat catre celalalt , o dulce binecuvintare, un zimbet cind ploua, tuna si e frig afara- toate aduc pacea in suflet.
Dumnezeu sa fie in inimile si gindurile voastre. Eu ma gindesc ades la voi si va iubesc!
cristina
Pe inaltimi…
Vreau sa te citez azi, draga Cristian, cu acest articol scris de tine in august 2011…L-am descoperit mai inainte si…simt sa-l impartasim , din nou, cu toata incarcatura si potentialul de destelenire a radacinilor telurice din om….spre Inaltimi…;mi-a resetat ziua, mi-a dezmortit aripioarele din nehotararea inertiilor cu intrebari gen…’ce am de facut azi?’ si mi-a crescut ierburi moi si pitice, protectoare, pe versantii mai putin umblati ai spiritului….Sa pot calca,… sa pot dansa , sa nu ma sperii de rataciri …: sa las macar o dara de Lumina pe unde am de trecut,o floare de coltz pe vreun versant de-nflorit, in viata asta…
Va iau cu mine si va multumesc pt tot ce ati scris ,pt dezbaterile ,..opiniile , explicatiile si chiar…tacerile pe care vi le simt frumos, taceri… de crestere.
Pe inaltimi- Cristian Turcanu
Îmi plac florile de munte şi pajiştile de pe înălţimi. Aici toate plantele sînt mai scunde şi florile mai delicate, firele de iarbă sînt mai dese, mai strînse unele într-altele, n-ai să vezi bălăriile acelea imense şi chiar respingătoare care năpădesc falezele şi vin pînă aproape de plajă sau cresc de-a lungul drumurilor în zonele mai joase. Îmi place structura delicată şi aproape plăpîndă a florilor de pe versanţii munţilor. Asemena lor, gîndurile noastre sînt mai delicate şi firave, îmbietoare şi plăcute atunci cînd cresc pe înălţimile Spiritului. Dar dacă Spiritul este lăsat în adormire, în smîrcuri sau prin locuri băltite, gîndurile devin şi ele asemenea buruienilor: mari, mai înalte decît omul, respingătoare sau cel puţin sufocante. Pe înălţimile spiritului mintea devine transparentă, îmbietoare şi toate gîndurile sînt mai scunde mai liniştite şi îmbracă stîncile cu o mantie moale protectoare şi hrănitoare. Îmi înalţ spiritul şi mă înalţă! În casa fulgerelor vii lumina e albastră! Şi toate sînt aşa cum trebuie să fie…pe înălţimi!
ps:…sa nu va suparati pe mine ca am dat copy intregului articol in loc sa pun doar o subliniere catre….el. Simt ca toate au un rost si simt ca amplificarea, chiar prin repetitie , merita facuta….
Simeona, am rezonat profund cu primul tau articol, de fapt si cu acelea din trecut, dar primul de aici…mmmm…. 🙂 Muahhh!…m-a completat! Cred cu tarie ca Biblia este -pe langa toate cate credem ca le stim- si un tratat autentic de fizica subatomica care ne explica Viata, functionalitatea ei si a fiintei umane ….’v-am facut din pamant, din tina si am suflat Duh…’ Anatomia subtila , corpurile-invelisuri cu care am fost proiectati arhetipal plus necesarul de vibratie joasa(pamantul-materie in fizic, tina-corp eteric ) pt existenta in planul material, dens vibrator al Creatiei, Pamant …le avem pomenite si tu ai creat o metafora pt toate astea. Si!!! mai ales faptul ca de noi depinde ‘intoarcerea’ inca din prima clipa a’ caderii’ in materie pt ca un fir al Ariadnei exista, il purtam ,mai trebuie constientizat…
Toate ghilimelele mele sunt puse acolo unde las loc ‘duplicitar’ intelegerii…caderea nefiind nimic altceva decat un alt soi de cunoastere, de prospectare a unui alt aspect din Creatie- Fizicalitatea Sa…E loc de comentat, mai vorbim, dar…nu in ultima instanta apreciez ca Biblia are si o frumusete literara de o sensibilitate si puritate rarisima pe care tu, Simeona, ne-o amintesti!
Va imbratisez!
Simeona
In legatura cu sufletul si pierderea lui eu inteleg asa:
Omul e compus din doua laturi:
– prima latura este „suflarea” sau fiinta biosociala – aceasta este latura biologica a omului si capacitatea acestuia de a se adapta mediului in care traieste prin imitare. Aceste caracteristici constituie psihismul bazal (inconstientul) si sunt mostenite genetic (copilul se naste ca fiinta biosociala). Omul ca fiinta biosociala se aseamana animalelor.
– a doua latura este sufletul sau psihicul omului – se manifesta prin senzatii, perceptie, gandire, memorie, imaginatie, vointa, stari psihice, stari temperamentale etc. Toate acestea formeaza constientul si subconstientul.
Omul ca fiinta biosociala este persoana (ins), iar ca fiinta bio-psiho-sociala este personalitate.
Oamenii ca personalitate se diferentiaza prin gradul de evoluare a psihicului care este influentat de cultura, evolutie sociala, tehnologie etc.
O puternica influenta asupra evolutiei psihicului o are directia in care acesta este canalizat. Metaforic putem compara evolutia psihicului cu vita de vie: intr-un fel evolueaza cand este neingrijita, nealtoita si nepusa pe arac si intr-un fel evolueaza cand este ingrijita, altoita si directionata cu ajutorul aracului.
Prin urmare, depinde pe ce altoim si sustinem vita de vie.
Filozofiile de viata alese, religia, credinta aleasa constituie altoiul si stalpul de sustinere a sufletului. Un om fara nici o credinta (filozofie) de viata este un om „fara nici un dumnezeu”.
In ceea ce ma priveste, am ales ca filozofie de viata crestinismul ortodox in care se spune ca Dumnezeu a suflat in om viata (viata ca izvor de intelepciune, de lumina si de sens) – ca o samanta in pamant – care creste numai daca omul isi canalizeaza sufletul (psihicul) in jurul acesteia. Daca omul isi altoieste psihicul cu aceasta samanta, samanta poate deveni copac – copacul intelepciunii, copacul vietii. Daca nu, inseamna ca a ales moartea. Conform credintei crestine, samanta vietii se intoarce la Dumnezeu. Daca omul a ales viata, samanta vietii se intoarce imbogatita cu sufletul omului, iar trupul se duce in pamant. Daca nu a ales viata „Ieşi-va duhul lor (cel suflat de Dumnezeu) şi se vor întoarce în pământ. În ziua aceea vor pieri toate gândurile lor”.
In concluzie, suntem ceea ce credem.
angelica
Buna dimineata….
Claudiu, pot sa indraznesc sa-ti vorbesc…aici?
Stii, eu mai mult „cazuta” am fost, mai mult la pamant, doborita. Cu cat vroiam sa ajung mai sus , cu atat imi fringeam mai tare „aripile”.
Eu..nu stiam sa pierd oameni. Si…inca nu stiu sa pierd oameni. Acum 2 ani credeam ca mi-am pierdut sufletul, credeam ca mi l-a luat cel care murise. Spuneam ca sunt agatata intre doua lumi. Ca nu apartin nici pamantului, nici cerului. Am facut gesturi si fapte incredibile. Ai inotat vreodata in propriul tau ocean? …..
Cind m-am ridicat( sau mai bine zis, Dumnezeu m-a ridicat de jos ) nu m-am recunoscut cu cea care am fost atunci. Sufletul meu nu ma recunostea, nu recunostea eul meu. Nu-mi pierdusem sufletul , ci realitatea.
Nu e dureros sa pierzi ceva sau pe cineva, e mai dureros sa stai in cale, sa te opui, sa distrugi armonia ta si-a celor din jur.
Claudiu,
Faptul ca eu sau tu si ceilalati suntem aici….nu e intimplator! In spatele „zidurilor” cu care ne inconjuram, in spatele aparentelor suntem atit de…cuminti, fragili, copii.
Cristian, ce frumos ai spus sufletului -diamant.
Costinel
…vorbe…vorbe….vorbe
Claudiu de ce nu eşti mai explicit?
Încerc să te înţeleg,dar nu ştiu exact unde vrei să ajungi.
Nu trebuie să convingi pe nimeni de nimic.Nu trebuie să dovedim nimic altora.Viaţa e frumoasă oricum.Noi…adică…mă rog…unii o văd urâtă pentru că se identifică cu aspectele exterioare, neplăcute uneori.Numai timpul şi experienţa directă,personală îţi poate revela adevărul.
Din păcate noi trăim în cultura occidentală care ne îndepărtează de trăirea autentică.
Vorba lui Krishnamurti..„.nu este un semn de sănătate,atunci când te adaptezi unei societăţi bolnave”.
Tu ai dreptate în felul tău…noi ca civilizaţie am evoluat…mă refer la progresul tehnic…dar ca oameni ne-am pierdut multe calităţi.Se vede cu ochiul liber…sântem mereu grăbiţi,vrem tot mai mult confort,până şi internetul ăsta a ieşit cam pe dos….vorbim mult şi repede dar nu comunicăm cu adevărat.Chiar am precizat într-un comentariu pe acest blog,părerea mea faţă de „ordinator”.
Eu de meserie sânt electrician dar am lucrat mult în depanări tv.Am deci idee cum funcţionează „cutiuţele”astea.Problema nu stă în „instrument” ci în modul de folosire ales de noi,de oameni.Se pare că, în timp,tocmai „instrumentul” ne foloseşte pe noi…ha ha ha…doare…nu-i aşa?!
Undeva pe placa de bază a oricărui televizor există nişte module…fiecare are un rol funcţional bine definit.Toate sânt importante….sursa de alimentare….calea comună…selectorul…baleiajul…sincroprocesorul.
Când toate funcţionează corect…în parametri optimi….ai imaginea clară pe ecran.Un specialist îţi poate spune din prima cauza posibilă în cazul unei defecţiuni…pentru că are experienţa dobândită în timp.
Dacă facem imaginar o paralelă între un televizor şi un om vom înţelege multe.
Legat de pierdere…îmi vine în minte vorba aceea….ce-am avut şi ce-am pierdut…..sau poate vorba….de ce ţi-e frică,nu scapi…ha ha ha.
Mi-aduc aminte episoade din comerţ.Vindeam ceasuri de mână…chinezeşti.
Alea de duzină de 10 roni….mă întreba clientul…daaa cât ţine?!Iar eu îi răspundeam…nu ştiu…e după sufletul omului!Absolut toţi îmi spuneau….da domne,aşa este!Am mai avut unul ca ăsta dar l-am pierdut.Unii chiar recunoşteau că le fusese teamă că-l vor pierde şi exact asta s-a întâmplat.Pierderea lor,câştigul meu!
Ps:Eu comerciant corect, cu sânge de armean,obişnuiam să dau garanţie scrisă la ceasuri.Într-o dimineaţă au venit la mine la tarabă două doamne îndoliate şi mi-au cerut un ceas bărbătesc.După ce l-au cumpărat au dat să plece grăbite,uitând să ia certificatul de garanţie al ceasului.Eu insistam să-l ia,iar ele nu ştiau cum să-mi explice de ce nu vor garanţia.
Ceasul era pentru ruda lor decedată ce urma a fi înmormântată.
Deşi trăiau o dramă în familie,cele două femei au început să râdă….hai domne lasă-ne cu garanţia ta…păi ce pe lumea cealaltă e nevoie de garanţie?!Eu nu mă prinsesem că ceasul era pentru un decedat şi chiar insistasem ca în caz de probleme să vină omul înapoi la mine ca să-i schimb produsul.
Cristian Ţurcanu
Sufletul nu poate fi pierdut, nu poate fi distrus. El poate fi atras in tot felul de bălării, poate fi împămîntenit de ajungi să nu-l mai deosebești de țărînă, dar el tot suflet rămîne. Un diamant oricît de murdar ar fi de noroi sau altceva tot diamant rămîne. Este de datoria noastră să ne dezîmpămîntenim sufletul, uneori vom reuși mai mult să-l ridicăm spre cer, alteori vom reveni în tărînă, dar sufletul nu poate fi distrus, nu poate fi transformat în altceva. Evoluăm involuăm, iar evoluăm, dar nu pierdem sufletul. Putem pierde temporar anumite calități și stări sufletești, în sesnul că pot fi acoperite și înlănțuite de alte stări opuse, dar oricînd le putem redobîndi, retrezi dacă facem ceea ce trebuie făcut.
angelica
Privind in urma pe blog, pur si simplu la intamplare, am dat peste :
„Privind pur şi simplu ceea ce se află în faţa ta, calibrînd mintea pe gînduri mai înalte şi fără să-ţi doreşti să ştii ceva, ci doar să fii, te poţi simţi pătruns de fiinţa misterioasă a lui Dumnezeu. Porniţi de la adevărul revelat că El este în tot şi în toate. Priviţi ca şi cum aţi vrea să-L vedeţi! ”
….in inima si-n gand, in orice rand….
….in floare, in Soare…
Suntem scintei divine. Suntem frumosi, caci suntem creatia lui Dumnezeu.
Suntem stralucitori, cand suntem buni. Sa practicam bunatatea.
Cristian , ce idee buna sa ne aduci Primavara in suflet prin schimbarea imaginii.
Prin ochii fizici se deschid ochii sufletului. Oare ce culoare are sufletul?
Culoarea iubirii, a luminii, a cerului, a gandului…?
Sufletul are culoarea lui Dumnezeu, a vietii traite si adincimea nemarginirii din noi!
si eu…multumesc mult.
Claudiu
Creația înseamnă evoluție și involuție. Cine vede doar aspectul evolutiv și crede că nu poate să piardă ceva ce are deja, se înșeală.
Simeona
În Dex, „a cultiva” înseamnă a lucra pământul spre a-l face să dea roade…
Articolul dumneavoastră mi-a dat prilejul să conştientizez o nouă nuanţă a noţiunii de cultivare a gândurilor, a ideilor. Mi-a venit în minte că omului i s-a dat puterea de a ridica blestemul pământului semănând sămânţa cea bună… mai întâi, în pământul trupului său.
Pe de altă parte, Părinţii pustiei spuneau că lenea, uitarea şi neştiinţa sunt primele cauze ale oricărui rău. De aceea, repetiţia, perseverenţa şi studiul ar putea fi un bun început pentru împărăţia binelui. Crearea unei rutine (obişnuinţe) zilnice, focalizată concret în acest scop poate fi un mod de lucru. De exemplu, zilnic, acord măcar 10 minute pentru meditaţie, sau rugăciune sau, pur şi simplu, privesc liniştit(a) ceva frumos şi mulţumesc pentru acest dar minunat; sau, în timp ce merg pe stradă sau în autobuz spun o rugăciune sau o cugetare, o maximă… putem de asemenea, ca în fiecare duminică să ne rezervăm un timp al nostru în care să încercăm să înţelegem ceea ce am trăit şi am simţit în săptămâna trecută. Există o grămadă de metode şi de mijloace de informare, pentru toate gusturile, temperamentele, culturile. Voinţa să fie. Eu cred că, din momentul în care mi-am ales că scopul vieţii să fie creşterea mea spirituală, totul vine de la sine.
Mulţumesc pentru prilejul minunat de a intra, alături de semenii mei, în grădina bucuriei.
Cristian Ţurcanu
Sufletul este de la Dumnezeu si nu poate fi pierdut sau distrus. Orcine spune altceva ori nu stie ce spune ori se refera la altceva decit la suflet.
Costinel
Prietenul nostru Claudiu se referă la merkaba menţionată în diferite cărţi ezoterice sau alte studii asupra naturii fiinţei. Există şi pe youtube multe filmuleţe cu şi despre singurele fenomene care ar putea explica „trecerea dincolo”.Sânt deja incontestabile eperienţele gen OOBE (OUT OF BODY EXPERIENCE) sau NDE (NEAR DEATH EXPERIENCE).
S-a constatat recent că persoane bolnave care au primit prin transplant diferite organe de la donatori decedaţi, cu timpul acestea au început să aibă aceleaşi gusturi sau hobby-uri pe care le avuseseră donatorii pe când trăiau.Acest fenomen spune multe!
Se ştie si faptul că cei ce au sau au avut experienţe gen oobe sau nde nu prea vorbesc despre cele trăite din teama de a nu fi ridiculizaţi şi marginalizaţi. De fapt, nici nu prea există cuvinte să descrii starea trăită şi ceea ce ai văzut… dincolo.
Unii rămân şocaţi şi trăiesc drama că nu au putut rămâne acolo şi au trebuit să se întoarcă în corpul fizic.
Claudiu, tu vorbeşti de salvarea/pierderea sufletului…. eu zic mai degrabă că e vorba de regăsirea sufletului. Şi nu cred că trebuie să facem ceva mai mult, decât să ne bucurăm şi dacă putem şi vrem să-i bucurăm şi pe alţii. Fiecare cum crede de cuviinţă.
Nu poţi închide ceva ce nu poate fi închis. Extrapolez: nu poţi pierde ceva ce nu poate fi pierdut. Poate doar iluzia a tot ceea ce crezi că ai(posezi) la un moment dat.
Nimic nu se pierde, totul se transformă!
Uite şi o zicere mare… „când viaţa vrea să facă un salt creator,ea cheamă în ajutor moartea!”
Sau poate e mai frumos versul lui Eminescu…. „nu credeam să-nvăţ, a muri vreodată…”
Se mai spune că, atunci când între imaginaţie şi raţiune apare un conflict,întotdeauna va învinge imaginaţia!Orice imagine, bine întipărită în minte,devine în timp realitate…tinde să capete o formă fizică.
Aşadar e bine să ştim să ne vedem(imaginăm) bine.Sau cum s-ar zice…umblam prin credinţă, nu prin vedere.Orice credinţă este până la urmă doar o convingere limitativă.
Claudiu
Vă rog, dacă se poate, să scrieți un articol despre salvarea/pierderea sufletului. Există persoane care afirmă că, fără a ne crea corpul spiritual, entitatea conștientă care suntem dispare odată cu dispariția limitelor sale, respectiv a corpului fizic sau energetic. Cu alte cuvinte, pentru a supraviețui după moartea fizică, ar trebui să avem un corp care nu este încă format și pentru care trebuie să facem ceva, ceva mai mult decât o elevare a conștiinței. Ce părere aveți?