Mărire și cădere

Se spune că omul ar trebui să învețe din greșeli, ar trebui să asimileze lecțiile prin care a trecut, atît ca individ cît și ca ființă socială. Numai că acest lucru nu prea se petrece. Rareori învățăm din greșelile trecutului și atunci istoria se repetă. Este minunat cînd cineva învață din propriile greșeli, dar și mai minunat este cînd poți învăța lecțiile vieții din greșelile celorlalți. Mărirea și căderea, succesul și eșecul sînt într-o continuă mișcare de rostogolire pe scena vieții. Ce s-a înălțat urmează să cadă, ce a căzut se poate înălța. Este deșertăciune să umbli după mărire, este greșit să rămîi blocat într-un eșec. În interiorul ființei tale caută distanța potrivită atît față de eșec, cît și față de succes! Mărirea înseamnă de obicei recunoașterea pe care o primești din partea celorlalți. Este absurd să trăiești pentru a atrage recunoașterea celorlalți. Mulțimea este schimbătoare, oamenii uită repede. Iată exemplul cel mai elocvent pe care ni-l oferă Iisus. În duminca de dinainte de Paști este primit cu osanale și ramuri de flori, întreaga mulțime a orașului îl preamărește, pentru ca numai după cîteva zile să-l condamne la moarte.

Căutați distanța potrivită atît față de succes cît și față de eșec! Aceasta este calea de mijloc a înțelepciunii. Nu căutați mărirea, nu vă înălțați pe voi înșivă, chiar este inutil să faceți eforturi doar pentru a deveni cineva! Nu vă speriați în fața eșecurilor, nu vă lăsați doborîți, continuați, învățînd din greșelile pe care le-ați făcut. Dacă nu credeți în aceste sfaturi priviți în jur și în trecutul omenirii. Învățați din lecțiile celorlalți și abandonați visele de mărire. Să vă anime bunătatea și comapsiunea nu dorința de a deveni cineva. Multe s-ar mai rezolva în viața noastră dacă am avea tot mai puțini semeni care să vrea să impresioneze și să devină cineva! Multe pagube a mai produs orgoliul de-a lungul timpului și totuși nu încetăm să fim orgolioși. Ciudat cum de n-am învățat încă de-a lungul atîtor mii de ani să eliminăm orgoliul. Și mă refer aici măcar la creștini. Iisus precizeaza în nenumărate rînduri să nu umblăm după măriri, să nu fim orgolioși, să nu ne lăsăm conduși de mîndrie. Și iată – bisericile au devenit tot mai bogate și mai impozante și au stimulat setea de mărire a oamenilor, în loc să îndrume către smerenie, simplitate, și egalitate în suflet. În două mii de ani m-aș fi aștepat ca măcar în mediul creștin să fie eradicată mîndria, dar iată că oamenii continuă să fie orgolioși, să își dorească funcții, să se simtă importanți, să se creadă mari, comportament valabil și printre preoți! Deșertăciune!