Tot ceea ce ți-ai dorit și îți dorești va deveni la un moment dat obiectul renunțării tale. Vei renunța cu inima împăcată la tot ceea ce ai obținut vreodată, indiferent de eforturile pe care le-ai depus pentru a obține acel lucru. După vreo cîțiva ani de conștientizări ale acestui fenomen straniu reușiți să înțelegeți absurditatea jocului vieții, dar spre surprinderea voastră înșivă veți contnua să vă doriți lucruri. Dezvoltați filozofii care să vă justifice comportamentul bazat pe dorință sau ridicați pur și simplu din umeri și spuneți că așa este viața: ”să-ți dorești una sau alta, să te dai peste cap ca să obții nu știu ce pentru ca pînă la urmă să abanodenzi ceea ce ai obținut, dacă nu chiar să arunci!”. Și numești asta experiență de viață! Absurd. Aș putea spune comic de absurd dacă n-ar fi de fapt dureros de absurd. Noroc că absurdul totuși nu doare!

Ne dorim ceva, muncim să obținem acel ceva, începe să se deterioreze acel ceva, facem eforturi să reparăm acel ceva pentru ca pînă la urmă să aruncăm acel ceva sau să-l pierdem. Și acest scenariu se repetă întruna pe toate planurile și numim aceasta viață! Ba uneori numim ”jocul” acesta chiar ”arta de a trăi”. Singura șansă a noastră este să reușim să  strîngem un dram de înțelepciune după fiecare renunțare sau pierdere. Înțelepciunea se manifestă prin aceea că reușim să aducem momentul renunțării cît mai aproape de începutul dorinței. Dar pentru a dobîndi o asemenea înțelepciune este nevoie de foarte multe merite și de multă experiență de viață! Am putea spune că sîntem într-un cerc vicios și în mare parte așa și este. Analizați-vă mai bine dorințele. Vedeți de unde vin ele și mai ales de ce acest continuu vînt al dorințelor? Ce ascund ele de fapt? Ce s-ar petrece dacă am opri măcar pentru un timp focul dorințelor, atașamentul față de orice. Ce se întîmplă dacă rămîi doar cu tine, față în față cu ființa ta interioară? Sper să rezistați spaimei care vă va cuprinde în primul moment! Apoi doar împlinire, pace și abandon!