Arta de a trăi

În fiecare om există rădăcini adînci ale nevoii de a spune cît mai des „am dreptate!” sau „am avut dreptate!”. Există o satisfacție, bolnăvicioasă din punctul meu de vedere, de a căuta să ai mereu dreptate. Această nevoie ia forme patologice la mulți oameni. În orice dispută, fiecare, susținîndu-și punctul său de vedere, vrea să ajungă la momentul în care să poată să spună: „am avut dreptate!”. În ciuda tuturor evidențelor și argumentelor, în ciuda tuturor dovezilor concrete, unii continuă să-și susțină propria perspectivă pentru ca nu cumva să ajungă să recunoască faptul că s-au înșelat. Așa cum nu poți lipi doi magneți pe care îi apropii unul de celălalt cu același pol, așa nu pot oamenii să recunoască faptul că nu au dreptate întotdeauna. Există oameni care știu prea bine că nu au dreptate și cu toate acestea continuă cu vehemență să susțină contrariul. Ajung în procese și își susțin „dreptatea” lor, în pofida tuturor probelor. În astfel de situații există mai multe motive care îi determină pe oameni să procedeze astfel, însă în profunzime, fiecare caută acea satisfacție care apare atunci cînd poate să spună: „am avut dreptate!”. A spune cît mai des ”EU am avut dreptate!” este modalitatea de a conferi putere egoului, este sursa de viață a egoului. Această satisfacție este confirmarea propriei viziuni asupra realității.

Mintea fiecărui om își crează propria viziune asupra realității. În viziunea ei totul este drept, totul este corect, orice își are justificarea sa, totul este perfect. Numai că viziunea minții unui om este diferită de a tuturor celorlalți. Astfel, în multe privințe oamenii nu pot fi de acord unii cu ceilalți și atunci fiecare își susține propria sa dreptate. Dacă cineva ar accepta că nu are dreptate, atunci ar trebui să-și reclădească toată viziunea sa asupra realității și, astfel, mai degrabă ajunge la concluzia că este mai simplu să-i combată pe ceilalți, decît să-și reclădească întreaga viziune asupra realității. Pe undeva este un instinct corect, pentru că a înlocui o viziune eronată cu o alta la fel de eronată, doar că e verde în loc de albastră, nu este spre folosul sufletului. Dar în acele momente în care începi să recunoști că ai o viziune greșită asupra realității, apare o fereastră care îți dă posibilitatea pentru scurt timp să privești în afara iluziei, să privești în adîncul Cerului. Atunci cînd accepți că ai greșit, poți să te scufunzi pentru moment în ființa ta spirituală veritabilă. Iar această scufundare în realitatea luminoasă a ființei tale profunde, îți aduce o satisfacție copleșitoare, o satisfacție care te face să înțelegi că toate celelalte de pînă atunci au fost doar firmituri insignifiante.

În concluzie, căutați să conștientizați această satisfacție nesănătoasă, care însoțește afirmația: „am avut dreptate!”. Așa cum satisfacția dată de droguri este dăunătoare, la fel și această satisfacție dată de situațiile în care spui: „am avut dreptate!” este nesănătoasă pentru suflet. Din păcate este o satisfacție care creează dependență. Nu este ușor să o elimini, dar poți să începi prin a accepta mai des faptul că nu ai dreptate, faptul că poți să greșești, faptul că poți să cunoști doar o parte din adevăr. Dacă majoritatea oamenilor trăiesc cu convingerea că lumea este așa cum o percep ei, voi începeți să trăiți cu convingerea că lumea este plină de mister, că este posibil să nu știți nimic despre lume și despre voi înșivă. Desigur, apărați-vă demnitatea și valorile, dar nu pentru a ajunge să-i spuneți cuiva: „vezi că EU am dreptate!”. Apărați-vă propria viziune, mai ales dacă sînteți convinși că este corectă, dar evitați în final să rostiți cuvintele: „eu am avut dreptate!”. V-ați lecuit de această satisfacție bolnăvicioasă atunci cînd nici măcar nu mai gîndiți că ați avut dreptate.

Starea noastră de confort depinde într-o mare măsură nu atît de condițiile exterioare în care ne aflăm cît de alegerile pe care le facem lăuntric vizavi de aceste condiții. Este caniculă sau vreme ploioasă, bate vîntul sau este frig!? – nimic mai simplu! Alegeți lăuntric să vă simțiți bine, indiferent de ce este afară. Este foarte important să nu vă plîngeți de condițiile exterioare. Starea continuă de respingere a condițiilor exterioare, vă diminuează capacitatea corpului de a se adapta la condițiile respective. Dacă veți alege să acceptați lucrurile așa cum sînt și apoi, cu bun simț, să vă luați măsuri adecvate pentru a vă adapta la condițiile existente, starea dumneavoastră de confort se va îmbunătăți vizibil. Decît să vă plîngeți mereu, acceptați cu seninătate faptul că este cald. Starea interioară de acceptare a condițiilor exterioare așa cum sînt ele, vă ajută corpul să se adapteze și să reziste mai bine. În concluzie, încetați să vă plîngeți de condițiile exterioare. Rămîneți senini, spuneți-vă că totul este minunat, credeți mai mult în puterea corpului dumneavoastră de a se adapta și, astfel, îl veți ajuta să se simtă mai bine. Nemulțumirea continuă slăbește capacitatea corpului de a se adapta la condiții exterioare mai dificile. Cocoloșirea corpului, de asemenea, îl slăbește și îi atrofiază capacitatea de adaptare. Alegeți să aveți mereu un răspuns bazat pe acceptare, încredere, seninătate și orice condiții exterioare ar apărea veți fi mai pregătiți să le faceți față.

Din punct de vedere psihomental putem acționa astfel încît să devenim mai rezistenți la condițiile exterioare de orice tip. Gîndiți-vă la următoarea situație. Aveți de săpat o groapă în zi caniculară, fără pic de umbră! Cum credeți că veți realiza această muncă în una din următoarele situații: 1. o săpați fără nici un motiv; 2. o săpați pentru că este o cerință a serviciului pe care îl aveți; 3. o săpați pentru că vi s-a oferit în schimb un milion de euro; 4. o săpați pentru că astfel e singura șansă de a vă salva copilul prins sub pămînt!? În care situație credeți că veți realiza această muncă mai eficient? Motivația interioară potrivită, conferă corpului sprijinul necesar pentru a se adapta la condițiile exterioare vitrege, iar starea noastră interioară depinde de alegerile pe care le facem. Acesta este remediul pentru a vă simți confortabil chiar și în zilele caniculare – evitați să vă plîngeți, alegeți să vă simțiți bine, să aveți încredere în capacitatea corpului dumneavoastră de a se adapta. În rest, sfaturile tradiționale: limonadă, iaurt, mîncare ușoară, umbră, ventilator și ce mai aveți la îndemînă. Cu bucurie vă invit să vă bucurați de soare!

După numărul de like-uri de la articole înțeleg că nu prea vă place „efortul fizic”, nici „răbdarea” nu vă este prea dragă și nici nu vreți să vă gîndiți „o oră pe zi” că sînteți oameni extraordinari și că proveniți dintr-o familie divină. Vă place „să fiți voi înșivă”, ”să trăiți ceva mai intens în direct” și ”să fiți fericiți ca să aveți succes” – ceea ce este bine, totuși. Dar ca să ajungeți la acestea nu văd cum fără efort și fără răbdare, fără amintirea a ceea ce sînteți și fără să vă placă lumina.

Înțeleg că ne plac țelurile înalte, dar nu și drumul către ele. Ne bucură să auzim despre vise, despre ce am putea fi, dar nu prea ne încîntă parcurgerea drumului către ceea ce ar trebui să fim. Ne place să vorbim despre virtuți, dar nu să le și manifestăm, cel puțin nu peste limitele obișnuite, „normale”! Efortul susținut este necesar pe orice cale a transformării. Efortul și contemplația trebuie să se îmbine cît mai armonios cu putință. Aceasta este calea, dar rezultatele depind de răbdare. Răbdarea este cea care face cu putință manifestarea rezultatelor. Ne plac fructele de pădure, dar să le cumpărăm de la magazin. Ne place laptele, dar să-l luăm direct din frigider, dacă se poate. Ne plac legumele, dar numai cînd sînt în salată la restaurant. Dacă în lumea aceasta o parte din cele ce ne plac le putem obține ușor, în lumea realizării spirituale doar prin eforturile tale personale poți să obții ceea ce ai nevoie și te împlinește.

Bănuiesc că nici observațiile nu vă plac așa că, probabil, nu va primi prea multe like-uri nici acest articol.

Una dintre sursele fericirii o constituie și munca bine făcută. Realizarea cu succes a unei lucrări, care, eventual, a necesitat mari eforturi, conferă întotdeauna o satisfacție autentică și profundă. Lucrul bine făcut te împlinește. Satisfacția este cu atît mai mare cu cît prin eforturile tale ai ajutat pe cineva să-și rezolve o problemă. Efortul fizic intens, realizat în concordanță cu starea de sănătate și vîrsta pe care o ai, aduce întotdeauna o stare de liniște, de bucurie, de satisfacție. După astfel de eforturi, oamenii sînt mai luminoși, mai veseli, mai toleranți, mai fericiți. Realizați eforturi fizice intense din cînd în cînd și vă veți convinge! Dacă nu aveți de făcut lucrări care să necesite efort fizic, faceți măcar sport! După numai o jumătate de oră de eforturi fizice intense,sufletul vă devine mai luminos, mai fericit, mintea se eliberează de griji, de pălăvrăgeala inutilă. De asemenea, efortul fizic intens, făcut în concordanță cu starea de sănătate pe care o ai, este o soluție ideală de a elimina stressul. Efortul fizic realizat cu înțelepciune, ajută la regenerare, la starea generală de sănătate și îmbunătățește capacitatea de a resimți cu ușurință stări de bucurie.

Tot chinuindu-ne să desfacem un nod uităm exemplul unui om puternic care a scos sabia și a tăiat funia. Din hățișul tuturor acestor probleme ale vieții, legate în special de satisfacerea nevoilor pimare și a plăcerilor grosiere, putem ieși abandonîndu-le pur și simplu. Fericirea noastră chiar nu depinde de rezolvarea tuturor problemelor vieții, ci, după cum scriam într-un articol recent, lucrurile stau exact invers – fericirea te ajută să rezolvi orice problemă. Trebuie doar să ne revendicăm și totodată să ne asumăm moștenirea noastră divină. Sîntem copiii lui Dumnezeu, avem în noi o putere care ne poate face mai mari decît Universul, iar noi ne batem pe o bucată de pămînt sau de pîine. Avem în noi tot ceea ce ne trebuie pentru a fi pe deplin fericiți și realizați. Avem în noi o putere divină, o putere pe care Dumnezeu a folosit-o atunci cînd ne-a creat. A ascuns-o, e drept, dar a ascuns-o în noi înșine. În timp ce mergeți să lucrați pentru cîțiva banuți sau să vă dați și sufletul pentru un dram de plăcere, ar fi bine să vă amintiți că aveți în voi înșivă o putere inconmensurabilă, o putere atotrealizatoare, o putere care vă va deschide cerurile, dacă o veți găsi și o veți trezi. Întrebarea de ce este ascunsă, de ce puterea care ne-a zidit s-a ascuns în noi înșine și ne-a lăsat la dispoziție doar o imitație de doi bani care este egoul, nu își are rostul. E pierdere de vreme să supui la îndoială existența acestei puteri, e pierdere de vreme să cauți să înțelegi de ce a trebuit ca omului să-i fie limitate puterile și doar prin muncă adecvată și susținută să-și regăsească natura sa divină. Cert este că, dacă vrem să trezim puterea divină din noi, trebuie să muncim, trebuie să învățăm să trăim într-un anumit mod care ne-a fost revelat de nenumărate ori pînă acum de către cei ce și-au descoperit puterea interioară, trebuie să facem eforturi, și încă mari, pentru a susține prin toată ființa noastră virtuțile cerești. A venit timpul să lucrăm pentru natura noastră divină și nu pentru egoul din noi. Dacă munca pentru ego este nesfîrșită, munca pentru a ne descoperi adevărata noastră natură divină are un sfîrșit. Odată ce l-am descoperit pe Dumenzeu în noi și ne-am trezit puterea atotorealizatoare, nu vom mai avea de ce să muncim. Alegeți, o muncă fără sfîrșit pentru un dram de plăcere din cînd în cînd au o muncă asiduă, aspră, dar care care va dura un timp limitat?

Vreau să vă treziți și să vă gîndiți măcar o oră pe zi că sînteți copiii lui Dumnezeu. O oră în care să abandonți hățișul de probleme și condiționări, o oră în care să vă asumați responsabilitatea de a vă descoperi adevărata natură divină. Măcar pentru o oră, abandonați toate problemele vieții, abandonați orice speculații, orice îndoială, orice batjocură, orice trîndăvie și meditați serios la faptul că aveți în voi o putere, care atunci cînd este trezită vă ajută să deveniți una cu Dumnezeu. O oră pe zi gîndiți-vă cu seriozitate la faptul că aveți în voi toate cele necesare pentru a deveni una cu Universul, că sînteți moștenitorii Universului. Lăsați preocupările mărunte deoparte. Amintiți-vă că sînteți copiii lui Dumnezeu, Creatorul a tot și a toate și că îi puteți folosi toată puterea Lui și Împărăția Lui. Încetați măcar pentru o oră să desconsiderați religia, gîndiți-vă măcar o oră pe zi că Dumnezeu ar putea fi totuși o realitate, că voi înșivă sînteți copiii Lui. N-aveți nimic de pierdut! O oră pe zi asumați-vă cu toată responsabilitatea statul de copiii ai lui Dumnezeu. O oră pe zi abandonați orice problemă, orice preocupare lumească, orice amintire a ceea ce considerați în mod obișnuit că ați fi și credeți cu tărie în natura voastră divină, devenind  responsabili, ridicîndu-vă la înălțimea a ceea sînteți așteptați să fiți – copii Divini!

În doză adecvată copilăriile reprezintă un semn de sănătate a sufletului. Prea multe copilării indică, totuși, o lipsă de maturizare, prea puține, un suflet rănit rău de tot. Știu că am scris aproape în fiecare an cîte ceva despre starea de a fi copil, despre calitățile minunate, sublime pe care le manifestă copiii și poate că acum nu ar mai fi nimic nou de adăugat. Totuși, în această dimineață mă simt puțin copilăros și am să scriu copilărește despre cîteva copilării.

De exemplu, autenticitatea. Spui exact ce simți, exact ce gîndești? Este adorabil cînd un copil îți spune cu toată inocența că „ești cam urît!”, „ce nas mare ai!”. N-ai cum să te superi cînd un copil îți spune o realitate pe care și tu o știi foarte bine. Însă atunci cînd aceeași afirmație o face un adult te doare, te supără. V-ați întrebat de ce apare această reacție diferită? De ce nu poți să te superi pe un copil care îți spune că ai nasul mare, dar te superi pe un adult care face aceeași afirmație? Copilul face doar o constatare, adultul are multe alte gînduri în spatele acestei afirmații. Adultul cînd îți spune că ai nasul mare o face cu o anumită răutate, te judecă, vrea să te facă să te simți inferior. Și atunci și reacția ta este diferită. Cînd ești plin de candoare, senin, inocent și spui oamenilor exact ceea ce simți ei nu se supără, pentru că în spatele afirmațiilor tale nu este nici o încărcătură de răutate, ci doar inocență și sinceritate pură. N-ai cum să te superi pe un astfel de om. De asemenea, adulții trăiesc mereu senzația că ar fi în competiție unii cu ceilalți, că trebuie să stabilească o ierarhie, cine este masculul sau femela alfa a grupului?! Copiii se întrec mereu în tot felul de jocuri, dar apoi, fiecare se simte în lumea lui liber și fericit și cu un sentiment de egalitate în suflet. Adulții se simt în sufletul lor într-o eternă competiție, acționează ca atare, dar la suprafață nu recunosc nimic legat de invidie, orgoliu și altele de acest gen care îi macină lăuntric și îi determină să fie duplicitari. Cînd ești copil și ai un prieten, atunci ai un prieten. Cînd ești adult, dacă ai un „prieten” poti să spui totodată că ai și un dușman. Poate că e cam mult spus, dar la adulți „prietenii” îți sînt totodată și competitori, adversari, cel puțin în anumite privințe! Ca adulți, cu siguranță înțelegeți ce vreau să spun aici! Nu de puține ori ați fost surprinși cu reacții din partea „prietenilor” la care nu v-ați fi gîndit vreodată că ar fi posibile.

Neținerea supărării este o altă calitate minunată pe care o avem în copilărie și pe care, din păcate, aproape cu toții o pierdem pe măsură ce creștem. Și copiii se supără, dar la ei supărarea ține foarte puțin. Iar faptul că cineva te-a supărat nu te împiedică să fii fericit și să te bucuri împreună cu ceilalți care nu te-au supărat cu nimic. Un adult dacă ajunge să-l supere careva devine  ursuz, cătrănit și se poartă ca atare chiar și în compania celor care nu i-au făcut nimic. Pentru un copil supărarea este bine delimitată și nu-i afectează întreaga viață. Și, mai ales, el uită repede supărările. Este o mare calitate să poți uita cît mai repede o supărare!

Dispoziția spre joacă este o altă mare calitate a copiiilor. Merită să ne jucăm la orice vîrstă, să jucăm jocurile inocenței, cu multă bucurie în suflet, să fim spontani și să facem copilării. Copiii noștri ne determină uneori să ne jucăm cu ei și dacă te implici cu adevărat, nu numai te prefaci că te joci, ajungi să faci o mulțime de descoperiri. Poți să-ți dai seama că în urma unui astfel de joc ai o stare de bine atît de profundă cum n-ai mai avut de foarte multă vreme. Mai poți să descoperi că oricît de adult ai fi și deștept, copiii te pot întrece uneori și multe jocuri le cîștigă ei. Astfel, îți dai seama că nu ești cu mult diferit de ei, chiar dacă ai terminat nu știu cîte școli. Este o senzație uluitoare să realizezi cu seninătate că nu știi prea multe, că trăiești într-o lume misteriosă și că ar fi timpul să cauți în viață ceea ce merită cu adevărat. În urma unui joc în care te-ai implicat cu totul, ajungi să te simți profund regenerat, ai inima deschisă și fericită…fericită fără motiv….te simți natural, parte din tot ce te înconjoară.

Sînt bune copilăriile și este bine să apelăm la ele din cînd în cînd sau măcar să ni le amintim. La mulți ani tuturor copiiilor și totodată celor copilăroși!

În adunarea virtuților Răbdarea abia strălucește. Nu iese în evidență cu nimic. Îmbrăcată anost, tăcută, emană o lumină comună. Nu este nici pe departe strălucitoare ca Iubirea sau nobilă ca Umilința. Nu are nimic din ținuta impunătoare a Credinței și nici din simplitatea plină de profunzime a Discernămîntului. Seamănă cît de cît cu Blîndețea și uneori mai stă de vorbă cu Dîrzenia, dar în cea mai mare parte a timpului este singură, tăcută și trează. Puțini știu însă că are o calitate deosebită: îl copleșeșete cu daruri pe cel care a reușit să-i cîștige încrederea.

Este inutil să vorbesc despre ea și binefacerile pe care le aduce celui care o primește în suflet. Îi puteți descoperi calitățile oricare dintre voi, cu o singură condiție: după ce ați chemat-o, nu vă grăbiți să o întebați de daruri. Trebuie să aveți răbdare pentru a beneficia de darurile Răbdării.

Se arată fiecăruia altfel și se manifestă diferit de la o zi la alta, de la o situație la alta. O recunoști atunci cînd suporți cu tărie și luciditate suferința, dar și atunci cînd te îndeamnă să rămîi neînduplecat în realizarea îndatoririlor tale de zi cu zi. Este alături de tine numărînd secundele pînă la „marele eveniment”, este lîngă tine ori de cîte ori tinde să te încolțească furia. Odată ce ai ajuns să o cunoști ți-o vei dori aproape de tine pentru totdeauna și nu vei mai avea liniște decît în brațele ei.

I-am cunoscut și binefacerile, dar și asprimea. Cu cît entuziasm așteptam uneori momentul împlinirii unui vis! Îl simțeam că este pe cale să se împlinească, îi simțeam deja bucuria venind în valuri, dar pentru că de multe ori îmi pierdeam răbdarea, cursul vieții căpăta deodată o cu totul altă turnură și visul nu se mai împlinea. Cu timpul înveți că mult mai multe obții cu Răbdarea decît cu nerăbdarea. În cele mai multe cazuri nu-i nici o problemă dacă nu te grăbești să vorbești, de cele mai multe ori nu-i nici o problemă dacă aștepți momentul potrivit pentru a realiza o acțiune. În toate acestea, Răbdarea este cea mai bună prietenă.

Întreaga educație occidentală, și nu numai, dezvoltă în mințile oamenilor o eroare colosală. Majoritatea oamenilor ajung să fie convinși de faptul că dacă au succes într-un domeniu sau altul vor fi și fericiți. Dacă înveți bine ajungi la o facultate bună, dacă ajungi la o facultate bună, poți să obții apoi un loc de muncă bun. Dacă ai un loc de muncă bun ai șanse mari să găsești relația cea mai bună și intr-un final să fii astfel fericit. Fericirea este dusă tot mai departe dincolo de linia orizontului. Așa ceva este absurd și neproductiv ca să nu spun că este o imensă prostie sau o imensă păcăleală. Ei condiționează fericirea de îndeplinirea unor condiții exterioare și muncesc pe brînci ca să aibă succes, sperînd să fie și fericiți într-un final. Priviți-i pe oamenii „de succes” – nici vorbă să fie fericiți! Au înregistrat și ei acolo un succes după luni și ani de muncă și au fost fericiți o oră, apoi au revenit rapid la starea lor de frustrare, de stress, de nefericire cu un alt target pe care să-l atingă. O astfel de eroare este propagată astăzi în continuu, cu bună știință, prin toate sistemele educaționale și de informare.

Realitatea este exact invers. Dacă ești fericit, ai succes! Dacă ești fericit, muncești mai bine! Dacă ești fericit, gîndești mai profund! Fii mai întîi fericit și apoi vei obține si succesul dorit. Fii mereu fericit cu ceea ce ai și nu condiționa fericirea de ceea ce ai vrea să obții. Fii fericit că ești viu, că ești sănătos, că ai prieteni. Oricine poate găsi cîteva motive bune pentru care să fie fericit. Dar cel mai bine este să ajungi să fii fericit fără un motiv anume. Fii plin de mulțumire. Nu trebuie să ai o relație bună cu un om anume pentru a fi fericit. Fii fericit și vei avea numeroase relații de calitate! Găsește-ți calea să te trezești dimineața fericit, să fii fericit în timpul zilei, să adormi fericit seara și vor apărea nenumărate succese în viața ta.

Fericirea este adevărata noastră natură și ea nu are nevoie de nimic pentru a se exprima, pentru a se manifesta în și prin noi. Problema este că, pe măsură ce creștem, învățăm de la ceilalți să condiționăm fericirea de tot felul de lucruri exterioare și/sau interioare. Și ajungem să o condiționăm într-o așa măsură încît ea chiar întîmpină dificultăți mari în a se mai face simțită. Calea către fericire este calea prin care eliberăm mintea de toate condiționările cu care am împovărat-o. A fi fericit este ceva firesc, natural este însăși natura omului. A fi nefericit este o problemă, chiar o mare problemă, pe care însă majoritatea învață totuși să o rezolve și să obțină succesul de a fi nefericiți, în pofida propriei firi. Se spune despre Iisus ca a făcut miracolul învierii, însă pentru cine știe, miracolul nu a fost să învie, ci să moară! Așa că, dacă ați atins performanța de a fi nefericiți în majoritatea timpului, e bine să știți că așa ceva a necesitat mari eforturi și dacă ați fost capabili să le faceți, înseamnă că acum sînteți în stare să puteți începe procesul invers de a vă decondiționa fericirea, de a o lăsa să se exprime liberă.

Tot ceea ce trăim rămîne impregnat în ființa noastră exact așa cum am trăit. Este un adevăr dur pe care puțini oameni îl conștientizează. În ceea ce privește trăirile pe care le acumulăm nu există posibilitatea să le retușăm, nu există posibilitatea să le anulăm sau să le înlocuim. Fiecare clipă trăită va rămîne în ființa noastră exact așa cum am trăit-o. Putem să le îngropăm sub țărîna groasă a uitării, dar chiar și acolo, în abisurile insondabile ale sufletului, ele vor rămîne așa cum le-am trăit. Este foarte important cum trăim fiecare clipă, este foarte important ce încărcătură vibrațională alegem pentru a impregna ceea ce ne este dat să trăim AICI și ACUM, clipă de clipă. Reluarea unui gest sau a unei acțiuni nu va anula prima realizare a acestora. Reluarea unei acțiuni va aparține unei alte clipe, unui alt timp. Viața se trăiește în direct și o singură dată. Nu există montaj, nu există retușări, nu există nici o posibilitate de a schimba ceea ce ai trăit la un moment dat.

Desigur, există posibilitatea de a face iar și iar anumite acțiuni pînă ajungem să le realizăm perfect. Există posibilitatea de îmbunătățire, dar aceste îmbunătățiri aparțin altor clipe din viața noastră. Faptul că la un moment dat faci mai bine un lucru decît altădată, nu anulează modul în care l-ai făcut prima data sau în dățile anterioare. Fiecare clipă este unică și poate fi trăită doar ACUM. Căința nu anulează ceea ce ai făcut greșit în trecut, însă poate aduce în tine energii ale BINELUI care să-ți dea libertatea de a trăi fără a mai fi influențat de greșelile trecutului. Iertarea nu anulează traumele pe care ți le-a produs cineva, dar te poate elibera de influența emoțională a acelor clipe din trecut, pentru a putea trăi CLIPA de ACUM cu ceva mai multă libertate. De asemenea, dacă ești iertat pentru greșelile pe care le-ai făcut, ești eliberat oarecum de consecințele vibraționale ale acelor clipe încărcate de acțiuni rele, dar ele vor rămîne, totuși, în tine. Cînd ierți, încarci CLIPA de acum cu atîta bine și frumusețe încît pot fi ocultate vibrațiile traumatizante ale clipelor din trecut. Cînd te căiești și ești iertat, CLIPA din acel moment devine atît de mare și luminoasă încît greșelile din trecut par a fi insignifiante, dar ele nu dispar. Cei care au iertat pe cineva din tot sufletul lor pot confirma că uneori le revin cam aceleași sentimente și emoții față de persoanele pe care credeau că le-au iertat. Să nu vă zdruncine acest lucru! Să nu ajungeți să credeți că de fapt nu aveți puterea de a ierta. Ba o aveți, dacă ați trăit măcar odată eliberarea plină de iubire față de acțiunile greșite ale cuiva, înseamnă că ați iertat, dar aceasta nu înseamnă că se anulează trecutul, ci doar raportarea la el. Apoi e bine să știți că dacă ați iertat odată, puteți ierta și a  doua oară. La fel și cei care au cerut iertare și au fost iertați, tot mai simt din cînd în cînd, în anumite condiții, sentimente de vinovăție, ceea ce înseamnă că nimic nu se anulează din ceea ce am făcut la un moment dat.

Este foarte important să trăim fiecare clipă într-un mod impecabil. Este foarte important să conștientizăm mai bine alegerile pe care le facem. Este important să prețuim fiecare clipă și să o înfrumusețăm la maxim. Odată ce a trecut, ea nu mai poate fi modificată. Trăiți fiecare clipă în lumină. Trăiți conștienți de faptul că ceea ce alegeți să simțiți, să spuneți și să faceți ACUM, așa va rămîne în eternitate. ACUM am ales să scriu aceste rînduri, tu ai ales să le citești. Să sperăm că și eu și tu am ales un mod sublim de a înfrumuseța un număr de clipe din viețile noastre – care deja au trecut! Să sperăm că vom fi mai atenți de acum cu fiecare clipă a vieții noastre. Merită să le lăsăm în urmă cît mai luminoase!

În încheiere o povestioară scurtă. Un copil cam obraznic este sfătuit de tatăl său să bată un cui într-o ușă de fiecare dată cînd face o faptă rea. După un timp ușa era plină de cuie. Copilul are un moment de trezire, privind la ușa plină de cuie, simte nevoia de a se îndrepta, se îngrozește de ceea ce îl va aștepta ca urmare a acțiunilor lui greșite și îl întreabă pe tatăl său ce ar putea să facă pentru a îndrepta lucrurile. Tatăl său îi spune: „pentru fiecare faptă bună pe care o vei face de acum încolo poți să scoți un cui din ușă.” Astfel, după un timp, mai scoțînd, mai punînd la loc cîte un cui ajunge să le scoată pe toate. Plin de bucurie îl cheamă pe tatăl său și îi spune: „Iată tată, am scos toate cuiele prin faptele mele bune, m-am îndreptat”. Tatăl său îi răspunde: „foarte bine fiule, este foarte bine că ai reușit să scoți toate cuiele prin faptele tale bune, dar totuși, iată cum arată ușa, plină de găuri!”

Marea majoritate a misticilor l-a descris pe Dumnezeu ca fiind LUMINĂ. Desigur, au spus ca este și iubire, nemurire, spirit absolut, dar cel mai frecvent l-au descris ca fiind lumină. Iubirea a devenit foarte populară și mult dezbătută, însă despre lumină, ca și atribut dumnezeiesc fundamental, se discută mai rar. Totuși, lumina este la fel de binefăcătoare ca și iubirea, este la fel de importantă pentru dezvoltarea oricărui suflet, este poate cea mai nematerială manifestare a spiritului. Dacă iubirea poate fi exprimată doar parțial sau chiar mimată uneori, lumina ca și prezență a spiritului nu poate fi decît prezentă sau absentă. Ea ori este și atunci se manifestă în toată splendoarea ei miraculoasă, ori nu este.

Eu unul am devenit cu totul alt om din momentul în care am văzut lumina și am urmărit să trăiesc apoi mereu în lumină. Căutarea luminii este la fel de valoroasă și importantă ca și căutarea iubirii sau a înțelepciunii. Așa cum se recomandă să trăiți mereu cu iubire în suflet, există și recomandarea să vă simțiți mereu înconjurați de lumină. Simțiți-i și pe ceilalți cu care interacționați ca și cum ar avea o lumină puternică în interiorul ființei lor și ar fi mereu învăluiți în lumină. Atunci cînd beți apă, imaginați-vă că beți lumină, că vi se umple trupul cu lumină. Cînd mîncați, imaginați-vă că din hrana pe care o mestecați iese lumină. Cînd vă îmbrăcați, imaginați-vă că vă îmbrăcați cu lumină. Cînd stați la soare, imaginați-vă că lumina vă pătrunde în fiecare celulă a corpului și voi înșivă deveniți luminoși, strălucitori. Cînd vorbiți, imaginați-vă că sînteți învăluiți de lumină. Cînd cineva vă vorbește, imaginați-l ca fiind învăluit de lumină. Cînd sînteți bolnavi chemați lumina în voi. Lumina este cel mai bun suport pentru vindecare, este ceea ce face eficient orice tratament. Adormiți în lumină, treziți-vă în lumină. Amintiți-vă iar și iar de lumina misterioasă care vă înconjoară și pe care o purtați în același timp în suflet. Contemplați lumina care se vede cu ochii închiși și lăsați-o să vă inunde.