Arta de a trăi

Îmi amintesc că în urmă cu 14-15 ani m-am întîlnit prima dată cu proverbul: „Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri!”. În cadrul emisiunii radio „arta de a trăi” abordasem atunci ideea de a te ajuta singur, de a face tot ceea ce ține de tine înainte de a cere ajutor de la altcineva și un ascultator m-a sunat și mi-a spus că există acest proverb, de proveniență, se pare, franceză: „Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri!” Eu nu-l știam, dar știam că înainte de a cere ajutor trebuie să faci mai întîi tot ceea ce ține de tine, tot ceea ce îți este ție în putere. Acest proverb este cît se poate de corect. Înțelegeți acum de ce parcă a uitat Dumnezeu de români!? De ce trăim într-o continuă tranziție de peste 20 de ani? Pentru că am uitat să ne ajutăm singuri. Așteptăm mereu să vină altcineva să ne rezolve problemele. Sînt emblematice pentru această epocă imaginile cu acei români la crîșma satului cu apa pînă la genunchi așteptînd să vină armata să le scoată satul de sub ape. Acum se pare că se repetă cam aceeași poveste. În unele locuri, oameni zdraveni și în putere nu fac nimic ca să se deszăpezească, așteptînd să vină altcineva să-i ajute, în speță autoritățile. Chiar și dacă e vorba de numai cîteva cazuri izolate, tot este suficient ca să exprime starea de spirit deplorabilă a majorității românilor. Așteptăm întruna pomeni, așteptăm să vină altcineva să ne spună ce să gîndim, cu cine să votăm, ce să strigăm, ce să facem! Este revoltător cum de am ajuns într-o asemenea stare de spirit, lipsiți de voința de a ne ajuta singuri, așteptînd mereu să vină altcineva să ne rezolve problemele personale sau ale comunității din care facem parte.

Dacă vrei să fii ajutat trebuie să înveți să te ajuți singur. Cred că oricare dintre voi care a crescut un copil își amintește că de cele mai multe ori la strigătele de ajutor ale copilului răspundeați numai dacă era vorba de ceva ce  depășea puterea lui. Dacă vă cerea ajutorul într-o chestiune pe care o putea rezolva singur îi spuneați să se descurce singur, să-și ia singur ce are nevoie, sa facă singur ce vroia să facă. Dacă ne rugăm la Dumnezeu să ne ajute, EL intervine abia din acel punct din care noi nu mai putem să facem nimic. Ajutorul lui Dumnezeu ne este oferit abia după ce începem noi înșine să facem ceva în direcția respectivă! Pentru mine este ceva greu de înțeles cum de am ajuns într-o astfel de stare în care nu facem mai nimic ca să ieșim dintr-o problemă, mai ales la nivel de colectivitate. Cum de am ajuns să ne plîngem întruna așteptînd să vină altcineva să ne rezolve problemele?! O astfel de stare de spirit trebuie neapărat însănătoșită. Trebuie să învățăm să începem prin a ne ajuta singuri înainte de a striga „ajutor”! Trebuie să învățăm să îi ajutăm pe cei pe care îi vedem neputincioși și în nevoie. Trebuie să ne apropiem sufletește mai mult între noi, să ieșim din letargie socială, să avem mai multă inițiativă și curaj în fața problemelor! Doamne ajută să ne vină mintea cea de pe urmă!

Căldura de la nivelul Pămîntului nu depinde numai de Soare. În ani diferiți, la aceleași date calendaristice, avem temperaturi diferite. Diferențele sînt chiar foarte mari uneori, ceea ce înseamnă că nu doar poziția Pămîntului față de Soare stabilește temperatura de afară.

Starea noastră de bine, căldura interioară a sufletului nostru nu depinde numai de razele luminii divine care ne învăluie. Căldura sufletului nostru depinde și de factori specifici de la nivelul propriei noastre ființe. Dacă avem sufletul rece sau fierbinte nu depinde doar de „Soare”, ci și de ceea ce se petrece în ființa noastră materială. Dacă sufletul vă este rece sau fierbinte, nu depinde numai de „Soare”, ci și de voi înșivă, de gîndurile pe care le aveți.

Cu multă muncă și înțelepciune poți să-ți asiguri o viață fericită, dar parcă cele mai dulci fructe ale bucuriei rămîn acelea care au venit la tine pe neașteptate. Trăirile cele mai fascinante și mai intense apar atunci cînd ajungi într-o situație benefică într-un mod cu totul neașteptat. Tot ceea ce este bun și apare pe neașteptate este pus pe seama norocului. Norocul fiind acea putere misterioasă care atrage în viața noastră evenimente și situații minunate, atunci cînd ne așteptăm mai puțin. Dacă norocul este ceea ce vine pe neașteptate o concluzie imediată ar fi că, cel mai bine ar fi să trăim fără să așteptăm ceva și atunci tot ceea ce va veni în viața noastră, va veni pe neașteptate. Pe de altă parte, norocul pare a agrea mai mult oamenii cu inițiativă, oamenii dinamici, încrezători, visători. Acum nu ne mai rămîne decît să învățăm să combinăm cele două atitudini: să acționăm mereu pentru a ne împlini aspirațiile și totodată să trăim fără așteptări! Norocul apare frecvent mai ales la oamenii care au această capacitate, dobîndită sau înnăscută, de a acționa cu înțelepciune și entuziasm într-o anumită direcție, rămînînd totodată deschiși la ceea ce se petrece acum, la ceea ce este acolo unde se află.

Este adevărat că în multe situații ceea ce face diferența între oameni este dramul de noroc. Cu toții am vrea să avem noroc, ne dorim noroc unii altora. Vă doresc tuturor să aveți dramul de noroc necesar care să vă încununeze eforturile realizate într-o direcție benefică. Ca o remarcă cu caratcer general să subliniez totuși că, dincolo de imprevizibilitatea norocului, el pare a prefera oamenii cu o atitudine interioară stenică și pozitivă. Noroc!

Fii neașteptat de bun în momente în care celălalt sau ceilalți se așteaptă să fii drastic, furios sau chiar răzbunător. Surprinde printr-o reacție plină de bunătate! Pur si simplu, printr-un efort de autocontrol, fă în așa fel încît să reacționezi altfel decît era previzibil. Fă un gest plin de mărinimie și poți să declanșezi adevărate miracole. De exemplu, cînd copilul tău a făcut o prostie și se așteaptă să fie pedepsit, certat și poate chiar bătut, reacționează cu bunătate, cu înțelegere și calm. O astfel de reacție îl poate ajuta să își transforme mult mai profund sufletul, decît o ceartă la care se aștepta. Desigur, nu trebuie să facem o regulă din aceasta, pentru că altfel, dacă nu are o fire prea bună, celălalt va fructifica bunătatea noastră ca pe o slăbiciune. Însă, măcar din cînd în cînd îi putem surprinde pe ceilalți printr-o reacție plină de bunătate. Fiind neașteptat de buni, declansăm și în cei care au făcut ceva rău un val de bunătate. Efectul de surpriză poate crea o breșă în percepția și gîndirea obișnuită a celuilalt și astfel, îl ajutăm să pătrundă mai adînc în propriul suflet. Singura condiție este ca răspunsul nostru plin de bunătate să fie sincer, spontan și puternic. Chiar dacă pe moment nu veți obține alchimizarea tensiunilor negative din celălalt, chiar dacă nu îl veți transforma instantaneu într-un om mai bun, în timp el va ține minte acest răspuns neașteptat de bun al vostru și va fi pentru el un reper de la care se poate închega o cale a transformării.

Oamenii uită! Este un fapt, dar ceea ce iese din comun este mai ușor de ținut minte. Rămîneți în memoria celorlalți prin faptul că în anumite momente ați fost neașteptat de buni. Este spre binele vostru și al celorlalți!

Nu mai știu ce să cred despre așa-zisele emisiuni informative de la televizor. Aseară așa s-au aranjat lucrurile că am urmărit și eu știrile de la televizor. Am crezut că este o emisiune de divertisment de prost gust. Dacă te iei după televizor nu-ți mai rămîne decît să-ți faci testamentul. Parcă a venit sfîrșitul lumii dacă a coborît temperatura la -30 de grade. Se poate trăi domnilor redactori și reporteri și la -30 de grade. Omul și mai ales românul are în el o mare putere de adaptare, inclusiv la prostia voastră sau la intenția voastră de a ne prosti. Mai grav stau lucrurile dacă inclusiv prin programele de știri ale televiziunilor cu „staif” se urmărește o îndobitocire a oamenilor. În loc să se facă o relatare calmă, decentă a faptului că, într-adevăr, au scăzut ceva cam mult temperaturile și că este necesar să iei ceva măsuri în plus de precauție în cazul în care trebuie să ieși afară din casă, reporterii noștri vin cu o voce de parcă au aterizat extratereștrii și urmăresc să ne inducă imagini apocaliptice și reacții exagerate de panică, îngrijorare, agitație, teamă. Am crezut că nu mai văd bine cînd un reporter zilele trecute aflat la munte relata pe un ton de parcă s-a produs nu știu ce prăpăd că a înghețat apa unui pîrîu! Iarna pîrîurile îngheața domnule reporter și asta o știe orice copil, este ceva absolut normal și un fenomen larg răspîndit.

Chiar nu mai putem comunica normal!? Chiar nu mai putem păstra în limite normale prezentarea realității!? Ca să nu mai spun că prin programele de televiziune ar trebui dincolo de conținutul informativ, prin modul de a transmite informația, să se inducă oamenilor sentimente de speranță, optimism, curaj, încredere, dorința de a cunoaște și de a se cunoaște. Fie lucrurile oricît de grele, dacă am avea reacția potrivită în fața lor vom reuși să le facem față cu mult mai bine decît atunci cînd sîntem debusolați, temători, separați. O atitudine de încredere și unitate fraternă, ne-ar putea face mult mai puternici, dar sîntem atît de divizați încît doar moartea parcă ne-a mai rămas comună tuturor oamenilor. A căuta mereu senzaționalul , a crea o stare artificială de catastrofă, cînd de fapt arde acolo o căpiță de fîn undeva în cîmp, nu arată decît prostie sau intenția de a ne prosti. Această modă de a prezenta știrile sper să treacă mai repede. Din păcate nu este doar o modă, ci o modalitate bine gîndită și analizată în laboratoarele de cerectare a tehnicilor de manipulare a maselor. Este trist că ne manipulăm unii pe alții în loc să ne iubim sau măcar să ne respectăm. Aș recomanda tuturor producătorilor de televiziune să vadă filmul „La dolce vita!”.

Scopul unui om matur și cu atît mai mult al unei instituții este acela de a prezenta oamenilor cărora li se adresează, o perspectivă cît mai luminoasă și plină de speranță asupra vieții și totodată să facă tot ce le stă în putință pentru a o implementa.

O iubire mare nu presupune să se întîlnească doi mari oameni. Nu doar între un bărbat ideal și o femeie ideală poate să apară o iubire mare. Și doi oameni normali pot da naștere unei mari iubiri. Iată un exemplu:

„Te iubesc pentru onestitatea si eleganta ta, pentru buzele tale carnoase si fin conturate, te iubesc pentru daruirea si idealismul tau molipsitor, te iubesc pentru bucuria pe care mi-o oferi atunci cand zambesti, te iubesc pentru rafinament si bun gust, te iubesc pentru rabdarea ta, pentru altruismul tau plin de modestie, te iubesc pentru corpul tau care imi aminteste de David, te iubesc pentru starea ta de indragostit, te iubesc pentru finetea si bunul simt cu care imi arati atunci cand gresesc, te iubesc pentru toleranta si deschiderea ta atunci cand actiunile mele te lasa uneori perplex, te iubesc pentru strungareata ta, cum as fi putut-o uitaJ, te iubesc pentru ca vrei sa incepi aikido, cursuri de dans, stagiul de teatru, te iubesc pentru ca iti place sa mergem la filarmonica, la teatru, te iubesc fiindca n-ai spus nu sa ne iubim intr-o sala de cinema, te iubesc pentru ca nu abandonezi si iti vei lua permisul de conducere, iti iubesc mainile pentru ca sunt atat de sexy si ma hranesc cu mangaierile lor, te iubesc pentru fidelitate si sinceritate, te iubesc pentru ca ma implinesti atat de mult cand facem dragoste si mi se pare extraordinar, te iubesc pentru ca uneori nici tu nu stii de ce te iubesc, te iubesc pentru ca uneori imi pui intrebari iscoditoare si ciudate, dar cu un farmec aparte, te iubesc pentru ca iti pasa, te iubesc pentru ca tii la NOI, te iubesc pentru ca iti place Clara si David, te iubesc pentru ca mi-ai cantat la ureche cand am dansat la nunta, te iubesc pentru ca ma iubesti atat de mult, te iubesc pentru ca esti sensibil si tandru, te iubesc pentru ca inca o data ma faci sa plang si sa ma bucur, ceea ce pentru mine inseamna ca e ceva foarte serios, te iubesc pentru ca iti place de bunica mea, te iubesc pentru ca nu ma judeci, te iubesc pentru ca nu fugi atunci cand iti vine sa ma lasi balta, te iubesc pentru ca imi scrii mesaje mereu, te iubesc pentru ca mi-ai promis ca o sa-mi faci cartofi prajiti, te iubesc pentru ca ai prietene atat de bune, te iubesc pentru ca ma lasi sa ma alint, te iubesc pentru ca uneori esti foarte curajos, te iubesc pentru ca ne pui pe noi pe primul loc, fara sa astepti sa fie reciproc, ceea ce ma face sa gandesc si eu la fel, te iubesc pentru iubirea ta care ma transforma, te iubesc pentru ca apreciezi un banc bun, te iubesc pentru planurile pe care ni le facem si pentru cele pe care nu te las sa ni le facem, pentru a nu pierde timp din trait, te iubesc pentru ca imi arati slabiciunile tale, te iubesc pentru ca ma lasi sa te ajut, te iubesc pentru ca ai impartit cu mine cele 7 ciuperci,  te iubesc pentru ca ai indraznit sa ma mangai in acea noapte in tren, te iubesc pentru ca m-ai surprins cu cadoul de Craciun, te iubesc pentru ca uneori imi spun ca nu e de gluma cu tine, te iubesc pentru ca esti saritor si vrei sa imi faci ziua mai senina, te iubesc pentru ca iti place cum gatesc, te iubesc pentru ca…si n-am ajuns nici la jumatate… pentru ca iti calci pe principiile tale si porti si pulovar roz de dragul meu, te iubesc pentru ceea ce nu e inca manifestat, dar simt ca e in tine, te iubesc pentru ca esti dispus sa iti vindeci ranile suflestesti cu ajutorul meu, te iubesc pentru ceea ce trezesti in mine, te iubesc pentru ca ma intelegi si ma simti, te iubesc pentru ca vrei sa-mi fii alaturi, te iubesc pentru ca nu te superi pe mine atunci cand te critic, te iubesc pentru ca ma astepti cu prajituri, te iubesc pentru ca ma iubesti chiar si cu nasul infundat, te iubesc pentru ca imi repeti intruna ca sunt frumoasa, te iubesc pentru ca ma infrunti si ne duelam, te iubesc pentru ca ai facut totul ca sa ma bati la tenis de masa, te iubesc pentru ca intelegi de ce nu am rabdare sa vedem filme impreuna, te iubesc pentru ca iti plac replicile bune, te iubesc pentru ca ma faci sa ma simt cea mai iubita, te iubesc pentru increderea pe care mi-o dai, te iubesc dincolo de toate motivele si ma bucur ca esti in viata mea! Te iubesc!!!”

Aici există speranță, există iubire, există puritate, bunătate, împlinire și vise mărețe.

Am tot fost întrebat cum comentez protestele sociale care au loc în țară? M-am abținut de la comentarii pentru că rămîn fidel credinței mele profunde că o transformare a lumii trebuie să înceapă cu o transformare interioară a fiecăruia, cu o reîntoarcere la bunătate și omenie a fiecărui om în parte. Domnul președinte Traian Băsescu a făcut o declarație care din punctul meu de vedere este foarte grăitoare. Dumnealui chiar crede că îl avantajează declarația pe care a facut-o, care sună cam așa: “pot să lupt fără probleme cu politicienii, niciodată însă cu poporul”! Dar oamenii politici nu sînt oare reprezentanții populației, adică ai poporului!? Și pentru că domnul președinte este bine informat, declarația dumnealui nu spune decît că  trăim într-o țară democratică în care oamenii politici nu sînt reprezentații poporului. Oamenii politici se pare că nu reprezintă interesele și vocea poporului. Politicienii sînt orice altceva, dar nu reprezentanții populației. Există o prăpastie mare între popor și Stat și din păcate, în ultimele veacuri, s-a ajuns la situația în care Statul conduce autoritar și arbitrar poporul și nu doar îl administrează, așa cum ar trebui să fie într-o democrație reală și autentică.

În ce privește viața socială și politică de la noi din țară din punctul meu de vedere există un deficit enorm de ONOARE, de bărbați adevărați care să fie preocupați de binele celor mulți și nu doar de binele personal sau al clanului din care provine. Puterea CORUPE! Ar trebui să ai un caracter de granit ca să reziști influenței nefaste pe care o exercită asupra conștiinței banii și funcțiile de conducere. Se pare că noi ca popor n-am reușit să ne găsim acei reprezentanți care să aibă un caracter nobil și de neclintit, ferm ancorați pe calea bunătății și a omeniei. Cînd transformările benefice nu vin de sus în jos ele trebuie să vină de jos în sus, dar nu prin violență sau prin mișcări de constrîngere asupra politicienilor, ci prin propria noastră transformare interioară. Cînd majoritatea populației va fi formată din oameni plini de onoare și omenie, atunci vom avea și politicieni mai buni, iar Statul nu va mai fi un conducător autoritar, rupt de realitate, ci un administrator onest al intereselor și resurselor țării spre bunăstarea materială și spirituală a poporului.

A nu avea așteptări, după cum spuneam în articolul anterior, este doar o parte a ceea ce avem de învățat. A doua parte, sugerată deja în ultima frază a articolului spune că, trebuie să fii activ și să dăruiești. Un om care așteaptă să i se petreacă ceva este un om care dezvoltă așteptări. Decît să aștepți să ți se petreacă ceva bun, mai bine fă tu ceva bun unuia sau altuia sau ție însuți. A reprima așteptările nu dă roade pe termen lung, dar a începe să acționezi cu înțelepciune pentru a dărui bucurie și fericire, întotdeauna dă roade bune.

Nu plînge oceanul după stropii de apă rămași pe trupul celui care iese din valuri. Nu plînge oceanul vaporii care se înalță din el și formează norii. E atît de mare oceanul! Nimic din toate acestea nu-l sperie că-și poate găsi sfîrșitul! Ceea ce nu înțelegem noi oamenii este că nimic nu-i este imposibil lui Dumnezeu și celui ce visează cu putere și perseverență. Există un ocean infinit de iubire în timp ce majorității oamenilor li se ofilește inima. Ceva mai paradoxal n-am reușit să găsesc pînă acum! Deși sîntem înconjurați de o iubire infinită, ne plîngem mereu că sîntem săraci în iubire. Deși sîntem înconjurați de o bunătate infinită, nu reușim să fim cu adevărat buni.  Și exemplele ar putea continua! Însă atenția s-ar duce prea mult pe ceilalți ori în arta de a trăi trebuie să fim centrați pe noi înșine.

A nu avea așteptări este o jumătate de lecție, a fi activ este a doua jumătate. Sigur, sîntem temperamente diferite. Unii introvertiți, alții extrovertiți, dar cînd vine vorba de bucurie, pentru toți legea este aceeași. Nu trebuie să ne intereseze bucuria pe care am primit-o, ci doar bucuria pe care am oferit-o! Să începem prin a face suprize plăcute celor dragi, fără a aștepta nici o recompensă, de nici un fel. Măcar din cînd în cînd să bucurăm pe cineva fără ca acela să știe de unde i-a venit bucuria și nici să nu ne dorim ca el să afle vreodată că noi am fost în spatele acelei surprize plăcute! Este minunat dacă reușim să ne bucurăm doar de bucuria celuilalt! Și acum o întrebare al cărei răspuns ne pot ajuta să vedem cam pe unde ne situăm. Este de ajuns să simți bucuria celuilalt pentru a fi fericit sau ai nevoie ca celălalt să știe că tu ești autorul a ceea ce l-a bucurat, pentru a te bucura și tu?

În momentul în care nu vom mai aștepta de la ceilalți ceea ce avem nevoie, ne putem lua singuri, de exemplu, fericirea! Ne vom transforma mult și vom avea o cu totul altfel de viziune asupra vieții în momentul în care vom avea tot mai puține așteptări de la ceilalți. Dacă cineva nu vrea să meargă cu tine la un film, poți să te duci singur sau plin de voioșie îți găsesști altceva de făcut. Întristarea datorită faptului că ceilalți nu răspund așteptărilor tale este cea mai păguboasă. Ne fură viața! Să nu ne mai lăsăm păcăliți și să rămînem fericiți chiar dacă ceilalți nu fac ceea ce ne-am aștepta să facă. Bazați-vă în primul rînd pe voi înșivă și luați-vă singuri ceea ce se poate lua. Mă refer aici în special la bucurie și fericire. Acestea nu trebuie să vi le dea altcineva, vi le puteți lua singuri. La fel și sănătatea, vitalitatea, pofta de a trăi vi le puteți trezi de unii singuri. Respectul de sine și sentimentul de împlinire nu trebuie să depindă decît de instanța conștiinței de sine și nu de opinia celorlalți. Pe cît posibil căutați să depindeți cît mai puțin de aprecierile celorlalți pentru a vă simți bine. Fiți cu inițiativă și asigurați-vă singuri accesul la bucurie și fericire, prin ceea ce aveți înlăuntrul vostru. Chiar și într-o relație de iubire lucrurile sînt cu atît mai frumoase cu cît ai mai puține așteptări de la celălalt și mai multe de dăruit.

Pășesc printre gînduri ca printre flori, cutremurîndu-mi sufletul deopotrivă de dor și de împlinire. La umbra unei fapte bune mă întind pe gîndurile moi, cu brațele larg defăcute, atît de larg încît degetele mi le strecor pe sub orizont în afara cerului și ascult cum tropăie prin piept lumina.

Nedumerite, celulele corpului se înfioară, presimt ele ceva, dar n-au nici o idee a cui e trena de lumină, ai cui sînt pașii care se aud, a cui e sărbătoarea care vine! În văzduh sunetele înfloresc, notele cad pe pămînt petale, strigăt de dor în suflet împlinit.

Aprins ca o torță luminez aleile care șerpuiesc prin grădina plină de emoții înflorite. Le mîngîi pe creștet ca pe niște copii și toate se-nalță în cerul azuriu. Doar eu și orizontul violet, cu marginea-i tivită de un zîmbet alb ne contemplăm reciproc! Pînă și în parcul de joacă al gîndurilor tinere e tot mai multă liniște, statui zîmbitoare, rouă zburătoare. Mi-e dor, mi-e atît de dor de mine…de tine….de infinit!