Arta de a trăi

Cît ești tînăr te gîndești că ai toată viață înainte și nu este nicio problemă dacă lucrurile nu merg chiar cum ți-ai dori deocamdată. Pe la 40-50 de ani te trezești de parcă ai fi fost furat. Trăiești cu senzația că cineva sau ceva te-a furat. Nu realizezi unde ți s-au dus anii, pe ce s-au dus, pentru că oricum n-ai prea avut parte de ceea ce ți-ai dorit de la viață, n-ai prea ajuns acolo unde credeai că o să ajungi. Și începi să te împovărezi cu nemulțumiri și regrete și iarăși uiți să trăiești. După 50 de ani te mai relaxezi puțin, nu te mai lași chinuit de regrete, începi să te obișnuiești cu limitările de tot felul, care provin în special de la uzura corpului și poți avea parte mai apoi, cel mult, de o resemnare senină.

Viața este mereu ACUM. Chiar acum în timp ce citești, trăiești și trăiești un timp ireversibil. Este alegerea ta să citești? Este bucuria ta? Ai vrea acum să fii altundeva? Să faci altceva? Nu trebuie să cădem în aserțiuni frivole de genul carpe-diem, dar dacă măcar din cînd în cînd trăiești cu adevărat, total, în prezent, atunci poți fi mulțumit și împăcat. Nu poți să faci chiar fiecare clipă să aibă intensitate maximă, dar fie ca măcar unele clipe din viața ta, să le fi trăit cu intensitate maximă.

Nu cred neapărat în planificarea vieții, dar nici în consumarea ei la „întîmplare”. O cale de mijloc și un dram de noroc ne vor ajuta să trăim fără regrete. De obicei cu timpul ne cam umplem de regrete. Fie regretăm ceea ce am făcut, fie ceea ce n-am făcut. Mai greu de suportat sînt cele legate de ceea ce nu am făcut! Ideal însă ar fi să trăim în așa fel încît să nu adunăm regrete. Sau cel puțin să nu adunăm regrete care să nu poată fi șterse ușor. Trăiți ACUM! Tinerii se pierd în mirajul viitorului, vîrstnicii trăiesc rumegînd amintiri. Și, totuși, VIAȚA este ACUM. În clipa aceasta ești viu, ești PREZENT și faci ceea ce ÎȚI dorești? Doar bucură-te! Fără planuri, fără regrete.

Oricum, senzația pe care o are majoritatea oamenilor, dincolo de angoasă dată de trecerea timpului este aceea că timpul nu ne afectează în profunzime ființa. O parte din noi este supusă timpului, dar totodată simțim că sîntem mereu aceiași, o parte din noi are mereu senzația că este neschimbată și că existăm cumva în afara timpului. Dați mai multă atenție acestei senzații. Prin natura noastră spirituală sîntem în afara timpului. Să facem cumva să ne mutăm în spirit și atunci trecerea timpului nu mai are nicio importanță.

Știi ce vrea inima ta? Lucrezi acum pentru inima ta sau pentru mintea ta? Lucrezi acum pentru bucuria ta sau pentru nevoile tale? Merită să-ți pui din cînd în cînd astfel de întrebări: „Cît de departe sînt de inima mea? Am viața pe care am visat-o?” Nu prea ne găsim cuvintele pentru a da răspunsuri la astfel de întrebări, dar pe undeva știm dacă sîntem sau nu în consonanță cu inima noastră. Cînd inima ne este vie, nu ne punem întrebări ca cele de mai sus, n-avem nevoie de răspunsuri, pentru că știm că sîntem bine și pentru că radiem fericire, sănătate, lumină. Este foarte greu să spui cine ești? Ce ești? De ce te afli unde te afli?, însă este bine ca măcar din cînd în cînd să știm ce vrea inima noastră? Și cît de departe sîntem de ceea ce vrea inima noastră!?!? Măcar să știm. Apoi vom mai vedea noi ce și cum. Dar măcar atît putem face, să ne ascultăm inima din cînd în cînd. Să-i arătăm că ne pasă de ea, că nu am abandonat-o complet! Inima nu cere cu insistență, ca un copil răzgîiat, să i se împlinească dorințele. Ea vrea doar să știe că nu am uitat-o, că ne mai pasă de ea. Măcar puțin! Și ne pasă de inima noastră, atunci cînd visăm și îndrăznim să credem în visurile noastre, chiar dacă nu avem încă puterea și mijloacele de a le urma.

Este uimitor cît de rar privim cerul! Cel mai adesea mergem cu privirea în pămînt, uneori privim la cele din jur sau, cîteodată, privim la reclamele de pe blocuri.  Și, totuși, Cerul este atît de frumos și fascinant! Să-l privim și să ne cufundăm în el, să ne mai eliberăm de praful drumului, de firele nevăzute ale teluricului, care ne atrag mereu spre în jos. Dacă este să faceți un calcul, veți vedea că priviti cerul mai puțin de trei minute pe zi și, apoi, vă mirați de ce vă simțiți atît de condiționați în lumea aceasta, de ce vi se pare lumea atît de strîmtă și chiar sufocantă. Priviți cerul mai mult, îndrăgiți să vă înconjurați de albastru, lăsați gîndurile să se topească în visurile senine ale cerului nesfîrșit. Nu priviți ceva anume de pe cer, priviți Cerul. Ori de cîte ori aveți ceva timp liber, priviți cerul. Odihniți-vă ochii privind albastrul cerului măcar cîteva minute neîntrerupt. Dacă vom urma acest îndemn cu consecvență, ceea ce se va transforma în percepția noastră va fi uimitor. Vom fi cu adevărat mai senini!

De curînd, cineva spunea ca filosofia a murit. Poate că așa o fi, filosofia și-a dat obștescul sfîrșit, însă au apărut filosofiile.  Dacă prin folosofie înțelegem iubirea de înțelepciune, într-adevăr puțini oameni aspiră la înțelepciune, puțini sînt aceia care să se preocupe constant să găsească raspuns la întrebări fundamentale, cum ar fi “cine sint eu?”, răspunsuri care să înglobeze o viziune unitară, coerentă și credibilă. Folosofia a murit pentru că, spune Stephen Howking, știința a luat-o cu mulți pași înaintea gîndirii filosofice.  Însă Stephen Howking scapă din vedere faptul că fiecare știință își are filosofia sa. Ca atare, nu filosofia ne lipsește astăzi, ci viziunea unitară, răspunsul unitar la întrebările fundamentale. Nu știu cum ar mai scrie astăzi Kant “Critica rațiunii pure” printre atîția psihologi, psihiatri, neurologi, însă este adevărat că se simte lipsa unui Kant, lipsa unei minți care să înglobeze și chiar să depășească prin intuiție și inteligență, descoperirile tuturor acestor domenii. Fiecare grup își are propria filosofie, fiecare om își are filosofia lui de viață. Cine să mai ofere răspunsuri la același eterne întrebări fundamentale, care să înglobeze toate cunoștințele dobîndite de oameni într-o viziune unitară? Și ce ne facem cu aceia care, cred că este nevoie de răspunsuri noi? Răspunsurile la întrebările fundamentale au fost oferite de mulți filosofi, numai că mintea vrea altcvea și altceva. Vrea răspunsuri noi în loc să le asimileze pe cele existente deja. Omul vrea doar să audă filosofii, nu să trăiască în conformitate cu răspunsurile și îndemnurile filosofilor. Și cum mintea care doar vrea să audă se plictisește repede, ea vrea noi răspunsuri, de parcă filosofia ar fi o modă. A fost spus deja că nimic nu este nou sub Soare. Tot ce este a mai fost, tot ce a fost va mai fi! Luați un filosof oarecare și căutați să-i înțelegeți cu adevărat scrierile și veți vedea că sînt destule gînduri care nu s-au perimat, dar sînt puține minți care mai vor să aprofundeze.

Acum vreo 15-16 ani, cînd începeam să vorbesc despre arta de a trăi, spuneam că oamenii de calitate se recunosc după puterea lor de a se transforma. Unii se pot transforma mai repede, alții foarte greu. Ca și lemnele – unele ard mai ușor, aletele mai greu, iar dacă pui pietre în foc, nu numai că nu vor arde, dar se vor înnegri și se vor acoperi de funingine. Este important să nu fim foarte rigizi și să ne putem adapta cu ușurință, atît la mediu, cît și la nevoile interioare ale sufletului. Dacă în anumite perioade de timp transformarea sau, altfel spus, evoluția este opțională, în alte vremuri sîntem constrînși să ne transformăm de schimbările exterioare, care se petrec în jurul nostru. Acum trăim vremuri în care va trebui să ne transformăm mult, să terminăm cu amînările și să devenim cu adevărat oameni de calitate, oameni cu suflet, oameni luminoși. Chiar nu mai avem alte opțiuni, chiar nu mai trebuie să amînăm întoarcerea la compasiune, iubire, bunătate, generozitate, omenie.

Un nou an, un nou început. Așa gîndim uneori, însă Viața nu ține cont de cifre arbitrare. Fiecare zi este un nou început, fiecare clipă își are valoarea ei. Acordăm semnificații mai mari anumitor momente si se spune ca această practică este și ceea ce ne diferențiază de animale, adică faptul că avem sărbători este ceea ce ne diferențiază de animale. Într-adevăr, își au importanța lor sărbătorile, însă Viața este aici și acum, Fericirea este Acum, Împlinirea este aici.

Vă doresc tuturor o viață prosperă pe toate planurile, dar mai ales în iubire și înțelepciune.

Un cățel este uriaș față de o furnică, dar dacă îl plasăm lîngă un elefant nici pe departe nu mai putem spune că este mare, ci dimpotrivă. Nimeni nu este prea mare dacă îl privești din unghiul potrivit. Nimic nu este cu adevărat mare, dacă ne lărgim orizontul vederii! Există și o parte bună a acestui lucru: nici o problemă nu este cu adevărat mare, dacă o privești dintr-o perspectivă corectă. O altă concluzie este că nu există cu adevărat oameni mari. Unii par a fi mari, dar va exista mereu o perspectivă din care nu-i mai percepi ca fiind mari. Dacă mărimea este relativă, să știți că, totuși, există ceva care nu își va pierde niciodată valoarea, indiferent din ce perspectivă vei privi – aceasta este MĂRINIMIA.

Dacă mărimea este relativă, mai bine să fim mărinimoși. Mărinimia există prin ea însăși și nu prin comparație cu altceva. Mărimea chiar nu contează … doar mărinimia!

Nu există putere mai mare decît aceea de a fi fericit fără motiv! Nu există învățătură mai prețioasă decît aceea care ne conducă la abilitatea de a fi FERICIT fără motiv! În această stare de fericire își au sălașul multe din virtuțile pe care le-am dori atît pentru noi cît și pentru ceilalți. Bunătatea, libertatea, compasiunea, generozitatea, dăruirea, înțelepciunea își trag seva din starea de FERICIRE, care există prin ea însăși. Miraculos este faptul că toate cele care se trag din fericire, ne pot conduce totodată către Fericire! Cea mai scurtă cale de a te transforma este să urmărești mereu să fii fericit, fără motiv și să nu abandonezi starea aceasta indiferent de ce se petrece. FII FERICIT! Ești FERICIT! Zîmbește și CREZI!

Un aforism spune că atunci cînd pentru un om linia orizontului se reduce la un punct acesta zice: „iată punctul meu de vedere!” Chiar dacă este necesar să avem și să ne exprimăm puncte de vedere, urmăriți, totuși, să vă păstrați un orizont cît mai vast asupra vieții. De obicei, mintea obișnuită se face ghem în jurul unei emoții sau în jurul unei situații punctuale cu care ne putem confrunta la un moment dat și se restrînge tot orizontul vieții doar la acea emoție sau la acea situație. Și nu este bine, pentru că nu putem fi definiți de o singură emoție sau o singură situație. Păstrați-vă un orizont larg. Ieșiți din cînd în cînd pe vîrful unui deal și priviți de sus localitatea în care trăiți. Întotdeauna apar perspective noi, soluții noi la multe probleme vechi, atunci cînd îndrăznim să ieșim în largul ființei.

Nostalgic, trecutul își poartă undele de la un mal la altul. Unde circulare, concentrice se propagă de-a lungul și de-a latul trecutului, atunci cînd aruncăm în el cîte o privire. Ce forme, ce reflexii în undele grăbite! Pe maluri, în jurul focurilor mici, în care trosnesc amintiri uscate stau zgribulite, adunate unele într-aletele visele nevisate, iubirile neiubite. Cine, oare, mai poate să doarmă?