Paradoxul renunțării la sine

O altă problematică constă în înțelegerea faptului că fiecare ființă are două euri sau doi sine. Poate fi o exprimare cam nepotrivită, dar acestă idee o regăsim în filosofia orientală, în filosofia lui Platon, Plutarh și chiar în doctrina creștină. Afirmații de genul doar cine renunță la sine devine Sinele pot fi cu adevărat paradoxale, mai ales pentru oamenii zilelor noastre, cărora de mai bine de două sute de ani le-a fost blocată vederea către cele înalte, prin filosofia materialistă, introdusă odată cu industrializarea lumii.

Renunțînd la tine, la ego, devii Sinele, devii ceea ce nu este supus niciunei transformări și care nu provine din nimic, ci, dimpotrivă, toate provin din el. Acest Sine transindividual, a cărui prezență începem să o simțim dincolo de tărîmul gîndurilor este sursa a tot și a toate, nefiind însă nimic din ceea ce există. Esența ființei o descoperim abia după ce renunțăm la falsa individualitate. Trebuie să ne înălțăm dincolo de norii gîndurilor și dorințelor, de falsa identificare cu trupul și nevoile lui. Să ne întoarcem privirea în sus. Găsisți-vă cu adevărat idealul în descoperirea Sinelui care nu se transformă, care este mereu identic cu sine însuși. Sinele efemer, care este mereu schimbător, nu poate fi temelia pe care să ne construim fericirea.

A renunța la sine este un proces, nu se obține bătînd din palme sau pocnind din degete. În primul rînd trebuie să medităm asupra esenței ființei, apoi, așa cum sugeram în articolul anterior, să ne preocupăm mai mult de binele celorlalți decît de binele personal. A renunța la sine, la interesele și mofturile personale nu este nimic altceva decît calea iubirii. Renunțînd la sine, la nevoile egotice, pentru a te preocupa de nevoile celorlalți este totodată calea afirmării umanismului și omeniei din noi. După ce vom trece și prin această experiență de a trăi pentru ceilalți, vom continua prin a înțelege efemeritatea a tot și a toate. Știind că trăim într-o lume a efemerității și a devenirii continue, nu ne vom mai agăța de nimeni și de nimic, iar lipsa agățării poate fi totodată soluția de a elimina o mulțime de suferințe din viețile noastre.

Începți prin a vă gîndi cine și ce sînteți cu adevărat. Este ca și cum am realiza că sîntem adulți și nu mai dă bine să ne jucăm cu trenulețe, păpușele și cu lopățica în nisip. Maturizarea noastră începe din momentul în care intuim că avem un Sine Superior, că prin intermediul acestuia ființăm dincolo de gînduri și emoții, dincolo de timp și spațiu. Așa cum un om matur renunță la lucrurile copilărești, tot așa trebuie și noi să începem să renunțăm la sinele fals, care nu hrănește altceva decît egoul și ne determină să ne consmumăm viața doar pe satisfacerea unor dorințe mărunte și egoiste.