Visătorul este poate printre cei mai fericiți oameni. Cel care crede în visele sale, cel care își menține mereu atenția îndreptată către un vis, prin meandrele vieții își găsește mai ușor calea către fericire. Desigur, chiar dacă visul nu va fi niciodată atins, el tot ne va arăta calea cea bună și ne va salva de la rătăcire, așa cum Steaua Polară ne ghidează pe cărările lumii fără a o atinge vreodată. Un vis profund, un vis în care să credem cu multă tărie este cea mai bună variantă pentru a da sens vieții, pentru a ne menține mereu într-o expansiune a cunoașterii, pentru a fi fericiți și mai ales pentru a fi cu adevărat de folos celorlalți.
Sînt tot mai rari visătorii, iar cei care sînt cu adevărat visători se recunosc și prin faptul că ei devin pentru mulți din jurul lor un fel de izvor de însuflețire, o sursă de inspirație, de optimism sau cel puțin de încurajare. Un visător autentic strălucește! El devine un fel de lumină către care se îndreaptă sufletele confuze, firave, plăpînde, așa cum noaptea – rătăciți fiind pe un cîmp sau în pădure – avem tendința să ne îndreptăm către prima lumină pe care o vedem.
Un visător autentic crede în realitatea visului său, crede în posibilitatea de a-și împlini visul, însă nu este deloc tulburat sau necăjit dacă știe că va mai trece ceva timp pînă cînd visul său se va împlini. Uneori doar așteaptă, alteori acționează concret cu multă hotărîre în vederea împlinirii visului său, însă ceea ce manifestă permanent un visător autentic este credința în visul său. El are o convingere profundă că mai devreme su mai tîrziu visul său se va împlini, pentru că el îl vede deja ca realitate.
Un grup de oameni sau chiar un popor prosperă cu adevărat atunci cînd are suficienți visători în mijlocul lui. Ar trebui să avem grijă de cei care au darul de a visa. Astfel de oameni ar trebui să fie remunerați doar pentru că au puterea de a visa cu adevărat. Nu oricine are imaginație este și un visător. Un visător nu dă naștere doar unei mulțimi de gînduri. Acelea sînt simple dorințe. Un visător creează efectiv în mintea lui realitatea pe care o visează. Apoi, prin sufletul său el încarcă creația minții sale, îi dă „substanță”, o însuflețește și cînd reușește să facă aceasta măcar într-o mică măsură, atunci el declanșează o serie de procese de rezonanță, care vor face ulterior ca tot Universul să contribuie la concretizarea acelei realități la care a visat cu putere.
Un visător este un om cu un talent extraordinar. Cu toții am făcut ore de desen la școală, dar numai cei talentați au devenit pictori. Nu oricine are dorințe este considerat un visător. Visătorul are talentul, puterea de a amorsa procesele de rezonanță prin care să atragă susținerea întregului Univers, pentru a face posibilă împlinirea visului său. Nu oricine visează are această putere, de a determina Universul să se miște în direcția materializării visului său! De aceea sînt atît de valoroși visătorii!
Un visător este un om fericit, un om împlinit chiar dacă nu va avea niciodată nimic mai mult în afară de visul său.
Poți spune că ești un visător? Dacă da, care este visul tău? Acum la ce visezi?
Alina
Nu stiu daca cineva va mai citi acest comentariu al meu dar il las totusi aici.
Intr-o zi cineva mi-a spus ca eu sunt visatoare. Nu am stiu daca era de bine sau de rau acest lucru. Dar stiam ca imi place foarte mult sa visez si sa fac tot ce-mi sta in putinta sa realizez acel vis.
Intr-adevar vad lucrurile ca si reale fara ca ele sa existe inca…
Abia ma cunosc si eu..
M-am regasit in fiecare propozitie din acest articol.
Multumesc celui ce s-a gandit sa-l scrie
Andreea
Un prieten mi-a dat link catre textul tau, dupa ce a citit confesiunea mea 🙂
Sa visam cat mai mult(i)!
http://andreeadragomir.blogspot.ro/2016/08/indeletnicire-predilecta-visatul-cu.html
angelica
A visa e meseria mea de baza!
Cind ploua,nu uitati c-aveti soarele in voi. Si daca vi-e frig,inveliti-va cu sufletul.
Cind sunteti tristi,chemati Duhul Sfint sa va mingaie. Cind va simtiti singuri,aduceti-va aminte ca Dumnezeu e chiar linga voi.
Cind sunteti insetati ,lasati Cerul sa va picure nectar.
Dati-mi voie sa va visez pe toti,oriunde ati fi si orice ati face.
Micul Prinţ
Nu a fost nimic traumatizant…ha ha ha…
Adică…era…este…foarte greu când nimeni nu te crede…şi încerci să te convingi că nu a fost real.
Nu am înebunit atunci….dar cred că înebuneam dacă mai căutam pe net…ceva ce trebuia să văd… sau să accept în mine.
Nu ştiu ce mi-au făcut…dar văd că sânt bine.Nu cred în nicio teorie…din cele care circulă…
Este clar…pentru mine…că ne sânt superiori…în multe domenii,în care noi abia bâjbâim…ha ha ha.
Cu toate astea…eu nu-mi permit să-mi dau cu părerea.
Referitor la vindecare…aş recomanda oricui să fie mai deschişi la minte şi la suflet…şiii înainte de a fugi la farmacie sau la spital….să se uite un pic…în conştiinţa lor…şi să nu mai fie proprii lor duşmani.
Întrebarea corectă ar fi….ce fel de oameni sântem…buni sau răi?
Asta se întreabă şi extratereştrii…ha ha ha….cu toată supertehnologia lor…nici ei nu ştiu.
E un paradox.
Maria
Micule Print, eu acum am vazut emisiunea despre care vorbeai cu ceva timp in urma, e postata pe blog la rubrica „In inima” . M-ai impresionat si mi-ai placut totodata … Experienta este traumatizanta si ne putem intreba ce fel de extraterestri au fost – buni sau rai? Faptul ca erai legat de o targa si ca nu ti s-a cerut consimtamantul pentru acea interventie dureroasa ma sperie. Pe de alta parte, daca am inteles bine, dupa acea experienta ti s-au activat anumite puteri vindecatoare.
Voi ce parere aveti?
Micul Prinţ
Da, Angi,aşa e!
Numai că…la un moment dat…apare paradoxul.
Cel ce e dat la o parte de lume…e îmbrăţişat de Univers…
Şi totul se transformă.Din „răul” presupus… în „binele” necăutat sau neaşteptat.
Paradoxul depăşeşte orice gândire(cunoaştere) umană…că de aia e paradox.
Îl acceptăm, sau nu….depinde de fiecare în parte.
Vorba Anisei(din Paler)….bună completare!
Întrebarea corectă ar fi…la un număr de circ cu un clovn…cine de cine râde sau plânge?!
Ca să poţi răspunde la întrebarea asta…sau măcar să ţi-o pui…trebuie să priveşti toată scena…de undeva din spatele cortinei.
În viaţă jucăm toate cele trei roluri.
Sânt bucuros că am descoperit asta singur…şiii când mi-e greu…mă dau la o parte.Uneori râd,alteori plâng…şi e bine…în ambele ipostaze.
Mulţumesc Cristi, pentru această postare frumoasă!
angelica
Reversul medaliei ar fi ca : visatorii sunt marginalizati.
Si eu am fost o visatoare si…poate mai sunt, dar ma „tin ascunsa” .
Am auzit adesea: „Trezeste-te , pe ce planeta traiesti? „. ” Hai, nu mai visa atita! ”
” Nu fi atit de naiva! ” Hai. lasa-ma cu visele tale! ” ” Nu mai visa cu ochii deschisi! ”
” Vise, taica, vise ! ” E frumos ca visezi, dar …nu sunt toate asa de roz .”….
Da! Am un vis si-l vad aievea atunci cind, inchid ochii in rugaciune.
Ba chiar mai multe ! Dar intervine acea parte sensibila care te tine intreaga viata pe un fir subtire de ata.
Si tu esti un visator!
Maria
Foarte, foarte frumos . Imi aduce aminte cu drag de oamenii care m-au invatat si inspirat sa visez la lucruri marete, atunci cand incetasem sa mai fac asta… Societatea aceasta bolnava vrea sa iti taie aripile, sa nu poti zbura ci sa te tarasti… Dar sta in puterea noastra sa visam cu putere si sa materializam o alta realitate, nimic nu ne ingradeste in aceasta directie… Si daca nu poti de unul singur, atunci gaseste oameni visatori carora sa li te alaturi. Cam asa am priceput eu mesajul acesta.
Multumesc, Cristian, pentru incurajarea de a indrazni sa visez in continuare la o lume mai buna… Imbratisari tuturor 🙂
Anisa Manescu
„Un visător poate oscila între realitate şi reverie ca un clovn între râs şi plâns.” Octavian Paler