Arta de a trăi

Atît timp cît miniștrii noștri recunosc cu nonșalanță că orice decizie mai importantă pe care vor să o adopte depinde de aprobarea FMI, despre ce suveranitate mai vorbim? Unde mai sîntem ca și țară, ca și popor? Are vreo unul curajul să ne mai spună deschis unde ne situăm și către ce ne mai îndreptăm? Atît timp cît politica a devenit o sursă de îmbogățire sau un paravan protector este clar că ea nu se mai adresează tuturor, ci doar unora care au parte de „susținere” adecvată. Trăim într-o țară anormală și din motiv de politică. Prea multă energie investită în politică. Prea multe dezbateri, lupte epice, grotești, pe teme politice. Este un exces de discuții pe această temă. Politica a devenit cu adevărat toxică.

Dacă s-ar rezerva spațiu în mass-media pentru a discuta despre surse de energie alternative, dacă atenția oamenilor ar fi canalizată cumva pentru a dezbate cu aceeași persistență și „pasiune” un alt domeniu decît cel politic, probabil am ajunge la realizări uimitoare. Dacă am canaliza o parte din resursele pe care le avem în discutarea unui mod de viață sănătos, în loc să discutăm despre politică, am ajunge la rezultate remarcabile. Dacă politica ar trece undeva într-un plan cu totul secundar și ne-ar mai aminti că există doar în anii electorali, în rest, fiind centrați pe înțelegerea și găsirea unor soluții de ameliorare și chiar de îmbunătățire a comuniunii cu natura sau de a călători în spațiul interstelar, cu siguranță am fi mai fericiți și mai sănătoși. Politica trezește ce este mai urît în oameni: orgoliul, dușmănia, lăcomia, ura, zgîrcenia, trădarea, viclenia și altele din aceeași clasă de „virtuți”. Este prea multă politică în centrul atenției noastre! Este prea multă dezbatere politică în mass-media, pe terase, în parcuri sau pe alei. Mă tot întreb cînd și cum ne-a fost furată viața? De ce nu am dezbate cu aceeași efervescență aspecte legate de sănătate sau frumusețe, sau iubire! Cum Dumnezeu de am ajuns să discutăm toată ziua despre politicieni!? Așa ceva nu este normal și nu aduce nimic bun! Dacă așteptăm ca politica să însănătoșească țara și să aducă prosperitate e ca și cum am accepta că sîntem infantili și ne merităm soarta. Părerea mea este că vom deveni mai sănătoși ca și popor în momentul în care dezbaterile politice se vor retrage în plan secundar, în momentul în care centrul atenției în mass-media nu-l vor mai ocupa politicienii, ci oamenii cu adevărat străluciți dintr-un domeniu benefic de activitate.

Dragii noștri politicieni, vă rugăm, înțelegeți odată cu lumea merge și fără voi, că lucrurile pot să funcționeze și fără voi, că Natura își are legile și mecanismele ei de dezvoltare și autoreglare. Orice comunitate umană își poate găsi echilibrul și se poate autogestiona eficient pe baza unor legi și principii înnăscute, naturale și cu adevărat umane. Chiar nu sînteți buricul pămîntului, iar noi nu mai avem nevoie de circ!

În ce privește planul spiritual al unui om nu prea există mijloace de evaluare. Se pot măsură abilitățile fizice și psihice, dar cele spirituale țin de o altă ordine, în care imprevizibilul este la el acasă. Dificultatea de a estima gradul de trezire spirituală a unui om este dată de faptul că spiritualitatea ține de o cu totul altă ordine decît ceea ce se află în Natură sau altfel spus în Creație. Spiritualitatea se poate manifesta brusc chiar și în cele mai imprevizibile situații. Uneori este suficient să ai un singur gînd bun și să intri deja în Împărăția Tatălui Ceresc. Avem aici ca exemplu tîlharul de pe cruce, care a fost răstignit odată cu Iisus! Alții, pot să ducă o viață pioasă ani de zile și să nu atingă nici măcar ușa Împărăției Cerurilor.

Un om cu o mare putere spirituală sfințește locul în care trăiește. Acolo unde apare un om îmbunătățit, spațiul se transforma într-un loc luminos, curat, aerisit, îmbietor, într-un loc în care ai gînduri bune, te simți cuprins de pace, frumusețe, dor de Dumnezeu și de cele cerești. Voi trăiți într-un astfel de mediu? Locul în care trăiți îmbie la pace, bucurie, gînduri bune? Ați curățat măcar odată un izvor, un pom, un strat de flori sau un alt loc năpădit de buruieni sau gunoaie? Desigur, nu putem spune că cei de la salubrizare sau cei care se ocupă de peisagistică într-un oraș sînt sfinți – ei doar exercită o meserie, însă un sfînt se ocupă întotdeauna și de salubrizare, un sfînt nu lasă mizerie în urma lui, un sfînt înfrumusețează locul în care trăiește și îl încarcă cu putere spirituală. Un om veritabil sfințește locul în care se află! Dacă locul în care trăiești devine îmbietor, frumos, cald, elevat, pur, atunci putem spune că ai ceva putere spirituală în tine. Dacă locul în care trăiești îmbie la rugăciune, îți elevează gîndurile, te face să te simți cuprins de pace și aspirații înalte, atunci acel loc este sfințit, este un loc de putere. Desigur, Dumnezeu poate să transforme pietrele în Serafimi, dar în mod normal EL încarcă cu putere spirituală locurile și lucrurile, prin intermediul oamenilor îmbunătățiți. Locul în care a trăit un sfînt devine loc de pelerinaj. Chiar și cea mai mică parte din corpul unui sfînt emană putere spirituală și iată că avem un adevărat cult al moaștelor care se bazează pe acest fapt. Orice om trebuie să urmărească să sfințească locul în care trăiește, sfințindu-se în primul rînd pe el însuși!

Dacă este să privim lumea în anasamblu ce credeți? – este ea o lume fericită? Sîntem pe o cale potrivită? Trăim frumos? Dacă răspunsul este afirmativ atunci nu ne rămîne altceva decît să continuăm să urmăm lumea, dar dacă răspunsul este negativ atunci trebuie să urmăm o altă cale decît cea a lumii. Una din cele mai păguboase atitudini ale lumii este aceea de a căuta să acumuleze bani, lucruri, relații, faimă. Majoritatea vor să se înconjoare de cît mai multe lucruri și caută soluții pentru A AVEA. Numai că pentru a ajunge să AI, aproape că ești nevoit să-ți vinzi sufletul, să ajungi să nu mai știi cine ești  și cum este să trăiești pur și simplu prin ceea ce ești cu ceea ce este.

Cînd te oprești din munca pe care o realizezi zilnic cu scopul de A AVEA cum te simți? Dacă ar fi să nu mai ai serviciul pe care îl ai, cum ar fi viața ta? Dacă ai ajunge undeva departe de tot ceea ce ai acumulat sau ți s-ar lua pur și simplu tot ce ai agonist, cum te-ai simți? A trăi cu înțelepciune înseamnă a putea să răspunzi „Bine!” la toate aceste întrebări. Mulțumiți-vă cu mai puține lucruri, nu mai căutați să aveți neapărat cît mai mulți prieteni pe facebook, nu mai căutați aprecierea lumii, toate acestea sînt atît de efemere încît pot fi numite pe bună dreptate iluzorii. Vedeți ce puteți FI prin voi înșivă. Fiți fericiți, iubindu-vă!

„A fi bogat înseamnă a te mulțumi cu puțin!” Adevărata bogăție este înțelepciunea, lucrurile de care îți amintești sînt TRĂIRILE pe care le-ai avut. Ceea ce te îmbogățește cu adevărat este ceea ce ai adunat în suflet, nu în afara corpului tău.

Emoțiile sînt trăiri mai mult sau mai puțin intense pe care le resimțim la nivel psihosomatic, dar ele sînt declanșate, de fapt, de un iureș al gîndurilor, de o avalanșă de gînduri. În mod normal gîndirea noastră are o viteză relativ constantă. Un gînd se naște din alt gînd și uite așa se scurg în continuu prin mintea noastră aproximativ șaizeci de mii de gînduri pe zi. Uneori, un gînd anume, în anumite conjuncturi, poate să accelereze foarte mult nașterea următoarelor gînduri, mintea intră într-un fel de vrie, energia care ne traversează ființa crește exponențial și resimțim acest lucru prin modificări semnificative, mai ales la nivel somatic. De exemplu, putem constata o accelerare a bătăilor inimii, înroșirea obrajilor, fluturi în stomac, înmuierea genunchilor și multe altele. Numim această manifestare – emoție. Uneori avem senzația că de fapt, atunci cînd avem o emoție puternică nu mai gîndim și am ajuns să credem că emoțiile sînt altceva decît gîndurile. Totuși, emoțiile nu sînt altceva decît o modalitate particulară de funcționare a gîndirii. Emoțiile sînt declanșate de o avalansă de gînduri. Unii oameni au o gîndire mai constantă, rareori își iese din ritm și spunem că acești oameni sînt raționali. Alți oameni au o predispoziție mai mare în ce privește declanșarea avalanșolor la nivelul minții (sînt mai prăpăstioși), gîndirea lor se accelerează cu ușurință și creează vîrtejuri imenese de gînduri, care atrag în ființa lor o energie mult mai mare decît aceea cu care sînt obișnuiți și această energie este resimțită ca emoție. Spunem că acești oameni care au astfel de predispoziții sînt preponderent emoționali.

În timpul unei avalanșe de gînduri, acestea se succed cu o viteză foarte mare și este posibil ca noi să nu le mai conștientizăm și să avem senzația că ni s-a oprit mintea. Dacă sîntem atenți, putem observa că orice emoție este declanșată de un anumit gînd. Ca atare, dacă vrem să avem control asupra emoțiilor perturbatoare – frica, furia, gelozia, mîndria ș.a. – este necesar să facem în așa fel ca mintea să funcționeze constant, să evităm intrarea ei în vrie necontrolată, iar energia care ne poate inunda brusc, la un moment dat, să aibă spațiu interior suficient de mare în care să se poată mișca. Putem obține aceasta, fie lărgind spațiul minții, avînd o cunoaștere mai vastă și mai profundă asupra realității, fie reducînd volumul de gînduri atunci cînd simțim că o astfel de emoție este pe cale să se declanșeze, focalizîndu-ne mintea pe realitatea imediată. Gîndurile multe care apar în momentul în care se declanșează o emoție sînt legate întotdeauna de PRESUPUNERILE pe care le facem vizavi de o anumită situație. Simultan cu creșterea numărului de gînduri are loc o contracție a ființei sau altfel spus o centrare a atenției pe doar cîteva aspecte ale eului. Astfel, inainte de a se declanșa o emoție foarte intensă se produc aceste două fenomene: pe de o parte creșterea bruscă a numărului de gînduri și a vitezei lor, iar pe de altă parte contracția ființei, focalizarea minții doar pe un anumit subiect. Ambele efecte sînt contracarate dacă reușim să ne orientăm gîndurile pe ceea ce percepem prin simțuri, pe realitatea imediată, pe ceea ce știm că sîntem ca și suflet nemuritor și indestructibil. Dacă am reuși să rămînem focalizați asupra momentului prezent, observînd doar CEEA CE ESTE așa CUM ESTE, fără să mai facem presupuneri legate de ce ar putea să fie sau să nu mai fie, gîndurile se vor împuțina și emoția va putea fi controlată. Dacă emoția ajunge să se declanșeze, măcar după ce trece vîrful de intensitate maximă, urmăriți să vă gîndiți cît mai puțin la ea și să nu o mai hrăniți. Se știe la ora actuală, de exemplu, că o frică este cu atît mai mare cu cît avem o imaginație mai bogată! Cel puțin frica, dar celelalte emoții sînt în proporție de peste 90% o creație a imaginației noastre!

După fiecare emoție avem tendința să vorbim în gînd, uneori chiar cu voce tare, tot felul de lucruri despre ceea ce am trăit. Este necesar să evităm să mai întreținem astfel de gînduri care vor face să se prelungească efectele emoției perturbatoare sau chiar să îi declanșeze un alt maxim de manifestare. Cum mintea nu poate fi oprită să gîndească, o puteți opri să se mai gîndească la emoția perturbatoare care v-a cuprins, dîndu-i alt subiect asupra căruia să se concentreze. Știu că nu este simplu, dar aceasta este calea cea mai eficientă și constructivă de a ne ține sub control emoțiile perturbatoare sau pentru a minimiza efectele lor nocive.

În copilărie sărbătorile durau mai mult. Mai ales sărbătoarea Învierii Domnului era mai mult timp prezentă în gîndurile și în inimile oamenilor! Timp de 40 de zile pînă la Înălțare ne salutam cu „Hristos a înviat” și răspundeam cu „Adevărat c-a înviat”. Și pe atunci eram sub regim comunist, care, oficial scosese religia în afara celor bune și sănătoase pentru formarea „omului de tip nou”! Acum, după cîteva zile de la trecerea sărbătorii Învierii deja nu ne mai salutăm cu formula de confirmare si exprimare a credinței în Învierea lui Iisus. Trăim într-o epocă în care un subiect nu poate să ne mai atragă atenția mai mult de cîteva zile. Ori, ca și ființe care aspiră la desăvîrșire ar trebui să putem rămîne focalizați pe o idee sau un gest toată viața nu doar cîteva zile sau săptămîni.

Mi s-a cerut să scriu cîteva rînduri despre Iisus dacă tot au fost recent sărbătorile Pascale. Acum vreo nouă ani, cînd apărea revista „Arta de a trăi magazin”, am dedicat un număr întreg sărbătorii Învierii. Și în anii următori, cît a mai apărut revista, am scris măcar un editorial legat de Învierea Domnului. Astăzi nu mai sînt așa convins că am procedat corect. Nu mai sînt convins că o sărbătoare religioasă trebuie dezbătută pe toate fețele și în toată mass-media. Nu mai sînt convins că existența unor posturi de televiziune și radio dedicate religiei sînt ceva benefic. S-a bagatelizat complet sărbătoarea Învierii. S-a desacralizat ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai zguduitoare și misterioasă experiență spirituală pentru creștini. Toate prostiile astea cu aducerea „luminii”  de la Ierusalim, aducerea ei cu avionul, cu șalupa, cu „mertzanul” au exteriorizat complet actul iluminării interioare, simbolizat de Învierea Domnului. În loc să orientăm atenția oamenilor asupra luminii interioare și a experienței religioase personale, plină de misterul Învierii, s-a orientat atenția oamenilor tot spre exterior, spre circul aducerii luminii „adevărate”, vezi Doamne, tocmai de la Ierusalim! Circ și prostie, dacă n-ar fi poate chiar o conspirație pentru a deturna atenția oamenilor de la ceea ce ar trebui să reprezinte cu adevărat o sărbătoare religioasă. Nu știu dacă s-a urmărit intenționat, dar frumusețea extraordinară a sărbătorilor religioase s-a pierdut undeva pe drumul străduinței de a arăta prea mult, de a le explica prea mult. Tot ceea ce este legat de o experiența spirituală autentică este în primul rînd ceva inefabil și mereu învăluit în mister. Orice sărbătoare religioasă trebuie să fie învăluită în mister, trebuie să orienteze atenția oamenilor către realitatea de dincolo de gînduri, de dincolo de ceea ce percepem prin simțuri. O sărbătoare spirituală își atinge scopul dacă și numai dacă ne face să privim mai mult în noi decît în afara noastră! Și pentru aceasta ea trebuie să rămînă misterioasă, simplă, „ștearsă” din punct de vedere a atractivității exterioare, dar plină de fast prin ceea ce promite să reveleze în interiorul propriei ființe.

Așa că, n-am să mai scriu acum despre semnificațiile sărbătorii Învierii, dar vă invit să o TRĂIȚI. N-am să mai enumăr toate cele care sînt legate de sărbătoarea Învierii, dar vă invit să le descoperiți în și prin voi înșivă. N-am să mai spun de ce este considerată cea mai importantă sărbătoare a creștinilor, dar vă doresc din suflet să-i pătrundeți profunzimile. În orice zi de sărbătoare trupul se odihnește, mintea se întoarce spre înăuntru, inima înflorește. Dacă nu reușiți să întoarceți mintea spre înăuntru, dacă nu vă simțiți inima înflorind în timp ce se roagă în tăcere, aceea n-a fost zi de sărbătoare, ci doar de lenevire.

Dumnezeu să vă binecuvînteze, iar celor care ne păstoresc să le trezească mintea și inima, pentru a fi inspirați să readucă sacrul în oameni și în lume! Știu sigur că nu prin construirea de biserici impozante trezim în oameni sentimentul religios, nu prin fastuozitatea constructiilor mănăstirești retrezim credința, ci prin simplitatea inimilor aprinse de focul iubirii.

Un om ajunge la maturitate psiho-mentală din momentul în care înepe să devină el însuși și are putere să-și exprime propria identitate în mijlocul celorlalți. Tendința generală în zilele noastre este aceea de a fi la fel cu ceilalți, de a te alinia la niște standarde și modele. Suferim de mimetism social cronic. Este absurd, este o imensă prostie, este de-a dreptul nerușinare să îndemni oamenii să se alinieze la anumite modele arbitrare. Din această imensă prostie socială fiecare se poate trezi, fiecare își poate lua viața pe cont propriu, fiecare își poate afirma propria identitate. Nu căuta să fii diferit, așa cum dintr-o altă imensă prostie a apărut un curent social contrar celui dintîi. Doar FII TU ÎNSUȚI! Ai curajul de a-ți găsi și afirma propria personalitate. Nu mai căuta să urmezi tendințele impuse de ceilalți, pentru că așa ceva este o inepție și o absurditate. Fii tu însuți pentru că nimeni nu este ca tine. Fiecare om este unic. Fiecare om poate fi frumos, dacă are o stare interioară potrivită. Nu trebuie să-ți spună ceilalți cîte kg să ai, cum să te îmbraci, cum să-ți zugrăvești casa ș.am.d. Găsește-ți propria identitate și ține cont de ea. Mai degrabă trădezi „moda” decît să te trădezi pe tine însuți. Mai degraba refuzi să asculți lumea decît să refuzi să-ți asculți propria inimă. Mai degrabă ești singur, dar autentic, decît „cineva”  într-o mulțime anostă și ineptă.

Este timpul să ne maturizăm, să ne găsim propria identitate, să învățăm să ne ascultăm inima și să înțelegem odată pentru totdeauna că fericirea este în noi, fericirea nu ți-o dă nimeni. Lumea nu-ți va da nimic niciodată, decît, eventual iluzii, pe care, oricum, le vei plăti la un moment dat cu prețuri reale. Prindeți curaj și afirmați-vă propria ființă. Urmați-vă propriile aspirații benefice. Fiți voi înșivă!

Se spune că omul ar trebui să învețe din greșeli, ar trebui să asimileze lecțiile prin care a trecut, atît ca individ cît și ca ființă socială. Numai că acest lucru nu prea se petrece. Rareori învățăm din greșelile trecutului și atunci istoria se repetă. Este minunat cînd cineva învață din propriile greșeli, dar și mai minunat este cînd poți învăța lecțiile vieții din greșelile celorlalți. Mărirea și căderea, succesul și eșecul sînt într-o continuă mișcare de rostogolire pe scena vieții. Ce s-a înălțat urmează să cadă, ce a căzut se poate înălța. Este deșertăciune să umbli după mărire, este greșit să rămîi blocat într-un eșec. În interiorul ființei tale caută distanța potrivită atît față de eșec, cît și față de succes! Mărirea înseamnă de obicei recunoașterea pe care o primești din partea celorlalți. Este absurd să trăiești pentru a atrage recunoașterea celorlalți. Mulțimea este schimbătoare, oamenii uită repede. Iată exemplul cel mai elocvent pe care ni-l oferă Iisus. În duminca de dinainte de Paști este primit cu osanale și ramuri de flori, întreaga mulțime a orașului îl preamărește, pentru ca numai după cîteva zile să-l condamne la moarte.

Căutați distanța potrivită atît față de succes cît și față de eșec! Aceasta este calea de mijloc a înțelepciunii. Nu căutați mărirea, nu vă înălțați pe voi înșivă, chiar este inutil să faceți eforturi doar pentru a deveni cineva! Nu vă speriați în fața eșecurilor, nu vă lăsați doborîți, continuați, învățînd din greșelile pe care le-ați făcut. Dacă nu credeți în aceste sfaturi priviți în jur și în trecutul omenirii. Învățați din lecțiile celorlalți și abandonați visele de mărire. Să vă anime bunătatea și comapsiunea nu dorința de a deveni cineva. Multe s-ar mai rezolva în viața noastră dacă am avea tot mai puțini semeni care să vrea să impresioneze și să devină cineva! Multe pagube a mai produs orgoliul de-a lungul timpului și totuși nu încetăm să fim orgolioși. Ciudat cum de n-am învățat încă de-a lungul atîtor mii de ani să eliminăm orgoliul. Și mă refer aici măcar la creștini. Iisus precizeaza în nenumărate rînduri să nu umblăm după măriri, să nu fim orgolioși, să nu ne lăsăm conduși de mîndrie. Și iată – bisericile au devenit tot mai bogate și mai impozante și au stimulat setea de mărire a oamenilor, în loc să îndrume către smerenie, simplitate, și egalitate în suflet. În două mii de ani m-aș fi aștepat ca măcar în mediul creștin să fie eradicată mîndria, dar iată că oamenii continuă să fie orgolioși, să își dorească funcții, să se simtă importanți, să se creadă mari, comportament valabil și printre preoți! Deșertăciune!

Se spune că bucuria nu este bucurie dacă nu este exprimată, dacă nu te face să o strigi în gura mare. Tristețea nu este tristețe dacă nu te închide în tine, dacă nu te face să te îngropi în tăcere. Desigur, varianta optimă este undeva la mijloc. Poți să te maturizezi din pucnt de vedere spiritual mai repede dacă ajungi să-ți poți interioriza bucuria și exterioriza tristețea. Fericirea îi determină pe majoritatea oamenilor să strige în gura mare, să se adune la un loc cu alții. Tristețea ne face să ne ascundem, să nu mai vorbim cu nimeni, să nu mai vedem pe nimeni. Acestea sînt reacțiile naturale sau instinctive, dar nu sînt neapărat cele mai bune reacții, cele mai sănătoase pentru suflet. Chiar dacă ești trist și crezi că s-a sfîrșit lumea tot mai bine ar fi să ai pe cineva cu care să poți vorbi despre ceea ce simți. Iar atunci cînd dă peste tine bucuria, merită să fii mai moderat în ceea ce privește exteriorizaea ei, merită să o poți interioriza într-o anumită măsură, vei vedea că va dura mai mult!

În zilele ploioase ne spunem că ploaia este bună, ne spunem că este necesară pentru pămînt și, ca atare, o suportăm cu atît mai ușor cu cît îi înțelegem mai bine rostul. Cînd încep ploile ne îmbrăcăm adecvat, ne reducem deplasările, ne luăm umbrelă și ne vedem mai departe de ale vieții, rezolvîndu-ne treburile, știind în sinea noastră că în scurt timp norii se vor dispersa, iar ploaia va înceta.

La fel și cu suferințele noastre! Dacă ajungem să le înțelegem rostul, le suportăm mai ușor. La fel ca și ploaia, orice suferință durează un timp limitat. Dacă nu este prea abundentă, ea chiar face mult bine fără să dăuneze cu nimic. Dacă durează prea mult și este mai intensă, va face și stricăciuni, remodelînd harta interioară a sufletului, dar totodată va oferi și șansa unei reconstrucții din temelii. Totul este să ne amintim că „după furtună vine vreme bună”.

Numai că, spre deosebire de ploi, uneori suferințele parcă nu se mai termină. De exemplu, la nivelul vieții politice nu se mai termină cu scandalurile, nu se mai termină cu noroiul. Este o mocirlă continuă, de parcă acești oameni ar face parte din cu totul altă ordine a vieții. De ani și ani se împroașcă unii pe alții cu noroi, de ani și ani se critică, își pun bețe în roate, fac tot felul de jocuri murdare, încît ajungi să te uiți la ei ca și cum ar fi din altă lume. Trăind în mediu nenatural li se alterează oraganele de simț, li se alterează bunul simț, neuronii și mai ales inima. Acolo unde ploaia este continuă, este aproape imposibil să crească ceva bun, este aproape imposibil să trăiești, să te dezvolți. Mergînd mereu și mereu cu picioarele prin noroi și cu ploaia căzîndu-ți în cap ți se alterează gîndirea, valorile, percepția și ajungi să nu-i mai înțelegi deloc pe cei care trăiesc și vor să traiască în condiții normale, în condiții în care ploaia alternează cu zilele însorite. Noi nu-i mai putem înțelege pe politicieni, ei nu ne mai pot înțelege pe noi. Trăind în medii atît de diferite este imposibil să mai ajungem să avem aceeași perspectivă asupra realității. Sper să se mai oprească ploile și în lumea lor, să se mai zvînte noroiul, să încolțească iarba și să răsară florile. Sper să-și dea seama cu toții că nu sînt oameni speciali, nu sînt cu nimic diferiți, că nu merită privilegii de nici un fel. Însă la astfel de înțelegeri ajung doar oamenii cu sufletele sănătoase! Iar pentru un suflet sănătos mai avem nevoie și de soare! Ba aș putea spune că avem nevoie în primul rînd de soare, iar de ploaie doar cînd și cînd. Aș limita orice mandat politic, orice funcție de conducere. Să nu poți trăi de pe seama politicii mai mult de cîțiva ani, după care să treci la o activitate sănătoasă și productivă în societate.

Acea realitate care se dezvoltă doar în mintea noastră și cu ajutorul minții noastre o numim virtuală. Despre ea nu putem spune nici că există nici că nu există.  Capacitatea de a imagina diverse realități este foarte utilă. Nimic nu se poate crea fără imaginație. Însă, în mod paradoxal, imaginația este cu atît mai vie și mai creativă cu cît omul este mai bine conectat la realitatea obiectivă, la natura și mediul ambiant din care face parte. Imaginația este eficientă atît timp cît ea poate crea ceva care să contribuie la ameliorarea, îmbunătățirea și extinderea realității obiective. Puterea creatoare a imaginației este latura activă a realității virtuale. C]nd preluăm prin intermediul simțurilor o realitate virtuală creată de altcineva manifestăm latura pasivă a imaginației. Atunci cînd apare un dezechilibru între partea activă și cea pasivă a imaginației ea își pierde scopul și puterea. Imaginația sănătoasă este cea preponderent creativă. Cînd imaginația este folosită mai mult pe latura ei pasivă, împiedică dezvoltarea acelui om. A privi prea mult la televizor sau a pierde prea mult timp în fața calculatorului este dăunător.

Decît să treci de la un film la altul, mai bine sună un prieten la sfîrșitul unui film pe care l-ai vizionat și spune-i ce te-a impresionat. Sau poți ieși să faci o plimbare. Dacă este o oră prea tîrzie poți privi cerul pe geam sau pur și simplu poți medita la ceea ce ai văzut în filmul pe care l-ai urmărit. Majoritatea oamenilor trece pe alt canal imediat ce s-a terminat filmul și caută altceva „interesant” de privit. Acționăm de parcă am fi hipnotizați, butonăm telecomanda pînă adormim. Sau stăm în fața calculatorului așteptînd să ne mai scrie cineva ceva, navigînd prin tot felul de pagini web în loc să fim spontani, creativi și conectați la realitatea obiectivă sau să petrecem timp alături de alte persoane în carne și oase cu care să comunicăm, să interacționăm, să visăm împreună.

Excesul de realitate virtuală, concret, privit la TV și calculator este dăunător, nu numai sănătății, dar și dezvoltării noastre spirituale. Mențineți o imaginație cît mai vie și pe cît posibil cît mai conectată la realitatea obiectivă. Dezvoltați partea activă a imaginației, fiți cît mai creativi măcar atît cît să compensați acea realitate virtuală preluată din imaginația altora. Înainte de a face ceva măreț în această lume, trebuie să faci ceva măreț în imaginația ta. Dacă ți-ai distrus puterea creatoare a imaginației, ți-ai distrus orice cale de a mai realiza ceva măreț pentru tine sau pentru întreaga lume. O imaginație creatoare puternică este sursa tuturor transformărilor benefice, sursa progresului. Avem nevoie de mai mulți visători puternici în această lume, o lume atinsă de virusul consumului pasiv chiar și la nivel virtual.

Cum vă dați seama dacă imaginația  este dezechilibrată în sensul pasivității? Foarte simplu. Atunci cînd în lumea obiectivă nu aveți nimic de făcut cum vă simțiți? Atunci cînd sînteți singuri și nu aveți nimic de făcut în exterior cum vă simțiți? Vă apucă angoasa? Neliniștea? Simțiți disconfort? Dacă da, înseamnă ca în cazul dumneavoastră imaginația a devenit pasivă, fiind dependentă de realitatea virtuală oferită de ceilalți. Un om cu o imaginație preponderent creatoare, nu știe cum să facă să petreacă mai mult timp singur, pentru a se gîndi la ceea ce îl pasionează, pentru a face ceea ce îi poate împlini visele. Un om cu o imaginație creatoare sănătoasă preferă să fie cît mai integrat în realitatea obiectivă și nu în cea virtuală. Un astfel de om preferă să meargă în vizită al un prieten decît să vorbească cu el pe messenger, preferă sa iasă la o plimbare decît să privească la televizor ș.am.d.